Mă sugrumă

Mă sugrumă. Știu că nu are nicio logică, dar nu mai pot să respir când mă gândesc la asta.
Culcându-mă, un muc îmi deranja respirația, blocându-mi nara stângă. Nara mea bună, cea care rămâne deschisă când dorm, față de nara proastă, care mi se închide orice aș face. Nara aia proastă mi se astupă ca și cum cineva m-ar sugruma pe interior și niciun strop de aer nu curge pe acolo, dar atâta timp cât nara bună e liberă, traficul fluvial de aer trece du-te-vino pe acolo. Mai puțin acu, acum era o obstrucție acolo.
Și m-a pus mama naibii să scormonesc după mucul ăla. Dacă aș fi putut să-l ignor totul a fi fost bine. Am săpat după el, încet și sigur am ajuns la concluzia că era altceva acolo, ceva concrescut pe peretele nazal, un polip înmugurit în nara mea bună, astupând-o parțial.
Nu e nimic mai rău ca ceva care îți dă aer cu țârâita. Acum aveam două nări proaste. Corpul ăsta complota să mă mătrășească, să mă sugrume pe interior. O panică oribilă m-a cuprins la gândul ăsta. Iar cu cât mă panicam mai mult cu atât îmi urca mai mult sângele în cap, îngroșându-mi venele, micșorând și mai mult firul de aer pe care îl mai primeam.
Un cerc vicios, trebuia să fac ceva, altfel aveam să mor sufocat în următoarele minute. Trebuia să deblochez obstrucția, trebuia să lupt împotriva nărilor proaste ce îmi doreau moartea.
Am luat o linguriță și i-am înfipt coada îngustă adânc în sinusuri, căutând polipul. L-am găsit și l-am împins într-o parte. Metalul rece i-a redus din volum, însă nu puteam să stau așa cu o lingură în nas.
Panica îmi trecea ușor ușor, o soluție părea că se prezintă la orizont. Îmi trebuia pix, un tub de pix. Și în timp ce căutam eu un pix numai bun să mi-l bag în nas, am dat peste o pereche de foarfece. Perfect, o soluție permanentă.
Mi-am băgat foarfecele în nas și, când am crezut că am dat peste polip, am apăsat cu putere. Durerea m-a trăsnit fix în creier, ca o săgeată înfiptă în cap, dar era genul ăla de durere bună, când ști că suferi cu un scop. Am încercat să suflu polipul afară, dar nimic. A trebuit să insist. Mi-am băgat foarfeca iar și iar și am tăiat și tăiat, până când am putut sufla afară suficient din polipul ăla nenorocit cât să pot respira. În entuziasmul meu probabil am ciupit o venă, căci șiroaie nestăvilite de sânge îmi curgeau din nas pe lângă aerul proaspăt. Un preț mic pentru supraviețuire.
Am ajuns la spital cu problema asta cu sângele. Oamenii de la urgențe m-au pansat și m-au legat de un pat. Mă tot întrebau „De ce nu ai respirat pe gură?”. Ei bine, nu știu, pur și simplu nu mi-a trecut prin cap. 

English version: Choking me