Paraxenia

Nori mov erau pe cer când protagonistul nostru ieșii pe scări. El avea corpul întors spre dreapta, privea spre dreapta, își ridică piciorul drept ca să pășească spre dreapta, dar ceva, o idee neterminată, un gând pe jumătate uitat, un zgândăr în ochii îl împinse în stânga. Iar în dreapta, în locul unde trebuia omul nostru să pășească, un ghiveci de flori explodă la impactul cu solul.
Întâmplarea asta îl lăsă perplex pe micul nostru erou. O să-i spunem Mihai, și o să-i spunem Mihai pentru că așa îl chema, evident nu? Mihai se uită la ghiveci și avu un presentiment bizar: că Moartea privea ghiveciul spart la fel de confuză ca el. Și chiar avea dreptate, nu știam ce s-a întâmplat, eu de obicei nu vin așa pe capul oamenilor, fără motiv.
Mihai continuă să meargă spre muncă însă începu să calce strâmb, să se împleticească pe stradă, încercând să evite un următor pas fatal, l-am urmat din curiozitate.
Ce se întâmplase? Cu 10 minute mai devreme și 10 etaje mai sus o femeie de serviciu deschidea un geam larg și împingea pe pervaz un ghiveci de 10 kg. Cu 10 minute înainte de asta, vecina de la apartamentul 10 îi spunea femeii de serviciu că trebuie să scoată florile de pe hol la aer. Cu 10 minute înainte de asta, protagonistul nostru Mihai, îi spunea iubitei sale de la apartamentul 10 că și plantele respiră ca orice animal. Deci vedeți nu e vina mea, Mihai s-a condamnat singur la moarte în dimineața asta.
Dar de ce a călcat spre stânga și nu spre dreapta?... știu, știu ce i-a zgândărit ochiul, au fost norii aia mov. Erau frumoși trebuie să recunosc, dar să oprească Moartea? nu, nu există ceva atât de frumos.
Acum... eu nu vânez oameni și nu era decât un capriciu când am continuat să-l urmăresc pe Mihai. Am mers în spatele lui și nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Mihai nu a alunecat pe șine, în fața unui tramvai grăbit, nu a fost călcat de o mașină ale cărei frâne nu mergeau, nu a avut un atac de cord sau ceva asemănător. Eu nu spun că sunt cauza chestiilor astea, dar se mai întâmplă... și se întâmplă ceva mai des când sunt în preajmă. Mihai a ajuns la servici nevătămat, mi-a întors spatele și a început să lucreze.
Am zis că o să-l aștept până iese de la muncă, oameni nu mor aproape niciodată când muncesc. Până și orașul asta, orașul lui Mihai, e un loc curios, oamenii mor foarte rar aici, îți vine să crezi că nu a murit nici un om de revelion în orașul asta? nici măcar unul, zi liberă. Stând așa în cur, contemplând pe trotuar, am fost acostat de o fată cu ochii violeți.
-Lasă-l în pace.
-Poftim... tu cine ești? ești cumva bolnavă?
Se mai întâmplă, muribunzii ăștia mă mai văd câteodată. Dar nu, fetița asta nu era pe moarte, fetița asta cu ochii violeți, era cauza norilor. Voi nu prea vorbiți despre ea, dar dacă eu sunt Moartea, ea cu siguranță ar fi Viața. Mucoasa asta mică îl ajuta.
-De ce îl protejezi? el ar trebui să fie mort, una bucată ghiveci în cap și dacă mi-e permis, aproape a fost o sinucidere, un afront major pentru tine.
Fetița se încruntă în modul cel mai drăgălaș la mine și continuă.
-Știu că nu a căzut întâmplător floarea aia la pământ. Nu a fost o mână neglijentă sau vântul, altceva a mișcat ghiveciul ăla.
Apoi a bolborosit ceva despre peticul de iarbă vestejit de lângă mine și am fost catapultat din lumea celor vii. Trebuie să recunosc, eu am mișcat ghiveciul, însă foarte puțin, aproape deloc. Vreau să vă întreb, câți oameni credeți că mor din cauza ghivecelor de flori? prea puțini și asta e un job ca oricare altul, trebuie să găsești ceva umor în munca pe care o faci. În fine, toate cele bune și ne vedem în curând.

Artă de RockAngel8
English version: Out of whimsy