La capătul unei hale lungi stătea omul ăsta într-o salopetă gri cu mâinile murdare ridicate deasupra capului, meșterind la aparatul său, o mașină de planșee. Mașina de fier modela, strângea, presa, plia, tăia și decapita planșee după bunul plac. Amplasată în ultimul rând de lucru era prea grea să fie mutată de colo colo, așa că fusese uitată în capătul halei împreună cu toate vechiturile. Rulmenți înțepeniți, curele de transmisie tocite, planșee rebut, cutii de ulei și perii de sârmă înconjurau mașina dintr-o parte într-alta.
Bărbatul încărunțit întindea unsoare peste traseul unei roți melcate. El lua drăgăstos din căpușul palmei vaselină pe degete și mângâia fiecare loc unde fierul urma să se atingă de fier. Mecanicul bibilea mașina la fel cum o mamă își îngrijește copilul. Fiecare piesă avea șpilul ei, toate pozițiile aveau chichițele lor, nimic nu mergea de-a binelea și din prima.
Mecanicul îi scoase dinții de tracțiune și începu să-i frecangească cu peria de oțel. Nu se opri din frecat până când nu dădu transpirația peste el. Se șterse de sudoare și cu aceeași cârpă murdară lustrui piesa metalică punând dinții la loc.
Luă în gură capacul unei cutii de ulei și turnă ușor în rezervorul de ungere. Mișcă manual angrenajele așteptând să vadă o peliculă strălucitoare de lubrifiant peste toți dinții de fier. Verifică cu mâna acolo unde nu-i ajungea privirea. Își scoase mâna înnăclăită, mulțumit de rezultat. Bărbatul lucra cu grijă, acordând mașina ca un pian. Orice zgomot neobișnuit ar fi trădat o problemă.
Mulțumit de treaba făcută prinse la loc panoul de metal înapoi în pieptul mașinii. Înșurubă panoul în doar două șuruburi, știind că următoarea pricină tot de acolo avea să vină.
Deschise o bere și sorbi mândru. Cu o sticlă maro într-o mână și cu o rufă murdară în cealaltă, mecanicul ștergea mașina de dâre de ulei. "Mai bine să curgă pe dinafară decât să nu aibă pe dinăuntru", gândi bărbatul. Oricum nu avea să fie suficient, mașina cerea tot timpul mai mult.
Bătrânului îi trecea aer cald prin părul grizonat și îi scăpă o înjurătură printre dinți. Privi încruntat gura de ventilație ce nu mai făcea față căldurii.
Din spate, veni val vârtej din celălalt capăt al halei un bărbat stors într-o cămașă necălcată. Bărbatul neras avea pe față o expresie de sictir.
— Domn' inginer, mecanicul își salută șeful.
Inginerul se făcu că nu-i vede berea și îl bătu pe umăr.
— Ce zici Ioane, o să meargă?
— Merge, spuse încrezător mecanicul.
— Avem de muncă, Ioane.
— Foarte bine, merge vă zic.
— Nu e bine, futu-i mama mă-sii, că am comenzi pentru toate mașinile și astea noi dau rateuri de nu te văd. Pun proba, reglez și în 5 minute e decalibrată, pun iar proba iar reglez merge 5 minute și se oprește.
— E de la căldură, dau buleli la cald.
— Antichitatea asta e singura care mai merge pe febra asta.
— Da, domn inginer, chiar voiam să vă spun, nu suntem la plajă, poate ar fi bine să opriți aerul.
Inginerul dădu gânditor din cap și îi dădu vestea proastă.
— Măgăreața o să pice pe tine.
— Adică?
— Tu și scula asta bătrână trebuie să ne scapi. Am comandă mare, Ioane. Pot să mai trag de timp, dar trebuie să le și dau ceva. Tre să stai călare pe ea până își revin putorile astea noi.
— Aha, răspunse laconic mecanicul.
— Îți mai aduc un băiat.
— Pentru ce?
Inginerul uscat se întoarse cu spatele și repetă rânzos.
— Îți mai aduc pe cineva, mama dracu'.
Mecanicul trase pârghiile de control afară cu totul. Le inspectă și le fixă la loc cu rigla de măsură. Aruncă o planșă zincată pe patul de lucru și dădu drumul la mașină. Mașina trosni mecanic peste planșeu. Mecanicul mustăci nemulțumit de rezultat, mașina făcuse o cută de-a lungul liniei de tăiere. Bătrânul scărpină marginea ridicată cu unghia, apoi scoase o șurubelniță și răzui un șanț de refulare înnăclăit. Nici foile de metal nu mai voiau să stea întinse de la căldură. Încă un trosnit și planșeul era tăiat în două. Bătrânul măsură indicația de tăiere și contemplă rezultatul.
Simți o privire pe ceafă și se întoarse nervos. Un băiat tânăr îi aduse un braț de tăblii.
— Ziua bună, v-am adus modelele de lucru.
— Lasă-le jos.
Băiatul puse grijuliu mormanul de matrițe lângă mașină și-l așteptă pe mecanic să se întoarcă.
Bătrânul desfăcu o lamă din clame și apoi umblă la câteva șuruburi de prindere. Ieși din burta mașinii cu o lamă de ghilotină. O încercă cu unghia.
— Ce mai vrei? Îl întrebă pe băiat văzând că nu pleacă.
— Păi, domn inginer mi-a zis ...
— Ce ți-a zis? Vezi-ți de treabă, hai.
Bătrânul fixă lama la polizor și începu să o lucreze. După câteva minute puse lama la loc și aruncă o privire peste formele lăsate de băiat. Noile șabloane aveau forme ciudate, complicate. Mașina nu fusese gândită pentru așa ceva. Bătrânul mârâi printre dinți și puse primul șablon pe patul de lucru.
Măsură și setă pârghiile de control în noile poziții, apoi împinse două pene de fier să forțeze mașina să lucreze cu formatul dificil. O ascultă grijuliu. Prima planșă ieși prost. Slăbi riglele, lăsând un mic joc mașinii să-și aleagă singură drumul. A doua planșă ieși mai bine.
Din capătul celălalt al halei se auzi o întrebare urlată.
— Ce zici Ioane, o să meargă?
„Toate mizeriile ajung la mine”, gândi mecanicul. Ignoră întrebarea și continuă să privească de la mașină la tablă și de la tablă la mașină, căutând o soluție.
Era capabilă, trebuia doar gâdilată cum trebuie. Numai el știa ce îi place. Mașina mânca odată planșee ca pe pâinea caldă, dar acum cu modelele astea nici moșul nu știa dacă o să facă față. Munca devenise tot mai dificilă, trebuia făcut un plan de lucru din mai multe treceri pe când cele noi făceau treaba de la un cap la altul automat. Ce să faci? Toți doreau lucruri din ce în ce mai complicate, care mai de care mai fistichii. Ion și mașina lui fuseseră abandonați în fundul halei, iar restul fabricii îi aștepta pe amândoi să moară de bătrânețe. "Baba" mai lucra acum doar ce le scăpa celorlalți, comenzi mici și fără pretenții.
Muncise destul Ion și mașina lui, zeci de ani trăseseră împreună la planșeele de zinc. Mașina nu mai avea acuratețea de altă dată, se tociseră clamele de prindere și zimții pentru pași. Rămăsese să lucreze cu volanta de rezervă, dar nu mai conta, Ion trebuia să se pensioneze și mașina lui, mai bătrână ca moartea, trebuia și ea pensionată.
Odată cu plecarea lui avea să ajungă fier vechi. Își făcuse treaba bine, dar acum era piesă de muzeu.
— Nu se mai fac ca pe vremuri. Poate e mai bine așa, să nu se chinuie și alții, șopti bătrânul.
— Ioane, măi, ți-am adus un băiat. Unde e?
Bărbatul dădu din umeri.
— Ioane, băiatul nu e prost. E tânăr, vrea să învețe. L-am mirosit, e pui de mecanic.
— Și ce să fac eu cu el?
— Mașina asta nu era pentru doi?
— Era.
— Păi și atunci ce dracu? Ia și învață-l.
Șeful plecă și tânărul tăcut apăru iar în spatele lui Ion. Mecanicului simții cum îi crește o pată de transpirație pe spate și se întoarse.
— Băi puștache, fă și tu niște zgomot când te miști. O să-mi crape inima cu tine.
Băiatul tăcu iar Ion îl privi de sus până jos. Îi lipsea prima falangă de la arătătorul mâinii drepte.
— Stai jos. De ce mi te-au adus pe cap?
— Să vă ajut dacă mașina mai cere un om.
— Mașina asta mai avea nevoie de un om și acum 10 ani, dar azi s-au găsit să mi-te aducă. Nu am nevoie, mă auzi? M-am descurcat până acum și o să mă descurc și de acu încolo.
— Și ... am auzit că faceți anii, îndrăzni băiatul.
— Ei nu mai spune, mă bucur că m-ai anunțat, nu știam.
Ion îl privi dând tăcut din cap, băiatul îi vorbise drept.
— Fă ordine pe lângă mașină să nu ne împiedicăm de toate vechiturile astea. La noapte îi dăm drumul.
— La noapte?
— Nu ți-a zis șef-tu? Acu asculți de mine. Lucrăm la noapte, pe răcoare.
Băiatul se puse pe adunat. Făcu grămezi ordonate din toate ruginiturile și apoi mătură.
— Cum te cheamă puștiu? Cum îți zic ăștia?
— Andrei, dar îmi zic Pianistu, spuse băiatul arătându-i mâna rablagită.
Pe bătrân îl bufni râsul.
— Bună, futu-i în cur de lepre, se pricep la porecle. N-o să-ți zic așa, dar nici tu să nu mă iei cu dumneavoastră, Ion și atât.
— Bine ... Ion.
— Mai cu gâlme, dar îți trece.
Bătrânul luă unul din modele și îl puse pe masa de lucru. Ajustă riglele și învârti o roată cu mâner. Manivela trecea mașina prin toți pașii de lucru. Mecanicul învârti tandru pârghia așteptând o trosnitură finală ca apoi să grăbească pasul curios de concluzie. Rând pe rând, mecanicul luă fiecare foaie studiind rezultatul. Când trecu prin tot brațul de modele se întoarse la Andrei cu un zâmbet ștrengăresc.
— Ști care e partea bună cu statul în fundul uzinei, Andreiaș? Ești mai aproape de ieșire. Hai la o țigară. Fumezi?
— Nu prea.
— Mai bine, tu chiar poți să te bucuri de aerul nostru industrial.
Bărbatul încărunțit întindea unsoare peste traseul unei roți melcate. El lua drăgăstos din căpușul palmei vaselină pe degete și mângâia fiecare loc unde fierul urma să se atingă de fier. Mecanicul bibilea mașina la fel cum o mamă își îngrijește copilul. Fiecare piesă avea șpilul ei, toate pozițiile aveau chichițele lor, nimic nu mergea de-a binelea și din prima.
Mecanicul îi scoase dinții de tracțiune și începu să-i frecangească cu peria de oțel. Nu se opri din frecat până când nu dădu transpirația peste el. Se șterse de sudoare și cu aceeași cârpă murdară lustrui piesa metalică punând dinții la loc.
Luă în gură capacul unei cutii de ulei și turnă ușor în rezervorul de ungere. Mișcă manual angrenajele așteptând să vadă o peliculă strălucitoare de lubrifiant peste toți dinții de fier. Verifică cu mâna acolo unde nu-i ajungea privirea. Își scoase mâna înnăclăită, mulțumit de rezultat. Bărbatul lucra cu grijă, acordând mașina ca un pian. Orice zgomot neobișnuit ar fi trădat o problemă.
Mulțumit de treaba făcută prinse la loc panoul de metal înapoi în pieptul mașinii. Înșurubă panoul în doar două șuruburi, știind că următoarea pricină tot de acolo avea să vină.
Deschise o bere și sorbi mândru. Cu o sticlă maro într-o mână și cu o rufă murdară în cealaltă, mecanicul ștergea mașina de dâre de ulei. "Mai bine să curgă pe dinafară decât să nu aibă pe dinăuntru", gândi bărbatul. Oricum nu avea să fie suficient, mașina cerea tot timpul mai mult.
Bătrânului îi trecea aer cald prin părul grizonat și îi scăpă o înjurătură printre dinți. Privi încruntat gura de ventilație ce nu mai făcea față căldurii.
Din spate, veni val vârtej din celălalt capăt al halei un bărbat stors într-o cămașă necălcată. Bărbatul neras avea pe față o expresie de sictir.
— Domn' inginer, mecanicul își salută șeful.
Inginerul se făcu că nu-i vede berea și îl bătu pe umăr.
— Ce zici Ioane, o să meargă?
— Merge, spuse încrezător mecanicul.
— Avem de muncă, Ioane.
— Foarte bine, merge vă zic.
— Nu e bine, futu-i mama mă-sii, că am comenzi pentru toate mașinile și astea noi dau rateuri de nu te văd. Pun proba, reglez și în 5 minute e decalibrată, pun iar proba iar reglez merge 5 minute și se oprește.
— E de la căldură, dau buleli la cald.
— Antichitatea asta e singura care mai merge pe febra asta.
— Da, domn inginer, chiar voiam să vă spun, nu suntem la plajă, poate ar fi bine să opriți aerul.
Inginerul dădu gânditor din cap și îi dădu vestea proastă.
— Măgăreața o să pice pe tine.
— Adică?
— Tu și scula asta bătrână trebuie să ne scapi. Am comandă mare, Ioane. Pot să mai trag de timp, dar trebuie să le și dau ceva. Tre să stai călare pe ea până își revin putorile astea noi.
— Aha, răspunse laconic mecanicul.
— Îți mai aduc un băiat.
— Pentru ce?
Inginerul uscat se întoarse cu spatele și repetă rânzos.
— Îți mai aduc pe cineva, mama dracu'.
Mecanicul trase pârghiile de control afară cu totul. Le inspectă și le fixă la loc cu rigla de măsură. Aruncă o planșă zincată pe patul de lucru și dădu drumul la mașină. Mașina trosni mecanic peste planșeu. Mecanicul mustăci nemulțumit de rezultat, mașina făcuse o cută de-a lungul liniei de tăiere. Bătrânul scărpină marginea ridicată cu unghia, apoi scoase o șurubelniță și răzui un șanț de refulare înnăclăit. Nici foile de metal nu mai voiau să stea întinse de la căldură. Încă un trosnit și planșeul era tăiat în două. Bătrânul măsură indicația de tăiere și contemplă rezultatul.
Simți o privire pe ceafă și se întoarse nervos. Un băiat tânăr îi aduse un braț de tăblii.
— Ziua bună, v-am adus modelele de lucru.
— Lasă-le jos.
Băiatul puse grijuliu mormanul de matrițe lângă mașină și-l așteptă pe mecanic să se întoarcă.
Bătrânul desfăcu o lamă din clame și apoi umblă la câteva șuruburi de prindere. Ieși din burta mașinii cu o lamă de ghilotină. O încercă cu unghia.
— Ce mai vrei? Îl întrebă pe băiat văzând că nu pleacă.
— Păi, domn inginer mi-a zis ...
— Ce ți-a zis? Vezi-ți de treabă, hai.
Bătrânul fixă lama la polizor și începu să o lucreze. După câteva minute puse lama la loc și aruncă o privire peste formele lăsate de băiat. Noile șabloane aveau forme ciudate, complicate. Mașina nu fusese gândită pentru așa ceva. Bătrânul mârâi printre dinți și puse primul șablon pe patul de lucru.
Măsură și setă pârghiile de control în noile poziții, apoi împinse două pene de fier să forțeze mașina să lucreze cu formatul dificil. O ascultă grijuliu. Prima planșă ieși prost. Slăbi riglele, lăsând un mic joc mașinii să-și aleagă singură drumul. A doua planșă ieși mai bine.
Din capătul celălalt al halei se auzi o întrebare urlată.
— Ce zici Ioane, o să meargă?
„Toate mizeriile ajung la mine”, gândi mecanicul. Ignoră întrebarea și continuă să privească de la mașină la tablă și de la tablă la mașină, căutând o soluție.
Era capabilă, trebuia doar gâdilată cum trebuie. Numai el știa ce îi place. Mașina mânca odată planșee ca pe pâinea caldă, dar acum cu modelele astea nici moșul nu știa dacă o să facă față. Munca devenise tot mai dificilă, trebuia făcut un plan de lucru din mai multe treceri pe când cele noi făceau treaba de la un cap la altul automat. Ce să faci? Toți doreau lucruri din ce în ce mai complicate, care mai de care mai fistichii. Ion și mașina lui fuseseră abandonați în fundul halei, iar restul fabricii îi aștepta pe amândoi să moară de bătrânețe. "Baba" mai lucra acum doar ce le scăpa celorlalți, comenzi mici și fără pretenții.
Muncise destul Ion și mașina lui, zeci de ani trăseseră împreună la planșeele de zinc. Mașina nu mai avea acuratețea de altă dată, se tociseră clamele de prindere și zimții pentru pași. Rămăsese să lucreze cu volanta de rezervă, dar nu mai conta, Ion trebuia să se pensioneze și mașina lui, mai bătrână ca moartea, trebuia și ea pensionată.
Odată cu plecarea lui avea să ajungă fier vechi. Își făcuse treaba bine, dar acum era piesă de muzeu.
— Nu se mai fac ca pe vremuri. Poate e mai bine așa, să nu se chinuie și alții, șopti bătrânul.
— Ioane, măi, ți-am adus un băiat. Unde e?
Bărbatul dădu din umeri.
— Ioane, băiatul nu e prost. E tânăr, vrea să învețe. L-am mirosit, e pui de mecanic.
— Și ce să fac eu cu el?
— Mașina asta nu era pentru doi?
— Era.
— Păi și atunci ce dracu? Ia și învață-l.
Șeful plecă și tânărul tăcut apăru iar în spatele lui Ion. Mecanicului simții cum îi crește o pată de transpirație pe spate și se întoarse.
— Băi puștache, fă și tu niște zgomot când te miști. O să-mi crape inima cu tine.
Băiatul tăcu iar Ion îl privi de sus până jos. Îi lipsea prima falangă de la arătătorul mâinii drepte.
— Stai jos. De ce mi te-au adus pe cap?
— Să vă ajut dacă mașina mai cere un om.
— Mașina asta mai avea nevoie de un om și acum 10 ani, dar azi s-au găsit să mi-te aducă. Nu am nevoie, mă auzi? M-am descurcat până acum și o să mă descurc și de acu încolo.
— Și ... am auzit că faceți anii, îndrăzni băiatul.
— Ei nu mai spune, mă bucur că m-ai anunțat, nu știam.
Ion îl privi dând tăcut din cap, băiatul îi vorbise drept.
— Fă ordine pe lângă mașină să nu ne împiedicăm de toate vechiturile astea. La noapte îi dăm drumul.
— La noapte?
— Nu ți-a zis șef-tu? Acu asculți de mine. Lucrăm la noapte, pe răcoare.
Băiatul se puse pe adunat. Făcu grămezi ordonate din toate ruginiturile și apoi mătură.
— Cum te cheamă puștiu? Cum îți zic ăștia?
— Andrei, dar îmi zic Pianistu, spuse băiatul arătându-i mâna rablagită.
Pe bătrân îl bufni râsul.
— Bună, futu-i în cur de lepre, se pricep la porecle. N-o să-ți zic așa, dar nici tu să nu mă iei cu dumneavoastră, Ion și atât.
— Bine ... Ion.
— Mai cu gâlme, dar îți trece.
Bătrânul luă unul din modele și îl puse pe masa de lucru. Ajustă riglele și învârti o roată cu mâner. Manivela trecea mașina prin toți pașii de lucru. Mecanicul învârti tandru pârghia așteptând o trosnitură finală ca apoi să grăbească pasul curios de concluzie. Rând pe rând, mecanicul luă fiecare foaie studiind rezultatul. Când trecu prin tot brațul de modele se întoarse la Andrei cu un zâmbet ștrengăresc.
— Ști care e partea bună cu statul în fundul uzinei, Andreiaș? Ești mai aproape de ieșire. Hai la o țigară. Fumezi?
— Nu prea.
— Mai bine, tu chiar poți să te bucuri de aerul nostru industrial.
*
Era o zi caniculară afară, în orice direcție ai fi privit aerul venea spre tine în valuri. Bătrânul apăsă asfaltul și simții cum i se înmoaie sub picioare. Pe stradă camioanele erau trase pe dreapta, așteptând răcoarea serii să-și continue drumul. Ion se retrase într-un colț umbros și își aprinse o țigară.
— Ce zici? întrebă moșu.
— E mai bine afară, pot să-mi folosesc și eu plămânii.
— E uscat de aia poți să răsufli. Lasă că pleacă bulangii ăștia și seara derulăm ușa mare din spate. Climatizarea o merge la aparataje, dar la noi iocu.
Din spate ieși inginerul ținând în mână modelele test făcute de Ion. Plesni ușa și îl căută cu privirea pe mecanic. Chiorât de lumină își făcu mâna cozoroc încercând să-l găsească.
— Ioane, m-am uitat, aerul e copt, nu mai face față oricât am vrea. Am deschis unul și se topeau firele în el. Nu știu ce pizda mă-sii să mai fac, a rămas să ne băgăm în pământ după cârtițe.
— În regulă, v-ați hotărât care sunt mai importante? Lăsați la mine pe astea urgente. Baba nu se poticnește la căldură. Eu și copilu' rămânem în noaptea asta să le facem.
Inginerul privi modelele de test.
— Or să stea mai drepte la noapte, spuse Ion privind și el planșeele.
— Ia mai mult de o noapte Ioane.
— Cât o lua.
Inginerul dădu din cap fără să zică nimic, mâna cu care își freca bărbia ajunse să-l scarpine la ceafă. Își făcea niște calcule.
— Bine, liber până diseară.
— Ce zici? întrebă moșu.
— E mai bine afară, pot să-mi folosesc și eu plămânii.
— E uscat de aia poți să răsufli. Lasă că pleacă bulangii ăștia și seara derulăm ușa mare din spate. Climatizarea o merge la aparataje, dar la noi iocu.
Din spate ieși inginerul ținând în mână modelele test făcute de Ion. Plesni ușa și îl căută cu privirea pe mecanic. Chiorât de lumină își făcu mâna cozoroc încercând să-l găsească.
— Ioane, m-am uitat, aerul e copt, nu mai face față oricât am vrea. Am deschis unul și se topeau firele în el. Nu știu ce pizda mă-sii să mai fac, a rămas să ne băgăm în pământ după cârtițe.
— În regulă, v-ați hotărât care sunt mai importante? Lăsați la mine pe astea urgente. Baba nu se poticnește la căldură. Eu și copilu' rămânem în noaptea asta să le facem.
Inginerul privi modelele de test.
— Or să stea mai drepte la noapte, spuse Ion privind și el planșeele.
— Ia mai mult de o noapte Ioane.
— Cât o lua.
Inginerul dădu din cap fără să zică nimic, mâna cu care își freca bărbia ajunse să-l scarpine la ceafă. Își făcea niște calcule.
— Bine, liber până diseară.
*
Mecanicul și ucenicul se întoarseră în hală. Aerul era îmbâcsit cu ulei încins și motorină. Ca un rac într-o supă, mecanicul se târî până la o băncuță de lemn și se întinse pe ea. Își mototoli salopeta sub cap în formă de pernă.
— Ar fi bine să prinzi și tu o ațipeală, la noapte tragem.
Băiatul îl privi curios pe bătrân, nu ar fi putut adormi la ora asta nici plătit, își căută de muncă în altă parte.
— Ar fi bine să prinzi și tu o ațipeală, la noapte tragem.
Băiatul îl privi curios pe bătrân, nu ar fi putut adormi la ora asta nici plătit, își căută de muncă în altă parte.
*
Cu venirea serii cei doi se puseră pe treabă. Andrei încărca planșeele pe o parte, iar Ion le ridica pe cealaltă, verificând din când în când modelul, ajustând din mers.
— Suntem furnici într-o mare colonie, Andreiaș, îi spuse bătrânul deasupra zgomotului. Când ești furnică sunt sacrificii de făcut. Trebuie să-ți rupi spatele, să te doară toate alea, pentru colonie.
— Asta e viața de furnică?
— Păi, nu cărăm noi lucruri de colo colo? Așa am acoperit pământul.
— Și dacă nu vreau să-mi rup spatele?
— Ai fi putut fi greier, dar n-a fost să fie. Noi ăștia de aici suntem furnici, ăia de sus sunt greieri, stau pe crăci ca pe oase și se uită flămânzi la noi.
— Și e corect?
— Cine a zis că e corect? Eu doar spuneam că suntem furnici.
— Și e vreo scăpare din viața asta de furnică?
— Nu cred, nicio scăpare. Avem de îndurat și atât. O să ne bucurăm și noi după ce crăpăm, atunci o să treacă durerile.
Bărbații munciră toată noaptea ocazional luând pauze de țigară. Odată cu venirea dimineții mașina începu să mârâie nemulțumită. Mecanicul privi ultimul teanc de planșee când lumina începu să săgeteze hala.
— Gata puștiu, nu mai pune. Ia-le pe astea în față și du-te acasă. Termin eu.
Andrei luă teancul și ezită la plecare. Bătrânul îl salută cu spatele întors.
— Vezi cum faci să dormi.
— Dorm și în picioare după noaptea asta.
Mecanicul privi mașina, își suflecă mânecile și desfăcu panoul de metal ce se ținea în două șuruburi.
— Suntem furnici într-o mare colonie, Andreiaș, îi spuse bătrânul deasupra zgomotului. Când ești furnică sunt sacrificii de făcut. Trebuie să-ți rupi spatele, să te doară toate alea, pentru colonie.
— Asta e viața de furnică?
— Păi, nu cărăm noi lucruri de colo colo? Așa am acoperit pământul.
— Și dacă nu vreau să-mi rup spatele?
— Ai fi putut fi greier, dar n-a fost să fie. Noi ăștia de aici suntem furnici, ăia de sus sunt greieri, stau pe crăci ca pe oase și se uită flămânzi la noi.
— Și e corect?
— Cine a zis că e corect? Eu doar spuneam că suntem furnici.
— Și e vreo scăpare din viața asta de furnică?
— Nu cred, nicio scăpare. Avem de îndurat și atât. O să ne bucurăm și noi după ce crăpăm, atunci o să treacă durerile.
Bărbații munciră toată noaptea ocazional luând pauze de țigară. Odată cu venirea dimineții mașina începu să mârâie nemulțumită. Mecanicul privi ultimul teanc de planșee când lumina începu să săgeteze hala.
— Gata puștiu, nu mai pune. Ia-le pe astea în față și du-te acasă. Termin eu.
Andrei luă teancul și ezită la plecare. Bătrânul îl salută cu spatele întors.
— Vezi cum faci să dormi.
— Dorm și în picioare după noaptea asta.
Mecanicul privi mașina, își suflecă mânecile și desfăcu panoul de metal ce se ținea în două șuruburi.
*
Revenit odată cu seară Andrei îl găsi pe bătrân moțăind pe băncuță cu șapca pe față. Se uită lung la panoul deschis și își întinse gâtul înauntru inspectând mațele mașinii.
— Vezi că te mușcă de nas, îi spuse bătrânul de sub șapcă.
— Voiam să văd ce meșterești mata la ea.
— Să te bucuri că nu tre să-ți bați capu, momentan astea sunt migrenele mele. O să vină și vremea ta, stai liniștit.
Munca în a doua noapte intră într-un ritm familiar, mai ușor. Băiatul dorea să pună mai multe plăci, să dea drumul la viteză. Bătrânul îl temperă privindu-l pe deasupra ochelarilor. La fiecare câteva plăci mecanicul scotea o riglă și măsura tăieturile oprindu-l și pe Andrei din muncă.
— Baba o ia pe arătură încetișor, îți scapă de sub mână fără să-ți dai seama. Să nu ne trezim la sfârșit că am muncit de pomană.
Mecanicul studie ultimul planșeu și se încruntă.
— Uite, iar bătrânul îi arătă marginea tăiată.
— Da.
— Și o auzi cum face?
— Nu știu.
— Vrea să dea rateuri.
Andrei își ciuli urechile și ascultă, apoi puse mâna pe mașină, imitându-l pe bătrân.
— Îți formezi și tu urechea după ce îți toacă asta câteva luni în cap. Du-te și ia niște ulei din hala mare.
— Bine, iar băiatul o luă grăbit spre cealaltă hală.
— Ști de care, da? Să nu te prind că le iei uleiu din bucătărie.
— Haide, domnu' Ion.
— Lasă, lasă că știu eu.
Băiatul ajunse la jumătatea drumului, dar se hotărî să se întoarcă să ia totuși o canistră ca model. Se întoarse în hală și îl văzu pe bătrân cu mâna suflecată în mașină.
— Ce faci? Ți-am zis să pleci!
— Ce s-a întâmplat?! Să vă ajut!
— Pleacă de aici!
Băiatul se apropie și-i văzu mâna întinsă rigid în mațele mașinii. Printre degetele bătrânului curgeau șiroaie de sânge peste un cuplu de pinioane. Sării să-l tragă afară.
— V-a prins?!
Bătrânul se desprinse și îi trase o palmă trântindu-l pe băiat la pământ. Luă una din rufele murdare de lângă mașină și își legă mâna.
Băiatul rămase la pământ mut. Picături de sânge îi stăteau înțepenite pe față. Bătrânul se puse în cur pe băncuța de lemn, ținând strâns rufa în care se înfiripau acum nuanțe rozacee.
— Tu nu asculți niciodată?
— Ce făceai, nea Ion?
Bătrânul își scărpină fruntea cu unghia degetului mare, încercând să-și găsească cuvintele. Privi mizeria de pe unghie și se șterse pe salopetă.
— Vrei să le ști pe toate, bine, foarte bine. Dacă vrei să muncești pe mașina asta, să ști. Asta nu vrea doar ulei, vrea și sânge.
— Nea Ioane, a dat sminteala în mata?
Ion zâmbi. Luă un lanț de transmisie în mână și începu să-i numere inelele ca pe un șirag de mătănii.
— Să te uiți acum cum toarce. O să meargă bine o perioadă. Trebuie lubrifiant uman, când e nevoie ciupesc o venă și merge strună. Asta nu cere atâta ulei cât cere suflet. Hai treci, treci și uită-te să vezi cum merge.
— O să caleze.
Planșeele scuipate afară erau din nou perfecte, o peliculă arămie era întinsă pe toată marginea tăiată. Mașina termină materia primă, iar Andrei se ridică și mai adăugă câteva maturi pe masa de lucru. Fiecare planșeu scuipat era impecabil.
Bătrânul se lăsă pe spate păsuindu-l pe băiat să se convingă singur. Andrei, cu ochii cât cepele, punea tot mai multe maturi la lucru, iar mașina mergea din ce în ce mai repede.
— Cum dracu? șopti Andrei văzând că mașina prinde viteză.
Andrei se apropie de bătrân iar el îi făcu semn să se așeze. Căzu lângă mecanic privind nedumerit mașina ce toca domol planșee.
— O să meargă singură un timp, stai liniștit.
— Cum?
— Păi n-ai văzut, am stors o cană din mine acolo înăuntru. Știe ce are de făcut.
— De cât timp faci asta? Andrei se întoarse privindu-l îngrijorat pe bătrân.
— Auzi tu, de cât timp, dintotdeauna, de când am moștenit mașina. Mi-a arătat și mie ultimu unchiaș. Asta a mers cu sângele la toți care au lucrat la ea. Mașina asta ne are pe toți acolo înăuntru, până la ultimul.
Andrei se ridică parcă mușcat de fund și îl privi lung pe bătrân.
— Eu n-o să fac asta.
— Ți-a cerut cineva? E mașina mea, mă ocup eu. Când oi avea și tu mașină atunci poți să-i faci ce vrei. Poți să te piși în ea!
Băiatul plecă nervos luând matrițele scuipate afară.
— Le duc în față.
Munca fu ușoară în noaptea aceea, mașina mergea neîntrerupt. Andrei o alimenta și se retrăgea în spate așteptând catastrofa. Fum, foc, mașina ruptă pe din două, dar nimic, nu se întâmplă nimic. Era imposibil, mașina mergea mai bine ca niciodată. La cum mergea acum putea fi operată de un singur om. Moș Ion nu avea nevoie de altcineva atâta timp cât avea sânge în vene.
Cu venirea dimineții mormanul de planșee făcute era dublu față de ziua anterioară.
— Merge ca o mașină nouă, spuse circumspect tânărul.
— Mâine o să meargă mai bine. Abia s-a dezmorțit, o să-ți arăt ce poate să facă.
— Vezi că te mușcă de nas, îi spuse bătrânul de sub șapcă.
— Voiam să văd ce meșterești mata la ea.
— Să te bucuri că nu tre să-ți bați capu, momentan astea sunt migrenele mele. O să vină și vremea ta, stai liniștit.
Munca în a doua noapte intră într-un ritm familiar, mai ușor. Băiatul dorea să pună mai multe plăci, să dea drumul la viteză. Bătrânul îl temperă privindu-l pe deasupra ochelarilor. La fiecare câteva plăci mecanicul scotea o riglă și măsura tăieturile oprindu-l și pe Andrei din muncă.
— Baba o ia pe arătură încetișor, îți scapă de sub mână fără să-ți dai seama. Să nu ne trezim la sfârșit că am muncit de pomană.
Mecanicul studie ultimul planșeu și se încruntă.
— Uite, iar bătrânul îi arătă marginea tăiată.
— Da.
— Și o auzi cum face?
— Nu știu.
— Vrea să dea rateuri.
Andrei își ciuli urechile și ascultă, apoi puse mâna pe mașină, imitându-l pe bătrân.
— Îți formezi și tu urechea după ce îți toacă asta câteva luni în cap. Du-te și ia niște ulei din hala mare.
— Bine, iar băiatul o luă grăbit spre cealaltă hală.
— Ști de care, da? Să nu te prind că le iei uleiu din bucătărie.
— Haide, domnu' Ion.
— Lasă, lasă că știu eu.
Băiatul ajunse la jumătatea drumului, dar se hotărî să se întoarcă să ia totuși o canistră ca model. Se întoarse în hală și îl văzu pe bătrân cu mâna suflecată în mașină.
— Ce faci? Ți-am zis să pleci!
— Ce s-a întâmplat?! Să vă ajut!
— Pleacă de aici!
Băiatul se apropie și-i văzu mâna întinsă rigid în mațele mașinii. Printre degetele bătrânului curgeau șiroaie de sânge peste un cuplu de pinioane. Sării să-l tragă afară.
— V-a prins?!
Bătrânul se desprinse și îi trase o palmă trântindu-l pe băiat la pământ. Luă una din rufele murdare de lângă mașină și își legă mâna.
Băiatul rămase la pământ mut. Picături de sânge îi stăteau înțepenite pe față. Bătrânul se puse în cur pe băncuța de lemn, ținând strâns rufa în care se înfiripau acum nuanțe rozacee.
— Tu nu asculți niciodată?
— Ce făceai, nea Ion?
Bătrânul își scărpină fruntea cu unghia degetului mare, încercând să-și găsească cuvintele. Privi mizeria de pe unghie și se șterse pe salopetă.
— Vrei să le ști pe toate, bine, foarte bine. Dacă vrei să muncești pe mașina asta, să ști. Asta nu vrea doar ulei, vrea și sânge.
— Nea Ioane, a dat sminteala în mata?
Ion zâmbi. Luă un lanț de transmisie în mână și începu să-i numere inelele ca pe un șirag de mătănii.
— Să te uiți acum cum toarce. O să meargă bine o perioadă. Trebuie lubrifiant uman, când e nevoie ciupesc o venă și merge strună. Asta nu cere atâta ulei cât cere suflet. Hai treci, treci și uită-te să vezi cum merge.
— O să caleze.
Planșeele scuipate afară erau din nou perfecte, o peliculă arămie era întinsă pe toată marginea tăiată. Mașina termină materia primă, iar Andrei se ridică și mai adăugă câteva maturi pe masa de lucru. Fiecare planșeu scuipat era impecabil.
Bătrânul se lăsă pe spate păsuindu-l pe băiat să se convingă singur. Andrei, cu ochii cât cepele, punea tot mai multe maturi la lucru, iar mașina mergea din ce în ce mai repede.
— Cum dracu? șopti Andrei văzând că mașina prinde viteză.
Andrei se apropie de bătrân iar el îi făcu semn să se așeze. Căzu lângă mecanic privind nedumerit mașina ce toca domol planșee.
— O să meargă singură un timp, stai liniștit.
— Cum?
— Păi n-ai văzut, am stors o cană din mine acolo înăuntru. Știe ce are de făcut.
— De cât timp faci asta? Andrei se întoarse privindu-l îngrijorat pe bătrân.
— Auzi tu, de cât timp, dintotdeauna, de când am moștenit mașina. Mi-a arătat și mie ultimu unchiaș. Asta a mers cu sângele la toți care au lucrat la ea. Mașina asta ne are pe toți acolo înăuntru, până la ultimul.
Andrei se ridică parcă mușcat de fund și îl privi lung pe bătrân.
— Eu n-o să fac asta.
— Ți-a cerut cineva? E mașina mea, mă ocup eu. Când oi avea și tu mașină atunci poți să-i faci ce vrei. Poți să te piși în ea!
Băiatul plecă nervos luând matrițele scuipate afară.
— Le duc în față.
Munca fu ușoară în noaptea aceea, mașina mergea neîntrerupt. Andrei o alimenta și se retrăgea în spate așteptând catastrofa. Fum, foc, mașina ruptă pe din două, dar nimic, nu se întâmplă nimic. Era imposibil, mașina mergea mai bine ca niciodată. La cum mergea acum putea fi operată de un singur om. Moș Ion nu avea nevoie de altcineva atâta timp cât avea sânge în vene.
Cu venirea dimineții mormanul de planșee făcute era dublu față de ziua anterioară.
— Merge ca o mașină nouă, spuse circumspect tânărul.
— Mâine o să meargă mai bine. Abia s-a dezmorțit, o să-ți arăt ce poate să facă.
*
A doua zi după ce toți muncitorii din prima tură plecară acasă, bătrânul își desfăcu bandajul și se scobi în sângele închegat cu un cuțit. Apăsă tare în crustă până o crăpă în două și câteva picături căzură la baza mașinii. Ofrandă slabă. Lărgi rana învârtind cuțitul și lăsă loc unui șirag vișiniu să se prelingă în burta mașinii.
— Ioane.
— Stai liniștit, nu-i mare brânză.
Sângele era presărat înăuntrul mașinii binecuvântând-o cu mișcare și inteligență. Un miros sălciu de ulei încins amestecat cu sânge umplu hala. Andrei se întoarse cu spatele încercând să-și stăpânească un puseu de vomă. El se aruncă pe lanțul ușii secționale trăgând de el nervos. Cu ușa complet deschisă aerul nou reuși să-l înlocuiască pe cel vechi.
— Gata, am terminat, spuse bătrânul strângând un bandaj peste rană. În seara asta depășim mașinile din hală.
Andrei se puse pe treabă, iar bătrânul se retrase pe bancă privind în gol, prin mașină, undeva departe. Bătrânul zâmbea absent. Mașina, flămândă după muncă, căuta să rumege și să scuipe tot. Mișcările mecanice nătângi de la început se transformaseră în mișcări fluide, iar teancurile de lucru se topeau unul după altul. Mașina mergea atât de repede că avea din nou nevoie de doi oameni doar ca să-i facă față. Bătrânul i se alătură lui Andrei cărând planșeele terminate.
Andrei munci fără cârteală. Transpirat și obosit moșul îl trase după el pe bancă să ia o pauză.
— E o bestie, scuipă obosit Andrei.
Bătrânul dădu din cap, dar nu dorea să vorbească urât de mașină.
— De ce nu-mi spui cum ai scăpat de degetul ăla?
Băiatul își frecă degetul scurtat pe cicatrice ca și cum l-ar fi mâncat pielea.
— O mașină din hala mare.
— Nu te-a plăcut, dacă te-a mușcat în halul ăsta.
— Mi-am băgat mâna când nu trebuia, atâta tot.
— Ascultă, toate mașinile astea au suflet. Sunt ca femeile, nu râde, e adevărat, unele sunt bune și altele nebune. Dacă vrei să le faci să meargă trebuie să te înțelegi cu ele, să le dai ce le place.
— Să tai în carne vie?
— Tre să înveți să asculți, să fi atent la ce vor, să înveți să le citești. Nu e suficient să ai mână de mecanic, trebuie să ai și ureche și ochi. Înțelegi?
Moșu' continuă șoptit dorind parcă să păstreze secretul.
— Poți să scapi de ea dacă vrei, le spui la toți că s-a stricat, oricum nu știe nimeni s-o muncească. O să-ți găsești loc în altă parte, ești tânăr, ai tot timpul să prinzi altă muncă.
— Nea Ioane, mi-am pierdut juma' de deget la cealaltă mașină și m-au aruncat aici cu mata, crezi că mai vrea cineva să mă țină?
— Să lucrezi încet. La început să faci încet și bine. Să înveți fiecare pas și să înțelegi de ce se face. O să te ierte dacă te miști încet, dar iese bine. Viteza o prinzi din mers, bombăni bătrânul luându-și iar locul la mașină.
— Ioane.
— Stai liniștit, nu-i mare brânză.
Sângele era presărat înăuntrul mașinii binecuvântând-o cu mișcare și inteligență. Un miros sălciu de ulei încins amestecat cu sânge umplu hala. Andrei se întoarse cu spatele încercând să-și stăpânească un puseu de vomă. El se aruncă pe lanțul ușii secționale trăgând de el nervos. Cu ușa complet deschisă aerul nou reuși să-l înlocuiască pe cel vechi.
— Gata, am terminat, spuse bătrânul strângând un bandaj peste rană. În seara asta depășim mașinile din hală.
Andrei se puse pe treabă, iar bătrânul se retrase pe bancă privind în gol, prin mașină, undeva departe. Bătrânul zâmbea absent. Mașina, flămândă după muncă, căuta să rumege și să scuipe tot. Mișcările mecanice nătângi de la început se transformaseră în mișcări fluide, iar teancurile de lucru se topeau unul după altul. Mașina mergea atât de repede că avea din nou nevoie de doi oameni doar ca să-i facă față. Bătrânul i se alătură lui Andrei cărând planșeele terminate.
Andrei munci fără cârteală. Transpirat și obosit moșul îl trase după el pe bancă să ia o pauză.
— E o bestie, scuipă obosit Andrei.
Bătrânul dădu din cap, dar nu dorea să vorbească urât de mașină.
— De ce nu-mi spui cum ai scăpat de degetul ăla?
Băiatul își frecă degetul scurtat pe cicatrice ca și cum l-ar fi mâncat pielea.
— O mașină din hala mare.
— Nu te-a plăcut, dacă te-a mușcat în halul ăsta.
— Mi-am băgat mâna când nu trebuia, atâta tot.
— Ascultă, toate mașinile astea au suflet. Sunt ca femeile, nu râde, e adevărat, unele sunt bune și altele nebune. Dacă vrei să le faci să meargă trebuie să te înțelegi cu ele, să le dai ce le place.
— Să tai în carne vie?
— Tre să înveți să asculți, să fi atent la ce vor, să înveți să le citești. Nu e suficient să ai mână de mecanic, trebuie să ai și ureche și ochi. Înțelegi?
Moșu' continuă șoptit dorind parcă să păstreze secretul.
— Poți să scapi de ea dacă vrei, le spui la toți că s-a stricat, oricum nu știe nimeni s-o muncească. O să-ți găsești loc în altă parte, ești tânăr, ai tot timpul să prinzi altă muncă.
— Nea Ioane, mi-am pierdut juma' de deget la cealaltă mașină și m-au aruncat aici cu mata, crezi că mai vrea cineva să mă țină?
— Să lucrezi încet. La început să faci încet și bine. Să înveți fiecare pas și să înțelegi de ce se face. O să te ierte dacă te miști încet, dar iese bine. Viteza o prinzi din mers, bombăni bătrânul luându-și iar locul la mașină.
*
Săptămâna trecu pe nesimțite, Ion stropi mațele mașinii noapte de noapte avându-l pe Andrei paznic în spate.
Când veni vremea ca bătrânul să-și scoată mâna pentru ultima dată din mașină băiatul scoase o batistă curată cu care îi strânse încheietura. Andrei îl pansă pe bătrân înghițind în sec. Ion, prea moleșit să protesteze, îi zâmbi băiatului.
— Mămos mai ești.
— E mult, Ioane. Te-ai stors cu totul.
— În seara asta terminăm. Le-am arătat la toți de ce suntem în stare, nu?
— Da, Ioane.
— Nu mai ofta ca o muiere, terminăm până dimineață și facem de râs toată hala. Toți taie frunze la câini și noi muncim.
Ion turnă apă dintr-o sticlă de plastic turtită într-un ibric și îl puse peste motor.
— Fac o cafea. Îți pun și ție?
Andrei îl privi tăcut pe bătrân cum își târa picioarele de colo-colo.
— Îți fac și ție, concluzionă bătrânul căutând încă un plic de cafea.
Apa din ibric începu să bulucească pe pereți, iar bătrânul turnă cele două plicuri înăuntru. Învârti în ibric căutând cu privirea două recipiente. Întoarse două căni dintr-un sertar și suflă praful din ele, apoi turnă cafeaua.
— E cald, dacă mai bem și fiertura asta transpirăm ca porcii.
— Trebuie să bem cald ca beduinii, iar Ion îi întinse cana.
Odată cu cafeaua bătrânul se învioră și începu să lucreze cot la cot cu Andrei. Verifică planșee voios și răspunse la întrebări cu zâmbete.
Încă o noapte cu producție record. O singură mașină recupera munca nefăcută de toată hala.
Odată cu venirea dimineții un fir de aer rece ajunse la picioarele celor doi.
— O să fie răcoare azi, nea Ioane. Crezi că pornesc și electricele?
— Da, poate.
— Ce e, Ioane?
— M-a lovit așa dintr-o dată. Am ... am obosit. Vârsta, ce să-i faci. Nu credeam că o să vină ziua când nu o să mai ... mamă ce am amețit. Nu mai pot să stau nopțile ca în tinerețe. Cred că mai bine mă duc. Mă duc și eu acasă că nu mi-am văzut patul de-o săptămână.
— Să te ajut, Ioane!
— E hai, vezi-ți de treabă, termină ce mai e de făcut. Ești băiat bun, Andreiaș.
— Bine, Ioane, pe mâine.
Bătrânul plecă precaut pe lângă hala lungă până la drum. Acolo o luă târâș până la refugiul de stație. Privi în zare după autobuzul ce se ascundea în razele soarelui. Își închise ochii doar pentru o clipă, iar durerile îl iertară pentru totdeauna pe bătrân. Autobuzul trecu mai departe.
Andrei termină planșeele, completă rezervorul de ulei și începu să șteargă mașina. Odată cu opritul muncii metalul încordat începu să se relaxeze. Dâre negre își făceau loc de prin încheieturi. Andrei luă o cârpă și o trecu peste urme întinzându-le într-un strat stacojiu. Mototoli cârpa și continuă să șteargă până dispăru orice urmă.
Inginerul uscat și cu părul vâlvoi apăru, de nu se știe unde, în spatele lui Andrei.
— Ați făcut treabă bună, ne-ați scos din rahat. O să am grijă să ajungă și pe la voi ceva mălai. Nu se poate chiar așa. Moșu' pe unde e?
— Acasă, răspunse sec Andrei.
— Aha ... uite că v-ați nimerit bine. Ție îți rămâne mașina și moșu dă mai departe șpilu. O să rămână ceva și după el.
— N-o mai dați la fier vechi?
— Vezi să nu, după ce ne-a salvat curu? Bine, nu decid eu, băieții de sus au ultimul cuvânt. Hai, fugi acasă, dacă mai stai te pun la arcuri.
Când veni vremea ca bătrânul să-și scoată mâna pentru ultima dată din mașină băiatul scoase o batistă curată cu care îi strânse încheietura. Andrei îl pansă pe bătrân înghițind în sec. Ion, prea moleșit să protesteze, îi zâmbi băiatului.
— Mămos mai ești.
— E mult, Ioane. Te-ai stors cu totul.
— În seara asta terminăm. Le-am arătat la toți de ce suntem în stare, nu?
— Da, Ioane.
— Nu mai ofta ca o muiere, terminăm până dimineață și facem de râs toată hala. Toți taie frunze la câini și noi muncim.
Ion turnă apă dintr-o sticlă de plastic turtită într-un ibric și îl puse peste motor.
— Fac o cafea. Îți pun și ție?
Andrei îl privi tăcut pe bătrân cum își târa picioarele de colo-colo.
— Îți fac și ție, concluzionă bătrânul căutând încă un plic de cafea.
Apa din ibric începu să bulucească pe pereți, iar bătrânul turnă cele două plicuri înăuntru. Învârti în ibric căutând cu privirea două recipiente. Întoarse două căni dintr-un sertar și suflă praful din ele, apoi turnă cafeaua.
— E cald, dacă mai bem și fiertura asta transpirăm ca porcii.
— Trebuie să bem cald ca beduinii, iar Ion îi întinse cana.
Odată cu cafeaua bătrânul se învioră și începu să lucreze cot la cot cu Andrei. Verifică planșee voios și răspunse la întrebări cu zâmbete.
Încă o noapte cu producție record. O singură mașină recupera munca nefăcută de toată hala.
Odată cu venirea dimineții un fir de aer rece ajunse la picioarele celor doi.
— O să fie răcoare azi, nea Ioane. Crezi că pornesc și electricele?
— Da, poate.
— Ce e, Ioane?
— M-a lovit așa dintr-o dată. Am ... am obosit. Vârsta, ce să-i faci. Nu credeam că o să vină ziua când nu o să mai ... mamă ce am amețit. Nu mai pot să stau nopțile ca în tinerețe. Cred că mai bine mă duc. Mă duc și eu acasă că nu mi-am văzut patul de-o săptămână.
— Să te ajut, Ioane!
— E hai, vezi-ți de treabă, termină ce mai e de făcut. Ești băiat bun, Andreiaș.
— Bine, Ioane, pe mâine.
Bătrânul plecă precaut pe lângă hala lungă până la drum. Acolo o luă târâș până la refugiul de stație. Privi în zare după autobuzul ce se ascundea în razele soarelui. Își închise ochii doar pentru o clipă, iar durerile îl iertară pentru totdeauna pe bătrân. Autobuzul trecu mai departe.
Andrei termină planșeele, completă rezervorul de ulei și începu să șteargă mașina. Odată cu opritul muncii metalul încordat începu să se relaxeze. Dâre negre își făceau loc de prin încheieturi. Andrei luă o cârpă și o trecu peste urme întinzându-le într-un strat stacojiu. Mototoli cârpa și continuă să șteargă până dispăru orice urmă.
Inginerul uscat și cu părul vâlvoi apăru, de nu se știe unde, în spatele lui Andrei.
— Ați făcut treabă bună, ne-ați scos din rahat. O să am grijă să ajungă și pe la voi ceva mălai. Nu se poate chiar așa. Moșu' pe unde e?
— Acasă, răspunse sec Andrei.
— Aha ... uite că v-ați nimerit bine. Ție îți rămâne mașina și moșu dă mai departe șpilu. O să rămână ceva și după el.
— N-o mai dați la fier vechi?
— Vezi să nu, după ce ne-a salvat curu? Bine, nu decid eu, băieții de sus au ultimul cuvânt. Hai, fugi acasă, dacă mai stai te pun la arcuri.
Fotografie de Werner Weisser - Avantrend
English version: Rusty Blood
