Pesta roșie

Legenda

O petrecere pentru sfârșit de an împingea patru prieteni într-un colț privind restul clasei. Era sfârșitul de an școlar și cei patru amici își zâmbeau cu subînțeles. Era ultima zi înainte de vacanța de vară și știau că trebuie să facă ceva memorabil, una din boacănele de care să râdă toată vara. 

Cei patru puseră ochii pe fata retrasă ce stătea așezată pe colțul unui scaun la marginea sălii de dans. Iar cum băieții sunt câteodată cruzi fără motiv se hotărâră să o necăjească tocmai pe ea, dar încă nu știau ce vroiau să-i facă. 

- Îi facem o glumă?

- Bine, dar ce?

- Care din noi o convinge de cea mai mare tâmpeniei câștigă.

- Ce ai mă? nu vezi că nici nu vorbește.

- Exact.

Cei patru își dădeau coate și până la urmă unul din ei își luă inima în dinți și pornii. 

Fata stătea liniștită așteptând un moment bun de plecat acasă, când un puști cu părul pieptănat și cu două antene în creștetul capului se așeză lângă ea. Băiatul își mușcă limba cât să prindă curaj, și începu să-i vorbească. 

- Ce faci? De ce stai singură?

- Nu stau singură, doar vroiam să stau umpic jos.

- Vreau să-ți spun ceva, dar să-mi promiți că nu râzi.

- Bine, îi răspunse fata curioasă. 

- Vezi băieții de acolo? Mi-au spus că le place de tine. O să vină unul câte unul să vorbească cu tine.

- Și te-au trimis pe tine să-mi spui?

- Nu, le-am spus că n-au tupeu să vorbească cu tine și ... am venit încoa. 

- Păi și ce ar trebui să fac eu? 

- O să se bage ei în seamă, tu doar ascultă-i dar ține minte ce ți-am spus.

Băiatul se ridică iar fata îl aprobă oarecum confuză.

Al doilea băiat, ușor cocoșat cu o cicatrice în sprânceana dreaptă se apropie de fată. Se uită înapoi la ceilalți și se așeză lângă ea neștiind ce să-i spună.

- Bună... vrei să-ți aduc un suc? o întrebă el într-un final.

- Nu mersi, am un pahar aici. 

După câteva clipe el ridică ochii și ea îi zâmbii.

- Vezi sticla aia cu limonadă de soc? încercă el iar.

- Da, parcă tu ai adus-o.

- Ști că ne-a pus să aducem fiecare câte ceva, suc sau ronțănele. Părinții mei au făcut socata aia. Tata o face de obicei. De data asta a făcut două, una pentru el și una pentru mine. Doar că am luat-o pe a lui la școală.

- E mai bună a lui?

- Are alcool în ea. Să te uiți la toți care beau, o să se înroșească la față și cine știe poate îi vedem cum  fac vreo tâmpenie. Abia aștept să-i văd cum se îmbată.

- Și, mie de ce mi-ai zis? 

Băiatul ridică un colț de gură.

- Trebuia să spun la cineva, și la aia trei nu le zic. Vreau să râd și de ei.

Băiatul se ridică iar fata îl urmă turnându-și jumătate de pahar de soc.

Al treilea băiat, un puști ușor miop se apropie de ea.  

- O să-ți spun ceva și nu știu dacă o să mă crezi dar ...

- Hai zi, se hlizi ea la băiat.

- Cred că unii dintre noi suntem morți.

- Ce? și văzând-ul înroșit la față continuă. Ai băut cumva din socata aia?

- Ce socată? nu. Mă gândeam că putem să fim vii sau morți, dar că unii din noi suntem deja morți și nu știm.

- Și cine ar fi mort?

- Ar putea să fie oricine dar gândește-te cine arată ca și cum ar fi moartă, cu riduri multe și uscată ca o mumie.  

- Profa de mate, clar.

- Da, profa de mate e moartă și nu cred ca e vrun bătrân dintr-ăsta slab și rău care încă să fie viu, pur și simplu nu le-a spus nimeni că au murit. Mai greu e să-mi dau seama cine e mort dintre ceilalți. 

- Și cum afli dacă ești mort? 

- Simplu te uiți într-o oglindă, și ar trebui să vezi ceva în reflexie.

- Aia e pentru vampiri... cred. 

Băiatul dădu din umeri. 

- Nu fi atât de sigură, și plecă lăsând-o iar singură. 

Ea își scoase o oglindă și se examină.

Al patrulea băiat era un copil frumos ce promitea să fie unul din băieții de care fetele se îndrăgostesc repede. 

- Vrei să iei o gură de aer? Hai cu mine afară.

Fata se aștepta să o invite la un dans și astfel răspunse mai mult la întrebarea asta din gândul ei.

- Da...bine.

Ieșiră afară, în spatele școlii unde erau câțiva stejari și o alee pietruită în iarbă.

- Bunicul meu îmi spune că toți oamenii sunt ca niște copaci. Tu de care crezi că ești? întrebă băiatul.

- Un arțar cu frunze roșii de toamnă, îi răspunse ea. 

Băiatul își desfăcu pantofii și călcă iarba cu picioarele goale. 

- Eu aș vrea să fiu un plop să stau la înălțime, adaugă băiatul.

- Să prinzi rădăcini și să vezi doar soarele și pământul, contemplă fata.

- Nu tu lecții, nu tu părinți, nu tu școală, doar stat afară și legănat în briză.

- Ar fi frumos.

- Vrei să încercăm? poate prindem rădăcini și stăm așa pentru totdeauna.

- Da hai să încercăm.

Fata se descălță și rămaseră amândoi cu picioarele goale în iarbă. 

- Trebuie să întindem mâinile în sus ele o să fie crengile, o convinse băiatul. 

Și fata își întinse mâinile în sus. 

- Închide ochii și rămâi nemișcată trebuie să simțim doar aerul și pământul cu degetele, continuă el.

Fata încremeni iar băiatul se apropie și o sărută. 

Epidemia

Legenda spune că 4 băieți au convins o fată că este copac. Așa ca o glumă, într-o noapte au vrut să vadă dacă pot să o facă să stea ca un copac. Și cică ar fi reușit, ea și-a înfipt degetele în pământ și aia a fost, a prins rădăcini. Fata asta, a fost prima și așa a început pesta roșie. 

Băieții au lăsat-o acolo în seara aia cu mâinile la cer și picioarele în pământ și au găsit-o fix în aceeași poziție a doua zi. Ai idee ce putere trebuie să ai să-ți ții mâinile deasupra capului 10-12 ore? Evident că băieții s-au speriat și au jurat să nu zică la nimeni. 

După o vreme au găsit-o părinții ei în spatele școlii jucându-se dea copacul. Prima data au fost bucuroși nevoie mare, fetița lor era teafără, însă nu era tocmai așa, au încercat să o miște și nimic. Era prinsă în pământ, vene subțiri creșteau sub tălpile ei precum niște rădăcini, avea mâinile țepene, dar inima fetei continua să bată. Un doctor a venit și a hotărât să nu o miște de acolo să nu-i facă mai mult rău. 

Cei patru băieți au fost primii infectați. Și-au ascuns simptomele cât au putut, unul din ei ajunsese să-și rupă în fiecare dimineață din ureche ceva asemănător cu un vrej de fasole. Înăuntrul lor creștea ceva îngrozitor și cerea pământ și soare. În timp ce fata era studiată acolo în pământ băieții au ajuns în spitale luptând cu durerea lăstarilor ce scormoneau în ei căutând țărână și lumină. Au murit rând pe rând în chinuri groaznice pentru că nimeni nu a îndrăznit să-i "planteze". 

Fata în schimb a fost lăsată sa devină primul copac roșu, copac cu sânge, copac cu inimă. Oamenii erau la vremea aia mai degrabă curioși decât speriați, poate era un blestem, poate un virus, ceva ce te transforma într-un copac părea o glumă. 

Nu a trecut mult și dintr-un copac a apărut o pădure. Părinții ei au rămas lângă ea, apoi cunoscuții lor, mii de oameni au devenit copaci, apoi sute de mii, apoi milioane. În fine, acu se știe că ar fi vorba de niște spori. Planta ajunge la un anumit ciclu și eliberează sporii ăia împuțiți, și uite așa ne infectăm unii pe alții. 

Totuși nu cred că e atât de simplu, mai trebuie să fie ceva, eu zic că e vorba de o "alegere". Sunt la fel de multi spori în aer ca firele de praf și totuși nu suntem cu toții copaci, de ce? Eu nu cred că devii infectat dacă nu vrei cu adevărat să fi infectat, exact ca fata aia, ea a vrut. E o alegere ca oricare alta, doar că acum dacă vrei "să te sinucizi", "să treci mai departe", "să scapi", "să renunți" îți pui picioarele în grădină și rămâi acolo. 

Pe unii îi atrage mult ideea că o să fie nemuritori. Nemuritori zic ei, eu zic lemne de foc, nemuritor până la primu incendiu, nemuritor până te pune vecinu în sobă.  

Oameni au și noțiunea asta romantică despre copaci. Însă ai privit cu adevărat un copac? este un parazit bine înfipt în sol, o buruiană mai mare. Rădăcini ce viermuiesc în pământ după resurse și crengi ce sufocă cu întuneric tot ce încearcă să crească sub ele. Nu există noblețe în copaci doar o luptă crâncenă după lumină. 

Eu zic să-i ardem. 

Ierbar

- Ce e aia pe degetul tău ?

- E oarecum motivul pentru care te-am chemat. E din mine, ceva cu rădăcini adânci.

- Să mă fut, ești bolnav, ai luat pesta copacilor.

- Da.

- Cum ai luat-o?

-  Am făcut dragoste pe iarba neagră și am băut din seva copacului roșu, cum altfel?

- Te-ai tâmpit? faci glume? oamenii fug de copacii roșii ca de ciuma neagră. 

- Vroiam să crească și în mine. Azi mi-a ieșit frunzulița asta pe lângă unghia de la arătător. Uită-te la ea, nu poate fi stârpită de nici un erbicid, nici un animal nu o poate mânca. Îmi împart trupul cu ea, îmi poartă ADN-ul și mă va face nemuritor. Voi devenii un copac roșu. 

- E din cauza la gagica aia, ea te-a convins.

- Da, ea s-a infectat prima, și acum are flori albe la sâni, i-au înmugurit din sfârcuri. Rădăcini groase îi curg acum prin mâinii, lemn în loc de mușchi. Când o sărut îi simt sporii cum îi ies pe gură.

- Ar trebui cumva să stau departe de tine?

- Nu, stai liniștit sporii aia sunt peste tot, eu nu m-am infectat așa. Vroiam să-ți spun că e o respirație parfumată, dulceagă. Ahh ... DOARE.

- Ce e? 

- Rădăcinile astea sapă în mine, caută pământ. Te-am chemat pentru că momentan nu prea văd, am ochii tulburi. Ăsta e singurul lucru care mă sperie, probabil o să înnebunesc acolo în scoarță orb, surd și mut.  

- Sunt pastile, tratament, poți să oprești nebunia asta.

- Te-am chemat doar să mă duci la ea. Am dus-o într-un loc frumos, ne pierdeam timpul pe acolo de fiecare dată când aveam două trei zile libere, nu e departe. 

- Ești nebun ai plantat-o, ști că nu mai e nici o șansă acum. E ca și moartă.

- Nu e moartă, chiar contrariul, e eternă. Ieri am stat lângă ea până la ultima bătaie de inimă și credeam ca mai am umpic de timp altfel nu mă întorceam, dar după cum vezi am cam înțepenit aici, te rog ajută-mă, trebuie să mă duc la ea.

- Nu pot, chiar dacă nu o să mă infectezi tu, o să mă infecteze ea.

- Te rog, trebuie să mă ajuți nu mai e altcineva. 

- Până și respirația ta poate să mă omoare nu înțelegi? trebuie să plec ... îmi pare rău.

- Suntem cu toți blestemați prietene, suntem deja morți, de molima asta nu o să scape nimeni. Te rog nu pot să o las singură. I-am promis. Te rog.

english version