Jul 14, 2019

The painter

"You're so strange,
I'm glad you didn’t change."

In the corner of the room, a homunculus with multicolored teeth smiled at the sky beyond the ceiling. The homunculus gazed through the ceiling like a window, his gaze passing through 10 floors full of people. He saw through dusty carpets, through tall cabinets and long beds, through the surface cleanliness and the hidden messiness. He stared straight through the apartment building like it was an aquarium, watching the hidden souls in their skulls, glancing from one floor to another.
The people on the first floor were lame and mono-colored, on the next floor the people were like children and did not understand the world. One floor above that, stray dogs were remembering the good times. And so it went all the way to the roof, where, after passing a bald head tanning its self, the homunculus finally saw the sky.

"What's that on your mouth?" a feminine voice addressed the heap of unsorted fabrics and uncombed tissues from the corner of the room.
The feminine presence had appeared quite unexpectedly from the door. The creature trembled at the sound of her voice, withdrawing his gaze from the walls, he turned back into a half-man to answer.
"It's blue," he answered with an unexercised voice. He felt the need to clear his throat, but he abstained, too many sounds would have given him away.
"Blue, from what?" asked suspiciously the woman that the homunculus recognized as his better half. She looked at him as if she deserved some answers.
"From currants and blueberries, from cornflowers, from sadness ... from these oil paints" he finally admitted when there was only one thing left to say.
The creature had grown fingers and pointed to a corner filled with strangled colors. The woman could not tell if there were more empty paint tubes than usual, his room was always messy.
"What did you do?" she asked with a hint of panic in her voice.
The homunculus looked at her slightly bemused, he could see little creatures gathering on her forehead, working to make an expression of worry. All their work pulsating under her thin skin. The wrinkles gathered at the edge of her eyes like a storm. The homunculus reformed to humanity, returning to the constitution of "the painter". She was pulling him back from the lunacy and wildness.
The painter remembered how much he liked to see her angry. She looked better angry rather than happy, her face caught a vigor and suppleness that he enjoyed. When she smiled all her lines would brake and nothing flowed anymore, her cheeks would lose their shape, her face would widen, and her eyes would squeeze in. The painter disliked all these things, and with this aesthetic sense he felt selfish. He liked to see her upset, and even angry. She looked sharp and cutting when furious, with a pulsating rhythm what wouldn’t let her stand still, a fiery beauty. But now her face only showed worry, her expression drew confused feelings in him. What did she want? Was he not clear?
"I ate some colors," the painter continued, with a smile that disclosed his colorful teeth.
"Are you crazy, come on, are you serious? You have to vomit! I'm gonna take you to the hospital."
"No, please, let me die," the painter replied melodramatically.
She pulled him up by the armpits and pushed him to the bathroom. The painter dropped without resisting. It was amusing to be dragged around, and if he had opposed the game, it would have ceased.
"Let me be, I want to be colored on the inside," he tried to explain.
"God knows what's in these paints, you have to puke them out, do you hear me?"
She put his head down in front of the toilet bowl, pushing him towards the water.
"Put your hand down your throat, you have to vomit, do it or I’ll do it for you."
The painter finally understood she didn’t have any appreciation for his gesture.
"Leave me alone."
"You idiot, do you want to die?"
The girl shoved two fingers down his throat, irrespective of his opposition. For a moment the painter contemplated whether to bite her. The thought of such enormity shamed him. A deep sense of guilt pressed his chest and he spewed his guts in the form of an apology.
He regurgitated a multicolored rainbow of sick. Red, yellow, blue, green and purple splashed the toilet bowl again and again, each pulse bringing up a new composition. Now the painter wanted to vomit, he wanted to produce more, more and more. Feeling it end, he pressed his stomach to squeeze out the last drops.
They both fell exhausted near the bath's porcelain fixtures, she at the foot of the sink, and him with his forehead glued to the cold toilet.
"You are like a flower ... so pleasantly dour," whispered the painter.
"You want to be a poet now? Why do I keep fooling myself. You’re driving me crazy? I'm gonna blow my brains out."
"If you want to do it, do it, but look for a white wall, and leave a note with the name of your opera. Now that's an idea, to literally paint your brains away.
"As you can see, the artist's brains have oozed in the most extraordinary way. This testamentary work can not be assigned a value", she sighed. "Didn't you say that all critics are idiots. Why am I playing your game?"
"You're attracted to tragedy."
"Like fly's to shit, but what's so tragic about you?"
The painter looked in the toilet bowl and then turned to her.
"As you can see, all my potential is going down the drain."
"And what did you want me to do, let you die?"
"Yes," he replied with a sob. "Then my work would have achieved its end."
"Shouldn’t you actually make something, so you are remembered after you die?"
"It's all about the audience. The man who will do my autopsy will be marked for life, he will live with my work in his head, "the painter with the colored insides", he will think of me at night. I will pop in his thoughts when he least expects it."
"Dreams of colored guts ... idiot," she said pushing him with her foot.
"Did I miss something?"
"Did you forget about me. I love you, doesn't that matter to you at all? Did you ever think of me?"
"This isn't about you, I was thinking artistically, if I manage to get in someone's head even with a single work, then I can really say I'm an artist, it doesn’t matter if I die."
"One coroner will see you at the morgue, once, after you die, is that your audience?"
"You're right, okay, it's over. I was trying to put some excitement back into the idea, but I can’t, bugs are crawling all over it. Are you happy now?"
"Why exactly the colors?"
"I wanted to feel something. I wanted to be depressed, to feel melancholy, I wanted something to long for ... so I ate the blue." 
"You're crazy, that’s insane. I can’t even talk to you anymore."
"I would have died happily painting my insides, but no, you couldn't have that. Don’t flush it, look how beautiful it is."
Paint splashes were mixing between them. The painter was lost in the color of the toilet bowl, smiling absurdly at his moving work.
"I'll be right back, don’t do anything stupid." The painter’s better half returned with a bottle of mineral water.
"You'll drink it and puke the rest of the paint out."
"You want to drain me. Have you no pity?"
"You either drink it or I'll take you to the hospital and there they’ll scrub it out of your insides."
"Can’t you see this is my first original work. This is all that matters."
"Let's get some air."
The two half-joined into a two-headed old man. The old man crawled up to the balcony where he sat down on the floor. With one of his mouths sucking on the water bottle.
"Why do you make me do all these things, do you want to hate me?" her mouth asked.
Crooked with shivers the painter received a clean sheet over his shoulders.
"Do you think I like this life?" she continued. "Do you think I'm happy? I love you, but you have to help me out. Go on, drink all your water."
The painter spooned in the last of the water.
"And now?" he asked, rising from below, wearing his sheet like a cloak.
"Now you have to vomit … again."

In the bathroom, a dazzling geyser of different colors came out from his nose and mouth.
"Sea water," he said, "from which comes Aphrodite in all the paintings."
After a moment of silence she asked gently.
"What do they taste like?"
"Extraordinary, they taste great, except somewhat unexpected. The blue looked cold and melancholic but it tasted like autumn ice cream, while white tasted like toothpaste..."
His consort raised a pinched tube from the tiles.
"This one was the toothpaste," she said playfully.
"They all look the same", the painter excused himself.
"I hope you didn’t eat my hand cream."
"Coconut...", the painter said after a moment of thought. 
"I'll buy another one. Are you better now?"
The painter examined his hands, they looked almost human.
"Yes, I think so," he replied.

Versiunea în română: Pictorul
Read More »

Pictorul

„Ești un ciudat, 
mă bucur că nu te-ai schimbat.”

În colțul camerei un homuncul cu dinți multicolori zâmbea cerului de dincolo de tavan. Homunculul privea prin tavan ca printr-un geam, iar privirea lui trecea prin 10 etaje pline de oameni. El vedea prin covoare prăfuite, prin dulapuri înalte și paturi lungi, prin curățenia de la suprafață și mizeria ascunsă. Privea limpede prin bloc ca printr-un acvariu, privea sufletele ascunse în cranii, şi trecea cu privirea de la un etaj la altul.
Oamenii de la primul etaj erau șchiopi și mono-colori, la următorul etaj oamenii erau copii și nu înțelegeau lumea. Cu un etaj mai sus câinii fără stăpân își aduceau aminte de vremurile mai bune, și tot așa până la acoperiș, unde după ce trecu de o scăfârlie cheală ce se bronza, el văzu într-un final cerul. 
— Ce ai la gură? O voce feminină i se adresă maldărului neasortat de țesăturii și țesuturi nețesălate din colțul camerei.
Prezența feminină își făcuse apariția într-un mod cu totul neașteptat, pe ușă. Creatura tremură la auzul vocii ei și își retrase privirea din pereți transformându-se într-un jumătar pentru ai răspunde. 
— E albastru, îi răspunse cu o voce neexersată. Simțea nevoia să-și dreagă vocea dar se abținu, prea multe sunete l-ar fi dat de gol. 
— Albastru de la ce? întrebă suspicioasă femeia pe care homunculul o recunoscu ca jumătatea lui mai bună. Ea se uita la el ca și cum ar fi meritat niște răspunsuri.
— De la coacăze și afine, de la albăstrele, de la tristețe ... de la tuburile astea, recunoscu într-un final când nu mai era decât un singur lucru de zis.
Creaturii îi crescuseră degete și-i arătă într-un colț diverse culori stoarse. Femeia nu își putea da seama dacă erau mai multe tuburi goale ca de obicei, camera homunculului era tot timpul dezordonată. 
— Ce ai făcut? întrebă ea cu o notă de panică în voce. 
Homunculul o privi ușor amuzat, vedea creaturi micuțe adunându-se pe fruntea ei, ele munceau de zor pentru a crea o expresie de îngrijorare. Toată munca lor pulsa pe sub pielea ei subțire. Ridurile se adunau la marginea ochilor ei precum o furtună. Homunculul reformat spre umanitate, reveni la constituţia de pictor. Ea îl trăgea înapoi din sminteală și sălbăticiune. 
Pictorul își aduse aminte cât de mult îi plăcea să o vadă supărată. Îi stătea mai bine supărată decât fericită, fața ei prindea vigoare, o suplețe deosebită. Când zâmbea i se stricau toate liniile, nimic nu mai curgea, obrajii îi deveneau bolovănoși, fața i se lărgea iar ochii i se micșorau. Toate astea îi displăceau pictorului și cu acest gust estetic se simțea egoist. Îi plăcea să o vadă supărată dar și furioasă. Era ascuțită și tăioasă la supărare, cu un zvâc ce nu o lăsa să stea locului, frumusețe înflăcărată. Acum însă pe fața ei se citea îngrijorarea, expresia ei născocea sentimente confuze în el. Vroia ceva de la el? Nu se făcuse înțeles?
— Am mâncat niște culori, continuă pictorul cu un zâmbet ce-i deconspiră dinții coloraţi pestriț.
— Ai înnebunit, vino încoa, tu vorbești serios? trebuie să vomiți! O să te duc la spital.
— Nu, te rog, lasă-mă să mor, îi răspunse pictorul melodramatic.
Ea îl luă de subțiori și îl trase spre baie. Pictorul se lăsă tras fără să se opună. Era amuzant să fie târât și dacă s-ar fi opus jocului el ar fi încetat.
— Lasă-mă, vreau să fiu colorat pe dinăuntru, asta înseamnă viață, încercă el să-i explice.
— Naiba știe ce e în vopselurile astea, trebuie să vomiți, mă auzi?
Îi puse capul în dreptul closetului împingându-l insistent în direcția apei. 
— Îţi bagi mâna pe gât să vomiți sau ți-o bag eu.
Pictorul înțelese că femeia nu avea nici un fel de apreciere pentru gestul său. 
— Lasă-mă în pace.
— Idiotule vrei să mori? 
Femeia îi băgă două degete pe gât, indiferentă de opoziţia lui. Pentru un moment pictorul contemplă dacă să o muște. Gândul la o asemenea enormitate îl rușină. Un sentiment profund de vinovăție îl apăsă în capul pieptului și vomă mai mult în formă de scuză. 
Dădea la boboci curcubeie multicolore. Roșu, galben, albastru, verde și violet împroșcau bolul closetului iar și iar, fiecare pulseu aducând o nouă compoziție. Acum și pictorul vroia să vomite, vroia să producă mai mult, tot mai mult. Simțind că e pe sfârșite se apăsă pe stomac pentru a stoarce și ultimele picături.
Căzură amândoi epuizați lângă porțelanurile băii, ea lângă piciorul chiuvetei, iar el cu fruntea lipită de closetul rece. 
— Ești ca o floare ... plăcut otrăvitoare, șopti pictorul.
— Vrei să faci și pe poetul acum? De ce mă las prostită de tine, mă înnebunești, înțelegi? O să-mi zbor creierii.
— Dacă vrei să o faci, fă-o. Caută un perete alb, și lasă un bilet cu numele operei. E o idee, să pictezi cu proprii tăi creieri.
— După cum vedeți creierii artistei s-au prelins într-un mod extraordinar. Această operă testamentară nu poate fi estimată. Nu spuneai tu că toți criticii sunt niște idioți. De ce îți intru în joc?
— Ești atrasă de tragic.
— Ca muștele de rahat, și ce e atât de tragic la tine?
Pictorul privi în closet și apoi se întoarse la ea.
— După cum vezi, tot potențialul mi se duce pe apa sâmbetei.
— Și ce vroiai, să te las să mori?
— Da, îi răspunse cu reverie. Atunci opera mea ș-ar fi atins scopul.
— Nu ar trebui totuși să faci ceva ca să rămână după ce mori?
— Totul ține de audiență. Omul care îmi va face autopsia va fi marcat pe viață, va trăii cu imaginea asta, cu ”pictorul colorat pe dinăuntru”, până și noaptea o să-se gândească la mine.
— Vise cu mațe colorate... idiotule, îi spuse și îl împinse cu piciorul. 
— Mi-a scăpat ceva?
— De mine ai uitat? te iubesc, asta nu contează deloc? La mine nu te gândești? 
— Asta nu are legătură cu tine, eu ziceam aşa artistic, dacă reușesc să mă întipăresc în capul cuiva cu o lucrare, atunci chiar pot spune că sunt artist, nu contează dacă e după moarte. 
— Un legist de la morgă o să te vadă o dată după ce mori, ăla e publicul tău?
— Da, ai dreptate. Gata, mi-a trecut. Încercam să pun ceva entuziasm înapoi în ideea asta dar nu pot, gândacii au năpădit peste tot. Ești mulțumită acum?
— De ce culorile?
— Vroiam să simt ceva. Vroiam să fiu deprimat, să mă simt melancolic, vroiam ceva lung după care să tânjesc ... am început cu albastru.
— Ești nebun, nici nu mai pot să vorbesc cu tine.
— Aș fi murit fericit pictându-mi interiorul, dar tu nu și nu. Nu trage apa, uite ce frumos arată.
Stropi de vopsea se scurgeau amestecându-se între ei. Pictorul era pierdut în bolul de culori, zâmbind prostește la opera mișcătoare.
— Mă întorc imediat, să nu faci vreo tâmpenie.
Jumătatea mai bună a pictorului se întoarse cu o sticlă de apă minerală.
— O s-o bei și o să vomiți până n-o să mai scoți nici un fel de culoare.
— Vrei să mă seci cu totul, nu ai nici un pic de milă?
— Ori bei, ori te duc la spital și acolo te spală cu peria pe dinăuntru.
— Nu vezi că asta e prima mea operă originală. Asta e tot ce contează.
— Hai să luăm puțin aer. 
Cei doi se alipiră într-un bătrân șchiop cu două capete. Bătrânul se târî până pe balcon unde se așeză domol pe podea. Cu una din guri bătrânul sugea din sticla cu apă minerală. 
— De ce mă pui să-ți fac toate astea, vrei să mă urăști? Întrebă gura ei.
Cârcit pictorul primi pe umeri un cearceaf din partea ei.
— Crezi că mie îmi place viața asta? continuă ea. Crezi că eu sunt mulțumită? Te iubesc nebunule, dar trebuie să mă ajuți și tu. Bea toată apa.
Gura pictorului termină ultima lingură de apă.
— Și acum? întrebă el ridicându-se de jos purtându-și cearceaful ca o mantie.
— Acum trebuie să vomiți ... din nou.


În baie un gheizer înspumat în diverse culori îi ieșea pe nas și pe gură pictorului.
— Apă de mare, spuse el, din asta iese Afrodita în toate tablourile. 
După un moment de liniște ea îl întrebă blând.
— Ce gust au?
— Exraordinar ... un gust bun, doar că la unele mă așteptam la altceva. Uite albastru trebuia să trist și rece dar a fost ca o înghețată de toamnă, iar albul a avut doar gust de pastă de dinți...
Consoarta îi ridică la ochii un tub stâlcit de pe jos.
— Albul chiar a fost pastă de dinți, îi răspunse ea amuzată.
— Toate tubulețele astea arată la fel, se scuză pictorul. 
— Sper că nu mi-ai mâncat și crema de mâini. 
— Nucă de cocos..., răspunse pictorul după un moment de gândire.
— O să-mi iau alta. Ești mai bine acum?
Pictorul își examină mâinile, îi păreau de-a-dreptul umane.
— Da, cred că da, răspunse el.


English version: The painter 
Read More »

Jul 27, 2018

Guru - Titanii

Șhh... simți cum îți curge ochiul stâng? te ustură, nu? O să te rog să-l deschizi mai larg. Vrei să mă ajuți un pic, hai încă o țâră, o să-ți iau lumina din ochii, ști cum se zice ”lumina dăruie roadele cunoașterii”. Crezi în zeul tău? Deschide-l mai larg și o să treacă, îți promit. Știu că te ustură, știu că mâine o să fie inflamat, dar ești cu mine acum și o să trecem peste asta împreună. O să fie bine, ai să vezi. 
Nu te mai fâțâii, am o nouă regulă pentru tine, este ca un exerciţiu de relaxare. Ești gata?... nu mai respira. Ar trebui să rezişti cel puțin un minut ... te-am luat pe nepregătite. Încercăm din nou? Deci o nouă regulă, poți să respiri doar când îți dau eu voie. Acum expiră tot ce ai în plămâni şi aşteptăm un minut fără să inspirăm, da?
Oricât de mult ai expirat, în plămâni tot a rămas ceva aer, și nu e vina ta, nu e ca și cum nu m-ai ascultat, este natura plămânilor tăi. Dacă îți cer să sari 2 metri în aer, poți să o faci? Probabil că nu, iar asta e natura picioarelor tale, însă nu te opreşte nimeni să te antrenezi. E ironic,  în direcția opusă poți să ajungi cu lejeritate la 2 metri sub pământ. Trebuie să-ți vezi limitele ca să le depășești, învață să joci șotron și apoi sări din el.
Strângi din dinți? Zâmbește, hai zâmbește e în regulă, știu că nu o să trișezi, zâmbește-mi cu toți dinții. Ști că ai dintele ăsta din față crăpat? lasă-mă să mă uit. Nu respira și continuă să zâmbești. Trebuie să vezi un dentist, văd că îți freci constant dinții. De ce? De la griji și frustrări? ce poate cere universul de la ultima ei moluscă vorbitoare. Rumegi ca o vită, ești o moară stricată, dacă o ți așa nu o să ai decât praf de cretă în gură.
O să-ți dau o palmă, ești gata? Asta e regula, respiri când îți dau câte o palmă. Nu a trecut un minut, mai așteptăm un pic, nu o meriți încă. Poți să inspiri dacă nu vrei să aștepți, nu o să te pălmuiesc degeaba, nu sunt aici să dau palme în stânga şi-n dreapta. Şi eu mă abțin, vezi ăsta e un exerciţiu pentru amândoi. Dacă renunți e treaba ta, nu o să te bat la cap. Eu nu sunt ăla care poate să-ți deschidă chakrele sau ochiul interior, doar tu poți să faci asta, doar tu poți să faci pe hopa-mitică peste toate și să te bucuri de eliberare. 
Dinții tăi chiar arată jalnic. Asta nu ar fi o problemă dacă aveai mania aia cu ronțăitul de cabluri electrice, din păcate tu suferi de frică și de lucrurile galbene ce se ascund după pereți. Chestiile astea te rod pe nevăzute. Îți vreau bolile pe dinafară, oneste, ușor de înțeles și plăcute la explicat. 
Cum e ochiul? O să-ți aduc o oglindă, e amuzant să vezi un om cum plânge cu un singur ochi, ști tu: "un ochi plânge altul râde". E mai ușor acum? Lacrimile ţi-au spălat o parte din detergent. Mă gândeam, oare e mai bine sau mai rău că folosim detergent de vase? Bagă de seamă, tratamentul doare, însă nu se compară cu alternativa. Hai să-ți mai pun un pic. Salvarea vine întotdeauna dinăuntru, din resursele pe care nu ți le ia nimeni, din aerul pe care nu poți să-l expiri, din lacrimile și transpirația ta, lubrifiantele vieții. Ai totul la îndemână doar trebuie să bagi mâna în piept și să cotrobăi pe acolo, ai un magazin întreg la dispoziție. Primul raft adrenalină și acid lactic; la mezeluri gastrită și pietre din fiere; melanină și celule gri la electrice. Ești încă verde, și magazinul este plin, iar o casieriță drăguță te mai lasă să pleci fără să plătești. 
Nu te mai zbate, nu o să înțelegi nimic dacă trebuie să te leg de scaun. Să nu te mai prind că pui mâna la față. Cine te crezi, vrei să pui mâna şi să treacă durerea? este inutil. Am depăşit amărâtul ăla de minut dar nu meriți palma. De ce vrei să te scarpini când te mănâncă? te scarpini până ți se înroșește pielea, și te scarpini până îți dă sângele și te-ai tot scărpina, ceea ce-ți ofer eu este mult mai bine. Unde o să ajungi dacă sângerezi pentru chesti atât de banale.
Poate te mănâncă, dar asta te duce la meditație, cu cât stai mai nemișcat, mai coagulat, simți tot felul de mâncărimi, sub țâțe, pe lângă nas, undeva în creștetul capului. Mâncărimea aia e cadoul păcătosului, te anunță că ești pe drumul cel bun. O să treacă de la sine, ca toate lucrurile de pe lumea asta. Te mănâncă fruntea, dar eu vreau să te scap de mâncărimea de pe creier. 
Câteva cuvinte de la un înțelept? ”Ignoră ochiul și el o să te ignore pe tine”. Poftim puțin detergent cu lămâiță. O să te ajute să înțelegi, dar te rog să ți-l pui tu... pot să aștept nu e nici o grabă. 
Ar trebui să rupem dintele ăla, din păcate nu o să treci peste asta aşa ușor. O durere ca asta te-ar scoate din transformare. Unii mi-au spus că nu puteau să audă de durere, e cam mult pentru prima ședință. Vrei totuși să încercăm, aduc patentul?
Ahh ... am uitat, cum să vorbeşti fără aer? e în regulă facem pașii ăștia mărunți împreună, și tu trebuie să ai răbdare cu mine. Promit că o să te scot de aici copil al lui Iapetus, asta dacă nu renunți tu înainte. 
Ține-ți respirația, zâmbește, deschide ochiul, știu că vrei să-l deschizi mai larg dar mai mult decât durerea în sine, frica de durere te oprește. Te rog e pentru binele tău, fă-o. 
Vrei palma aia, ești gata? respiră ... Ce te strâmbi așa? te doare? o să te obișnuiești, oricum nu are cum să te usture încă, respiră. Ți se înroșește fața dar trebuie să învățăm să respirăm din nou. Îți poți imagina ce om așteaptă ca fiecare gură de aer să fie însoțită de durere, îți dai seama ce fac din tine?  
Expiră, ține și zâmbește ... așteptăm și ... inspiră. Ai încercat să te ferești, ce a fost aia? Nu are cum să te doară doar îți pun niște machiaj pe față, ruj de buze în obraji și vânăt de Tir pe la ochii. Zâmbește ... inspiră, mă spetesc aici și tu nu înțelegi nimic. Zeul tău există doar în suferință și durere, doar atunci îl caută oamenii, e normal să te urască. 
Vezi cât de pervers este? Te-a făcut slab ca să-i ceri ajutorul, te-a făcut imperfect în imaginea lui, migrene în imaginea lui, organe care cedează în imaginea lui, moartea în imaginea lui, carne pe băț în imaginea lui, creier sufle în imaginea lui, suflet neprihănit în imaginea lui. 
Sunt aproape invidios, mai vezi cu un ochi dar ți s-a limpezit privirea. O să aduc patentul, și pentru că ai cârtit nu te mai ajut, o s-o faci cu mâna ta. Nu respira, mă întorc imediat.  

English version: Guru - The titans
Read More »

Guru - The titans

Shh ... can you feel your left eye weeping? it stings, doesn't it? I have to ask you to open it wider, help me out a little, that's it, a little more and I can take this light out of your eyes, you know what they say “light bestows the fruits of knowledge”. Tell me, do you believe in your god? 
Open up and the pain will pass, I promise. I know it stings and tomorrow it'll be swollen and red, but you're with me now, and we're gonna get over this together. It'll be fine, you'll see.
Stop fussing, I have a new rule for you, it's like a relaxation exercise. Are you ready? ... stop breathing. You should be able to refrain for at least a minute ... I take it you were unprepared. Shall we try again? So a new rule, you can only breve when I allow it. Now breve out all the air in your lungs, and we'll wait for a minute without breathing in, OK?
No matter how much you've exhaled, there's still some air left in your lungs, and it's not your fault, it's not like you disobeyed me, it's just the nature of your lungs. If I asked you to jump 6 feet in the air, could you do it? Probably not, and that's the nature of your legs, but you see, no one's stopping you from training. Ironically, in the opposite direction you'll get 6 feet under before you know it. You have to see your limits to overcome them, play hopscotch and then jump right out.
Are you grinding your teeth? Let me see. Smile, go on smile it's fine, I know you won't cheat, show me all your teeth. Do you know you have a cracked incisor? let me have a look at it. Don't breve in, that's right, just smile. You have to see a dentist, you must grind your teeth constantly. Why? worries and frustration? what does the universe want from its last talking mollusk. You're a ruminating cow, a broken windmill, if you keep going all you'll have in your mouth is chalk.
I'll give you a slap, are you ready? That's the rule, you can breathe in after I give you a smack on the mouth. It hasn't been a minute, we have to wait a little longer, you don't deserve it yet. You can inhale if you don't want to wait. I'm not here to smack you around, I will abstain. See this is an exercise for the both of us. If you give up that's your business, I'm not going to bother with you. I am not the one who can open up your chakras or that inner eye, only you can do that. You can be like a roly-poly toy and bounce back from all of this to enjoy your release.
Your teeth look really bad. It wouldn't be a problem if you had that mania where people chew on electrical cables, alas you suffer from something worst: fear and the yellow things hidden behind walls. These grind at you unseen. I want your sickness on the outside, honest, easy to understand and pleasant to explain.
How's the eye? I'll bring you a mirror, it's sort of funny to see someone crying with just one eye, you know the old saying: the rich widow cries with an eye and laughs with the other. Is it easier now? your tears washed most of the soap out. You know I was thinking, what's better regular soap or dish-washing soap? 
Heed my warning, the treatment hurts, but it's nothing compared to the alternative. Let me put some more. Salvation always comes from within, from the resources no one can take from you, from the air you can not exhale, from your tears and sweat, the lubricants of life. You have everything at your fingertips, all you have to do is stick your hand down your chest and take it. You have a full store at your disposal: first aisle adrenaline and lactic acids; second aisle gastric juices and gall blather stones; melanin and gray cells in the electrical aisle. You're young, the store is full, a nice cashier even lets you leave without paying.
Stop struggling, you won't understand anything if I have to tie you up to the chair. Stop touching your face. Who do you think you are, trying to take away the pain with your hands, it's useless. We've managed to pass that lousy minute, but you don't deserve the slap. Why do you want to scratch you're self so much? you would scratch until your skin would get red and you would scratch until you drew blood and scratch even more after that. Where will you end up if you bleed for such trivial things? What I'm offering you is much better.
It may itch, but that leads to meditation, the more you stay still, the more coagulated, you'll feel all kinds of itching, under your tits, beside your nose, somewhere on the top of your head. That itch is the sinner's gift, it tells you that you're on the right path. It will eventually go away, just like everything else in this world. Your forehead may itch, but I want to get rid of the itching on your brain.
A few words from a wise man? “Ignore the eye and it will ignore you“. Here's a little lemon flavored detergent, it will help you understand. You should pour it in yourself ... I can wait, there's no hurry.
We should really break off that tooth, regrettably I don't think you could handle it. The pain would take you out of the transformation. Some people told me they couldn't even hear me over the pain, it's a bit much for your first time. Do you want to try it, should I bring the pliers?
Yeah ... I forgot you can't talk, no air. It's okay we're doing these little steps together, you and I. You have to be patient with me too. If you don't give up on your self I promise I will get you out of here child of Iapetus.
Hold your breath, smile, open the eye, I know you want to open it as wide as possible, but more than the pain itself, the fear of pain is stopping you. Please for your sake, do it. 
You want that slap, are you ready? ... breathe. Why are you sneering? Does it hurt? you're going to get used to it, anyway, it' can't possibly hurt yet ... breathe. Your face is getting a bit red, but we have to relearn how to breathe. Can you imagine the person that expects every breath to be accompanied by pain, do you realize what you're becoming?
Inhale, hold it in, smile ... we wait and ... inhale. You tried to duck away, what was that? There's no way it can hurt you, I'm just putting on some makeup, lipstick on your cheeks and tyrian purple on your eyes. Smile ... inhale, I work my self to the bone and you still don't understand. Your god only exists in pain and suffering. That's the only time people look towards him, it's only natural that he would hate you.
Do you see his perversion? He made you weak so you would ask for help, he made you imperfect in his image, migraines in his image, organ failure in his image, death in his image, flesh on the stick in his image, brain dipped in batter in his image, your righteous soul in his image.
I'm almost envious, you can barely see, but I think your gaze has cleared up. I'm gonna bring the pliers, and because you flinched I won't help you anymore, you'll have to do it on your own. Don't breathe, I'll be right back.

Versiunea în română: Guru - Titanii

Read More »

Sep 16, 2017

Scoală

Mâinile mele au unghi lungi, prea lungi pentru un bărbat, prea lungi pentru mine. Curate și albe le simt cum vor să crească. Le văd cum cresc, e ceva ciudat la ele.
Sunt într-un vis și nu mai pot ieși din el. Pe canapeaua mea e o fată, mă vede că o privesc un pic prea atent și mă întreabă ridicându-și una din sprâncenele subțiri "Ce e?". Ea nu e reală, nu poate fi reală pentru că nu o cunosc, doar bucăți din ea îmi par familiare. Un minunat monstru a lui Frankenstein de care nu pot să scap. Mă sărută iar acum mă privește cu niște ochi verzi. Îi recunosc, sunt ochiii unei fete de care era înnebunit un fost coleg de cameră. Buze cu gust de vișine, de la fata cu care mâncam vișine în cimitir când eram puști. 
-- Nu ești reală, lasă-mă în pace. 
Se uită furioasă la mine și îmi dă o palmă.
Mă scol.

Îmi pun mâna pe locul unde imaginația mi-a dat o palmă și îmi simt obrazul cald și înțepător. Ce dracu, mi-am dat o palmă în somn?
Lângă mine o fată frumoasă cu gropițe în obraji se hlizește.
-- Nu îmi vine să cred că ai adormit pe muzica asta.
Stai fata asta ... ohh o cunosc, o cunosc. Îmi aduc aminte, sunt la o nuntă. Capul îmi pulsează în ritm de samba, creierul îmi fleoșcăie din stânga în dreapta ca o cană de apă.  
-- Mă duc să dansez, continuă ea.
Vizavi de mine, soția fratelui meu îmi face semn să mă duc după fată. Mă ridic și ies afară, am nevoie de aer.  
-- Dacă ți-e rău poți să pleci. 
Fratele meu a ieșit după mine.
-- Așa a fost și când te-ai căsătorit tu?
-- Nu sunt căsătorit.
Mă scol.
Ohh Doamne ce bine ar fi fost dacă durerea asta de cap era doar în vis. Ai băut aseară și acum suferă prostule, suferă.
Ceasul digital de lângă tv este defect tre să mă bazez pe bătrânul ceas cu limbi din bucătărie. 7 și ceva, mă îmbrac și o iau spre muncă. Ies pe hol iar vecina de vizavi mă vede. Îi zic "Săru mâna", ea doar dă dezaprobator din cap. Ce? E prea târziu să plec la muncă la ora asta? baba asta nebună, lua-o-ar drac de babă.
În stația de tramvai un taximetrist îmi face semn cu mâna să mă dau la o parte ca să-și parcheze el mașina în stație. Ce e și cu nebuni ăștia mă tot dau la o parte. Îmi simt unul dintre degete cum îmi iese din adidas. 
Ajung la muncă iar șefa îmi pune hârtiile de ieri pe masă. "Ăsta e greșit" îmi zice bătând cu degetul din loc în loc pe foaia din fața mea. Ehh curca asta nu își dă seama că nu am dormit mai deloc aseară, dacă o să continui așa ... trebuie să. Şi atunci îmi văd unghiile de un albastru marin cu valuri desenate pe ele.
-- Alo, ce faci? Visezi?
-- Ceasul meu din bucătărie nu are bateri. 
-- Poftim?
-- Nu a mai avut bateri de 2 ani. 
Mă scol.
Hai frate uite asta este exact ce nu îmi place la visele mele. Cum să visezi că te duci la muncă și apoi să te trezești și să te duci iar la muncă. Lângă mine iubita mea are un cearceaf în cap dar stă cu fundu descoperit. 
-- Culcă-te la loc, dormi și tu odată mai mult sâmbăta, bolborosește spre mine.
Aa așa e, e sâmbătă, mă întind înapoi pe spate. Dar nu mai pot să dorm, o pleznesc peste fund și ea sare în sus ca electrocutată.
-- Hai să facem ceva, îi spun.
Ea își dă cearceaful jos din cap, mă sărută ușor.
-- Da ok, dar mai întâi spală-te pe dinți. 
Ieșim pe balcon, iubi își aprinde o țigară, mă caut și eu de un pachet. Ea dă din cap, știe că nu am, niciodată nu am, îmi întinde o țigară de la ea. Trag primul fum, e ceva mai mișto ca prima țigară de dimineață? Un sentiment ciudat de rușine mă cuprinde, ceva e în neregulă. Mă uit la ea.
-- Nu mă lăsasem de fumat?
Mă scol.

De data asta singur, bine înțeles că singur, ehh prost ... Cât de bătut în cap să fi? Să nu-ți dai seama că visezi când tu nici măcar nu ai gagică și totuși o vezi cu fundu în sus lângă tine. Țigara aia m-a trezit, altă tâmpenie. 
Rufe umede stau întinse în mijlocul casei, aerul ăsta infect îmi dă visele astea. Mă duc la baie încerc să-mi umplu căpușul mâini cu apă doar că apa îmi curge printre degete. Privesc oglinda iar reflexia din fața mea dă ușor dezaprobator din cap.

English version: Wake up
Read More »

Wake up

My hands have long fingernails, too long for a man, too long for me. Clean and white I feel them wanting to grow. I see them growing, there's something weird about them.
I'm in a dream and can't get out. There's a girl on my couch, she sees me looking at her a little too carefully and asks me while raising one of her thin eyebrows, "What?". She's not real, she can't be real because I don't know her, only pieces of her seem familiar. A Frankenstein's beautiful monster I can not escape. She kisses me and now she looks at me with green eyes. I recognize them, they are the eyes of a girl that my former roommate when crazy over. Her lips taste of sour cherry's, that's from a girl I used to kiss in a cemetery when I was a kid.
-- You're not real, leave me alone.
She looks angry at me and gives me a slap.
I wake up.

I lay my hand on the place where my imagination gave me a slap, my face feels warm and stingy. What the hell, did I slap myself?
Next to me, a beautiful girl with dimples in her cheeks is giggling.
-- I can't believe you fell asleep on this music.
Wait this girl ... oh no it's fine I know her, I know her. I remember now, I'm at a wedding. My head is pulsing in the rhythm of the samba, my brain is sloshing around from left to right like a cup of water.
--I'm going to dance, she continued.
Opposite me, my brother's wife gives me a sign to go after the girl. I get up and go out, I need some air.
-- If you're sick you should go home.
My brother came after me.
-- Was it like this when you got married?
-- I'm not married.
I wake up.

Ohh God, if only this headache was only in my dreams. You drank last night and now you have to suffer idiot, suffer.
The digital clock next to the TV is broken I have to rely on the old dial clock in the kitchen. A couple of minutes past 7, I get dressed and start for work. I just walk out into the hallway and a neighbor sees me. I say "Morning", she just shakes her head. What? It's too late to go to work? this crazy old hag, damn her.
At the tram stop, a taxi driver waves me off so he can park his car in front of the tram. What's with all these madmen pushing me aside? I feel one of my fingers coming out of my shoe. 
I get to work and my boss puts yesterdays papers on my desk. "That's wrong," she says, tapping her finger here and there on the sheet in front of me. Ehh this old hen, doesn't she realize I didn't get much sleep last night, if she keeps going like this ... I have to. And then I see my nails, marine blue with waves drawn on them.
-- Hello, what are you doing? Day-dreaming?
-- My kitchen clock doesn't have batteries.
-- What?
-- It stopped working 2 years ago.
I wake up.

Oh brother, this is exactly what I hate about my dreams, how in the hell do you dream you go to work only to wake up and actually go to work. Next to me, my girlfriend has a sheet over her head, but her back is naked.
-- Get back to sleep, for once in your life sleep in on Sunday, she mumbles to me.
That's right, it's Sunday. I stretch back down on the bed. But I can't sleep anymore, I smack her ass and she jumps up like she got electrocuted.
--Let's do something, I say.
She drops the sheet down, kisses me lightly.
-- Okay, but first wash your teeth.
We come out on the balcony, my love lights up a cigarette, I also look for a pack. She shakes her head, she knows I don't have any cigarettes, I never do, she stretches out one of hers. I take in the first puff of smoke, is there anything smoother then that first morning smoke? A strange sense of shame embraces me, something is wrong. I look at her.
-- Didn't I quit smoking?
I wake up.

This time alone, of course alone, stupid ... ohh man, how dense can you be? Not to realize you are dreaming when you don't even have a girlfriend and there she was with her booty up in the air. And yet that cigarette woke me up, what a load of crap. 
Wet clothes are lying in the middle of the house, this infected air is giving me these dreams. I go to the bathroom and try to fill my hands with water, only the water flows through my fingers. I look at the mirror and the reflection in front of me gently shakes its head in disagreement.

Versiunea în română: Scoală

Read More »

Dec 9, 2016

Choking me

It's choking me. I know it makes no sense but I can't breathe when I think about it.
Lying down, a booger in my left nostril was bothering me. This was my upper nostril as I usually sleep on my right side. It's an important detail because the bottom nostril plugs up whenever I sleep like this. My bottom nostril gets squeezed as if someone is choking me from within and not a drop of air flows through it, but the upper nostril relaxes and lets air pass. Not now though, now there was an obstruction.
Some fucking thing made me dig after that mucus. Slowly but surely I concluded that there was something else there, something concrescent on the nasal wall, a polyp was budding inside my good nostril sealing it partially. There's nothing worse than something giving you enough air to gasp for more. And this body was plotting to strangle me inwardly. A terrible panic swept me. And the more I panicked the more blood was rushing to my head thickening my arteries. Letting in decreasingly less air. It was a vicious circle and I had to do something or else I'd die suffocated within minutes. I had to unlock the obstruction, I had to fight against this body that wants me dead.
I took a teaspoon and I dug deep into the sinuses with the narrow tail of the spoon, looking for the polyp. I found it and pushed it aside. The cold metal reduced its size but I couldn't stay with a spoon up my nose. The panic slowly eased away, I needed a solution, perhaps a pen tube. And while I was looking for a pen good enough to stick up my nose I came across the scissors. Perfect, a permanent solution.
I stuck the scissors up my nose and when I thought I found the polyp I pressed down hard. The pain hit me right in the brain, like an arrow struck my head, but that good kind of pain, when you suffer for a reason. I tried to blow out the polyp but nothing came out. I had to insist. So I stuck the scissors up my nose again and again and cut and cut until I could blow out enough of that motherfucking polyp so I could breathe. In my enthusiasm I may have nicked a vein for now unfettered streams of blood were flowing down my nose. A small price to pay for survival.
I arrived at the hospital with this bleeding problem. And the ER people bandaged me and tied me to the bed. They kept asking me "why didn't you just breathe through your mouth?". Well, I don't know, the thought simply didn't occur to me.

versiunea în română

Read More »

Mă sugrumă

Mă sugrumă. Știu că nu are nici o logică dar nu mai pot să respir când mă gândesc la asta.
Culcându-mă, un muc îmi deranja respirația în nara stângă. Nara superioară în poziția mea obișnuită de somn pe partea dreaptă. Amănunt important căci nara inferioară mi se închide orice aș face când dorm în poziția asta. Nara de jos mi se astupă ca și cum cineva m-ar sugruma pe interior și nici un strop de aer nu curge pe acolo, dar nara de sus se relaxează și lasă traficul fluvial de aer să treacă. Mai puțin acum, acum era o obstrucție acolo.
M-a pus mama naibi să scormonesc după mucul ăla. Încet și sigur am ajuns la concluzia că e altceva acolo, ceva concrescut pe peretele nazal, un polip înmugurit în nara mea bună, astupând-o parțial. Nu e nimic mai rău ca ceva care îți dă aer cu țârâita. Iar corpul ăsta complota să mă sugrume pe interior. O panică oribilă m-a cuprins la gândul ăsta. Cu cât mă panicam mai mult cu atât îmi urca mai mult sângele la cap îngroșându-mi arterele. Intra din ce în ce mai puțin aer. Era un cerc vicios, trebuia să fac ceva altfel aveam să mor sufocat în următoarele minute. Trebuia să deblochez obstrucția, trebuia să lupt împotriva corpului ăsta care îmi dorește moartea.
Am luat o linguriță și mi-am înfipt coada îngustă adânc în sinusuri, căutând polipul. L-am găsit și l-am împins într-o parte. Metalul rece i-a redus din volum însă nu puteam să stau așa cu o lingură în nas. Panica îmi trecea ușor ușor. Îmi trebuia o soluție, un tub de pix poate. Și în timp ce căutam un pix numai bun să mi-l bag în nas am dat peste foarfece. Perfect, o soluție permanentă.
Mi-am băgat foarfecele în nas și când am crezut că am dat peste polip am apăsat cu putere. Durerea m-a trăsnit fix în creier, ca o săgeată înfiptă în cap, dar era genul ăla de durere bună, când ști că suferi cu un scop. Am încercat să suflu polipul afară dar nimic. A trebuit să insist. Mi-am băgat foarfeca iar și iar și am tăiat și tăiat până când am putut sufla afară suficient din polipul ăla nenorocit cât să pot respira. În entuziasmul meu probabil am ciupit o venă căci acum șiroaie nestăvilite de sânge îmi curgeau din nas. Un preț mic pentru supraviețuire.
Am ajuns la spital cu problema asta cu sângele. Oamenii de la urgențe m-au pansat și m-au legat de un pat. Mă tot întrebau ”de ce nu ai respirat pe gură?”. Ei bine, nu știu, pur și simplu nu mi-a trecut prin cap.

english version
Read More »

Jul 23, 2016

Guru

I stopped eating. At first, I have to admit I was hungry. It happened that I missed dinner coming home tired from work and I simply forgot to eat.
The next day I brushed my teeth and by the time I got to work I wasn't hungry anymore. That was the last day I was ever hungry. I opened the fridge, food on the right food on the left, but nothing that really caught my eye so ... I gave up on that.
On the third day I got scared and heated up some soup, not because I was hungry, you understand? I was afraid, because I hadn't eaten for three days. Just the smell made me nauseous, I tried a bite of bread but I had to spit it out, it had a moldy taste.
I can't say that this sudden fast didn't affect me, I usually go the bathroom regularly, but nothing now.
Not a big problem, but on the morning of the 4th day I woke up with a sore throat. Nothing serious but it felt like I was rubbing sandpaper on my windpipe every time I swallowed. It felt like I had  lumps in my throat and was about to cough up a hair ball. Four days without food ... hmm and then I remembered, I hadn’t had a drink all whole time. My throat was dry as the Sahara, in a classic exaggeration. I drank a glass of water, I should remember to do that occasionally.
Five days without food, I don't feel tired, and no, I'm not hungry. I see a banana in the kitchen, it doesn't look half bad but I think it would be better to abstain. What if I never have to eat again? ... It would be great. Enlightenment begins now, just hold out for another day or two and then I'll get rid of this ridiculous addiction to food. Fantastic, if I can control this, what else can I do?
6th day, something strange happened, I think I made a mistake somewhere. I began to control my breathing, but now and I can't stop. I totally and definitively took control of my breathing, every inhalation and every exhalation requires a conscious effort. I began to count them, I breathed 5628 times today. I'll try to stay awake and get over this hump.
Day 7, the second day without sleep, I am not hungry, I am not sleepy, don't think I'll continue much longer … with this mechanical breathing. Maybe I don't need to breathe at all. At least let me take a break... for a few minutes ... now.

Read More »

Guru

Am încetat să mai mănânc. La început mi-a fost, cei drept, foame. S-a întâmplat să ratez masa de seară venind obosit acasă, pur și simplu am uitat să mănânc.
A doua zi m-am spălat pe dinți și până am ajuns iar la muncă mi-a trecut foamea. Asta a fost ultima zi când mi-a mai fost foame. Am deschis frigiderul, mâncare în stânga mâncare în dreapta, dar nimic care să-mi facă cu ochiul așa că am renunțat.
În a treia zi m-am speriat un pic și mi-am încălzit o supă, nu de foame, înțelegi? de frică, că doar nu mâncasem de trei zile. Mi s-a făcut greață de cum am mirosit-o, am încercat o gură de pâine dar a trebuit să o scuip, avea un gust mucegăit.
Nu pot să zic că postul ăsta subit nu m-a afectat, de obicei mergeam regulat la baie, acum nimic.
O mică problemă, în dimineața zilei a 4-a, m-am trezit cu o durere în gât. Nimic serios dar simțeam că mă frec cu glașpapir pe grumaz de fiecare dată când înghit. Aveam niște gâlme oribile, până și aerul venea cu gheomotoace. 4 zile fără mâncare ... hmm a da și atunci mi-am adus aminte că uitasem să beau în tot timpul ăsta. Aveam gâtul uscat precum Sahara, așa într-o exagerare clasică. Am băut un pahar cu apă, trebuie să fac și asta din când în când.
5 zile fără mâncare, nu mă simt obosit, și nu, nu îmi este foame. Văd o banană în bucătărie nu arată rău dar mai bine să mă abțin. Cum ar fi să nu mai mănânc niciodată?... ar fi minunat. Iluminarea începe acum, trebuie doar să rezist încă o zi două și am scăpat de dependența asta ridicolă pentru mâncare. Fantastic, dacă pot controla asta oare ce altceva pot face?
Ziua 6-a, s-a întâmplat ceva ciudat, cred că am făcut un pas greșit pe undeva. Am început să-mi controlez respirația și acum nu mă mai pot oprii. Am preluat controlul total și definitiv asupra respirației mele, fiecare gură de aer, fiecare expirație necesită un efort conștient. Am început să le număr, am respirat de 5628 de ori astăzi. Voi încerca să stau treaz să trec și peste asta.
Ziua 7-a, a doua zi fără somn, nu-mi este foame, nu sunt adormit, nu cred că voi mai continua mult ... cu respiratul ăsta mecanic, poate pot renunța și la el. Măcar să iau o pauză ... câteva minute ... acum.

Read More »

Jan 10, 2016

Deget

Un deget, un deget ca oricare altul. Magic însă pentru că se mișca sub forța motoarelor pneumatice ale Mâinii inevitabil spre mine. A venit atât de aproape că îi puteam distinge amprenta, labirint bizantin sub formă de melc, foarte frumos și se presupune unic. Evident că l-am muscat. Nu a fost cine știe ce, ca și cum aș fi muscat dintr-un morcov și pop era deja desprins în gura mea. Bio-mecanismul de care era legat micul digit aproape și-a pierdut mințile când a realizat ce s-a întâmplat. Nu o să te mint, mi-a fost umpic rău la început, și primul instinct a fost să-l scuip însă nu nu, trebuia să-i fac în ciuda Mâinii așa ca l-am ținut între dinți. Trebuia să-l simt și între măsele, l-am testat ca pe o vișină coaptă. Degetul meu era moale consistent și zemos.

În acest timp alte ființe, ce ar fi putut fi supranaturale la ce puterea aveau asupra mea, m-au luat pe sus și pus într-o cameră făcută din antimaterie. Trebuie să fi fost antimaterie întrucât nu aveam voie să mă ating nimic și se micșora de fiecare dată când nu eram atent. Zeii pitici au ieșit hotărât și m-au trimis pe țărmurile plutoniene pentru interogatorii. Aveam să-l înghit, știam că acești grăsuți urmau să mă întrebe pe unde e. Una dintre inteligențele astea superioare chiar a avut idea ridicolă că micuța falangă ar putea fi reatașată în vrun fel, cu vreo magie albă și degete ascuțite, vă spun eu prostii. Toți piticii ăștia mari de lângă mine se mișcau greu și cu intenție așa că după un timp m-am oprit din mestecat și l-am înghițit, nici măcar nu și-au dat seama.

Sucurile gastrice pot dizolva fier, și asta e un anunț publicitar fals. Când m-am dus într-un final la baie în mijlocul mizeriei plutitoare era un mic os de fildeș. L-as fi luat, serios, fără nici o scârba, l-aș fi pus la gât, sau poate vârf la arătătorul de la scoală ca toți să arate cu degetul la hartă. Din păcate piticii încă erau cu ochii pe mine și toți trebuie să trăim cu dezamăgirea. Asta e lecția ce am luat-o din întâmplarea asta, așa că am tras apa.

Cu toate astea oamenii au continuat să exagereze, să mă arate cu degetul, parca mi se face poftă doar când mă gândesc. Ce tot încerc să-ți zic aici ... nu îmi stârnii apetitul.


Artă de Anca Toma
English version: Finger

Read More »

Finger

The finger, a finger like any other. Magic though, because it moved under the pneumatic motor force of the Hand inevitably towards me. He came so close that I could distinguish the fingerprint, a byzantine maze shaped like a snail, very beautiful and presumably unique. Obviously, I bit. It didn't take much, like biting into a carrot and pop, it was already in my mouth. The bio-mechanism tied to that digit almost lost its mind when it realized what happened. I won't lie to you, I was a tad sick at first, my first instinct was to spit it out, but no no, I had to spite the Hand so I kept it between my teeth. I had to feel it next to my molars and test it like a ripe cherry. My finger was soft juicy and consistent.

Meanwhile other beings, that might as well have been supernatural for the power they had, picked me up and placed me in a room made of antimatter. It must have been antimatter because I wasn't allowed to touch anything and the room shrank every time I wasn't looking. The dwarf gods entered decisively and sent me to the plutonian shores for questioning. I had to swallow it, I knew these fatties were about to ask me where it was. One of these higher intelligences even had the ridiculous idea that the little phalanx could be reattached in some way with the use of white magic and sharp fingers, I tell you nonsense. All these big dwarves were moving slowly and deliberately so after a while I stopped chewing and swallowed it, they didn't even notice.

Gastric juices can dissolve iron, that's another false advertisement. When I finally went to the bathroom in the middle of the floating filth I found a small ivory bone. I would have taken it, seriously, without disgust, and wore it as a necklace, or maybe made it into a pointer for school so everybody would point at the map with the finger. Unfortunately the dwarfs were still watching me and we all have to live with disappointment. That's the lesson I took from this incident, so I flushed.

Yet people continued to exaggerate, and point their fingers at me, I get hungry just thinking about it. What I am trying to tell you here is ... don't stir my appetite. 


Art by Anca Toma
Versiunea în română: Deget

Read More »