Ana în pădure

O panglică roșie legată nepăsător de o creangă bătea lin în vânt. La câțiva pași fata ale cărei bucle erau de obicei strânse de panglică, se juca pe pajiștea verde de lângă pădurea bătrână. O mulțime de ochii o priveau pe fată, însă nici un ochi de om printre ei. Creaturile, de obicei indiferente la năzbâtiile oamenilor, se uitau curios la fata asta și la panglica ei roșie. 

Într-una din zile dansul și jocurile o purtară pe fată în pădure. Un aer rece o întâmpină la intrarea în codru însă ea intră cutezătoare luând cu ea doar bățul de care își legă panglica. Ochii pădurii erau nemulțumiți și se dădeau la o parte din fața puiului de om, înconjurând-o la distanță. 

Prinzând curaj fata intră tot mai adânc în pădure, la început explorând potecile ca apoi să ignore cărările întortochiate și să zburde nepăsătoare printre copaci. După o vreme obosi și se așeză pe o rădăcină continuând însă să fluture năframa roșie precum un steag în pădurea verde. 

O pereche de ochii se apropie de ea. Fata sări în picioare ca arsă când zări o figură încornorată ieșind din tufișuri. Un căprior se opri la doi pași de ea, fata îi zâmbii și îi flutură panglica în semn de bună. 

- E frumoasă, îi spuse căpriorul. 

- Da este. Îi zic "flama roșie"... vrei să te joci cu ea? și fata îi întinse căpriorului bățul cu năframa. Cred că m-am rătăcit, continuă ea.

Căpriorul luă bățul cu pânza roșie și îi propuse să-l urmeze până la marginea pădurii. Odată ajunși acolo fata se uită lung la el. 

- Nu pot să ți-o las pe asta, dar îți aduc alta mâine.

- Nu e nevoie, îi răspunse stânjenit căpriorul. 

- Vin mâine și ți-o dau! răspunse hotărât fata. Doar că nu știu dacă te mai găsesc așa departe în pădure.

- Ascultă la mine, nu mai intra în pădure, se sperie zgâmboii pădurii de tine, privind în jur continuă, nu le plac oamenii, sunt răi, vin cu puști și ne vânează.

Fata zâmbii și mișcă bățul cu panglica roșie în nasul căpriorului.

- Asta nu e o pușcă. Vino tu atunci în pajiște. Acum e târziu trebuie să plec, dar să vi mâine, da? 

Căpriorul îi făcu un semn cu capul și intră înapoi în codru. De pe o ramură o ghionoaie sură îl certă:

- Nu ar fi trebui să-i vorbești.  

- Cred că se pierduse, îi răspunse căpriorul, vrei să vină părinții ei să o caute prin pădure?

A doua zi fata se întoarse cu două panglici, una roșie și una galbenă, dansând în vânt pe colina izlazului. Căpriorul o urmării pe fată în timp ce se învârtea în briza pădurii, dar o lasă să se joace. Când fata obosii se întinse alene pe iarbă iar atunci căpriorul ieși din umbră și se așeză lângă ea. 

- Credeam că nu o să mai vi, asta e o eșarfă și e pentru tine, se pune la gât. 

- Mulțumesc, îmi place, nu m-am gândit că sunt de mai multe culori. 

- Daa normal, dacă vrei poți să vi la mine. Acasă am multe multe culori și poți să-ți alegi una care îți place cel mai mult.

Căpriorul se întristă. 

- Nu e o idee bună, cred că oamenii s-ar uita ciudat la mine. 

- Nuu, uite îți pun eșarfa la gât și nu o să te recunoască nimeni... hai.

Și căpriorul o urmării timorat până la marginea orașului. Trecu primul om pe lângă ei, nici o reacție, apoi al doilea la fel și tot așa toți oamenii treceau pe lângă cei doi ne băgându-i în seamă.

- Vezi? ce ți-am zis, uite acolo stau eu.

Când ajunseră în curtea casei, mama fetei ieși, și le vorbi.

-Ana, ai întârziat la masă, cine e băiatul?

Fata îl privi pe căprior. 

- El e... Tomi... un coleg de clasă.

- Săru-mâna doamnă, răspunse la rândul lui căpriorul. 

- Ați mâncat? Hai că te așteaptă tata la masă, vino și tu Tomi, mai pun o farfurie.

- Hai să mâncăm și-ți arăt panglicile după aia. 

Cei doi intrară în casă. Căpriorul dădu mâna cu tatăl Anei și intră sfios în sufragerie, unde era pusă masa. Se așeză la masă și privi în jur. Era o casă veche făcută din stejarii pădurii bătrâne, iar pereții făceau o expoziție de trofee. Ei erau decorați cu păsări împăiate, capete de vulpi, mistreți și mufloni, puști vechii și poze cu pești prinși în undiță. Câteva dintre animalele țintuite pe pereți erau decorate cu panglici colorate. Căpriorul se uită îngrozit la Ana.

- De ce m-ai adus aici?  

Fata se uită la pereți apoi îl privi pe căprior.

- Îmi pare rău, spuse ea, dar ști că nu ar fi trebuit să vi.

Căpriorul aruncă eșarfa de la gât. Tatăl Anei o luă calm de pe jos și îi vorbi căpriorului: 

- Poți să mănânci, așa ca o ultimă masă, nu e nici o grabă.

Cu lacrimi negre în ochii căpriorul îi rosti ultimele cuvinte fetei. 

- Aș fi preferat să mă împuști în pădure.

Căpriorul primi un loc pe perete iar de gâtul lui fu atârnată "flama roșie". Cât despre fată, ea continuă să zburde prin păduri cu părul prins într-o panglică roșie.

Desen de Millzie
Citită pe youtube de R.

English version: Forrest Anne