Acum, în fiecare dimineață, las o picătură de sânge în Colector, iar el îmi spune ce se va întâmpla cu mine în ziua ce urmează. Colectorul nu ghicește, el dictează. Un tiran ce îmi spune ce să fac, ce să nu fac, ce să beau, ce să mănânc.
Stau în faţa oglinzii şi-mi zâmbesc. Ai crede că tu, frumoasă și unică răsfrângere a spiritului uman, ești liberă să faci ce vrei. Din păcate asta nu este adevărat. Micuța și gingașa mea reflexie de pe retină, nu ești decât o ecuație deterministă.
Bagajul genetic mi-a strâmbat dinții la 13 ani, m-a făcut bâlbâit la 19 și ipohondru acum. Dezechilibrele chimice din creier îmi schimbă felul cum gândesc zi de zi. Până și leucocitele, protectoarele templului de carne, îmi modifică starea de spirit în speranța că mă vor ține în casă. Drăguțele, vor să fim cu toți în siguranță. O tu, minunat și unic miracol al acestei lumi, ești pe o barcă, într-o furtună, aruncat de colo colo, în voia circumstanțelor. Eu doar sper să găsim o vâslă pe acest ocean.
Pun degetul pe Colector şi aştept, în timp ce o legiune de creaturi microscopice îmi curbează drumul.
Colector: „Depresie, neatenție, agresiune. Sugestie: exerciții fizice în casă, zi liberă, evitați transportul în comun. Alimente recomandate: ... așteptați...”
Îmi spune același lucru de trei zile, nu am atins încă un „cod roșu”, dar în ultimul timp mi se recomandă „cornul cu ciocolată și lapte de cocos”. Știu că toată mâncarea este reglementată, iar substanțele pentru tratament sunt integrate în hrană. Pastile puse în mâncare, ca la câini, însă nimeni nu îți spune exact ce mănânci. După starea pe care o am, presupun că e un antidepresiv. Dar la fel de bine poate să fie ceva împotriva vreunei boli cronice, pe care Colectorul, în eterna Lui înțelepciune, a hotărât că e mai bine să nu o cunosc.
Sau poate a decis că nu mă interesează suficient sexul opus, dar pe aia o pun de obicei în apă. Când cineva, acolo sus, hotărăște că populația e îmbătrânită, orașul primește o doză în apă și lumea o ia razna. E ușor să-ți dai seama când vor sânge proaspăt după numărul enervant de oameni care se împreunează prin parc. Nu mai poți să-ți plimbi câinele că dintr-un tufiș iese vreo tipă și începe să-l tragă de coadă. Eu nu beau apă din sistemul public. Rețeaua de apă este doar un alt sistem de dopaj.
Mă uit la mica picătură de sânge din buricul degetului. Am sângele mai gros ca de obicei. Să vedem ce alimente ne dă Colectorul azi. Am auzit zvonuri, că atunci când colectorul hotărăște că nu mai ești util ți se recomandă ceva special, ceva ce nu poate fi mâncat accidental, ceva otravă. Mă gândesc că e o combinație de produse, o combinație ce produce o toxină în stomac și crăpi. Oare câți dintre noi au evitat moartea pentru că vânzătoarea nu mai avea Cola și ne-a dat Pepsi?
Sunt și clasicele: nu ar trebui să mănânci niciodată carne fără recomandare. Friptură de vită doar la boală, pentru că antibioticele din carne ți-ar face rău în mod normal. Carne de pui doar la copii. Niciun om nu ar trebui să mănânce găină după 21 de ani; hormonii de creștere sunt de vină.
Hai odată, unde îmi e cornul?
Colector: „Alimente recomandate - Miere 322.”
Trebuie să glumești, ce mă-sa o fi și asta? Ce cocktail de chimicale îmi pregătesc ăștia. Nu o să găsesc asta la aprozar, trebuie să caut un magazin specializat. O să-mi ia o zi să găsesc mizeria asta.
Poate că ăsta e felul Colectorului de a-mi forța mâna, de a mă pune să-mi iau o zi liberă. Ei bine nu! Mă duc la lucru și vedem după aia!
La muncă, fix la intrare, mă așteaptă suflanta. În vremurile bune te-ar fi dat afară dacă îți puțea gura a băutură, acum te lasă să muncești cu un indice de productivitate 0 și salariu nul pe o zi. Nimeni nu se stresează.
Roagă-te la zeul alveolelor tale pulmonare pentru o cantitate bună de oxigen în expirație, leafa pe o zi depinde de asta. Intru, mă așez la birou și, ce să vezi, un mesaj pulsează liniștit pe monitor. Șefu vrea să mă vadă.
Pe biroul lui este un borcănaș cu miere. Suntem amândoi atât de bolnavi că am ajuns la miere?
— Asta e pentru tine.
— Miere 3-2-2?
— Da, a venit la birou înaintea ta.
Trimisă de Colector, sunt sigur.
— E grav?
— Nu știu, nu mi se spun chestiile astea. Uite care e treaba, știu că nu vrei borcanul ăsta, dar, ca lucrurile să se îndrepte, trebuie să accepți această soluție.
— Și dacă Colectorul a decis că azi este ziua când se trage linie? Dacă mi-a decis sfârșitul?
— Atunci, cel mai bine ar fi să expiri azi, pentru că mâine o să fie mai rău și pentru tine și pentru ceilalți.
Coiul ăsta cu ochi, jegul, scârba asta vrea să mor! Să mor, dar să nu deranjez prea mult. Să mă duc la baie și să mor cât mai politicos și cât mai aproape de ghenă. Ahh Doamne, Dumnezeul meu, Colectorul meu de sânge, de ce nu mi-ai trimis și o rangă să-l pleznesc peste față.
— Și dacă o să-ți fac ție rău... chiar de azi? Ce? La asta nu te-ai gândit?
Mă arunc peste el cărându-i pumni în cap. Simt sub mâini cum țesuturile crapă și pocnesc, dar el doar râde printre lovituri. Mă opresc. Ascult ce încearcă să-mi spună cu gura aia pocită.
— Chiar mă întrebam de ce sunt așa de amorțit. Mi-au dat un anestezic pentru întâlnirea asta. Nu ai alternative, ia mierea acum și poate mai ai o șansă!
Iau borcănașul și fug pe scări. Zbor prin ușa cu suflantă și o iau la sănătoasa. Mă adăpostesc într-un parc. Mă târăsc pe coate și mă ascund într-un pâlc de copăcei pitici.
Ok... de unde au știut că o să se întâmple asta? Trebuie să mă calmez. Inspir adânc. De unde știau că o să-l lovesc?
Îmi tremură mâinile, am tăieturi adânci în pumni. Ar trebui să mă duc la spital.
Dacă știau că o să-l bat, atunci m-au lăsat să-l bat! Sângerez. Știau că o să fug? M-au lăsat să fug?
Ar fi trebuit să beau mierea. O să o beau acum și totul o să fie bine.
Cât de prost să fi? Cum poate să mai fie bine? Cum? Mă ascund într-un tufiș cu un borcan de miere în mână. Perfect normal.
O Doamne! Ei se așteaptă să o beau. Asta e singura explicație. De asta m-au lăsat să fug, pentru că știu că, până la urmă, o s-o beau! Salvatorul meu, Colectorul meu, nu mă omorî tocmai acum...
No comments :
Post a Comment