Un grăsuț într-o geacă neagră se așeză cuminte pe bordura unui drum subțire de la marginea liniștită a orașului.
Drumul lega tulpina metropolitană de rămurelele cartierului prin curbe strangulate de blocuri. Iar la ora asta, la ora 5 dimineața nu mai era nimeni pe stradă, nici măcar o pasăre nu își arăta ciocul pe cer, dar asta nu era neapărat din cauza orei ci din cauza zilei. Revelionul trecuse de 4 ore și 39 de minute iar păsările speriate de artificii se ascundeau în cuiburi cu gândul la țări străine.
Grăsuțul își luă fesul de pe cap lăsându-și părul să respire aerul rece de iarnă. Se inspectă de sus până jos, era îmbrăcat cu totul în negru, și decise să se întindă pe drum. "E inevitabil, trebuie să treacă o mașină pe aici", gândi el. Crepusculul dimineții se combina cu luminescența gălbuie a smogului de deasupra orașului. Lumina asta obositoare împroșca strada ștergându-i contururile, topindu-l pe grăsuț în asfalt.
Plinuțul privea cerul când în cap îi veni idea că fața l-ar putea da de gol, așa că se întoarse cu ochii la pământ și își lipi nasul de bitumul rece. "Mă întreb dacă iadul e un loc rece sau cald", contemplă el.
Grăsuțul auzi o mașină zgomotoasă apropiindu-se, își închise ochii strângând din dinți în așteptarea loviturii. După o frână bruscă și câteva înjurături spurcate mașina își continuă drumul agale. În urma ei o limuzină neagră se apropie liniștită de băiat parcând fix lângă acesta. Din ea ieși jovial un bărbat îmbrăcat într-un costum ieftin de poliester ce se cocoșă lângă băiat.
- Poți să te ridici? întrebă șoferul.
Grăsuțul jenat de ridicolul situației se dezlipii molatic de pe asfaltul ce se înmuia sub el.
- Ce făceai acolo? continuă șoferul.
- Nimic, se răsti enervat băiatul.
- Încerca-i să te omori? De ce? Lasă-mă să ghicesc la vârsta ta ... o fată?
Băiatul îi ignoră întrebările și intră în blocul de vizavi, destinația originală, acasă la el. Chemă liftul însă el nu se dorea chemat așa că grăsuțul o luă pe scări. Ajuns acasă apăsă clanța însă ușa părea înțepenită de frig. Se așeză cu fundul pe caloriferul de pe hol luând în calcul dacă merită să sune la ușă de 10-20 de ori cât să-și scoale părinții. Privind prin geamul de pe hol îl văzu jos pe șoferul limuzinei jucându-se pe telefon. Cu ochii în telefon șoferul îi făcu un semn cu mâna. Grăsuțul coborî la el.
- Ce cauți aici? îngână băiatul.
- Aștept un client. Auzi tu ai WiFi aici, nu îmi dai și mie parola?
Băiatul dădu din umeri.
- Nu o știu pe de rost.
- Ghinion, stau aici plictisit de moarte, am ajuns să număr crăpăturile din asfalt, uite vezi umbra aia ciudată, de unde crezi că vine?
- E un joc? nu știu ... de la un copac?
- Nu serios, uită-te atent la ea, insistă șoferul.
Băiatul o privi câteva secunde, ea prindea volum cu cât se uita mai atent la ea.
- Aia e geaca mea, expiră băiatul.
- Da? și dacă te uiți mai atent?
- Cineva o poartă ... ce dracu?
- Nu, nu dracu, Moartea, îi zâmbi șoferul. Deși având în vedere că te-ai sinucis e posibil să-l vezi și pe el cât de curând. Mașina nu te-a ratat copilu, a trecut peste căpșorul tău ca peste o vânătă coaptă.
Șoferul se înclină spre băiat iar acesta o luă la fugă.
- Chiar vrei să te las aici? urlă șoferul după el.
Băiatul se refugie într-un mic parc de cartier, păzit de blocuri pe toate părțile. Se aşeză pe o bancă scorojită. Se simții dintr-o dată foarte obosit ca și cum ar fi fost lovit de nesomnul nopții trecute. Blocurile din jur păreau că se încovoaie spre el. Soarele luminase de-a binelea cerul iar băiatul rotofei se întinse cu capul pe bancă. Copacii erau reali, banca era și ea reală nu avea de ce să se teamă. Zgomote înfundate se auzeau în depărtare însă totul era foarte liniștit aici. „Nu are cum” gândi el și își închise ochii, oboseala adormindu-l pe bancă.
Se trezi când soarele ajunse la amiază, orașul era încă gol dar pe asfalt pete negre mișunau de colo colo. Una din umbrele astea se apropie de grăsuț și se prelinse fix pe banca lui. „Trebuie să fie un vis” gândi el.
Grăsuțul plecă în căutarea unui om, în carne și oase. Îl găsi în fața unui cinematograf de cartier. Era un bătrân gârbovit și băiatul îl urmă în cinema.
- Mă scuzați, îl interpelă băiatul.
Bătrânul ridică o sprânceană, îl privi lung apoi își puse un deget la gură și îi șopti băiatului.
- Mai încet că începe filmul, care-i baiul?
- Credeam că înnebunesc, nu am mai văzut un om toată ziua.
- E după revelion poate că dorm, bătrânul îi zâmbii și se întoarse la film.
Băiatul încercă să înțeleagă filmul însă sunetul venea spre ei asemenea unui ecou dintr-o altă cameră.
- De ce se aude așa prost?
- E un film străin, citește subtitrările, o să te obișnuiești după un timp.
Băiatul privi în jur și ascultă ecourile filmului iar printre ele erau și comentariile unui public absent. Privindu-l pe bătrân băiatul acceptă într-un sfârşit, el și bătrânul erau morți.
- Cred că ... ești primul mort pe care îl văd.
- Aaa ... tu ești un răposat călduț? nu-i bai o să prinzi tu şpilu.
- De ce nu suntem mai mulți prin oraș?
Bătrânul dădu indiferent din mâini.
- Unii mai pleacă, alții sunt luați, nu îți bate capul.
- Sinucigașii ajung în iad? întrebă serios băiatul.
- Te-ai sinucis puștiu? Da asta e una din reguli.
- Deci trebuie să mă duc în iad...
- Trebuie? eu nu am spus asta, e doar o regulă prostească.
Apoi lăsându-se pe spate continuă spre grăsuț.
- E cumva ca în filmul ăsta, ai fost atent? e vorba despre un tată ce își convinge copiii că pisicile sunt ucigași feroce și că avioanele de pe cer sunt doar jucării de lemn.
- Și ei nu își dau seama că îi păcălește?
- Nu, pentru că aveau încredere în tatăl lor şi pentru că erau prea speriaţi de pisici ca să iasă din casă, explică bătrânul.
Băiatul privi ecranul unde unul dintre copii trăgea cu praștia după avioanele de pe cer.
- A venit un șofer după mine, continuă băiatul.
- Cine? Moartea? Moartea obișnuia să fie mai de treaba acu vine pe aici și caută internet moca. Lasă-mă să-ți spun ceva, moșul se apropie de puști, există un rai însă Moartea nu te poate duce acolo, doar Viața te poate duce acolo.
- Viața? e cam târziu pentru asta, acum sunt un șnițel pe marginea drumului.
- Nu viața ci Viața, accentuă bătrânelul, e o fetiță ce se plimbă de colo colo printre umbre, e acolo pe străzi pe undeva, ea te poate ajuta.
Băiatul îl lăsă pe bătrân în cinematograf și se întoarse acasă. Postat în fața blocului era șoferul de noaptea trecută.
- Te-ai dus s-o vezi?
- Pe cine?
- Pe dragostea ta, din cauza căreia... ști tu ... fleoșc.
- Nu e nici o dragoste.
- De ce m-ai minți pe mine? ridică o sprânceană șoferul.
- Și până la urmă cine ești tu?
- Eu? Lubrifiantul interstițial al universului, Moartea la dispoziția ... ahem ... ascultă la mine trebuie să o vezi, doar așa o să ști dacă poți să pleci de aici și să ajungi unde trebuie.
- În iad vrei să zici, pentru că m-am sinucis ar trebui să ajung în iad.
- Da în iad dar nu e ce crezi tu, toată lumea ajunge în "iad". Practic nu există rai sau mă rog prea puțin, după cum vezi mașina de lucru nu e un elicopter.
- Și nu ar fi mai bine să rămân aici și să mă uit la filme pentru eternitate?
- Tu crezi că morții care hoinăresc pe aici o duc bine? Cei care rămân au sechele de care nu vor scăpa niciodată. Datoriile lor nu vor fi niciodată plătite, tragediile lor nu vor fi niciodată uitate, iubirile lor nu vor fi niciodată împlinite. Locul ăsta nu este pentru morți. Bătrânelul ăla ce bântuie cinematograful nu a avut nicio șansă.
Băiatul începu să apese cu vârful degetelor în metalul din cadrul ușii de bloc încercând să vadă dacă cedează sub presiune, dacă poate intra prin obiecte, nimic.
- Trebuie să o vezi, doar așa o să ști dacă rămâi sau nu, oftă șoferul.
Grăsuțul se strecură în casa fetei însă ajuns în fața ușii ei nu putea intra. Își închise ochii și începu să împingă cu toată forța în ușa de lemn ce îl despărțea de ea. Ușa îl opri, dar alunecând spre încheietura ușii se trezi strecurându-se ușor ușor, ca un balon de apă, prin locul gol dintre balamale, în dormitorul fetei. O umbră era întinsă în pat iar băiatul se concentră să o vadă mai bine. Căutând cu privirea sursa umbrei reuși să o vadă precum o ceață colorată.
- Te iubesc, sau mai degrabă te-am iubit, contemplă câteva clipe. Acu că sunt proaspăt decedat bănuiesc că nu mai contează, poate nu a contat niciodată.
Conturul fetei se întări iar substanța ei aeroasă se coagulă în fața băiatului.
- Ce ai spus? se întoarse ea spre el.
Băiatul surprins îi răspunse bâlbâit.
- Că te iubesc și că am murit.
- Nu cred că se moare din cauza asta, îi răspunse ea amuzată.
- Ai fi surprinsă, continuă grăsuțul nevenindu-i să creadă că vorbește cu ea.
- Ar trebui să iei ceva pe tine ... ești așa transparent uite îți văd coastele. Chiar ești mort?
- Cred că da.
- Și de ce ai venit la mine?
- Moartea crede că m-am sinucis din cauza ta. Așteaptă să vadă dacă voi deveni un poltergeist, din ăsta etern, terorizând lumea vie sau dacă mă poate duce liniștit în iad.
- Păi dacă te-ai sinucis din cauza mea atunci poate ar trebui să mă bântui pe mine.
- Nu știu, nu cred. Pur și simplu mă prosteam și a dat o mașină peste mine. Nu cred că am murit din cauza ta.
- Aha mă gândeam că poate vrei să mai stai cu mine în loc să te duci în iad, dar fă cum vrei ... Auzi cum e să fi mort?
- Ce să-ți zic, nu poți să treci de-a binelea prin uși ca în desene animate, dar poți să intri moca la cinema și în rest pare cam plictisitor.
Fata se apropie de el.
- Ai avut vreodată un vis în care știai că visezi? Și spunând asta își trecu vârful degetelor prin el.
- Hai nu fi nașpa, nu mă vezi pe mine că îmi bag degetele în tine.
- Scuze. Nu fi atât de trist sunt sigură că sunt mulți oameni interesanți în iad: Caesar, Ioana d'Arc ... Gandhi.
- Și chiar mai bine de atât dacă nu m-a mințit Moartea.
- Poftim?
- Nimic... uite cred că ar fi mai bine să plec.
- Nuu, te rog mai stai, trebuie să-mi spui și mie cum e Moartea, e o tipă bună?
- Poate data viitoare, și întorcându-i spatele ea se transformă în fum.
Grăsuțul porni în căutarea Vieții pe străzi în intersecții aglomerate de umbre și apoi în locuri pustii, în ganguri și locuri întunecate, în subsolurile blocurilor și în găurile de canal, însă nu văzu nimic. Viața nu era pe nicăieri aşa că se întoarse în parc, pe banca unde îşi dormise primul somn de stafie. Deasupra auzi dintr-un cuib strigătul unui pui de huhurez. Aruncă o privire într-acolo și văzu puiul de pasăre plângând. Culmea, pe o cracă încercând să ajungă la pasăre era o fetiță ce se cățăra spre ea. Fetița atinse puiul și dintr-o dată el dispăru.
Grăsuțul îi făcu cu mâna, iar fetița coborî. Băiatul îi observă ochiii mari, curioși și mai cu seamă violeți. Fetița se așeză lângă el pe bancă, în urma paşilor ei răsărind fire proaspete de iarbă.
- Cred că pe tine te căutam, remarcă băiatul.
- Pe mine? întrebă fetița îndreptându-și rochița.
- Da, cred că poți să mă ajuți. Să mă duci în rai sau măcar undeva să nu ajung în iad.
- În iad? De ce în iad, ce s-a întâmplat?
- Am murit, a dat o mașină peste mine. Stăteam în mijlocul străzii pe asfalt și ...
Fetița se bosumflă.
- Și ce căuta-i în mijlocul drumului?
Băiatul luă o gură de aer și încercă să-i explice.
- Am iubit o fată și ea nu m-a iubit pe mine, cam asta e. Am ajuns în mijlocul drumului pentru că nu mai vroiam să tânjesc după ea. Să nu mai mă culc seara cu gândul la ea și să nu mai mă trezesc dimineața tot cu gândul la ea. Nu știu, vroiam să-mi treacă.
- Păi şi cu ea ai vorbit?
- Da, dar cam târziu eram deja mort. Oricum nu m-a luat în serios, cred că visa.
Fetița îi zâmbi trist.
- Nu cred că pot să te duc în rai... dar nici nu meriți să ajungi în iad.
Și spunând asta întinse un deget spre nasul băiatului, doar ca să se lovească de palma șoferului ce apăru deodată între ei. O explozie de scântei multicolore rezultă în urma atingerii lor și o mărgea căzu jos fierbând în pământul de iarnă.
- Oh nu, ăsta e a meu, spuse Moartea privindu-o pe fetița cu ochii violeți.
Viața îi zâmbi năstrușnic bărbatului îmbrăcat în poliester negru.
- Bună, ce mai faci, încă duci oamenii în iad?
- Acolo unde merită fetițo.
În timp ce Moartea și Viața se certau pe sufletul său, grăsuțul luă de jos mărgeaua ce trepida cu o energie ancestrală.
- Aha, eu cred că el ar mai merita o șansă, continuă Viața.
- De ce, pentru că a murit din dragoste? se răsti Moartea.
- Nu... pentru că nu a făcut nimic rău. Nu poți să arunci un copil inocent în iad.
- Păi uită-te la mine cum o fac.
- Bine, fă cum crezi, dar eu cred că greșești.
- Deci copilu ce zici, ești pregătit? Moartea își îndreptă atenția spre băiat.
- Cred că da, putem să mergem, îi răspunse decepționat băiatul.
Și cu asta grăsuțul urcă în limuzina neagră iar șoferul intră trântind portiera după el.
- Apropo că te întrebai mai devreme, este cald, chiar foarte cald în iad. Să văd, am venit pe Unirii ar trebui să fac stânga și o să ajungem imediat.
Dădu doi bobârnaci la GPS dar acesta tot nu îi arătă drumul.
Continuă în... Grasuțul - partea II - Infernum
English version: Chubby - part I - Purgatorium
No comments :
Post a Comment