— În vise?
— În realitate. Mă puneam pe vârfuri, mai întâi ridicam un picior și apoi împingeam ușor cu celălalt în pământ până mă desprindeam în aer. Odată ajuns în aer, înotam ca o broască.
— Și erai singur când făceai chestiile astea?
— Nu, bineînțeles că nu, prietenul meu cel mai bun era cu mine. Nu știa el să înoate în aer, dar putea să sară.
— Păi și eu pot să sar.
— Băiatul ăsta putea să sară, fără probleme, peste copaci de 10-20 de metri și apoi cădea înapoi pe pământ ca un fulg. Am încercat să-l ajut să stea în aer ca mine, să înoate și el ca o broască.
— Dar nu a învățat?
— Nu și îmi spunea că nu o să poată învăța vreodată, așa că am hotărât să ne jucăm acolo, aproape de sol, undeva deasupra copacilor. Făceam tumbe, speriam păsările, eram de groază. Într-o zi, țin minte ca alaltăieri, m-am hotărât să zbor sus, să văd dacă pot sa ajung la cer, părea foarte amuzant acolo sus de tot. Am încercat să mergem împreună, el sărind din copac în copac, căutându-i pe cei mai înalţi, și eu înotând încet spre nori. Când m-am îndepărtat prea tare, s-a urcat în vârful celui mai înalt plop și a sărit cu toată puterea spre mine. A ajuns până la mine, acolo sus de tot și mi-a spus: „Dacă o să te duci mai sus nu o să pot să vin cu tine”. Știam că îl las în urmă. M-am uitat o ultimă dată la el și i-am făcut cu mâna, în timp ce el fulguia ușor înapoi pe pământ.
— Ai plecat fără el?
— Da, era cel mai bun prieten al meu și l-am lăsat în spate. Mi-am zis că nu e important, că o să mă întorc într-o zi și o să-i povestesc cum a fost în nori și că poate până atunci o să învețe și el să zboare. Dar simțeam că trebuie să plec, chiar și singur.
— Și ai zburat așa ca o broască spre nori? Ce drăguț.
— Oac oac, ușor ușor, în sus spre nori, am trecut pe lângă vrăbii, pe lângă porumbei și chiar pe lângă pescărușii ce planaum, acolo sus, fără efort. Pescărușii ajung câteodată la nori, dar sunt doar vizitatori, pentru că se întorc pe pământ, eu nu aveam nevoie să mă întorc. Am urcat până când am dat de păsările măiestre. Păsările ce nu coboară niciodată din ceruri, ce trăiesc acolo. Ști că sunt păsări ce dorm în aer?
— În nori?
— Da, acolo în nori își fac cuibul. Au aripile foarte lungi, aproape transparente și capetele împodobite cu nestemate. Mă simțeam pierdut printre ele, până când una din ele s-a apropiat și mi-a vorbit.
— Stai un pic, ai vorbit cu o pasăre?
— Da, dar nu te gândi că era o găină, ca la noi, era o pasăre nobilă. Avea penele din jurul capului ca o coroană ce lucea cu toate culorile curcubeului. Mi-a spus că se bucură că mai vede și câte un om pe acolo. Mi-a povestit că nu prea se înțelege cu pescărușii, cică sunt cicălitori și că singurele păsări cu care poți să ai o conversație sunt corbii, dar ei nu urcă cu una cu două până acolo. Într-una din nopți, privind cerul înstelat, pasărea măiastră mi-a spus că vrea să plece mai departe, să zboare până la lună și la stele.
— Și tu? Voiai să zbori până la lună?
— Da, de ce nu? Am pornit împreună, eu mai încet, dar pasărea măiastră mă aștepta. Am zburat 3 zile și 3 nopți. Un drum dintr-ăsta în sus e mult mai frumos decât o drumeție pe pământ. De sus, casele se văd cât un vârf de ac, orașele sunt niște furnicare, ogoarele sunt dreptunghiuri multicolore fără noimă, toate sunt mici și ireale. În a treia zi, pasărea măiastră a încercat și ea să zboare ca un broscoi, arăta foarte haios. Toate au fost bune și frumoase până când am ajuns la aerul rarefiat de sus de tot, eram în stratosferă. Împingeam tot mai tare și nu mai reușeam să mă înalț. S-a uitat înapoi la mine și a văzut că nu mai pot s-o urmez. Mi-a dat una din penele ei nestemate și mi-a zis „Nu o să ne mai vedem, dar ia asta, vreau să mă ți minte”.
— Te-a lăsat în urmă?
— Ironic, nu? M-am uitat la ea cum se îndepărtează, am privit-o cum a devenit o sclipire pe cer și apoi a dispărut. Am coborât la nori, dar nu mai era la fel. Un corb alergat de o furtună se refugiase acolo, el m-a văzut și m-a luat înapoi acasă. Am coborât cu el. Râdea croncănit la mine, cred că nu-i venea să creadă că găsise un om pierdut în nori.
— Şi cu prietenul ce s-a întâmplat?
— Când l-am întâlnit din nou, nu a vrut să mai sară cu mine, iar după un timp a şi uitat că a fost o vreme când ne-am jucat în aer ca două păsări.
— Îmi pare rău că nu ai ajuns la stele. Ai mai zburat de atunci?
— Nu, astea sunt lucruri de copii, îți dai seama.
Desen realizat de Anca - noctisart.com
English version: Course of the sky
No comments :
Post a Comment