Jan 17, 2020

Comic 22 - Apples

throw them at doctors






Read More »

Jan 15, 2020

Guru - Magnificul

Îndrăgostit de când e lumea și pământul ... și astfel sunt ceea ce sunt ...

Dintr-o dată a fost lumină, și ea a ars perfectul. A ars fierbinte lumea cea veche și tot ce era bun în ea, nimeni și nimic nu se putea ascunde. Ultimele moaște ale întunericului s-au adunat și au făcut pământul, ultimul loc pașnic. Iar acolo în ultimul refugiu al vechii lumi a venit să se odihnească și ultimul dintre cei curați.
Magnificul a venit mușcat de lumină și copt de căldură, cu corpul acoperit de mâncărimi și de boală. Supărat de lumină Magnificul nu se putea ascunde de ea în nici un fel, vedea lumina chiar și cu ochiii închiși, iar pielea îl mânca chiar și atunci când o dădea jos.
Obosit, Magnificul își găsi odihna pe pământ. Pielea gigantului, roșiatică și plină de boală, se calmă în aerul rece al întunericului. Puroiul viu ce i se născuse sub piele erupse de disperare în lipsa luminii. Odată cu boala vărsată, mâncărimea Magnificului dispăru, urgia murise în întuneric iar el putu într-un final să adoarmă. Prima viața se născuse și se stinse în lumea nouă.
Magnificul își aranjă cele peste o sută de brațe și se culcă pe pământ curat. Dar înainte să se așeze strănută peste pământ, acesta încolți cu fire de iarbă. Ochiul Magnificului se închise și El adormi.
Neputând suporta lumina pământul negru începu să se încălzească și să fiarbă, iar pământul fiert se mută înapoia celui nefiert și astfel Magnificul fu purtat de pământ peste orizont. Magnificul văzu prima dimineață a lumii noi. Odată cu ea apăru prima rouă pe iarba de lângă El. Sub respirația Magnificului roua prinse aripi și luă forma unor vietăți filiforme. 
Odată cu venirea luminii iarba începu să-l țină tot mai strâns pe Magnific. Magnificul încercă să se ridice însă liane groase îl prinseră de brațe și îl pironiră de pământ. Magnificul se zbătu și găsi un singur fel în care putea scăpa: se smulse din prinsură lăsându-și brațele în urmă. Doar două îi mai rămăseră din cele peste o sută, iar gigantul zbura acum deasupra pământului privind cu frică cum sângele lui, proaspăt vărsat, prindea viață. Forme groaznice, lighioane de tot felul începeau să viermuiască în pământ. Și toate aceste lighioane se întindeau în sus spre Magnific încercând să-l prindă. Acesta, ferindu-se de ele, se ridica tot mai sus. Odată plecat de acolo, cele necurate, lipsite de prezența Lui începură să se împrăștie pe pământ. 
Magnificul poposi pe pământ undeva departe în munții înconjurați de ceruri, urmat doar de libelulele aurii născute din roua dimineții. La început Îi plăcuse compania lor însă și ele erau imperfecte și se hrăneau din El, zumzăindu-L neîncetat. Magnificul le plezni teribil, răspândindu-le. Unele dintre ele pierzându-și aripile poposiră iar pe pământ făcând neamuri nenumărate de gâze și gângăni, altele zboară și acum căutându-L neîncetat. 
*
Magnificul se puse pe construit zidul negru. Zid care să separe lumina de întuneric, zid care să lase loc și celor curate și celor necurate. Un zid ce avea să țină lumina cu vicierea ei departe de El. Zidul era din marmură neagră, curată ca abisul și lipită perfect, cărămidă cu cărămidă, ca dintr-o singură bucată că nici mâna și nici privirea nu își puteau da seama dacă e o singură bucată sau mai multe. Magnificul își găsi iar liniștea și adormi pentru a doua oară, de data asta în spatele zidului de marmură neagră. 
Somnul Lui nu putu dura o veșnicie, pentru că acolo în întuneric începuse să se audă sunetul crispat al unui râcâit, ceva mânca zidul negru. Ceva cu dinți ataca întunericul, nu mai era lumina însăși ci creaturile ei. La început gigantul a încercat să le ignore. Ca să le dea pace, el își trase părul într-o parte, își deschise capul, și se scărpină acolo înauntru unde auzea, ca să-i treacă. Însă dinții au insistat și Magnificul putea simții zidul negru cum suferă din cauza rozătoarelor. Magnificul, în somn, își făcu un pumn din cele șapte degete și lovi grozav peretele, rupând dinții micilor creaturi. 
Nu dură mult și noi ființe începură să sape după Magnific, de data asta copiii șobolanilor aveau dinți din oțel și voință neostoită de teamă sau oboseală, creaturi puternice întru soare. Nu trecu mult și o astfel de creatură din carne și oase sparse zidul negru și îl găsi pe Magnific.
-- Noi suntem la fel, îi spuse omul șobolan. Noi avem gură, Tu ai gură, noi avem două mâini, Tu ai două mâini, noi avem nevoi și Tu ai nevoi. Tu ești tatăl nostru și te-am căutat.
Magnificul văzu creatura și i se făcu scârbă. Sângele Lui poluat de lumină născuse o creatură bolnavă fără înțelegere și cu viață puțină. 
-- Luați aminte că nu ați fost niciodată în voința mea. Multe sunt nevoile voastre și mare este prihana voastră. Și pentru că aveți minte puțină nu ați înțeles că zidul era pus aici pentru pacea lumii. Ați trezit „curățăniile” ce își doreau doar liniște și întuneric și pentru că le-ați deranjat voi veți suferii. 
-- Dacă zidul nu v-a putut ține atunci să vă țină cuvintele mele: Dacă Mă voi trezii pentru a treia oară, pe acest pământ, al vostru v-a fi sfârșitul. Voi sfârși cu toate creaturile, de la lichenul ce stă pe piatra rece și întunecată, la floarea soarelui ce stă cu gâtul întins după lumină, de la viermii ascunși în umezeală, la șopârlele ce se desfată la soare. Toți și toate vor pierii în ziua când mă voi scula pentru a treia oară din odihna mea.
-- Într-adevăr neisprăviți am fost căutându-Te. Am deschis porțile iadului în nerozia noastră, se plângeau oamenii șobolani cu minte puțină.
Și I s-a făcut milă Magnificului de ei pentru că erau sânge din sângele Lui și le-a căutat o scăpare.
-- Va veni și vremea când lumina va trece și lumea nouă va fi lumea veche. Voi nu veți prinde asta și nici copiii voștri, dar cândva linia seminției voastre va prinde și ultima zi de soare. Dacă până atunci vă veți curma de lumină vă voi accepta lângă Mine. 
Și se căiau ei în fața Magnificului cerându-i înțelepciunea să nu mai greșească. Iar Magnificul le-a luat dinții de oțel și i-a slăbit de spate până au făcut cocoașă, și i-a făcut neputincioși la trup ca să învețe să gândească mai mult. Și i-a trimis înapoi în lumină cu băgare de seamă și înțelepciune, învățându-i să scrie și să citească pentru ca mințile lor slabe să nu uite legământul. Și astfel cele două lumi au primit pacea. 
*
Iar pentru că oamenii șobolani au stat în prezența Tatălui au trăit mult și au învățat pe toți să stea departe de zidul negru. Și în timpul lor oamenii șobolani au șoptit la urechile tuturor animalelor povața, ca să se ferească și ele. Iar cele ce nu au vrut să învețe omul le-a înrobit și le ține în jug ca să nu greșească nici cu voie, nici fără voie. Căci vina cu voie sau fără voie tot vină este și are aceeași pedeapsă de la Magnific.
Tot ei au învățat pe oameni că boala vine de la „curățăniile” pământului, care vin după noi când sunt deranjate. Ele vin să ne curme de soarta mult mai grea ce am avea-o dacă l-am scula din odihnă pe Magnific. Ei ne-au învățat că e mai bine să stăm câte puțini laolaltă căci urgia cheamă „curățăniile”. Joaca prostească, muzica tare și dansul din picioare cheamă „curățăniile”. Dar și suferința și chinul le cheamă, și oamenii șobolani au lăsat scris să se curme suferința și durerea oriunde se găsește căci și plânsul cheamă „curățăniile”.  
Din învățăturile Magnificului să tragem gânduri bune. Odată cu venitul serii să aducem în suflet încă odată molitva de noapte:

Văd lumina ce se duce și încrezător deschid fereastra întunericului. 
Știu că soarele va murii și odată cu el va trece murdărirea.
Cu mâini sigure, deschid fereastra întunericului și aștept ultima zi ce va să vină. 
Întru copiii mei jur și cred în prima zi ce va fi să fie fără de lumină.


English version: Guru - The Magnificent
Read More »

Jan 10, 2020

Comic 21 - Voodoo

Happy feet






Read More »

Jan 3, 2020

Comic 20 - Spanish

Happy 2020 everybody - and keep in mind over 450 million people can make the same mistake.










Read More »

Dec 28, 2019

Giveaway nr. 30 - Tomb Raider

You too can become a tomb raider ... you don't even need this game, just a crowbar

Giveaway nr. 30 - Tomb Raider
Read More »

Dec 27, 2019

Comic 19 - Stormy weather

keeps rainin' all the time








Read More »

Dec 20, 2019

Comic 18 - Best friends

The greatest gift of life is friendship, and I have received it.






Read More »

Dec 12, 2019

Comic 17 - Doom elevator

Nose plugs for the wicked 









Read More »

Dec 6, 2019

Comic 16 - Winter lights

Come from the shadows








Read More »