May 20, 2020

Trenul prieteniei

„Ai crede că viața poate fi mai frumoasă dar te-ai înșela” 

Stau în picioare în trenul ce mă duce acasă. Nu înțelege greșit am loc, am un bilet cu loc și deci am loc. Dar este un loc de rahat, este un loc plin de rahat. Vreau să spun că este un mare rahat pe scaunul meu și se întinde frumușel pe spătar. Pare să fie de gâscă, de pasăre oricum, ar trebui să-l gust ca să-mi dau seama. Nu că aș mânca rahat cu atâta frecvență încât să-l dibuiesc de la prima degustare, dar instinctiv ceva îmi spune că s-ar da de gol. Ști cum poți să-ți dai seama după gust dacă un ou este de gâscă sau de găină, așa trebuie să fie și cu rahatul ăsta. E alb, o pleașcă mare și cu ceva galben verzui. O să țin minte rahatul ăsta pentru mult timp. Poate aș putea să-l păcălesc pe colegu de scaun să-l mănânce, are o meclă de om care a mâncat mult rahat la viața lui, ce mai contează o degustare de pe spătarul meu. Eh, mă pierd cu firea, indiferent ce creatură s-a căcăcit pe scaunul meu asta mă va ține în picioare până la Buzău. Așa că stau pe culoarul de lângă scaune și apăs cu spatele geamul de afară. Las cu greu să treacă gagicuțele durdulii pe lângă mine. Locul este strâns, prea strâns să nu-ți freci bucile sau țâțele de mine, un adevărat tren al prieteniei.  
Sunt în București-Chișinău proclamat „Trenul Prieteniei” de vocea Gării de Nord. E un tren lung format din vagoane verde închis cu dungă albă și completate la sfârșit de câteva vagonete grena. Cele verzi sunt cele moldovene dar sunt rusești după litere, iar cele grena sunt românești după rugină. Sunt controlori urâți și grași din ambele țări pe coridoare, bântuie ca niște stafii în căutare de bilete și șpagă. Îmi place de ei, par genul de oameni care ți-ar fura portofelul și la următoarea stație și-ar lua o bere din gologanii tăi. Chiar d-asta îmi place de ei, îmi place că și-ar lua de băut, îmi place că ți-ar fura banii pentru o plăcere atât de simplă, atât de onestă. Trebuie să fie minunat să ai un loc de muncă în mișcare, să fi pasager profesionist, fără responsabilități, să mergi din vagon în vagon ca pe un vas pe mare. 
Trenul este intangibil atâta timp cât se mișcă, zăpada, oamenii, animalele, mașinile, toate sunt pulverizate dacă nu se dau din față. Dacă stau bine să mă gândesc nici mecanicul nu are cine știe ce responsabilități, dacă te vede pe șine e deja prea târziu să mai conteze. Ce adrenalină trebuie să fie când spulberi mașini de pe calea ferată. Salariu de căcat, desigur, însă zilele alea când pleznești câte un microbuz trebuie să merite. Parcă îl și văd cum deschide ferestruica și îi înjură pe oamenii care sar în stânga și în dreapta, bucăți bucăți: „Firea-ți ai dracu de navetiști data viitoare să luați trenul”. Zi și tu unde mai ai ocazia să-ți spulberi competiția la propriu. Urale de bucurie și aprobări venind din spate „Da domne, așa merită, cine i-a pus să stea pe șine”.

Trenul merge agale spre frații noștri moldoveni sau verii noștri moldoveni sau unchii noștri, rakeții moldoveni. Nu am nimic cu vecinii noștri, bețivanii moldoveni, și nici moldovencele nu sunt de aruncat. Deci spre ei, spre moldovenii noștri. Și moldovencele astea îmi privesc scaunul meu cu jind, singurul scaun gol din tot trenul ăsta împuțit. Fetele astea roșcovane se hotărăsc că nu e chiar atât de rău să stai cu un rahat în spate și se conving că ele, dânsele, nu se vor lăsa pe spate, că vor merge pe vârful bucilor câteva sute de kilometri atente la un exercițiu de postură. Una vine la mine și mă întreabă timid, apăsat, confidențial, să nu audă și ceilalți, dacă e liber. Zâmbesc, dau din cap de sus în jos, și îi răspund că „nu”. Nu știu unde auzisem asta că rușii dau din cap așa pentru „nu”, dar m-am înșelat pentru că fata asta confuză s-a așezat pe scaun în poziția țeapăn de spate. Vreau să-i repet că e ocupat, dar asta ar însemna că și eu sunt un găozar și nimeni nu vrea să-și recunoască asta.  

Mă împac cu gândul și mă apuc să-i văd mai bine pe ăștia care stau alături. Mâini dure stau pe scaunele de lângă mine, mâini muncite, arse de soare, mușchi căpătați prin muncă stau lângă mine. Vene ieșite din mâini coapte de soare stau lângă mine. 
Un bătrânel, stă îngrămădit cu alți doi, stau câte trei pe două locuri. E cu șapca alene într-o parte, ai zice că e marinar dacă nu am fi atât de departe de mare. Bătrânul e suplu și pare mai dur decât mojicii tineri de lângă el. Sunt muncitori în construcții, izolează blocuri comuniste în timpul săptămânii iar în weekend se întorc acasă. Capitala cere mâini grele pe bani frumoși și bărbații ăștia își rup spinarea pe schele. 
Bătrânul are ochii de un albastru spălăcit și are o așezare definitivă în el. Îmi pare că l-a ținut spatele doar până la scaun, că odată așezat acolo a înțepenit în pielea moale, falsă și presupun eu fără rahat de gâscă. Asta e doar o supoziție, pentru că nu le-am văzut scaunele, erau cu toți așezați când am apărut eu. Zic așa, că cineva a pus o gâscă deasupra, pe grătarul cu bagaje și aia s-a căcăcit pe scaunul meu. Asta în altă călătorie, pentru că acum nu e nicio urmă de gâscă.  Mai mult ca sigur de gâscă, dar nu mai revin.
Un fir de lumină pătrunde printre perdele și i cade pe ochii tânărului muncitor de la geam trezindu-l. Moșu își scoate șapca, lăsând la iveală o chelie deasă, și i-o pune pe față tânărului pironit de schija de lumină.
-- E mai bine? îl întreabă.
-- Mersi bre. 
Bătrânul usucă o sticlă de un litru de bere și o aruncă în papornița dintre picioare ca un lucru bine făcut. Apoi că tot era cu mâna în paporniță scoate de acolo tainic o sticluță de tărie colorată, își spală gura cu ea și o dă mai departe. Primul de lângă el, un băiat cu blugii rupți în genunchi ia o gură de încep să-i sticlească ochii, își freacă fața cu mâinile și îi zâmbește bătrânului. Bătrânul hâtru îi face semn să-i deie și lu ăla de lângă el. În dreapta lor lângă geam într-un hanorac pe jumătate desfăcut, fără tricou, stă tânărul ce încerca să moțăie. Nebărbieritul ia o gură ca un nesătul și se trezește pe loc sărind în sus pe tălpi.
Lichiorul îi gâdilă pe limbă și îi pune pe vorbă. 
În fața lor lângă scaunul care mi-ar fi revenit mie e al patrulea schelar, e transpirat cu părul lipit pe frunte. Nu am mai văzut un om cu atâția mușchi să aibă o privire mai rușinoasă pe față. Mai în formă decât ceilalți avea umerii largi și un nas rupt spre dreapta. Nasul îl urâțea și îi dădea o răsuflare sâsâită. Își lingea buza de sus când vorbea, dar prefera să tacă. Bătrânul nu îi întinse și lui din lichiorul vorbăreț, mai luă un gât și băgă sticla pe jumătate goală înapoi în paporniță.
Se vedea că bătrânul fusese chipeș în tinerețe dar din ce povestea asta nu-l ajutase cu nimic. Își luase o nevastă frumoasă care se făcea că muncește doar când venea el acasă și restul timpului era curvă în sat. Tinerii erau cu gura până la urechi iar moșu înflorea povești de viață de colo până dincolo ca să știe și ei să se ferească de femeia frumoasă.

Trenul ăsta mizer e plin ochi de oameni iar schelarii ăștia sunt lângă mine și îmi place să-i ascult. Desigur mai sunt și pipingele Merlin Monroe cu părul în vânt și cu ochelari de soare. Sunt brunețele cochețele scurse în scaun, ce își aduc aminte din când în când că nu e frumos ca o domnișoară să stea crăcănici într-un tren de șantieriști. Sunt tipi cu cercei în ureche și un dubios cu un cui în sprânceană.
O tipă cu ochelari de soare îmi trage o privire lungă de tot, trebuie să o fi admirat prea intens sau poate vrea să mă mustre că mă frec de moldovencele astea ce se fâțâie de colo colo. Își dă ochelarii jos și se uită la mine, are cearcăne adânci după ochelari. Îi zic așa șoptit ca o rugăciune „Nu iubi, te rog, pune ochelarii la loc arăți mai cool cu ei pe nas”. 
Nu îmi vine să cred ... m-a ascultat ... Sau mi-o fi citit pe buze naiba știe. Acu se joacă plictisită cu picioarele pe sub scaun. Ar trebui să mă duc să o bag în seamă ... ar trebui ... 
O Doamne ce mă sâcâie scârba astălaltă, taca-taca, taca-taca, nu pot să am și eu un gând ca lumea în cap. Stă în fața mea și îi face capul calendar unui amărât căruia îi văd doar ceafa. Are o carte în mână dar într-o oră jumate nu a dus-o o dată la ochii. Nu s-a oprit din palavragit tot drumul ăsta, nu mai pot să gândesc, termină dracu. 
Mă refugiez între vagoane pentru un pic de liniște, aici mi se sparg șinele în cap dar măcar nu e vocea muierii. Stau în locul ăla dintre vagoane, cu două plăci de metal sandvici între mine și solul furios de dedesubt. Burdufurile ce leagă vagoanele flutură în vânt. Între burduf și placa de metal pe care stau se vede un torent de pământ, pietriș și traverse ce curge pe sub mine. Mă ia amețeala, încerc să nu mă uit. E o aventura aici între vagoane, moartea e mai aproape de tine și țigara intră mai bine. A rămas ultimul loc unde mai poți trage un fum în tot trenul, ultimul loc liniștit, asta până când l-or moderniza cu treceri etanșe. Să-i fut cu inovațiile și modernizările lor. Să-i fut. 

Fotografie de Paul @causeimluap
English version: The friendship train
Read More »

The friendship train

"You would think life could be better but you would be wrong"

I'm standing on the train taking me home. Don't get me wrong, I have a seat, I have a ticket with an assigned seat and so I could take a seat on the train taking me home. But it's a shitty seat, it's full of shit. I mean to say, there's a lot of shit on my seat, spreading on the backrest. It looks like goose droppings, or bird droppings anyway, I should taste it to figure it out. Not that I eat shit with such regularity that I would guess it’s origin from the first tasting, but instinctively something tells me it would give itself away. You know how you can tell by taste if an egg is from a a goose or a hen, well so it must be with this shit. It's white, with some greenish yellow. I'll remember this shit for some time to come. Maybe I could trick my chairmate into eating it, he has the face of a man who has eaten a lot of shit in his life, what’s another tasting from the back of my chair. Ehh, I'm losing my temper, no matter what creature shat on my chair, this will keep me up standing all the way to Buzau. So I sit in the hallway next to the rows of chairs and push my back against the window. I can hardly let all these chubby ladies get by me. The corridor is tight, too tight not to rub your ass or tits on me, it’s a real friendly train.
I am in Bucharest-Chisinau proclaimed “The Friendship Train" by the voice of the North Station. It's a long train made up of dark green wagons with white stripes and completed at the end by a few burgundy carriages. The green ones are Moldavian but look Russian by their letters, and the burgundy ones are Romanian by their rust. They are ugly fat conductors from both countries in the corridors, haunting like ghosts in search of tickets and bribes. I like them, they look like the kind of people who would steal your wallet and have a beer with your cash at the next station. That's why I like them, I like that they would drink, I like that they would steal your money for such a simple pleasure, so honest. It must be wonderful to have a job on the move, to be a professional passenger, without responsibilities, to go from car to car as in a ship at sea.
The train is intangible as long as it moves, the snow, the people, the animals, the motorcars, they are all pulverized if they don’t get out of the way. Come to think of it, the engineer doesn't have any responsibilities either, if he sees you on the rails, it's already too late to matter. What an adrenaline rush, smashing cars on the railway. Shitty salary, of course, but those days when you slap a minibus around must be worth it. I can see him opening his little window and swearing at the people jumping left and right in little pieces: "Damn commuters, next time take the train". Where else do you get the opportunity to literally smash your competition. Cheers of joy and approval coming from behind “Yes sir, they deserved it, why where they on the railway in the first place”.
The train goes slowly towards our Moldavian brothers or our Moldavian cousins or our Moldavian racketeering uncles. I have nothing against our neighbors, the Moldavian drunks, and the Moldavian ladies aren’t bad either. So towards them, towards our Moldavians. And these Moldavian chicks look at my seat with longing, it’s the only empty seat in this whole stinking train. These red-haired girls decide that it's not so bad to sit with shit at their backs and they convince themselves, that they will not lean backwards, that they will sit firmly on their buttocks for several hundred kilometers paying attention to an exercise in posture. One of them comes to me and asks me shyly, pressed, confidentially, so that none of the others can hear, if the seat is free. I smile, nod my head up and down, and answer "no". I can’t remember where I heard Russians nod like this when saying “no”, but I was wrong because this confused girl sat on my chair anyway and assumed the stiff back position. I wanted to tell her that the seat was indeed taken, but that would mean I'm somewhat of an ass-hat, and no one wants to admit that to himself.
Reconciled with the lost seat I start having a better look at those seated next to me. Tough hands sit on the chairs next to me, worked hands, sunburned, muscles gained through work sit next to me. Veins from sun-baked hands sit next to me.
An old man is huddled together with two others, three of them on two seats. He sits with his cap on one side, you'd say he's a sailor if we weren't so far from the sea. The old man is slender and looks tougher than the young moujiks next to him. They’re construction workers, they insulate communist apartment buildings during the week and return home on weekends. The capital demands heavy hands for good money and these men break their backs on scaffolding for it.
The old man has faded blue eyes and a sort of finality in him. It seems to me that his back held him up right just enough to get himself seated, that once seated he got stuck in the soft fake skin of the chair. A chair presumably without goose shit on it. That's just a guess, because I didn't get to see their chairs, they were all seated when I showed up. I think someone put a goose over the chairs on the luggage rack and from there “bombs away” on my backrest. But that happened on another trip, because now there's no trace of a goose. More than likely a  goose, but I'm not getting into that again.
A thread of light penetrates through the curtains and falls on the eyes of the young worker next to the window. Gramps takes off his cap, revealing a thick bald spot, and puts it over the lad nailed by the light beam.
“Is that better?”, he asked.
“Thanks pops”.
The old man dries up a one-liter bottle of beer and tosses it in a saddlebag between his legs like a well-done thing. Then, still with his hand in the saddlebag, he secretly takes out a bottle of colored spirits, washing his mouth with it he then passes it along to the fellow next to him. A boy with ripped knee jeans takes a mouthful and a glaze moves over his eyes. He rubs his face and smiles at the old man. The old man winks at him and nods to pass it along. To their right by the window in a half-open hoodie with no T-shirt on is the lad who was trying to take a catnap. The unshaven man takes a eager mouthful and wakes up immediately jumping on his feet.
The liquor tickles their tongues and makes them talk.
In front of them, next to the chair that would have been mine, is the fourth scaffolder, he is sweating with his hair glued to his forehead. I've never seen a man with so many muscles have a more embarrassed look on his face. More robust than the others, he had broad shoulders and his nose was broken to the right. His nose made him ugly and gave him a hissing breath. He licked his upper lip when he spoke, but preferred to be silent. The old man did not hand him the talkative liquor, he took another swill and put it half empty back in the bag.
It was obvious the old man had been handsome in his youth, but from his stories this hadn’t helped him at all. He had taken up a beautiful wife who pretended to work when he was home but was the village whore for the rest of the time. The young men were grinning from ear to ear as the old man flourished his life stories so they would learn from his mistakes and avoid beautiful women.

This filthy train is full to the brim with people, but these scaffolders are next to me and I like to listen to them. Of course, there are also Merlin Monroe hotties with windy hair and sunglasses. Not to mention brunettes half-melted in their chairs, who remember from time to time not to sit bow-legged on a train crowded with construction workers. There are guys with earrings in their ears and a dubious looking dude with an nail in his eyebrow.
A lass with sunglasses takes a long look at me, I must have admired her too intensely or maybe she wants to scold me for rubbing against all these women fluttering around back and forth on the train. She takes off her glasses and looks at me, she has deep dark circles around her eyes. I whisper to her like a prayer, “Don't love, put the glasses back on, you look much cooler with them on”.
I can't believe it ... she listened to me ... Or maybe she read my lips who knows. Now she’s bored playing with her feet under the chair. I should go over there and figure her out ... I should... 
Oh my God, this hellion in front of me... she’s the mother of all chatterboxes, I can't have a strait thought in my head for all the noise she’s making. She is standing in front of me turning some poor bastard’s head into mush. I can only see this poor man’s head nodding. She has a book in her hand, but in an hour and a half she hasn’t put it to her eyes once. She hasn’t stop talking all this time. I can't think anymore, damn it.
I take refuge between the wagons for a bit of peace, here the rails break beneath my feet but at least I can’t hear that woman's voice. I sit in that place between the wagons, with two metal plates sandwiched between me and the angry ground below. Between the bellows and the metal plates I can see a torrent of earth, gravel and railway sleepers flowing under me. I get dizzy, I try not to look. It's an adventure up here between the wagons, death is close and the cigarettes taste better. This is the last place where you can smoke on the train, the last quiet place, until they’re modernized into airtight passages. Fuck them with their modernization… Fuck innovation. Fuck it.

Photo by Paul @causeimluap
Versiunea în română: Trenul prieteniei
Read More »

Jul 27, 2018

Guru - Titanii

Șhh... simți cum îți curge ochiul stâng? te ustură, nu? O să te rog să-l deschizi mai larg. Vrei să mă ajuți un pic, hai încă o țâră, o să-ți iau lumina din ochii, ști cum se zice ”lumina dăruie roadele cunoașterii”. Crezi în zeul tău? Deschide-l mai larg și o să treacă, îți promit. Știu că te ustură, știu că mâine o să fie inflamat, dar ești cu mine acum și o să trecem peste asta împreună. O să fie bine, ai să vezi. 
Nu te mai fâțâii, am o nouă regulă pentru tine, este ca un exerciţiu de relaxare. Ești gata?... nu mai respira. Ar trebui să rezişti cel puțin un minut ... te-am luat pe nepregătite. Încercăm din nou? Deci o nouă regulă, poți să respiri doar când îți dau eu voie. Acum expiră tot ce ai în plămâni şi aşteptăm un minut fără să inspirăm, da?
Oricât de mult ai expirat, în plămâni tot a rămas ceva aer, și nu e vina ta, nu e ca și cum nu m-ai ascultat, este natura plămânilor tăi. Dacă îți cer să sari 2 metri în aer, poți să o faci? Probabil că nu, iar asta e natura picioarelor tale, însă nu te opreşte nimeni să te antrenezi. E ironic,  în direcția opusă poți să ajungi cu lejeritate la 2 metri sub pământ. Trebuie să-ți vezi limitele ca să le depășești, învață să joci șotron și apoi sări din el.
Strângi din dinți? Zâmbește, hai zâmbește e în regulă, știu că nu o să trișezi, zâmbește-mi cu toți dinții. Ști că ai dintele ăsta din față crăpat? lasă-mă să mă uit. Nu respira și continuă să zâmbești. Trebuie să vezi un dentist, văd că îți freci constant dinții. De ce? De la griji și frustrări? ce poate cere universul de la ultima ei moluscă vorbitoare. Rumegi ca o vită, ești o moară stricată, dacă o ți așa nu o să ai decât praf de cretă în gură.
O să-ți dau o palmă, ești gata? Asta e regula, respiri când îți dau câte o palmă. Nu a trecut un minut, mai așteptăm un pic, nu o meriți încă. Poți să inspiri dacă nu vrei să aștepți, nu o să te pălmuiesc degeaba, nu sunt aici să dau palme în stânga şi-n dreapta. Şi eu mă abțin, vezi ăsta e un exerciţiu pentru amândoi. Dacă renunți e treaba ta, nu o să te bat la cap. Eu nu sunt ăla care poate să-ți deschidă chakrele sau ochiul interior, doar tu poți să faci asta, doar tu poți să faci pe hopa-mitică peste toate și să te bucuri de eliberare. 
Dinții tăi chiar arată jalnic. Asta nu ar fi o problemă dacă aveai mania aia cu ronțăitul de cabluri electrice, din păcate tu suferi de frică și de lucrurile galbene ce se ascund după pereți. Chestiile astea te rod pe nevăzute. Îți vreau bolile pe dinafară, oneste, ușor de înțeles și plăcute la explicat. 
Cum e ochiul? O să-ți aduc o oglindă, e amuzant să vezi un om cum plânge cu un singur ochi, ști tu: "un ochi plânge altul râde". E mai ușor acum? Lacrimile ţi-au spălat o parte din detergent. Mă gândeam, oare e mai bine sau mai rău că folosim detergent de vase? Bagă de seamă, tratamentul doare, însă nu se compară cu alternativa. Hai să-ți mai pun un pic. Salvarea vine întotdeauna dinăuntru, din resursele pe care nu ți le ia nimeni, din aerul pe care nu poți să-l expiri, din lacrimile și transpirația ta, lubrifiantele vieții. Ai totul la îndemână doar trebuie să bagi mâna în piept și să cotrobăi pe acolo, ai un magazin întreg la dispoziție. Primul raft adrenalină și acid lactic; la mezeluri gastrită și pietre din fiere; melanină și celule gri la electrice. Ești încă verde, și magazinul este plin, iar o casieriță drăguță te mai lasă să pleci fără să plătești. 
Nu te mai zbate, nu o să înțelegi nimic dacă trebuie să te leg de scaun. Să nu te mai prind că pui mâna la față. Cine te crezi, vrei să pui mâna şi să treacă durerea? este inutil. Am depăşit amărâtul ăla de minut dar nu meriți palma. De ce vrei să te scarpini când te mănâncă? te scarpini până ți se înroșește pielea, și te scarpini până îți dă sângele și te-ai tot scărpina, ceea ce-ți ofer eu este mult mai bine. Unde o să ajungi dacă sângerezi pentru chesti atât de banale.
Poate te mănâncă, dar asta te duce la meditație, cu cât stai mai nemișcat, mai coagulat, simți tot felul de mâncărimi, sub țâțe, pe lângă nas, undeva în creștetul capului. Mâncărimea aia e cadoul păcătosului, te anunță că ești pe drumul cel bun. O să treacă de la sine, ca toate lucrurile de pe lumea asta. Te mănâncă fruntea, dar eu vreau să te scap de mâncărimea de pe creier. 
Câteva cuvinte de la un înțelept? ”Ignoră ochiul și el o să te ignore pe tine”. Poftim puțin detergent cu lămâiță. O să te ajute să înțelegi, dar te rog să ți-l pui tu... pot să aștept nu e nici o grabă. 
Ar trebui să rupem dintele ăla, din păcate nu o să treci peste asta aşa ușor. O durere ca asta te-ar scoate din transformare. Unii mi-au spus că nu puteau să audă de durere, e cam mult pentru prima ședință. Vrei totuși să încercăm, aduc patentul?
Ahh ... am uitat, cum să vorbeşti fără aer? e în regulă facem pașii ăștia mărunți împreună, și tu trebuie să ai răbdare cu mine. Promit că o să te scot de aici copil al lui Iapetus, asta dacă nu renunți tu înainte. 
Ține-ți respirația, zâmbește, deschide ochiul, știu că vrei să-l deschizi mai larg dar mai mult decât durerea în sine, frica de durere te oprește. Te rog e pentru binele tău, fă-o. 
Vrei palma aia, ești gata? respiră ... Ce te strâmbi așa? te doare? o să te obișnuiești, oricum nu are cum să te usture încă, respiră. Ți se înroșește fața dar trebuie să învățăm să respirăm din nou. Îți poți imagina ce om așteaptă ca fiecare gură de aer să fie însoțită de durere, îți dai seama ce fac din tine?  
Expiră, ține și zâmbește ... așteptăm și ... inspiră. Ai încercat să te ferești, ce a fost aia? Nu are cum să te doară doar îți pun niște machiaj pe față, ruj de buze în obraji și vânăt de Tir pe la ochii. Zâmbește ... inspiră, mă spetesc aici și tu nu înțelegi nimic. Zeul tău există doar în suferință și durere, doar atunci îl caută oamenii, e normal să te urască. 
Vezi cât de pervers este? Te-a făcut slab ca să-i ceri ajutorul, te-a făcut imperfect în imaginea lui, migrene în imaginea lui, organe care cedează în imaginea lui, moartea în imaginea lui, carne pe băț în imaginea lui, creier sufle în imaginea lui, suflet neprihănit în imaginea lui. 
Sunt aproape invidios, mai vezi cu un ochi dar ți s-a limpezit privirea. O să aduc patentul, și pentru că ai cârtit nu te mai ajut, o s-o faci cu mâna ta. Nu respira, mă întorc imediat.  

English version: Guru - The titans
Read More »

Guru - The titans

Shh ... can you feel your left eye weeping? it stings, doesn't it? I have to ask you to open it wider, help me out a little, that's it, a little more and I can take this light out of your eyes, you know what they say “light bestows the fruits of knowledge”. Tell me, do you believe in your god? 
Open up and the pain will pass, I promise. I know it stings and tomorrow it'll be swollen and red, but you're with me now, and we're gonna get over this together. It'll be fine, you'll see.
Stop fussing, I have a new rule for you, it's like a relaxation exercise. Are you ready? ... stop breathing. You should be able to refrain for at least a minute ... I take it you were unprepared. Shall we try again? So a new rule, you can only breathe when I allow it. Now breathe out all the air in your lungs, and we'll wait for a minute without breathing in, OK?
No matter how much you've exhaled, there's still some air left in your lungs, and it's not your fault, it's not like you disobeyed me, it's just the nature of your lungs. If I asked you to jump 6 feet in the air, could you do it? Probably not, and that's the nature of your legs, but you see, no one's stopping you from training. Ironically, in the opposite direction you'll get 6 feet under before you know it. You have to see your limits to overcome them, play hopscotch and then jump right out.
Are you grinding your teeth? Let me see. Smile, go on smile it's fine, I know you won't cheat, show me all your teeth. Do you know you have a cracked incisor? let me have a look at it. Don't breve in, that's right, just smile. You have to see a dentist, you must grind your teeth constantly. Why? worries and frustration? what does the universe want from its last talking mollusk. You're a ruminating cow, a broken windmill, if you keep going all you'll have in your mouth is chalk.
I'll give you a slap, are you ready? That's the rule, you can breathe in after I give you a smack on the mouth. It hasn't been a minute, we have to wait a little longer, you don't deserve it yet. You can inhale if you don't want to wait. I'm not here to smack you around, I will abstain. See this is an exercise for the both of us. If you give up that's your business, I'm not going to bother with you. I am not the one who can open up your chakras or that inner eye, only you can do that. You can be like a roly-poly toy and bounce back from all of this to enjoy your release.
Your teeth look really bad. It wouldn't be a problem if you had that mania where people chew on electrical cables, alas you suffer from something worst: fear and the yellow things hidden behind walls. These grind at you unseen. I want your sickness on the outside, honest, easy to understand and pleasant to explain.
How's the eye? I'll bring you a mirror, it's sort of funny to see someone crying with just one eye, you know the old saying: the rich widow cries with an eye and laughs with the other. Is it easier now? your tears washed most of the soap out. You know I was thinking, what's better regular soap or dish-washing soap? 
Heed my warning, the treatment hurts, but it's nothing compared to the alternative. Let me put some more. Salvation always comes from within, from the resources no one can take from you, from the air you can not exhale, from your tears and sweat, the lubricants of life. You have everything at your fingertips, all you have to do is stick your hand down your chest and take it. You have a full store at your disposal: first aisle adrenaline and lactic acids; second aisle gastric juices and gall blather stones; melanin and gray cells in the electrical aisle. You're young, the store is full, a nice cashier even lets you leave without paying.
Stop struggling, you won't understand anything if I have to tie you up to the chair. Stop touching your face. Who do you think you are, trying to take away the pain with your hands, it's useless. We've managed to pass that lousy minute, but you don't deserve the slap. Why do you want to scratch you're self so much? you would scratch until your skin would get red and you would scratch until you drew blood and scratch even more after that. Where will you end up if you bleed for such trivial things? What I'm offering you is much better.
It may itch, but that leads to meditation, the more you stay still, the more coagulated, you'll feel all kinds of itching, under your tits, beside your nose, somewhere on the top of your head. That itch is the sinner's gift, it tells you that you're on the right path. It will eventually go away, just like everything else in this world. Your forehead may itch, but I want to get rid of the itching on your brain.
A few words from a wise man? “Ignore the eye and it will ignore you“. Here's a little lemon flavored detergent, it will help you understand. You should pour it in yourself ... I can wait, there's no hurry.
We should really break off that tooth, regrettably I don't think you could handle it. The pain would take you out of the transformation. Some people told me they couldn't even hear me over the pain, it's a bit much for your first time. Do you want to try it, should I bring the pliers?
Yeah ... I forgot you can't talk, no air. It's okay we're doing these little steps together, you and I. You have to be patient with me too. If you don't give up on your self I promise I will get you out of here child of Iapetus.
Hold your breath, smile, open the eye, I know you want to open it as wide as possible, but more than the pain itself, the fear of pain is stopping you. Please for your sake, do it. 
You want that slap, are you ready? ... breathe. Why are you sneering? Does it hurt? you're going to get used to it, anyway, it' can't possibly hurt yet ... breathe. Your face is getting a bit red, but we have to relearn how to breathe. Can you imagine the person that expects every breath to be accompanied by pain, do you realize what you're becoming?
Inhale, hold it in, smile ... we wait and ... inhale. You tried to duck away, what was that? There's no way it can hurt you, I'm just putting on some makeup, lipstick on your cheeks and tyrian purple on your eyes. Smile ... inhale, I work my self to the bone and you still don't understand. Your god only exists in pain and suffering. That's the only time people look towards him, it's only natural that he would hate you.
Do you see his perversion? He made you weak so you would ask for help, he made you imperfect in his image, migraines in his image, organ failure in his image, death in his image, flesh on the stick in his image, brain dipped in batter in his image, your righteous soul in his image.
I'm almost envious, you can barely see, but I think your gaze has cleared up. I'm gonna bring the pliers, and because you flinched I won't help you anymore, you'll have to do it on your own. Don't breathe, I'll be right back.

Versiunea în română: Guru - Titanii

Read More »

Oct 31, 2017

Săpun

O urzicare pe mână, așa a început. O urzicare ce creștea ușor și bine, împodobită cu mici mărgele albe și purulente. Globulele astea albe se iveau în vârful unor mușuroaie de carne roșie ce erupeau ca niște mini-vulcani biologici. Situația nu mai putea fi ascunsă de mâneci lungi și chiar mai mult de atât micile dealuri de carne vie începuseră să-l doară. Abia atunci în ceasul al 12-lea Holt se hotărî să meargă la doctor. 

Dermatologul la care ajunse stătea în spatele unei uși înalte de metal cu vopsea albă scorojită, iar într-un colț al holului de primire înflorea o pată de igrasie în forma unui cap de om. 
Fu primit înauntru dar înainte de toate domnul doctor se scărpină în cot. Holt privi asta ca pe un semn rău, făcu un pas înapoi încercând ușa pe la spate însă clanța rămase înțepenită. Doctorul îi făcu semn să se apropie.
-- Cu ce vă pot ajuta?
-- Am o mâncărime pe mâini, își ridică palmele în sus arătându-i cele două pete roși ce curgeau spre coate.
-- Partea enervantă este că mă dor.
Scărpinându-se în barbă dermatologul se lungii pe sub masă și scoase câteva prezervative de dimensiuni mici pe care și le rulă pe degete.
-- Să vedem.
Doctorul se apropie și testă pielea lui Holt. 
-- Este suficient, aprecie doctorul.
Apoi zâmbi ridicând o sprânceană, se scărpină la subraț și aruncă prezervativele la gunoi. 
-- Ai un mormoloc pe mână, de acolo ți-se trage. Nu mai pune mâna pe broască domnule, pui mâna pe broască în fiecare zi. 
-- Pe ce broască?
-- Da domnule, pe ceva infectat. Du-te acasă fă curat, ia-ți ziua pas cu pas și găsește broasca. O să-ți treacă dar trebuie să nu te mai reinfectezi.

Holt își luă hainele și cămășile, fiecare șosetă și maieu și le spălă la 90 de grade. Își puse o pereche proaspătă de mănuși de menaj și începu să frece gresia din baie. "Mă reinfectez zi de zi" gândi Holt, "zi de zi". Își privi periuța de dinți, o rupse în două și trase apa după ea. Ușor calmat se duse să frece și în bucătărie, însă tot nu putea să scape de cuvintele alea "zi de zi". Își luă ceașca de cafea și o plesni de perete, "Așa n-o ia nimeni din gunoi".
Își luă ziua de la capăt, regrupat în colțul lui curat de bucătărie se gândi cum avea să rupă toate pixurile de la muncă, cum avea să-și schimbe tastatura, cum urma ca mouse-ul să facă un salt de la etaj. Ca apoi într-un moment de iluminare dumnezeiască să-și aducă aminte: zi de zi se ducea la baie la muncă, zi de zi se spăla pe mâini cu săpunul solid ce purta logo-ul firmei. Zi de zi, chiar de mai multe ori pe zi el punea mâna pe broască împreună cu toți jegoșii de la muncă. 
Dar dacă săpunul era cauza atunci nu putea fi singurul, trebuiau să fie și alții, alții care sufereau. Holt se hotărî să investigheze. Avea să intre în baie fără să se mai atingă de săpun sau de chiuvetă, avea să deschidă ușa cu piciorul, avea să evite clanțele ca pe dracu, și toate astea din cauza slinoşilor de la muncă. "Dar cum se face că doar eu am mormolocul?" gândi Holt "Unde sunt ceilalți purtători de mormoloc, de ce nu-și deschide nimeni gurița". 

Holt se postă în baia unisex, având grijă să nu excludă pe nimeni. Se hotărî să stea și să miroasă bășinile tuturor colegelor și colegilor, doar așa putea ajunge la o concluzie satisfăcătoare.
  "Curva aia grasă, aia trebuie să fie, se fute cu oricine i-ar da o mână de cartofi" gândi Holt. Eillen însă scoase un săpunel de cremă albă dintr-un portmoneu cauciucat se spălă și ieși. Holt îi zâmbi politicos în timp ce mima că se spală pe mâini pentru a zecea oară. După ce femeiușca ieși, Holt își scoase degetele stafidite de sub jetul de apă, și așteptă următorul individ dubios să-și facă apariția.
"Să fie ochelaristul ăsta? lăbarul ăsta împuțit de la IT, și-o freacă în pantaloni în camera de server și vine să se spele pe săpunul ăsta" gândi aproape răspicat Holt. Plănuia să-i ofere lui Colby o baie la cap în bolul de la toaletă. Colby scoase din pantaloni o scoică de plastic de unde pescui o așchie de săpun, se spălă pe mâini și plecă fără să zică nimic. Închise ușa cu piciorul și făcu toate astea fără să-și ridice privirea din pământ. "Ce chestie" gândi Holt "aș fi putut să jur că el ...".
Următorul ce intră era chiar șeful lui Holt. Alister ieși din cabină și privindu-l zâmbitor se încheie la prohab. "Să fie oare rahatul ăsta de om? Va trebui să-mi dau demisia cu o lopată peste fața ăstuia" contemplă Holt. Alister se opri în fața oglinzii, scoase din buzunar un spray antibacterian și își dădu amplu pe mâini, umplând toaleta cu un miros de alcool dulceag. Cu un picior deja afară Alister îl felicită pe Holt pentru treaba bună pe care o face și dispăru înainte ca Holt să-i poată răspunde.
Bufni în budă și colegul de birou, nesimțitul de Olaf.
-- Hei bibicu, am avut o gagică în weekend m-a dărâmat frate.
"Ar putea să fie el? Normal, l-am văzut în ziua aia cum își ștergea mucii în palmă" gândi Holt. 
-- Avea vreo 20 de kg peste mine... hai nu 20 dar 10 tot avea, băi și o poftă de nu o să-ți vină să crezi, se mândri Olaf din interiorul budei în timp ce se auzea un jet continuu de urină bulucind apa din toaletă.
Olaf ieși din staul, trecând indiferent pe lângă chiuvetă și aruncă un ultim: 
-- Viața bibicu ...
"Ha ha ăsta nici măcar nu s-a uitat la chiuvetă, cine a mai rămas?". De când stătea la pândă nicio persoană nu folosise săpunul-broască. 
Un bâzâit electric începu să-i mângâie piciorul lui Holt. Omul de serviciu intră cu o mătură în mână și o puse în poziție de drepți lângă chiuvetă. Își înfundă mâinile în apă și se clăbuci serios pe mâini până la coate. Luă un căpuș de apă și-l turnă pe frunte apoi încă unul pe ceafă. Pâraie de transpirație curgeau în jos pe hainele omului de serviciu. Văzând mizeria ce se scurgea de pe omul ăsta Holt se aprinse. 
Fără îndoială el era, el trebuia să fie pestilența umblătoare, omul ăsta cu prea multe straturi să mai simtă câțiva mormoloci. Holt înșfăcă ușurel mătura de lângă omul de serviciu, și-l plesni cu toată puterea în moalele capului. Simții cum brutul lemnului îi cedă în mână dar îl mai lovi odată pentru satisfacția de a face mânerul țăndări. Bătrânul, cu șiroaie de sânge pe față, se aruncă spre Holt iar acesta îl opri cu restul de mătură. Bătrânul o apucă iar Holt îl învârti spre geam unde aproape fură aruncați de la etaj. Holt îl lovi pe bătrân în spatele piciorului stâng, îl apucă de acel picior și îl ridică în sus balansându-l pe marginea ferestrei. Lansă un urlet victorios apoi îl aruncă în gol. Bătrânul, prea imobil, nu reuși să se mai prindă de nimic și căzu pleznit pe marginea trotuarului. 

Telefonul lui Holt continua să sune. Acesta luă o gură de aer și-l puse la ureche. 
-- Salutări, vă sun de la dermatologie, nu e nici o infecție domne. Mi-au venit înapoi analizele, trebuie să fie o reacție alergică la ceva. Ai mângâiat vreo pisică sau ți-ai luat vreo cămașă nouă? Am avut odată un pacient, se umpluse de bube de la o brățară dintr-aia împletită, îi ziceam domne e de la brățară el nu și nu ...

English version: Soap
Read More »

Soap

A patch on his hand, that's how it started. A patch that grew steadily and was well adorned with small white purulent beads. These white globules appeared on the top of red mounds of meat erupting like biological mini-volcanoes. The situation could no longer be hidden by long sleeves, and far worst, the small hills of living flesh began to hurt. Only then in the 12th hour Holt decided to go see a doctor.

The dermatologist stood behind a tall metal door painted with flaky white enamel, and in the corner of the reception lobby a mold stain blossomed in the shape of a human head.
He got inside, and the first thing the doctor did was scratch his elbow. Holt looked at this as a bad sign and took a step back trying the door behind, but the knob was stuck. The doctor motioned him to approach.
-- How can I help you?
-- I have an itch on my hands, he lifted his palms up, showing the two red spots oozing down to his elbows.
-- The annoying part is they hurt.
Scratching his beard, the dermatologist lunged beneath the table and pulled out a couple of small-sized condoms that he rolled on his fingers.
-- Let's have a look.
The doctor approached and tested Holt's skin.
-- That's enough, said the doctor.
Then he smiled, lifted one eyebrow, scratched his armpits, and dropped the condoms into the trash.
-- You have a tadpole on your hands, that's how you got in trouble. You put your hand on the frog every day, you have to stop doing that sir.
-- On a frog?
-- Yes sir, on something infected. Go clean your house, take your day step by step and find the frog. It will pass, but you have to stop reinfecting yourself.

Holt picked up his clothes, his shirts, each and every sock and undershirt and washed them all at 90 ºC. He put on a pair of fresh gloves and began scrubbing the bathroom. "I reinfect myself every day", thought Holt, "every day". He looked at his toothbrush, he broke it in half and flushed it down the toilet. Slightly more calm he went to the kitchen, but he still couldn't escape the words "every day". He picked up his coffee cup and threw it against the wall, "This way no one is gonna take it from the trash".
He started recapping his day in a clean kitchen corner, thinking how he would break all his pens at work, how he would change his keyboard, how the mouse would make a jump out the window. Then, in a moment of divine enlightenment, he remembered: every day he went to the bathroom at work, day in day out he would wash his hands with the company soap, the one with the company logo. Every day, even several times a day, he put his hands on the frog in communion with the noxious people at work.
But if the soap was the cause then he couldn't be the only one, there had to be others, others who suffered. Holt decided to investigate. He would have to walk into the bathroom without touching the soap or the sink, he would open the door with his feet, and avoid door handles like all hell.
"But why am I the only one with a tadpole growing on me?" Holt thought, "Where are the other carriers, why doesn't anyone else open their little mouths?"

Holt got his post in the unisex bathroom, taking care not to exclude anyone. He decided to sit and smell all his colleagues farts, just so he could reach a satisfactory conclusion.
  "That fat bitch, she must be it, she would fuck anyone for a handful of fries", thought Holt. But Eillen took out a white cream soap from a rubber wallet, washed her hands and went out. Holt smiled politely while he was pretending to wash his hands for the tenth time. After the woman stepped out Holt pulled out his pruned fingers from beneath the jet of water and waited for the next dubious individual to make an appearance.
"Has to be this four eyes, this bloody bastard from IT, rubbing it in his pants in the server room, coming to wash it off on this soap", Holt thought almost shouting. He was planning to give Colby a bath in the toilet bowl. Colby pulled out a plastic sea shell from where he fished out a sliver of soap. He washed his hands, and left without saying anything. He closed the door with his foot and did all these without raising his gaze from the ground. "What a thing", Holt thought, "I could have sworn he ..."
The next one was Holt's boss. Alister left the stall and smiling at Holt zipped up his fly. "Is he the piece of shit I've been looking for? I may have to sign my resignation with a shovel on his face", contemplated Holt. Alister stopped in front of the mirror, pulled out an antibacterial spray and amply sprayed his hands, filling the toilet with the smell of sweet alcohol. With one foot out, Alister congratulated Holt for the good job he was doing and disappeared before Holt could answer.
Bursting into the bathroom entered his friend, nasty Olaf.
-- Hey buddy, oh man I had some chick this weekend, she almost broke me.
"Could it be him? Of course, I saw him blowing his nose in his hands just the other day", thought Holt.
-- She had about 40 pounds on me... well not 40 but at least 20, and lustful beyond belief.
Olaf boasted from within the stall, while a continuous jet of urine was sloshing the water in the toilet. He stepped out of the stall, passing indifferently by the sink and throwing a final:
-- That's life ...
"Ha ha, he didn't even look at the sink, who's left?" Not a single person had used the froggy soap since he was waiting.
An electric buzz began to massage Holt's leg. The janitor came in with a broom in his hand. He sunk his hands in the water and started sudsing his hands up to his elbows. He took a little water in the crook of his hands and poured it on his forehead and again at the back of his neck. Streams of sweat flowed down the man's clothes. Seeing the wretchedness flowing down from this man, Holt started steaming.
Undoubtedly he was the one, he had to be the pestilence, a man with too many layers of filth to feel a few tadpoles. Holt sneaked behind the old man taking his broom, and swung with all his strength for the janitor's head. He felt the bluntness of the wood failing in his hands, so he swung one more time with the satisfaction of braking the wood in half. The old man, now with a bloody face, threw himself toward Holt, but he stopped him with the rest of the broom. The old man grabbed it, and Holt turned him to the window where both of them were almost thrown out. Holt hit the old man behind his left foot, grabbed him by that leg, and lifted him up balancing him on the edge of the window. He launched a victorious howl and then threw him out. The old man, too immobile to catch on to anything, fell with a splat on the edge of the pavement.

Holt's phone continued to ring. He took a breath and put it to his ear.
-- Greetings, I'm calling you from the dermatology office, there's no infection sir. The lab results came back, it has to be an allergic reaction to something. Have you been fondling a cat, or maybe got a new shirt? I once had a patient covered head to toe in blisters from an allergic reaction to a bracelet. I was telling him "it's from the braided nonsense on your hand" but he kept saying no and no...

Versiunea în română: Săpun
Read More »

Jul 30, 2016

What does your blood say about you

People used to watch TV or read the morning newspaper for the horoscope, that time has passed, now for the horoscope you simply put your finger on the blood collector while you're taking a piss. And so this is the new morning routine. Horoscope? - "You might have a face to face conversation with your boss and if you have the nerve to ask for something, you'll get it, if not, he won't beg you to take it."- good , Health? - "This is not a good period for your health" - ehh bad luck. If you have enough money you will leave a drop of blood every morning in the Collector and He will dictate not only what you have to eat but also what you have to do on that day. You'd think that a beautiful and unique mirror of the human spirit such as your self would be free to do whatever he wants, unfortunately this is not true. Oh my little tender reflection on the retina, you are but an deterministic equation: genetics will crook your teeth after your 13th birthday, subtle chemical imbalances will change the way you think, bacteria will change your DNA and your leukocytes, protectors of the meat temple, will change your mood in the hopes that you will stay inside where you are all safe. O thou great and unique miracle of the world you are on a boat in a storm tossed at the mercy of circumstance. I just hope I have a paddle on this ocean.
I feel a legion of creatures curving the road I walk on. Collector: "Depression, negligence, avoid public transport, aggression, suggestion of exercise at home, day off". It's been saying the same thing for the last 3 months, I haven't yet reached the famous "code red", danger to yourself / danger to those around you. Lately I've been "recommended" the chocolate croissant and coconut milk. I know all the food is regulated and all pills are integrated, but nobody tells you exactly what you're taking with your food. By the state I'm in I guess it's a antidepressant and something for anxiety. But it may as well be something against some chronic disease that the Collector, in His eternal wisdom, decided to keep hidden from me.
Or maybe he decided I'm not fucking enough these days, but they usually put that in the water. When someone up top decides that the population is aging the city goes crazy. It's easy to see when they want some fresh blood by the number of people fucking in the parks. While your dog is trying to take a shit, a girl pulls on his tail because it excites her. I don't drink the public water, I don't wash my hands with it, I don't wash my clothes with it. Water is the emergency doping system.
My blood is thicker than usual, let's see what the Collector has to say today. I hear rumors that when the Collector decides you're too unstable or completely useless it will "recommend" you something hidden, something that can't be eaten by accident, something like poison. Perhaps it's a combination of products. How many of us escaped death because the shop didn't have cola and we took pepsi instead.
There are of course the classics: You shouldn't eat meat unless you have a streptococcus or something. You have to wait until you are sick enough to eat a nice roast beef, otherwise the antibiotics will hurt you. You're supposed to eat chicken only while growing up, no man should ever eat chicken meat after the age of 21, I haven't heard of any adult with the "recommendation" - chicken.
Ohh shit where's my "chocolate croissant and coconut milk"? You must be joking "honey 322" what in the hell kind of chemical cocktail are they making me take. I'll never find this shit at the local grocery, I have to look for a honey shop. It will take a day to find that crap, maybe this is how the Collector forces my hand to get that day off. Well blow me, I'm going to work I'll see about that honey later.

At work the air intake gauge awaits me. In the old days you would be fired if you stank of booze now they'd probably let you work with a 0 index of productivity and a null salary for the day. Pray to your God, to the Lord of pulmonary alveoli for a good amount of oxygen in your exhalation, because your day's wage depends on it. My ass, look at this fucking payroll, it's a joke. I barely get in the office and the boss is calling for me.
On his desk there is a jar of honey. Are we both so sick that we need honey?
- This is for you.
- Honey 322?
- Yes, it came in the office before you did.
- Is it something serious?
- I don't know they don't tell me these things. Now... I can't convince you to do the right thing, but I know things are going badly, I know you don't want this jar but I also know it's the only way things will get back to normal.
- And what if it's death? What if for some reason the Collector decided to kill me today?
- Then it would be for the best to die today. Tomorrow might be worse and you might hurt others.
This two eyed testicle, this piece of filth, this disgusting excuse for a human wants me to die. And he wants me to die in such a way that I won't bother him too much. He wants me to go to the bathroom and die as politely and as close to the dumpster chute as I can. Ohh O Lord, my God, my blood Collector, why didn't you sent a crowbar so I can slap his face off.
- And what if I hurt you today ... right now. What? didn't think of that?
And I fell over punching him in the head. I felt tissues under my hands crackle and pop, but through my kicking I only heard him  laughing. I stopped and he muttered a few words to me.
- Haa, I was wondering why I feel so numb, they gave me an anesthetic for this meeting. You have no choice, take the honey now and you may have a chance.

I took the jar and ran. Ok ... maybe they know. I have to calm down. Maybe they can read it in my blood. Deep breaths. They knew I would do this? My hands are shaking. They knew I would beat up my boss. I have deep cuts on my fists. They let me beat him. I'm bleeding. They knew I would run afterwards. I have to go to the hospital. They let me run. I should have drank the honey. How stupid can you be. Things can't go back to normal. And now here I am with my "honey 322" in hand. They expect me to drink it. Ohh God. They know I'll drink it. My Savior, my Collector don't kill me just yet ... 

Read More »

Ce spune sângele despre tine

Oamenii obișnuiau să se uite la TV sau să citească ziarul de dimineață pentru horoscop, timpul ăla a trecut, acum pentru horoscop faci pișu și pui un deget pe Colectorul de sânge. Și uite așa asta e noua rutină de dimineață. Horoscop? - "S-ar putea s-aveți o discuție între patru ochi cu șeful și dacă aveți curaj să-i cereți  ceva, o să obțineți, dacă nu, el n-o să se roage de dumneavoastră."  - e bine , Sănătate? - "Nu este o perioadă propice pentru sănătatea dumneavoastră" - ehh ghinion. Dacă ai suficienți bani în fiecare dimineață îți lași o picătură de sânge în Colector și acesta nu îți va dicta doar ce trebuie să mănânci ci și ce trebuie să faci în următoarea zi. Ai crede că tu frumoasă și unică oglindă a spiritului uman ești liber să faci ce vrei, din păcate asta nu este adevărat. Micuța și gingașă mea reflexie de pe retină, nu ești decât o ecuație deterministă: bagajul genetic îți va strâmba dinții la 13 ani, subtile dezechilibre chimice îți vor schimba felul în care gândești, bacteriile îți vor schimba ADN-ul, iar leucocitele, protectoarele templului de carne, îți vor modifica starea de spirit în speranța de a te ține în casă acolo unde sunteți cu toții în siguranță. O tu minunat și unic miracol al acestei lumi ești pe o barcă într-o furtună aruncat de colo colo în voia circumstanțelor. Eu doar sper că am o vâslă pe acest ocean.
Simt o legiune de creaturi cum îmi curbează drumul. Colectorul: "Depresie, neatenție, evitați transportul în comun, agresiune, sugestie: exerciții fizice în casă, zi liberă”. Îmi spune același lucru de 3 luni de zile, nu am atins încă faimosul "cod roșu", pericol pentru tine însuți/ pericol pentru cei din jur. În ultimul timp mi se "recomandă" cornul cu ciocolată și laptele de cocos. Știu că toată mâncarea este reglementată și că toate pastilele sunt integrate, însă nimeni nu îți spune exact ce doctorii mănânci. După starea pe care o am presupun că e un antidepresiv și ceva pentru anxietate. Dar poate la fel de bine să fie ceva împotriva vreunei boli cronice pe care Colectorul, în eterna Lui înțelepciune, a hotărât că e mai bine să nu o cunosc. 
Sau poate a decis că nu fut suficient, dar aia o pun de obicei în apă. Când cineva acolo sus hotărăște că populația este îmbătrânită orașul o ia razna. E ușor să-ți dai seama când vor sânge proaspăt după numărul enervant de oameni care și-o trag în parc. În timp ce cățelul tău încearcă să tragă un căcău, o tipă îl trage de coadă pentru ca asta o excită. Eu nu beau apa din sistemul public, nu îmi spăl mâinile cu ea, nu îmi spăl hainele cu ea. Apa este sistemul de dopare de urgență.
Am sângele mai gros decât de obicei, să vedem ce zice colectorul azi. Aud zvonuri că atunci când colectorul hotărăște că ești prea instabil sau cu totul inutil ți se "recomandă”, ceva ascuns, ceva ce nu poate fi mâncat accidental, ceva otravă. Probabil e o combinație de produse. Oare câți dintre noi evităm moartea pentru că vânzătoarea nu mai avea cola și ne-a dat pepsi. 
Sunt și clasicele: nu ar trebui să mănânci carne decât dacă ai vrun streptococ. Trebuie să aștepți să vină boala ca să mănânci o friptură de vită, pentru că antibioticele din carne ți-ar face rău. Carne de pui doar când crești, nici un om nu ar trebui să mănânce găină după vârsta de 21 de ani, nu am auzit de vrun adult cu "recomandarea" - carne de pui. 
Ohh căcat unde îmi e "cornul cu ciocolată și laptele de cocos"? trebuie să glumești "miere 322" ce mă-sa de cocktail cu chimicale îmi pregătesc ăștia. Nu o să găsesc căcatul ăsta la aprozar o să trebuiască să caut un magazin de miere. O să-mi ia o zi să găsesc rahatul ăsta, poate ăsta e felul Colectorului de a-mi forța mâna să-mi iau ziua aia liberă. Ei bine muie, mă duc la lucru și vedem după aia. 

La muncă, fix la întrare, mă așteaptă suflanta. În vremurile bune te-ar fi dat afară dacă îți puțea gura a băutură acum probabil te-ar lăsa să muncești cu un indice de productivitate 0 și salariu nul pe ziua respectivă. Roagă-te la Dumnezeul alveolelor tale pulmonare pentru o cantitate bună de oxigen în expirație, leafa pe o zi depinde de asta. Ce curu meu, uită-te la gluma asta de salariu. Abia mă așez la birou și șeful mă cheamă la el. 
Pe biroul lui este un borcănaș cu miere. Suntem amândoi atât de bolnavi că am ajuns la miere? 
- Ăsta e pentru tine. 
- Miere 322?
- Da, a venit aici la birou înaintea ta.
- E ceva grav? 
- Nu știu nu mi se spun chestiile astea. Uite care e treaba, eu nu pot să te conving să faci ce trebuie, dar știu că lucrurile merg prost, știu că nu vrei borcanul ăsta și mai știu că e singura ta soluție.
- Și dacă e moartea în el? Dacă cumva Colectorul mi-a decis moartea azi?
- Atunci ar fi bine să mori azi. Mâine o să fie mai rău și e posibil să rănești și pe alții.
Coiul ăsta cu ochii, jegul, scârba asta vrea să mor.  Să mor în așa fel încât să nu-l deranjez prea mult. Să mă duc la baie și să mor cât mai politicos și cât mai aproape de ghenă. Ahh Doamne, Dumnezeul meu, Colectorul meu de sânge, de ce nu mi-ai trimis și o rangă să-l pleznesc peste față. 
- Și dacă te rănesc pe tine azi... chiar acum. Ce? la asta nu te-ai gândit?
Și m-am aruncat peste el cărându-i pumni în cap. Am simțit sub mâini cum țesuturile crapă și pocnesc, dar pe el l-am auzit răzând printre lovituri. M-am oprit și mi-a bolborosit câteva cuvinte. 
- Haa, chiar mă întrebam de ce mă simt așa amorțit, mi-au dat un anestezic pentru întâlnirea asta. Nu ai alternative, ia mierea acum și poate mai ai o șansă.

Am luat borcănașul și am fugit. Ok... poate o să știe. Trebuie să mă calmez. Poate o să știe citindu-mi sângele. Inspiră adânc. Știau că o să fac asta? Îmi tremură mâinile. Știau că o să-l bat pe șefu. Am tăieturi adânci în pumni. M-au lăsat să-l bat. Sângerez. Știau că o să fug după aia. Trebuie să mă duc la spital. M-au lăsat să fug. Ar fi trebuit să beau mierea. Cât de prost poți să fii. Lucrurile nu pot reveni la normal. Și acum iată-mă aici cu „mierea 322” în mână. Ei mă așteaptă să o beau. Doamne. Ei știu că o s-o beau. Salvatorul meu, Colectorul meu nu mă omorî tocmai acum...


Read More »

Jan 24, 2016

Ultimul drum

O mașină neagră mârâia gutural în așteptarea ultimului ei pasager. Un băiat de 19 ani se apropie cu un ghiozdan în mână. Capul șoferului apăru din umbră și se contorsionă în direcția băiatului cu o întrebare nerostită.
- Sunt doar niște cursuri, ezită băiatul.
- Nu ai nevoie de ele, îi răspunse șoferul.
Băiatul așeză calm ghiozdanul în zăpadă și urcă la dreapta șoferului.
- Domnul Andrei? întrebă șoferul.
- Da, răspunse studentul.
Șoferul înghiți o listă de nume și se întoarse cu un rânjet în direcția pasagerilor.
- Domnilor, nici unul din noi nu va scăpa cu viață, așa că bucurați-vă de acest ultim drum.

Timbrul motorului le vibra în piept ca o a doua inimă iar mașina porni la drum într-un ropot de fum.
- Domnul Andrei, dânșii sunt domnul George și domnul Ștefan, explică șoferul.
George, un tânăr nesigur îi făcu un semn cu mâna abia reușind să se oprească din tremurat. Ștefan, mai calm, stătea cu capul lipit de geamul portierei și îl ignoră.
- Și ...tu? Tu cine ești? întrebă studentul spre șofer.
- Cine sunt eu? Vezi oamenii ăia de pe trotuar ce își târâie picioarele în zăpadă. Sunt niște cadavre umblătoare. Vezi? ei nu există în momentul ăsta, ei se întrupează la muncă și dispar de cum pun piciorul pe stradă. Eu nu sunt unul dintre ei, eu trăiesc pe stradă, împreună cu creaturile neonului galben, cu dependenții, curvele și perverșii.
- Vrea doar să știe cum te cheamă, sugeră Ștefan rămânând cu privirea dincolo de geam.
- Eu sunt groparul din această seară, continuă vesel șoferul.
- E vreo șansă să supraviețuim? întrebă George.
- Doar dacă ai planuri să ajungi o legumă gratinată, dar stai liniștit am avut grijă să nu se întâmple asta.
Iar șoferul bătu ușor cu un deget în plasticul descărnat din mijlocul volanului. Toate airbag-urile mașinii fuseseră smulse.
- Am pe aici câteva surprize, odată ce am apăsat accelerația, nimic nu ne mai poate opri.

- Unde mergem? întrebă Andrei.
- Clasic, la podul rupt peste defileul Cioara, explică șoferul.
George își luă capul în mâini și începu să plângă ușor.
- Este un sfârșit minunat, e normal să fim emoționați, dar nu trebuie să ratăm momentul, îl îmbărbătă șoferul.
- De ce acolo? întrebă Andrei.
- Cum de ce? Asta e tradiția, mârâi șoferul.
Ștefan le explică celorlați monoton:
- La începutul fiecărui an, la prima lună plină, mașinile negre gonesc spre Podul Ciorii. Trebuie să fim primii acolo, doar primi se aruncă în gol, restul trebuie să mai aștepte un an.
- Exact, scuipă printre dinți șoferul, apoi continuă cu zâmbetul pe buze, mai avem de făcut o singură oprire.

Mașina frână la un colț de stradă și trei fete plătite urcară în poalele pasagerilor.
- M-am gândit că ați vrea să smotociți niște tinere înainte de ultimul hop. Dar trebuie s-o facem în mers, nu mai putem întârzia.
- Eu nu ... se opuse George.
- Taci și bagă lemnu în sobă omule, o să te mai încălzești.
După câteva minute de frecuș, una din damele cu ochii spălăciți îi vorbi șoferului:
- Băiatu a terminat, poate te rezolv și pe tine.
- Eu am avut grijă de asta mai devreme, dar mai putem pierde timpul până termină și ceilalți, iar șoferul o apucă pe blondină de ciuf și o direcționă între picioarele lui.
***

Pe drum în fața sinucigașilor, o altă mașină neagră alerga în aceeași direcție cu ei. Șoferul se apropie de cealaltă berlină.
- Trei inși o calcă spre Podul Ciorii într-o negricioasă bătrână. Ăștia sunt competiția, bombănii șoferul și trase de volan aruncând cele două mașini într-o luptă corp la corp.
Metalul crud se contorsionă în ciocnire pierzându-și o parte din pielea vopsită. Mașinile mușcau una din cealaltă, iar mașina rivală fu aruncată de pe drum într-un stâlp. Șoferul le zâmbi băieților și ieși vesel din mașină ținând un levier pe post de evantai. Mașina opusă îmbrățișa acum un par de beton. Andrei îl urmă pe șofer:
- Sunt ca noi? întrebă el.
- Nu ca noi, niște amatori.
Pilotul mașini concurente era leșinat în perna airbag-ului, iar șoferul deschise ușa cu levierul și îl târî afară.
- Poate la anu și scoate dracu airbag-urile.
- Și cu ceilalți din mașină ce facem? îl opri Andrei.
- Niște ratați, cu puțină șansă și-au rupt gâtu.

Mașina își continuă drumul furioasă, scuipând fum albastru în spate.
- Pierzi ulei, o să calezi motorul, observă Ștefan.
Șoferul șopti, mai mult pentru el însuși:
- E în regulă, ăsta e ultimul drum și pentru ea. Domnilor sper ca v-ați scris ultimele cuvinte.
Andrei nu răspunse iar șoferul se scotocii prin buzunare și scoase o jumătate de creion, o hârtie și un prezervativ.
- Scrie, pune-l în prezervativ și înghite. Mașina asta o să ajungă pe la 1300 de grade, dar cu puțin noroc o să-ți găsească biletul la autopsie.

- Nu știu ce caut aici, vreau ... vreau să fumez o țigară, aveți o țigară? murmură George.
- Cum adică nu ști ce cauți aici? Cauți moartea, vrei să te sinucizi, îl ațâță Ștefan.
- Ia una de la mine, se oferi Andrei întinzând un pachet de țigări.
Șoferul ridică ochii din drum.
- Nu e o idee bună, nu știu dacă ați observat dar a început să miroasă a benzină. Am burdușit portierele cu sticle de benzină, și cred că la ultima noastră ciocnire am spart câteva din ele.
- Te rog lasă-mă să ies, fumez o țigară și mergem, se rugă George.
- E prea târziu, spuse șoferul în timp ce din motor ieșeau aburi.

Mașina gonea pe stradă precum o cometă în flăcări lăsând în urmă o coadă alb-albăstruie.
- Nu îmi pasă care sunt motivele voastre. V-ați săturat de dușuri reci de dimineață? E proastă cafeaua de la muncă? Poate că aurolacul nu te mai inspiră? nu mai contează, acolo e podul și suntem deja morți.
Mașină rulă ușor, ca un animal rănit, până la marginea podului. Ștefan îi vorbi șoferului:
- Lasă-l să plece, la știri mașinile astea cu sinucigași au doar 3 oameni în ele și noi suntem patru.
Șoferul deschise portiera, apăsă pedala de accelerație până la fund, și contră:
- Nu, sunteți doar trei, și spunând asta șoferul se aruncă din mașina ce țâșnii peste pod.


English version: The last ride
Read More »

The last ride

A growling black car was awaiting her last passenger. A 19-year-old boy approached with a backpack in his hand. The driver's head appeared from the shadows and contorted towards the boy with an unspoken question.
- These are just some courses I take, hesitated the boy.
- You don't need them, replied the driver.
The boy calmly sat his backpack in the snow and climbed into the car.
- Mr. Andrew? the driver asked.
- Yes, answered the student.
The driver swallowed a list of names and returned with a grin towards his passengers.
- Gentlemen, none of us will get out alive, so enjoy this last ride.

The motor's timbre was throbbing in their chests like a second heart when the car started on its way with a clatter of smoke.
- Mr. Andrew, these are Mr. George and Mr. Stephen, explained the driver.
George, a hesitant young man, almost trembling, gave him a waive. Stephen, a lot calmer, sat glued to the glass of the door and ignored him.
- And... you? Who are you? asked the student towards the driver.
- Who am I? See those people on the sidewalk, the ones dragging their feet in the snow. Walking corpses they don't exist right now, they inhabit those bodies at work and disappear as soon as they set foot on the street. I'm not one of them, I live on street, with the creatures of the yellow neon lights, the addicts, the prostitutes and the perverts.
- He just wants to know your name, advised Stephen still looking beyond the window.
- I am tonight's gravedigger, continued cheerfully the driver.
- Any chance we survive? asked George.
- Only if you plan on being a half roasted vegetable, but don't worry, I took care that wouldn't happen.
The driver tapped the ripped plastic from the middle of the steering wheel. All the car's airbags had been torn out.
- And I have a few other surprises here, once I press the gas, nothing can stop us.

- Where are we going? inquired Andrew.
- The classic broke bridge over the Crow's gorge.
George put his hands over his face and started weeping.
- It is a wonderful end, it's normal to be nervous, but we mustn't miss the moment, encouraged the driver.
- Why there? asked Andrew.
- What do you mean why there, that's tradition, snarled the driver.
Stephen explained in a monotone voice to the others:
- At the beginning of each year, at the first full moon, the black cars race to the Crow's Bridge. We have to get there first, only the first throw them self's over the bridge, the rest will have to wait another year.
- Exactly, spat through his teeth the driver, and then continued with a smile, we have to make one more stop.

The car stopped at a street corner and three paid girls climbed on the passengers laps.
- I was thinking you would like one last hump before we go over the bump. But we have to do it on the run, we can't delay.
- I don't... opposed George.
- Shut up and stick some wood in the stove man, it will warm you up.
After several minutes of rubbing, one of the dames with pale eyes spoke:
- This boy is done, maybe I can do you next.
- I took care of this sooner, but we can enjoy our time while the others finish, and the driver grabbed the blonde's hair and directed her between his legs.
***

In front of the suicide squad, a second black car was running in the same direction. The driver pulled beside them.
- Three men trample towards the Crow's Bridge in an old blacky. They're the competition, reckoned the driver.
He pulled the wheel throwing the two cars in a melee. The raw metal contorted in shock, losing some of its painted skin. The cars bit each other and the rival car was thrown off-road into a pillar. The driver smiled towards the boys and came out of the car, waiving a tire iron like a paper fan. The opposite car was now embracing a concrete pole. Andrew followed him:
- Are they like us?
- No not like us, just some amateurs.
The pilot for the rival car was passed out in the airbag cushion, and the driver used the tire iron to open the door and drag him out.
- Maybe next year and take the fucking airbags out.
- What about the others in the car? interrupted Andrew.
- Just some losers, if they are fortunate they broke their necks.

The car continued its ride furiously, spewing blue smoke from behind.
- You're losing oil, you will blow the engine, noted Stephen.
The driver whispered, almost to himself:
- It's also her last ride... it's okay.
- Gentleman, I hope you wrote your last words.
Andrew was the only one who didn't answer. The driver rummaged his pockets and took out half a pencil, paper and a condom.
- Write it down, put it in the condom and swallow it. The heat in this car will reach 1300 degrees, but with a bit of luck they will find the note in the autopsy.

- I don't know what the fuck I'm doing here, I want ... I want to smoke a cigarette, do you have a cigarette? murmured George.
- What do you mean "you don't know"? you're seeking death, you want to kill yourself, mocked Stephen.
- I'll give you one, volunteered Andrew with a pack of cigarettes in his hand.
The driver lifted his head from the road.
- Not a good idea, I don't know if you noticed but it smells like gasoline. I crammed bottles of gasoline in the car doors, and I think our last crash broke some of them.
- Please let me go out, I'll have a smoke and then we can go.
- It's too late and we're almost there, said the driver while steam was coming out of the engine.

The car was racing down the streets like a flaming comet leaving a trail of white-blue smoke behind.
- I don't care what your reasons are. Tired of cold showers in the morning? Bad coffee at work? maybe sniffing glue doesn't inspire you anymore? it doesn't matter, we are already dead ... there's the bridge.
The car rolled gently, to the edge of the bridge, like a wounded animal. Stephen spoke to the driver:
- Let him go, in the news all these suicide cars have only three bodies in them, we're four.
The driver opened his door, pressed the gas pedal to the floor, and countered:
- No you are only three, and saying this the driver jumped out of the car as it jettisoned off the bridge.


Versiunea în română: Ultimul drum

Read More »