- În vise?
- În realitate. Mă puneam pe vârfuri, mai întâi ridicam un picior și apoi împingeam ușor cu celalalt în pământ până mă desprindeam în aer. Odată ajuns în aer înotam ca o broască.
- Și erai singur când făceai chestiile astea?
- Nu, bineînțeles că nu, prietenul meu cel mai bun era cu mine. Nu știa el să înoate în aer, dar putea să sară.
- Pai și eu pot să sar.
- Cât poți să sari? Băiatul asta, putea să sară fără probleme peste copacii și apoi cădea înapoi pe pământ ca un fulg. Am încercat să-l ajut să stea în aer ca mine, să înoate și el ca o broască.
- Dar nu a învățat.
- Nu, și îmi spunea că nu o să poată învăța vreodată, așa că am hotărât să ne jucam acolo aproape de sol undeva deasupra copacilor. Făceam tumbe, speriam pasările, eram de groază. Într-o zi, țin minte ca alaltăieri, m-am hotărât să zbor sus, să vad dacă pot sa ajung la cer, părea foarte amuzant acolo sus de tot. Am încercat să mergem împreună, el sărind din copaci tot mai înalți și eu înotând încet spre nori. Când m-am îndepărtat prea tare s-a urcat în vârful celui mai înalt plop și sărit cu toată puterea spre mine. A ajuns până la mine, acolo sus de tot, și mi-a spus „Nu pot să ajung mai sus, o să trebuiască să mergi mai departe fără mine”. Știam ca îl las în urmă. M-am uitat ultimă dată la el și am văzut cum îmi făcea cu mâna, în timp ce fulguia ușor spre pământ.
- Deci ai plecat fără el.
- Era cel mai bun prieten al meu și l-am lăsat să cadă. Am zis ca nu e important, că o să mă întorc într-o zi și o să mergem împreună până la nori, dar simțeam că trebuie să plec, chiar și singur.
- Ai zburat așa singurel spre nori? Ce draguț.
- Oac oac ușor ușor în sus spre nori, am trecut pe lângă vrăbii, pe lângă porumbei și chiar pe lângă pescărușii ce planau acolo sus fără efort. Pescărușii ajung câteodată la nori dar sunt doar vizitatori, pentru că se întorc pe pământ, eu nu aveam nevoie să mă întorc. Am urcat până când am dat de pasările măiestre. Pasările ce nu coboară niciodată din ceruri, ce trăiesc acolo ... până și dorm în aer.
- În nori?
- Da acolo în nori își fac cuibul. Au aripi foarte lungi, aproape transparente și capetele împodobite cu nestemate. Mă simțeam pierdut printre ele, până când una s-a apropiat și mi-a vorbit.
- Stai, ai vorbit cu o pasare?
- Nu era o găină de la noi, era o pasare nobilă. Avea penele din jurul capului ca o coroană ce lucea cu toate culorile curcubeului. Mi-a spus că se bucura că mai vede și câte un om pe acolo. Mi-a povestit că nu prea se înțelege cu pescăruși, cică sunt prea cicălitori, și că singurele pasări cu care poți să ai o conversație sunt corbii, dar ei nu urcă cu una cu două până acolo. Într-una din nopții, privind cerul înstelat, pasărea măiastră mi-a spus că vrea să plece departe, să zboare până la lună și la stele.
- Și tu? vroiai să zbori până la lună?
- Da, de ce nu ? Am pornit împreună, eu mai încet dar pasărea măiastră mă aștepta. Am zburat 3 zile și 3 nopți. Un drum dintr-asta în sus e mult mai frumos decât o drumeție pe pământ. De sus casele se văd cât un vârf de ac, orașele sunt niște furnicare, ogoarele sunt dreptunghiuri multicolore fără noimă, toate sunt mici și ireale. În a treia zi pasărea măiastră a încercat și ea să zboare ca un broscoi, arăta foarte hilar. Toate au fost bune și frumoase până când am ajuns la aerul rarefiat, eram în stratosferă, împingeam tot mai tare și nu mai reușeam să mă înalț. S-a uitat înapoi la mine și a văzut nu pot s-o urmez. Mi-a dat una din penele ei nestemate și mi-a zis „Nu cred că o să ne mai vedem, dar ia asta, vreau să mă ți minte”.
- Te-a lăsat în urmă?
- Ironic nu? M-am uitat la ea cum se îndepărtează, am privit-o cum a devenit o sclipire pe cer și apoi a dispărut. Am coborât la nori dar nu mai era la fel. Un corb alergat de o furtună se refugiase acolo, el m-a văzut și m-a luat înapoi acasă. Am coborât înapoi pe pământ.
- Cu prietenul ce s-a întâmplat?
- Când l-am întâlnit iar, nu mai vroia să sară, și după un timp a uitat că a sărit vreodată.
- Îmi pare rău că nu ai ajuns la stele.
- Mie îmi pare rău că nu te-am luat cu mine.
Arta de karenkodoku
English version: Course of the sky
No comments :
Post a Comment