În fața unei clădiri bătrâne cu
arcade crăpate și înflorituri din ghips, un bărbat între două
vârste stătea cu ochii înfundați în orbite încercând să-și
dea seama când ar fi momentul ideal să intre. El aștepta în
pragul uși privind holul, îngust și înalt.
Bărbatul își frecă bărbia în
timp ce studia ușile din lemn masiv ce păzeau clădirea. Lemnul
bătrân era întărit pe ici pe colo de bolțuri de fier ce țintuiau
curele de alamă. Balamalele erau groase cât un deget și ruginite
cu totul. ”Imposibil de mișcat” gândi bărbatul. Un cui
înțepase cu greu ușa și de el atârna un semn "Secția de
Poliție Nr.5".
Era târziu și bărbatul păși timid
înauntru. Intră precaut printre oamenii ce ieșeau. În stânga și
în dreapta polițiști în civil dădeau peste el grăbiți să
ajungă acasă. O mână bandajată se lipii de avizier, iar în
spatele unei mici găuri semi-circulare o doamnă tresării:
- Programul cu publicul s-a terminat
acum două ore, spuse ea.
Bărbatul se concentră făcând un
efort să vorbească, își căuta cuvintele de undeva din spatele
confuziei.
- Fratele meu a fost răpit, aș dorii
să... o pauză se lasă între cei doi ... dau o declarație.
Câteva minute mai târziu bărbatul
se degrada pe scaunul unui inspector de poliție ce încă nu plecase
acasă. Inspectorul ridică o sprânceană la doamna ce îl adusese
pe bărbat.
- Dacă asta e o glumă proastă să
ști că eu puteam să fiu la fel de bine acasă la ora asta și
cădea mâine pe capul altui prost.
- Muncești prea mult, vezi ce se
întâmplă dacă rămâi ultimul pe aici, îi răspunse ea.
- Am înțeles că doriți să faceți
o declarație. Ce s-a întâmplat? inspectorul își îndreptă
atenția către bărbat.
- O să-ți spun ce s-a întâmplat și
te rog să nu mă întrerupi cât încerc să-mi aduc aminte tot.
- Bine vă ascult.
- Acum două săptămâni fratele meu
a venit la mine cu una dintre cele mai bizare probleme. Mi-a spus că
l-a părăsit nevasta. Fratele meu nu e un tip dintr-ăsta care să
facă glume, e profesor, nu face chestii de genul ăsta. M-am uitat
la el ca prostul pentru că de data asta chiar trebuia să glumească,
el nici măcar nu avea o iubită din câte știam. Dar a continuat cu
Sofia în sus cu Sofia în jos, Sofia se pare că era nevasta lui. Eu
nu îmi aduceam aminte nici să fi cunoscut vreo Sofia. Și când se
căsătorise? de ce nu știam de ea? I-am spus chestiile astea și a
început să se uite ciudat la mine, că cică am uitat și eu? cum
puteam să fiu unul din aia care au uitat? credeam că și-a pierdut
mințile. Am încercat să-l iau cu frumosul dar nimic. M-a luat la
apartamentul lui să-mi arate pozele de la nuntă unde cică fusesem
prezent. Am ajuns la el acasă dar nu am găsit nimic. Mi-a spus că
au început să-i dispară lucruri din apartament, la început
crezuse că ea le lua când nu era el acasă, dar acum nu mai era
sigur. Nu a găsit poze de la nuntă nu a găsit nici poze cu ei doi
împreună însă a scos o poză veche cu o fată ce stătea
singurică pe o bancă. Mi-a spus că fata începuse să se poarte
ciudat, că-i vorbea de un copil dispărut și că la sfârșit ea se
”hotărâse să-l uite”. Nu știam ce vroia să spună cu asta.
Mi-a spus că a căutat-o la muncă, la prieteni, dar nimeni nu știa
de ea și ce e și mai bizar că după un timp nimeni nici nu își
mai aducea aminte de ea. Toate astea îmi păreau foarte dubioase dar
la nici două zile după asta a dispărut și el. M-am dus la el la
apartament... nimic, la el la munca nimeni nu vroia să mă ajute așa
că am venit aici. Să fiu sincer știu că nu a fost răpit, dar a
dispărut și vreau să-l găsești. Vreau să știu că e în
regulă.
- Domnule o să văd dacă vă pot
ajuta, vă rog să stați liniștit aici până caut câteva detalii.
În această pauză bărbatul își
întinse mâna pe biroul inspectorului și începu să pipăie biroul
plin de mâzgălituri și scrijelituri. Aceste cicatrici fuseseră
adunate în zeci de ani însă lemnul se întărise cu ele. Biroul
avea picioare de fier și un cârlig pe unul din picioare. Biroul
inspectorului părea să fie o fostă masă studențească cu
agățătoare pentru ghiozdan. Bărbatul continuă să caute și
privirea îi căzu pe cuierul de haine, pe el era o etichetă
metalică ștanțată cu câteva litere șterse de timp.
Inspectorul revenii la masă, își
studie câteva secunde excentricul interlocutor și apoi îi vorbi:
- Pot să vă întreb ce ați pățit
la mână?
Bărbatul își flexă mâna și un
moment de claritate îi trecu peste ochii tulburi.
- Nimic, m-am lovit de o ușă, apoi
își coborî mâna sub birou.
- Am făcut câteva căutări și
dumneavoastră nu aveți un frate. Nu aveți dosar penal, nu sunteți
căsătorit, nici măcar nu aveți amenzi neplătite. Acum, stau să
mă gândesc dacă fratele dumneavoastră nu există ar trebui să
fiu cumva îngrijorat de dispariția vreunei femei imaginare? Mai
aveți ceva să-mi spuneți?
- Trebuie să te duci la apartamentul
lui, vizavi stă o doamnă care își va aduce aminte de fratele meu
și de soția lui. Nu știu de ce dar ea își aduce aminte.
- Asta e tot?
- Știu că sună ciudat dar trebuie
să mă ajutați.
La ieșire bărbatul își trecu
degetele peste eticheta ștanțată de pe cuier, citind-o cu vârful
degetelor ”Cuier număr ... al Școlii Municipale ...”
Inspectorul o luă la picior și căută
blocul fratelui dispărut. Scările de la intrarea în bloc erau
mâncate de ploaie și înauntru balustrada se legăna cu mersul unui
locatar de pe scări. Pe lista de întreținere apartamentul figura
ca nelocuit. Apartamentul fără număr ce ar fi trebuit să fie al
fratelui dispărut nu avea nici măcar covor în fața ușii, dar
încă se putea vedea urma lăsată de el. Inspectorul ciocăni ușor
în ușa de vizavii și o bătrânică cu părul prins în bigudiuri
de fier răspunse fără prea mult entuziasm.
- Bună ziua, scuze de deranj, m-ați
putea ajuta? ați văzut pe cineva intrând în apartamentul de aici?
- Cine? unde? nu știu stau mulți cu
chirie, nu pot să-mi aduc aminte de toți.
- Aici vizavii.
- A nu nu
- Deci nu ați văzut pe nimeni
trecând pe aici?
- Am văzut că a dispărut covorul,
dar nu v-am luat eu covorul, nu știu cine la luat dar eu îl am pe
ăsta de 12 ani de când..
- Nu doamnă, nu mă interesează
covorul.
- A da stați umpic, va căutat
fratele acum câteva zile părea îngrijorat, nu ar trebui să
pierdeți așa legătura, e mare păcat.
- Fratele meu?
- Da da, sângele apă nu se face,
știți cum se zice...
Inspectorul se întoarse, băgă mâna
în buzunar și alese fără să se gândească o cheie cu care să
încerce ușa fără număr. Cheia îi deschise apartamentul.
Garsoniera era aproape goală, o noptieră cu sertare deschise stătea
lângă un pat fără cearceaf. Însă tot mai era ceva aici, un
miros specific, ceva familiar. Inspectorul încercă să găsească
carnetul pe care își notase adresa ciudatului de la secție. Era
straniu, își pierduse carnetul. Îl treceau frisoane din cap până
în picioare încercând să-și aducă aminte adresa bărbatului,
apoi aproape printr-un reflex își dădu seama unde trebuie să
meargă.
Inspectorul îl găsi pe bărbat pe o
bancă în spatele blocului. Omul își desfăcu bandajul de la mână
și îl aruncă într-un coș de gunoi. Inspectorul observă un ac de
siringă și câteva picături de sânge în mijlocul bandajului.
- Ești bolnav?
- Nu, durerea mă ajută să mă
concentrez, să nu uit, de asta mă înțepam. Fără el totul o să
se șteargă cu buretele, nu o să mai știu nici cum mă cheamă
până diseară.
- Nu înțeleg, ce se întâmplă? de
ce nu îmi aduc aminte de tine, de nimic.
- Nu știu, dar sunt aproape sigur că
e mai bine așa?
- De ce?
- Cred că tu ai ales să uiți, sunt
unele lucruri pe care mai bine nu le știi. E mult mai ușor decât
ai crede, e ca o ceață ce vine ușor ușor spre tine, se întețește,
detaliile se pierd, apoi nimic.
- Și dacă vreau să știu?
- Pe biroul tău e scris ceva, e
posibil să te ajute. Asta o să fie ultima dată când ne vedem.
Sunt obosit, nu mai pot să stau treaz.
Inspectorul revenii la birou însă
privind semnul de pe ușă simții că ceva e în neregulă ”Oficiul
Orășenesc de Geodezie și Cartografiere”. Intră nesigur înauntru
iar tipa de la avizier îi făcu semn cu ochiul.
- Te caută șefu.
- Am avut umpic de treabă ...
Intră în birou iar un birocrat
îngropat în hârtii începu să-l apostrofeze.
- Te-ai întors într-un sfârșit,
câte ore îți ia omule? am nevoie de tine să pui în ordine 10
blocuri. Ăia așteaptă autorizații, așa că lasă dracu cafelele
și ajută-mă.
- Scuze am avut o problemă...
imediat.
Un sentiment că tocmai uitase ceva
important îl mânca pe ceafă. Dar ce era? trebuia să se
întâlnească cu cineva? trebuia să caute ceva? Degetele lui
treceau peste biroul scrijelit și se opri deasupra unor cuvinte
scrise de mâna unui copil dar îngroșate de alte mâini pentru a
rămâne în lemn: ”mama și tata au făcut pe fata. te rog tatii
vino mai repede acasă...
- Hai omule, hai că nu avem toată
ziua, îl împunse colegul.
Și gândul i se evaporă, pornind
evaluarea certificatelor de pe birou.
No comments :
Post a Comment