Feb 16, 2016

Paraxenia

Nori mov erau pe cer când protagonistul nostru ieșii pe scări. El avea corpul întors spre dreapta, privea spre dreapta, își ridică piciorul drept ca să pășească spre dreapta, dar ceva, o idee neterminată, un gând pe jumătate uitat, un zgândăr în ochii îl împinse în stânga. Iar în dreapta, în locul unde trebuia omul nostru să pășească, un ghiveci de flori explodă la impactul cu solul.
Întâmplarea asta îl lăsă perplex pe micul nostru erou. O să-i spunem Mihai, și o să-i spunem Mihai pentru că așa îl chema, evident nu? Mihai se uită la ghiveci și avu un presentiment bizar: că Moartea privea ghiveciul spart la fel de confuză ca el. Și chiar avea dreptate, nu știam ce s-a întâmplat, eu de obicei nu vin așa pe capul oamenilor, fără motiv.
Mihai continuă să meargă spre muncă însă începu să calce strâmb, să se împleticească pe stradă, încercând să evite un următor pas fatal, l-am urmat din curiozitate.
Ce se întâmplase? Cu 10 minute mai devreme și 10 etaje mai sus o femeie de serviciu deschidea un geam larg și împingea pe pervaz un ghiveci de 10 kg. Cu 10 minute înainte de asta, vecina de la apartamentul 10 îi spunea femeii de serviciu că trebuie să scoată florile de pe hol la aer. Cu 10 minute înainte de asta, protagonistul nostru Mihai, îi spunea iubitei sale de la apartamentul 10 că și plantele respiră ca orice animal. Deci vedeți nu e vina mea, Mihai s-a condamnat singur la moarte în dimineața asta.
Dar de ce a călcat spre stânga și nu spre dreapta?... știu, știu ce i-a zgândărit ochiul, au fost norii aia mov. Erau frumoși trebuie să recunosc, dar să oprească Moartea? nu, nu există ceva atât de frumos.
Acum... eu nu vânez oameni și nu era decât un capriciu când am continuat să-l urmăresc pe Mihai. Am mers în spatele lui și nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Mihai nu a alunecat pe șine, în fața unui tramvai grăbit, nu a fost călcat de o mașină ale cărei frâne nu mergeau, nu a avut un atac de cord sau ceva asemănător. Eu nu spun că sunt cauza chestiilor astea, dar se mai întâmplă... și se întâmplă ceva mai des când sunt în preajmă. Mihai a ajuns la servici nevătămat, mi-a întors spatele și a început să lucreze.
Am zis că o să-l aștept până iese de la muncă, oameni nu mor aproape niciodată când muncesc. Până și orașul asta, orașul lui Mihai, e un loc curios, oamenii mor foarte rar aici, îți vine să crezi că nu a murit nici un om de revelion în orașul asta? nici măcar unul, zi liberă. Stând așa în cur, contemplând pe trotuar, am fost acostat de o fată cu ochii violeți.
-Lasă-l în pace.
-Poftim... tu cine ești? ești cumva bolnavă?
Se mai întâmplă, muribunzii ăștia mă mai văd câteodată. Dar nu, fetița asta nu era pe moarte, fetița asta cu ochii violeți, era cauza norilor. Voi nu prea vorbiți despre ea, dar dacă eu sunt Moartea, ea cu siguranță ar fi Viața. Mucoasa asta mică îl ajuta.
-De ce îl protejezi? el ar trebui să fie mort, una bucată ghiveci în cap și dacă mi-e permis, aproape a fost o sinucidere, un afront major pentru tine.
Fetița se încruntă în modul cel mai drăgălaș la mine și continuă.
-Știu că nu a căzut întâmplător floarea aia la pământ. Nu a fost o mână neglijentă sau vântul, altceva a mișcat ghiveciul ăla.
Apoi a bolborosit ceva despre peticul de iarbă vestejit de lângă mine și am fost catapultat din lumea celor vii. Trebuie să recunosc, eu am mișcat ghiveciul, însă foarte puțin, aproape deloc. Vreau să vă întreb, câți oameni credeți că mor din cauza ghivecelor de flori? prea puțini și asta e un job ca oricare altul, trebuie să găsești ceva umor în munca pe care o faci. În fine, toate cele bune și ne vedem în curând.

Artă de RockAngel8
English version: Out of whimsy
Read More »

Out of whimsy

Purple clouds were in the sky when our protagonist exited the building. He had his body turned to the right, looking to the right, raised his right leg to walk towards the right, but something, like a unfinished idea, a half-forgotten thought, scuffed his eyes and pushed him to the left. And on the right, in the place where our man should have walked, a flowerpot exploded on impact with the ground.
This incident left our little hero perplexed. We are going to call him Michael, because that was his name, obviously. Michael looked at the pot and had a bizarre feeling: that Death was looking at the broken pot as confused as he was. And by God, he was right... I didn't understand what happened, I usually don't show up here for no reason.
Michael continued to go to work but began to stumble, to stagger down the street, trying to avoid a fatal next step, I followed him out of curiosity.
What happened? 10 minutes ago, 10 floors above, a cleaning lady opened a window and pushed a 10 kg pot on the window sill. 10 minutes before that, a neighbor from apartment 10 told the cleaning lady to give the flowers in the hallway some fresh air. And 10 minutes before that, our protagonist  Michael, told his girlfriend in apartment 10 that plants need to breathe just like any other animal. So you see, it's not my fault, Michael sentenced himself to death this morning.
But why did he step to the left and not the right? ... I know, I know what drew his eye, it was those purple clouds. I must admit they were beautiful, but to stop death? no, nothing is that beautiful.
Now ... I don't hunt people, it was only out of whimsy that I continued to watch Michael. I fallowed him and nothing extraordinary happened. Michael didn't slip on the rails in front of a rushing tram, he wasn't hit by a car that lost its brakes, he didn't have a heart attack or anything. I'm not saying I cause these, but they do happen ... they happen more often when I'm around. Michael arrived at his job safely, turned his back to me and started working.
So I said, I'll wait til he comes out, people rarely die while working.
Even this city, Michael's city, is a very curious place, people rarely die here, can you believe that no one died on New Years in this city? not even one, day off. Sitting on my butt, contemplating on the sidewalk, I was accosted by a girl with violet eyes.
-Leave him alone.
-Excuse me... Who are you? are you sick?
It happens, dying people sometimes see me. But no, this little girl wasn't dying, this little girl with the violet eyes, was the cause of the clouds. You don't really talk about her, but if I am Death, she would certainly be Life. This snot nosed brat was helping him.
-Why are you protecting him? He should be dead, one piece of garden variety pot in the head and if I'm allowed, it was almost a suicide, a major affront to you.
The girl frowned in the most cute fashion at me and continued.
-I know that flower didn't fall to the ground by chance. There wasn't a careless hand or the wind blowing, something else moved the pot.
Then she mumbled something about the patch of withered grass beside me and I was catapulted from the world of the living. I must admit I moved the pot, but slightly, almost not at all. I want to ask you something: how many people do your think die from flower pots? too few, this job is just like any other, you have to find some humor in what you do. Anyway, all the best and see you soon.

Art by RockAngel8
Versiunea în română: Paraxenia
Read More »