Jul 20, 2019

Giveaway nr. 25 - Steamworld Heist

Made some weird videos and wrote some strange stories. 

Giveaway nr. 25 - Steamworld Heist
Read More »

Jul 14, 2019

Pictorul

„Ești un ciudat, 
mă bucur că nu te-ai schimbat.”

În colțul camerei un homuncul cu dinți multicolori zâmbea cerului de dincolo de tavan. Homunculul privea prin tavan ca printr-un geam, iar privirea lui trecea prin 10 etaje pline de oameni. El vedea prin covoare prăfuite, prin dulapuri înalte și paturi lungi, prin curățenia de la suprafață și mizeria ascunsă. Privea limpede prin bloc ca printr-un acvariu, privea sufletele ascunse în cranii, şi trecea cu privirea de la un etaj la altul.
Oamenii de la primul etaj erau șchiopi și mono-colori, la următorul etaj oamenii erau copii și nu înțelegeau lumea. Cu un etaj mai sus câinii fără stăpân își aduceau aminte de vremurile mai bune, și tot așa până la acoperiș, unde după ce trecu de o scăfârlie cheală ce se bronza, el văzu într-un final cerul. 
— Ce ai la gură? O voce feminină i se adresă maldărului neasortat de țesăturii și țesuturi nețesălate din colțul camerei.
Prezența feminină își făcuse apariția într-un mod cu totul neașteptat, pe ușă. Creatura tremură la auzul vocii ei și își retrase privirea din pereți transformându-se într-un jumătar pentru ai răspunde. 
— E albastru, îi răspunse cu o voce neexersată. Simțea nevoia să-și dreagă vocea dar se abținu, prea multe sunete l-ar fi dat de gol. 
— Albastru de la ce? întrebă suspicioasă femeia pe care homunculul o recunoscu ca jumătatea lui mai bună. Ea se uita la el ca și cum ar fi meritat niște răspunsuri.
— De la coacăze și afine, de la albăstrele, de la tristețe ... de la tuburile astea, recunoscu într-un final când nu mai era decât un singur lucru de zis.
Creaturii îi crescuseră degete și-i arătă într-un colț diverse culori stoarse. Femeia nu își putea da seama dacă erau mai multe tuburi goale ca de obicei, camera homunculului era tot timpul dezordonată. 
— Ce ai făcut? întrebă ea cu o notă de panică în voce. 
Homunculul o privi ușor amuzat, vedea creaturi micuțe adunându-se pe fruntea ei, ele munceau de zor pentru a crea o expresie de îngrijorare. Toată munca lor pulsa pe sub pielea ei subțire. Ridurile se adunau la marginea ochilor ei precum o furtună. Homunculul reformat spre umanitate, reveni la constituţia de pictor. Ea îl trăgea înapoi din sminteală și sălbăticiune. 
Pictorul își aduse aminte cât de mult îi plăcea să o vadă supărată. Îi stătea mai bine supărată decât fericită, fața ei prindea vigoare, o suplețe deosebită. Când zâmbea i se stricau toate liniile, nimic nu mai curgea, obrajii îi deveneau bolovănoși, fața i se lărgea iar ochii i se micșorau. Toate astea îi displăceau pictorului și cu acest gust estetic se simțea egoist. Îi plăcea să o vadă supărată dar și furioasă. Era ascuțită și tăioasă la supărare, cu un zvâc ce nu o lăsa să stea locului, frumusețe înflăcărată. Acum însă pe fața ei se citea îngrijorarea, expresia ei născocea sentimente confuze în el. Vroia ceva de la el? Nu se făcuse înțeles?
— Am mâncat niște culori, continuă pictorul cu un zâmbet ce-i deconspiră dinții coloraţi pestriț.
— Ai înnebunit, vino încoa, tu vorbești serios? trebuie să vomiți! O să te duc la spital.
— Nu, te rog, lasă-mă să mor, îi răspunse pictorul melodramatic.
Ea îl luă de subțiori și îl trase spre baie. Pictorul se lăsă tras fără să se opună. Era amuzant să fie târât și dacă s-ar fi opus jocului el ar fi încetat.
— Lasă-mă, vreau să fiu colorat pe dinăuntru, asta înseamnă viață, încercă el să-i explice.
— Naiba știe ce e în vopselurile astea, trebuie să vomiți, mă auzi?
Îi puse capul în dreptul closetului împingându-l insistent în direcția apei. 
— Îţi bagi mâna pe gât să vomiți sau ți-o bag eu.
Pictorul înțelese că femeia nu avea nici un fel de apreciere pentru gestul său. 
— Lasă-mă în pace.
— Idiotule vrei să mori? 
Femeia îi băgă două degete pe gât, indiferentă de opoziţia lui. Pentru un moment pictorul contemplă dacă să o muște. Gândul la o asemenea enormitate îl rușină. Un sentiment profund de vinovăție îl apăsă în capul pieptului și vomă mai mult în formă de scuză. 
Dădea la boboci curcubeie multicolore. Roșu, galben, albastru, verde și violet împroșcau bolul closetului iar și iar, fiecare pulseu aducând o nouă compoziție. Acum și pictorul vroia să vomite, vroia să producă mai mult, tot mai mult. Simțind că e pe sfârșite se apăsă pe stomac pentru a stoarce și ultimele picături.
Căzură amândoi epuizați lângă porțelanurile băii, ea lângă piciorul chiuvetei, iar el cu fruntea lipită de closetul rece. 
— Ești ca o floare ... plăcut otrăvitoare, șopti pictorul.
— Vrei să faci și pe poetul acum? De ce mă las prostită de tine, mă înnebunești, înțelegi? O să-mi zbor creierii.
— Dacă vrei să o faci, fă-o. Caută un perete alb, și lasă un bilet cu numele operei. E o idee, să pictezi cu proprii tăi creieri.
— După cum vedeți creierii artistei s-au prelins într-un mod extraordinar. Această operă testamentară nu poate fi estimată. Nu spuneai tu că toți criticii sunt niște idioți. De ce îți intru în joc?
— Ești atrasă de tragic.
— Ca muștele de rahat, și ce e atât de tragic la tine?
Pictorul privi în closet și apoi se întoarse la ea.
— După cum vezi, tot potențialul mi se duce pe apa sâmbetei.
— Și ce vroiai, să te las să mori?
— Da, îi răspunse cu reverie. Atunci opera mea ș-ar fi atins scopul.
— Nu ar trebui totuși să faci ceva ca să rămână după ce mori?
— Totul ține de audiență. Omul care îmi va face autopsia va fi marcat pe viață, va trăii cu imaginea asta, cu ”pictorul colorat pe dinăuntru”, până și noaptea o să-se gândească la mine.
— Vise cu mațe colorate... idiotule, îi spuse și îl împinse cu piciorul. 
— Mi-a scăpat ceva?
— De mine ai uitat? te iubesc, asta nu contează deloc? La mine nu te gândești? 
— Asta nu are legătură cu tine, eu ziceam aşa artistic, dacă reușesc să mă întipăresc în capul cuiva cu o lucrare, atunci chiar pot spune că sunt artist, nu contează dacă e după moarte. 
— Un legist de la morgă o să te vadă o dată după ce mori, ăla e publicul tău?
— Da, ai dreptate. Gata, mi-a trecut. Încercam să pun ceva entuziasm înapoi în ideea asta dar nu pot, gândacii au năpădit peste tot. Ești mulțumită acum?
— De ce culorile?
— Vroiam să simt ceva. Vroiam să fiu deprimat, să mă simt melancolic, vroiam ceva lung după care să tânjesc ... am început cu albastru.
— Ești nebun, nici nu mai pot să vorbesc cu tine.
— Aș fi murit fericit pictându-mi interiorul, dar tu nu și nu. Nu trage apa, uite ce frumos arată.
Stropi de vopsea se scurgeau amestecându-se între ei. Pictorul era pierdut în bolul de culori, zâmbind prostește la opera mișcătoare.
— Mă întorc imediat, să nu faci vreo tâmpenie.
Jumătatea mai bună a pictorului se întoarse cu o sticlă de apă minerală.
— O s-o bei și o să vomiți până n-o să mai scoți nici un fel de culoare.
— Vrei să mă seci cu totul, nu ai nici un pic de milă?
— Ori bei, ori te duc la spital și acolo te spală cu peria pe dinăuntru.
— Nu vezi că asta e prima mea operă originală. Asta e tot ce contează.
— Hai să luăm puțin aer. 
Cei doi se alipiră într-un bătrân șchiop cu două capete. Bătrânul se târî până pe balcon unde se așeză domol pe podea. Cu una din guri bătrânul sugea din sticla cu apă minerală. 
— De ce mă pui să-ți fac toate astea, vrei să mă urăști? Întrebă gura ei.
Cârcit pictorul primi pe umeri un cearceaf din partea ei.
— Crezi că mie îmi place viața asta? continuă ea. Crezi că eu sunt mulțumită? Te iubesc nebunule, dar trebuie să mă ajuți și tu. Bea toată apa.
Gura pictorului termină ultima lingură de apă.
— Și acum? întrebă el ridicându-se de jos purtându-și cearceaful ca o mantie.
— Acum trebuie să vomiți ... din nou.


În baie un gheizer înspumat în diverse culori îi ieșea pe nas și pe gură pictorului.
— Apă de mare, spuse el, din asta iese Afrodita în toate tablourile. 
După un moment de liniște ea îl întrebă blând.
— Ce gust au?
— Exraordinar ... un gust bun, doar că la unele mă așteptam la altceva. Uite albastru trebuia să trist și rece dar a fost ca o înghețată de toamnă, iar albul a avut doar gust de pastă de dinți...
Consoarta îi ridică la ochii un tub stâlcit de pe jos.
— Albul chiar a fost pastă de dinți, îi răspunse ea amuzată.
— Toate tubulețele astea arată la fel, se scuză pictorul. 
— Sper că nu mi-ai mâncat și crema de mâini. 
— Nucă de cocos..., răspunse pictorul după un moment de gândire.
— O să-mi iau alta. Ești mai bine acum?
Pictorul își examină mâinile, îi păreau de-a-dreptul umane.
— Da, cred că da, răspunse el.


English version: The painter 
Read More »

Jul 4, 2019

Good news everyone - Cooking oil as sunscreen




Hey good looking what do I smell cooking.



Read More »

Jun 28, 2019

Good news everyone - Viruses have a social life




My video virus goes into your yellow iris.





Read More »

Jun 20, 2019

May 31, 2019

Good news everyone - Beautiful mold




Breaking the mold? not my mold.

Read More »

May 23, 2019

Good news everyone - Funeral stripping



 A decades-old tradition from the ancient lands of China.

Read More »

May 18, 2019

Giveaway nr. 23 - Party Hard

Read More »

May 15, 2019

Good news everyone - The river of coke



 I blame cocaine faeries for this.

Read More »

May 6, 2019

Good news everyone – the cure for 95% of all diseases has been found

 My dear friends, don’t believe everything you hear. Carefully weigh and examine what people tell you. Not everyone who talks about God comes from God. There are a lot of lying preachers loose in the world. (1 John 4:1)

Read More »

Apr 28, 2019

Good news everyone - We are all drinking wood juice



 Villainous vanillin vows to vanquish veritable vanilla.

Read More »

Apr 20, 2019

Good news everyone - We know where satan lives

The gates have opened, time to learn some latin and get some demons on your side.

Read More »

Apr 5, 2019

Good news everyone - You can have a city named after you

No more Astana, time to buy a new world atlas. Not that you need a reason.
Read More »

Mar 5, 2019

Giveaway nr. 22 - Warhammer 40,000: Dawn of War III


I finished another animation "Art or fart"
Let's celebrate with a giveaway :)

Giveaway nr. 22 - Warhammer 40,000: Dawn of War III
Read More »

Mar 1, 2019

Unfinished - Art or fart

The next episode is upon us. So what is art?

Read More »

Jan 12, 2019

Giveaway nr. 21 - Dark Souls II: Scholar of the First Sin

In honor of my first Unfinished video.
(weird title for a finished vid, I know :P)
I give to you this game, you might not want to play.
Read More »

Jan 6, 2019

Unfinished - Ecce homo


A debut for three little ghosts talking nonsense. Hope you like them :)

Read More »

Nov 30, 2018

Giveaway nr. 20 > Happy B-day Romania - 10 indie games

La Mulți Ani!
Romania celebrates 100 years since the Great Unification
Happy Birthday To You!

Giveaway nr. 20 > Happy B-day Romania - 10 indie games
Read More »

Nov 21, 2018

Giveaway nr. 19 > Tiny Echo or Super Rude Bear Resurrection

Have some ice-cream ... it's a winter treat.

Giveaway nr. 19 > Tiny Echo or Super Rude Bear Resurrection
Read More »

Nov 19, 2018

Omul de zăpadă

Vântul rece se opri și lăsă prima zăpadă a anului să se așeze pe pământ. Această primă zăpadă era o nea subțire și firavă, zăpadă ce ți se topește în mână înainte să poți face un bulgăre din ea, dar era prima așa că trebuie numărată. 
Veni seara și o a doua ninsoare se punea deasupra celei dintâi iar copiii începeau să o adune de pe mașinile reci, de pe gardurile de beton și de pe trotuare. Era suficientă cât să facă primii bulgări pe acel an. Ca de obicei copiii zgomotoși au aruncat în cei liniștiți și cei liniștiți au devenit și ei zgomotoși, era o veselie plină de chicote ce îi contamina pe toți plozii din cartier.
Târziu după ce ultimii părinți din cartier au ajuns acasă, o copilă cuminte pe numele de Bianca se îmbrăcă în geaca ei roșie și ieși la joacă. Majoritatea copiilor intrau înapoi în casă la ora asta, dar ei nu-i păsa, se adunase suficientă zăpadă pentru ce își dorea ea ... un om de zăpadă. 
Bianca își alese locul cu grijă, între două blocuri ce stăteau cu spatele unul la celălalt. Un gărduleț până la genunchi și o poartă sudată de rugină separa grădina dintre blocuri de restul lumii. Locul ăsta primea o singură lumină de la un lampadar obosit din colțul străzii. Locul era ferit de priviri de la sol, dar câțiva ochi curioși mai curgeau în jos din apartamentele celor două blocuri. 
Bianca inspectă terenul. Era mult loc liber de exprimare, protejat de soare și de vânt, omul de zăpadă avea să aibă o viață bună acolo. Fata strânse cu grijă primul bulgăre încercând să-l facă perfect rotund. Din acest bulgăre se născu mai departe o bilă și apoi o minge de nea ce se mișca de colo colo adunând toată zăpada ca un magnet.
Fulgi lipicioși încă mai cădeau din cer când Bianca obosită se așeză lângă omul de zăpadă pe jumătate terminat și îi vorbi.
-- Dacă o să mai ningă, mâine îți fac capul și îți aduc pietre pentru ochii, bețe de nuc pentru brațe și inima.

A doua zi Bianca ieși iar târzior afară și intră repede între blocuri să-și termine omul de zăpadă. Ea stătea în sclipirea tremurândă a lampadarului ce arunca o singură geană de lumină pe poteca grădinii dintre blocuri. 
Termină omul de zăpadă și fugii înapoi acasă, unde se strecură ca un șoricel având grijă să nu o audă părinții. Scoase din spatele umerașelor de pe hol brațele omului de zăpadă, iar din fundul dulapului de pantofi scoase o gheată fără pereche ce ascundea două pietre negre lucioase. Puse mâna pe clanța ușii de bucătărie și o mișcă ușor să nu scârțâie, intră căutând să-și termine expediția.
Cu mâinile doldora de cadouri se întoarse la omul de zăpadă. Îi puse mâinile de nuc, îi fixă ochii și cu mâinile înghețate, mângâie ceea ce părea a fi o sticlă albastră. Bianca deschise pieptul omului de zăpadă și transplantă înauntru o inimă de gheață. Bătătorii înapoi zăpada în piept și îi șopti.
-- Acum ești viu.

A treia zi venind de la școală fata aruncă o privire între blocuri, omul de zăpadă stătea cu o mână ridicată spre cer în semn de bună, Bianca zâmbi și își continuă drumul fuguța acasă, unde avea să-și aștepte părinții până seara târziu.  Odată veniți acasă Bianca se năpusti afară spre locul dintre blocuri, acolo omul de zăpadă o întâmpină iar cu o mână tremurândă în vânt.
-- Ce mai faci, mi-a fost atât de dor de tine, îi spuse fata îmbrățișându-l. 
Omul de zăpadă nu îi răspunse.
-- De ce nu vorbești cu mine? hai nu fi supărat ... te-am adus înapoi cât de repede am putut, și uite ce bine te-am pus, nu o să te bată soarele.
Omul de zăpadă nu părea foarte impresionat.
-- Vrei să-ți spun ce s-a întâmplat de când nu ne-am mai văzut? Am luat premiul 2 la școală, asta a fost astă vară, apoi am plecat cu mamii și tatii la mare. Am făcut castele de nisip acolo, e foarte frumos la mare, valuri cu apă verde, pescăruși și bărcuțe care plutesc în larg.
Un vânt firav purtă câteva cuvinte la urechile fetiței.
-- Păi ... mi-ai promis că îmi aduci niște nisip. 
-- Te-ai întors, știam eu că o să te întorci. Unde ai fost?
Bianca îl îmbrățișă iar omul de zăpadă la rândul său o strânse de geaca roșie. 
-- Aţipisem și eu. Te-ai făcut atât de mare, îi spuse el.
-- Da vezi geaca de anul trecut abia îmi mai vine.
-- Unde sunt ceilalți copii, nu prea am văzut copii pe aici. 
-- Nu te-am mai făcut la leagăne, acolo copiii sunt prea răi. 
-- Cum adică răi? întrebă surprins omul de zăpadă.
-- Se bat cu bulgări.
-- Păi și ce e rău într-asta?
-- M-au lovit cu bulgări și apoi m-au frecat cu zăpadă, eu nu mă mai joc cu ei.
-- Bianca nu trebuie să te ascunzi de prietenii tăi. 
-- Nu mai sunt prietenii mei, o să rămân cu tine aici și ne jucăm doar noi doi.
-- Mie îmi plăcea când erau și ceilalți copii cu oamenii lor de zăpadă. Îl mai ți minte pe d'Artagnan, avea o sabie cioplită dintr-un brad și ne luptam în fiecare seară. 
-- Nu mai mă joc cu ei m-au frecat cu zăpadă.
-- Hai Bianca era doar zăpadă, încercă el să o îmbuneze, apoi luă un braț de zăpadă și și-l turnă în cap.
-- Nu e la fel, nici ție nu ți-ar fi plăcut.
Omul de zăpadă desenă un cerc în nea. 
-- Când erai mică, Bianca, puteai să te joci ore în șir într-un cerc cât ăsta de mare, dar acum ai crescut, şi nu mai poţi să stai într-un loc așa mic, acum poți să te joci peste tot. 
Bianca începu să adauge petale cercului transformându-l într-o floare mare.
-- Poate ar trebui să te împaci cu ei, încercă iar omul de zăpadă.
-- Băieții sunt niște proști. Nu mai mă joc cu ei.
-- Și fetele?
-- S-au mutat, mai e doar Ana și ea nu iese la joacă așa târziu.
Omul de zăpadă privi împrejur și luă o bucată de beteală atârnată de un copac în grădină.
-- Bianca trebuie să-ți faci prieteni noi, doar nu o să stai așa să vorbești cu un om de zăpadă până la adânci bătrâneți. Trebuie să-mi promiți că ăsta e ultimul an în care mă aduci înapoi.
-- Cum adică, nu mai vrei să vi înapoi? Vrei să te las să mori?
-- Bianca, fetele mari nu se joacă cu oameni de zăpadă. Nu vreau să te văd că stai de una singură ascunsă printre blocuri.
-- Dar mie îmi place așa.
-- Promite-mi că ăsta este ultimul an, o să iei inima și o s-o îngropi. 
-- De ce? întrebă indignată fata.
-- Trebuie să-ți faci prieteni adevărați.
Omul de zăpadă luă beteaua și i-o puse peste gât. 
-- Uite ce bine îți stă, dacă te-ar vedea d'Artagnan ce ați mai râde.
Bianca se bosumflă, luă beteaua și i-o puse fular omului de zăpadă.
-- Bine promit, spuse ea.
Omul de zăpadă o îmbrățișă iar.
-- Ia să vedem ce ai mai învățat la școală, zi-mi repede trei capitale friguroase.
-- Ottawa, Moscova și Helsinki. Zi tu trei mării mici, continuă ea.
-- Marea Neagră, Marea Moartă și Marea Marmara, ai trei secunde să-mi spui trei vulcani activi? plusă omul de zăpadă.
-- Etna, Vezuviu și nu mai știu. Trei culori ce încep cu ”C”?
-- Crem, coacăziu și curcubeu. Auzi tu să nu ști trei vulcani. Zi-mi trei munți înalți.
-- Himalaya, Kilimanjaro și Pirinei, dar curcubeu nu e o singură culoare. Trei pietre prețioase? 
-- Diamant, rubin și ... ști că e târziu nu? hai fugi acasă. 
-- Nu știi? se hlizi fata la el.
-- Lasă că îți zic mâine, mustăcii omul de zăpadă.
-- Bine, dar o să te mai întreb eu și mâine, ai grijă.
Și cu asta Bianca își luă rămas bun de la omul de zăpadă și intră înapoi în casă, obosită și veselă.
A doua zi Bianca reveni ținând ceva ascuns la spate.
-- Am o surpriză pentru tine, spuse ea.
-- Ce ai acolo?
-- Închide ochii.
-- Nu pot să-i închid, nu am pleoape, uite îmi pun mâinile la ochii.
-- Bine, dar nu trage cu ochiul.
-- Bine bine.
Omul de zăpadă auzi ceva curgând lângă el, iar Bianca îl lăsă să se uite. Omul de zăpadă văzu răsturnată în mijlocul aleii o găleată cu nisip.
-- Nisip ca la plajă? întrebă el.
-- Da, hai mergi pe el.
-- Nu mi-ai zis că e la fel de fierbinte ca lava și că m-ar topi imediat dacă m-aș rostogoli peste el?
-- Așa e vara, dar acum e iarnă ... haide!
Și omul de zăpadă sări în nisip. 
-- Ha ha uite ce lipicios e, spuse el încântat.
-- Mama mă pune tot timpul să-l dau jos de pe mine la mare.
Omul de zăpadă începu să facă un mic castel de nisip.
-- Uite hai să-i facem niște turnuri, apucă omul de zăpadă să spună.  
-- Fă-i tu, eu o să caut niște rămurele pentru o poartă cu gratii, îi răspunse fata.
-- Să-i pui și o frunză uscată la intrare, o s-o ridicăm să nu intre străinii. 
-- Sapă-i un șanț cât îi caut eu ce îi mai trebuie, îi dădu sarcină fata.
Bianca și omul de zăpadă au continuat să se joace, împodobind castelul de nisip, iar la sfârșit omul de zăpadă desenă câteva animale lângă el ca să-l apere de copiii răi.
Câțiva bătrâni cu ferestrele spre curtea interioară se mai uitau cum se joacă Bianca însă nu băgau de seamă că se mișcă și omul de zăpadă pe acolo. Pentru ei omul de zăpadă nu părea cine știe ce așa că nu-l băgau în seamă.
Zile și săptămâni treceau iar după vijelii Bianca venea și dezgropa omul de zăpadă și castelul de nisip. De Crăciun îi făcu o barbă omului de zăpadă iar de revelion turnul de veghe, cel mai înalt punct al castelului de nisip, primi o artificie. 

Fata era întinsă pe spate făcând îngeri în zăpadă când observă cerul deosebit de negru și curat punctat de o mulțime de perle strălucitoare. Unele mai mici, altele mai mari, păreau că fac un șirag pe cer. 
-- Vezi cum vin stelele? 
-- Da, spuse omul de zăpadă, doamna cerului le poartă la bal în seara asta. 
-- Crezi că e cineva acolo pe cer?
-- Da ea are grijă de tot ce e deasupra, le poartă în nopțile senine și dansează cu ele pe cer.
-- Şi tu de unde o ști?
-- Păi ea e de când e lumea și pământul, și cred că o să fie pe cer și mult timp după ce nu o să mai fim noi. Nu prea o văd așa festiv îmbrăcată, iarna de obicei e îmbrăcată în nori groși dar acum văd că a dat jos norii și a ieșit la dans. Cred că vine primăvara.
-- Asta nu e bine, se face cald.
-- S-o fi săturat de frig și zăpadă. Cât să stai îmbrăcată în alb? și până la urmă trebuie să ne gândim și la ceilalți, copacii și urșii dorm, trebuie să se trezească și ei.  

Încetișor omul de zăpadă fu înconjurat de ghiocei și la puțin după asta căzu ultima ninsoare plăpândă de primăvară. Cu venirea primăverii omul de zăpadă se murdărise tot și fire de iarbă creșteau acum în curtea castelului. 
Într-o bună zi omul de zăpadă simții că se apropie sfârșitul și se hotărâ să-și ia rămas bun de la fetiță. El își luă unul din nasturii de pe piept și îl puse în mâna fetiței.
-- A venit și timpul meu Bianca.
-- Nu, nu poți să pleci, dacă pleci acum o să pleci de tot. Pot să-ți bag inima în congelator și o să ne vedem la anu.
-- Bianca, mi-ai promis, ești fată mare, nu mai poți să ai grijă de oameni de zăpadă, trebuie să crești mare.
-- Nu vreau, de ce să cresc?
-- Bianca vreau să mă asculți, o să fie bine, ai să vezi, o să crești, o să ai prieteni și o să uiți de mine...
-- Nu am cum să te uit, nu vreau să mai cresc.
-- E în regulă Bianca, așa trebuie să se întâmple, o să fie bine ai să vezi.
Omul de zăpadă îi zâmbi cald, iar fata izbucni în plâns și fugii în casă. Omul de zăpadă strigă după ea:
-- Pa Bianca, fi fericită, ... dacă nu e prea cald ne vedem și mâine.
 
A doua zi Bianca îl găsi pe omul de zăpadă cu un ochi căzut și o mână lipsă. 
-- Unde ție mâna, cine ți-a luat-o? Te rog vorbește-mi, îmi pare rău că am plecat ieri, nu credeam că o să se încălzească așa repede.
Bianca îi puse ochiul la loc, dar își dădu seama că omul de zăpadă era prea topit ca să-i mai răspundă. Bianca desfăcu zăpada moale din jurul inimii de gheață. Diamantul albastru ce îi dăduse viață omului de zăpadă era transparent în lumina zilei.
O scoase afară, o șterse și o privi mult timp lăsând-o să se topească în mâinile ei. O ținu în mâini până îi amorți degetele.
-- Nu vreau să te las, îi șopti inimii de gheață.
Apoi săpă cu căpușul mâinilor o groapă în mijlocul castelului de nisip și îngropă acolo ultima bucățică netopită din inima omului de zăpadă. 
-- O să mai mă joc cu tine ai să vezi, o să mai fac oameni de zăpadă cu alți copii și o să ne jucăm împreună.

English version: The snowman 
Read More »