Doar un capriciu

Nori mov erau pe cer când protagonistul nostru ieși pe scări. El avea corpul întors spre dreapta, privea spre dreapta, își ridică piciorul drept, ca să pășească spre dreapta. Dar ceva, o idee neterminată, un gând pe jumătate uitat, un zgândăr în ochi, îl împinse în stânga. Iar în dreapta, în locul unde trebuia omul nostru să pășească, un ghiveci de flori explodă la impactul cu solul.
Întâmplarea asta îl lăsă perplex pe micul nostru erou. O să-i spunem Mihai, cred că aşa îl chema, aşa o să-i zic. Deci, Mihai se uită la ghiveci și avu un presentiment bizar: că Moartea privea ghiveciul spart la fel de confuză ca el. Și chiar avea dreptate, nu știam ce s-a întâmplat, eu de obicei nu vin așa pe capul oamenilor, fără motiv.
Mihai continuă să meargă spre muncă, însă începu să calce strâmb, să se dea în stânga, să se dea în dreapta, valsa de-a dreptul pe stradă, încercând să evite un următor pas fatal. L-am urmat din curiozitate.
Ce se întâmplase? Cu 10 minute mai devreme, cu 10 etaje mai sus, o femeie de serviciu deschidea un geam larg și împingea, de pe pervaz, un ghiveci de 10 kg. Cu 10 minute înainte de asta, vecina de la apartamentul 110 îşi scotea florile la aer pe acel pervaz. Cu alte 10 minute înainte, protagonistul nostru Mihai, îi spunea iubitei sale de la apartamentul 110 că și plantele au nevoie de aer. 

Vedeți, nu e vina mea, Mihai s-a condamnat singur la moarte în dimineața asta.
Dar de ce a luat-o spre stânga și nu spre dreapta?... Ce i-a zgândărit ochiul? Au fost norii ăia mov. Erau frumoși, trebuie să recunosc, dar să mă oprească pe mine? Nu, nu există aşa ceva.
Acum... eu nu vânez oameni, când am continuat să-l urmăresc pe domnul Mihai, a fost doar un capriciu. Am mers în spatele lui și nu s-a întâmplat nimic. Nu a alunecat pe șine, în fața unui tramvai grăbit, nu a fost călcat de o mașină, ale cărei frâne nu mergeau, nu a avut nici măcar o criză de bilă. Eu nu spun că sunt cauza acestor mici neplăceri, dar se mai întâmplă... și se întâmplă ceva mai des când sunt eu în preajmă. Mihai a ajuns la servici nevătămat, mi-a întors spatele și a început să lucreze.
Am zis că o să-l aștept până iese de la muncă. În mod curios, oamenii nu prea mor când muncesc la birou. Până și orașul ăsta, orașul lui Mihai, e un loc dubios, oamenii mor foarte rar aici, îți vine să crezi că nu a murit niciun om de revelion în orașul ăsta?

Nici măcar unul, zi liberă. Stând așa în fund, contemplând pe trotuar, am fost acostat de o fată cu ochi violeți.
- Lasă-l în pace.
- Poftim? Tu cine mai ești? Ești cumva bolnavă?
Se mai întâmplă, muribunzii mă mai văd câteodată. Dar nu, fetița asta nu era pe moarte, fetița asta cu ochii violeți era cauza norilor. Mucoasa asta mică îl ajuta. Şi atunci am recunoscut-o. Nu prea vorbiți voi despre ea, dar dacă eu sunt "Moartea", ea ar fi "Viața".
- Aaa... tu erai. Dar te rog, zi şi mie, de ce îl protejezi? El ar trebui să fie mort, una bucată ghiveci în cap și dacă mi-e permis, aproape o sinucidere. Un afront major pentru tine.
Fetița se încruntă în modul cel mai drăgălaș la mine și continuă.
- Ghiveciul nu a căzut întâmplător. Nu a fost o mână neglijentă sau vântul, altceva a mișcat ghiveciul!
Apoi a bolborosit ceva despre peticul de iarbă ce veştejea sub mine și am fost catapultat din lumea celor vii.

Trebuie să recunosc, eu am mișcat ghiveciul, însă foarte puțin, aproape deloc. Ştiţi câți oameni mor din cauza ghivecelor de flori? Prea puțini. Şi ăsta e un job ca oricare altul, trebuie să găsești ceva umor în munca pe care o faci.

În fine, toate cele bune și ne vedem în curând. 

 

Desen de RockAngel8
English version: Out of whimsy