- Sunt doar niște cursuri, ezită băiatul.
- Nu ai nevoie de ele, îi răspunse șoferul.
Băiatul așeză calm ghiozdanul în zăpadă și urcă la dreapta șoferului.
- Domnul Andrei? întrebă șoferul.
- Da, răspunse studentul.
Șoferul înghiți o listă de nume și se întoarse cu un rânjet în direcția pasagerilor.
- Domnilor, nici unul din noi nu va scăpa cu viață, așa că bucurați-vă de acest ultim drum.
Timbrul motorului le vibra în piept ca o a doua inimă iar mașina porni la drum într-un ropot de fum.
- Domnul Andrei, dânșii sunt domnul George și domnul Ștefan, explică șoferul.
George, un tânăr nesigur îi făcu un semn cu mâna abia reușind să se oprească din tremurat. Ștefan, mai calm, stătea cu capul lipit de geamul portierei și îl ignoră.
- Și ...tu? Tu cine ești? întrebă studentul spre șofer.
- Cine sunt eu? Vezi oamenii ăia de pe trotuar ce își târâie picioarele în zăpadă. Sunt niște cadavre umblătoare. Vezi? ei nu există în momentul ăsta, ei se întrupează la muncă și dispar de cum pun piciorul pe stradă. Eu nu sunt unul dintre ei, eu trăiesc pe stradă, împreună cu creaturile neonului galben, cu dependenții, curvele și perverșii.
- Vrea doar să știe cum te cheamă, sugeră Ștefan rămânând cu privirea dincolo de geam.
- Eu sunt groparul din această seară, continuă vesel șoferul.
- E vreo șansă să supraviețuim? întrebă George.
- Doar dacă ai planuri să ajungi o legumă gratinată, dar stai liniștit am avut grijă să nu se întâmple asta.
Iar șoferul bătu ușor cu un deget în plasticul descărnat din mijlocul volanului. Toate airbag-urile mașinii fuseseră smulse.
- Am pe aici câteva surprize, odată ce am apăsat accelerația, nimic nu ne mai poate opri.
- Unde mergem? întrebă Andrei.
- Clasic, la podul rupt peste defileul Cioara, explică șoferul.
George își luă capul în mâini și începu să plângă ușor.
- Este un sfârșit minunat, e normal să fim emoționați, dar nu trebuie să ratăm momentul, îl îmbărbătă șoferul.
- De ce acolo? întrebă Andrei.
- Cum de ce? Asta e tradiția, mârâi șoferul.
Ștefan le explică celorlați monoton:
- La începutul fiecărui an, la prima lună plină, mașinile negre gonesc spre Podul Ciorii. Trebuie să fim primii acolo, doar primi se aruncă în gol, restul trebuie să mai aștepte un an.
- Exact, scuipă printre dinți șoferul, apoi continuă cu zâmbetul pe buze, mai avem de făcut o singură oprire.
Mașina frână la un colț de stradă și trei fete plătite urcară în poalele pasagerilor.
- M-am gândit că ați vrea să smotociți niște tinere înainte de ultimul hop. Dar trebuie s-o facem în mers, nu mai putem întârzia.
- Eu nu ... se opuse George.
- Taci și bagă lemnu în sobă omule, o să te mai încălzești.
După câteva minute de frecuș, una din damele cu ochii spălăciți îi vorbi șoferului:
- Băiatu a terminat, poate te rezolv și pe tine.
- Eu am avut grijă de asta mai devreme, dar mai putem pierde timpul până termină și ceilalți, iar șoferul o apucă pe blondină de ciuf și o direcționă între picioarele lui.
***
Pe drum în fața sinucigașilor, o altă mașină neagră alerga în aceeași direcție cu ei. Șoferul se apropie de cealaltă berlină.
- Trei inși o calcă spre Podul Ciorii într-o negricioasă bătrână. Ăștia sunt competiția, bombănii șoferul și trase de volan aruncând cele două mașini într-o luptă corp la corp.
Metalul crud se contorsionă în ciocnire pierzându-și o parte din pielea vopsită. Mașinile mușcau una din cealaltă, iar mașina rivală fu aruncată de pe drum într-un stâlp. Șoferul le zâmbi băieților și ieși vesel din mașină ținând un levier pe post de evantai. Mașina opusă îmbrățișa acum un par de beton. Andrei îl urmă pe șofer:
- Sunt ca noi? întrebă el.
- Nu ca noi, niște amatori.
Pilotul mașini concurente era leșinat în perna airbag-ului, iar șoferul deschise ușa cu levierul și îl târî afară.
- Poate la anu și scoate dracu airbag-urile.
- Și cu ceilalți din mașină ce facem? îl opri Andrei.
- Niște ratați, cu puțină șansă și-au rupt gâtu.
Mașina își continuă drumul furioasă, scuipând fum albastru în spate.
- Pierzi ulei, o să calezi motorul, observă Ștefan.
Șoferul șopti, mai mult pentru el însuși:
- E în regulă, ăsta e ultimul drum și pentru ea. Domnilor sper ca v-ați scris ultimele cuvinte.
Andrei nu răspunse iar șoferul se scotocii prin buzunare și scoase o jumătate de creion, o hârtie și un prezervativ.
- Scrie, pune-l în prezervativ și înghite. Mașina asta o să ajungă pe la 1300 de grade, dar cu puțin noroc o să-ți găsească biletul la autopsie.
- Nu știu ce caut aici, vreau ... vreau să fumez o țigară, aveți o țigară? murmură George.
- Cum adică nu ști ce cauți aici? Cauți moartea, vrei să te sinucizi, îl ațâță Ștefan.
- Ia una de la mine, se oferi Andrei întinzând un pachet de țigări.
Șoferul ridică ochii din drum.
- Nu e o idee bună, nu știu dacă ați observat dar a început să miroasă a benzină. Am burdușit portierele cu sticle de benzină, și cred că la ultima noastră ciocnire am spart câteva din ele.
- Te rog lasă-mă să ies, fumez o țigară și mergem, se rugă George.
- E prea târziu, spuse șoferul în timp ce din motor ieșeau aburi.
Mașina gonea pe stradă precum o cometă în flăcări lăsând în urmă o coadă alb-albăstruie.
- Nu îmi pasă care sunt motivele voastre. V-ați săturat de dușuri reci de dimineață? E proastă cafeaua de la muncă? Poate că aurolacul nu te mai inspiră? nu mai contează, acolo e podul și suntem deja morți.
Mașină rulă ușor, ca un animal rănit, până la marginea podului. Ștefan îi vorbi șoferului:
- Lasă-l să plece, la știri mașinile astea cu sinucigași au doar 3 oameni în ele și noi suntem patru.
Șoferul deschise portiera, apăsă pedala de accelerație până la fund, și contră:
- Nu, sunteți doar trei, și spunând asta șoferul se aruncă din mașina ce țâșnii peste pod.
English version: The last ride
No comments :
Post a Comment