Chubby - part II - Infernum

The car went down Union Square tunnel, and all of a sudden turned left, to find a paved road. The car shook terribly and the driver smiled at the chubby kid.

-- The road to hell is paved with good intentions, that's why we need great suspensions. The glass above the oil indicator went flying into the driver's lap. Let's take the scenic route, this road is shaking my teeth lose.

-- Do you hate me?

-- Do I hate you? No, I don't hate you.

-- Then why didn't you let the little girl touch me and bring me back to life.

-- Hey, you had every reason to try it, and it was my duty to stop you. I did my job, but I don't hate you, I kinda like you, and saying that he grabbed the boy's cheek.

-- Could you not do that?

-- HA, you'd better get used to it kid, the inferno is going to be a lot tougher than that, a real hell for you.

-- Seriously, that's a flat joke even for you.

-- And it's gonna be the last good joke you'll hear for eternity.

-- Do you really want me to go to hell?

-- Yeah, look there's the Lake of Tears, all the tears from hell go there, without it this place would be very dry, but as you can see we keep relatively fresh. And there's Suicide Crest, were troubled souls try to end their existence by throwing themselves into the river of fire. They're suicidal folk like you, and want to escape eternal life.

-- And they die?

The driver gave him a smack over the head.

-- How can they die, they're already dead, they suffer and continue to exist. Ehh you don't have to despair, not everybody here has it that bad. You'll have a much harder eternity if you suffer the official punishment and you punish yourself besides that.

The car slowly rolled in front of a wharf and parked on a barge.

The ferryman asked:

-- And something for me?

The driver shrugged.

-- You happened to have a silver coin on you kid?

-- I don't think so.

-- Apologies old man, the new generation doesn't know the tradition.

-- I should leave you on the other side ... I should. If I were to respect tradition there would be more dead people on the wrong side of hell. No one ever thinks of me, look at this ocean of blood, it grows every day, every day the journey takes longer.

-- Don't pay any attention to him, the job has gotten worse with the bridge competing against him, the driver disclosed to the boy.

-- There's a bridge over this turbid water and you took me by boat?

-- Tradition young man. I don't like the highway to hell, it's like a conveyor belt, the process loses its mystery.

The driver put his hand in the reddish coagulated ooze around the brig. The coagulation liquefied in front of the vessel facilitating the advance.

-- Thank you boss.

The driver smiled knowingly at the boy.

-- Fresh blood demands revenge, in time it will get black and cloudy just like the rest.

As they arrived at the destination, the ferryman mumbled something and started back.

-- Get back in the car, I'm not taking you to the main gate, there's too much traffic there, I know a place where we'll get in easier.

Alongside of a fence, a wobbly gate was guarded by a dwarf. The chubby kid read the sign above it "Supply Gate".

-- Hey I have a little one here, can we get in this way?

The dwarf greeted him with a series of cheerful grunts. The dwarf spoke a long-dead language, but by his mood the boy understood that he would let him in.

As Death pulled him towards the gate a lightning from the muddy sky hit the metal hinges melting it. The dwarf cursed the sky with a few screeches and surveyed the boy more closely. He grasped the boy's nose and turned it once to the left and twice to the right, then shook his head and sang a limerick to the driver.

-- It looks like the GPS wasn't the problem.

-- Then what is the problem?

-- Hell does not want to welcome you.

-- Excuse me?

-- Yeah, don't be so surprised, it happens. Why do you think there is a big traffic jam at the main entrance. Management is still struggling to make room for everyone. The condemned don't dig fast enough so the administration is lagging behind. You can't come in all willy-nilly around here, you need to have your own place ... maybe in the seventh circle along with your suicidal friends, or maybe in the second circle.

-- Why? Who's in the second?

-- Those who sin out of love.

-- Stop it, I didn't die because of her.

-- You know if you push a man to suicide, you also end up in hell, so there's a chance you'll see her again.

-- Really, when?

-- In 62 years ... on average.

-- You don't know when she'll die?

-- Of course I know. But I will know then, not now. I never said I was omniscient, just omnipresent. It's not my place to know these things. Let's find a motel for you.

The road paved with good intentions looked much better at the entrance of hell, and on the outskirts lay the Lost Baggage Motel. The driver entered and went to the reception, elbowing men and women that had stacked their luggage in the entrance hall.

-- Excuse me, I want a room for the kid.

The receptionist replied without raising his eyes.

-- I apologize, we no longer have free rooms, a cult came quite unexpectedly and we are all full now.

-- Hey we came here first, a teenage couple snapped at the driver. You'll wait after us.

The driver turned towards the young couple.

-- You were in such a hurry to get here that you came without me. It wasn't even your time... but whatever.

The driver raised his eyebrow at the receptionist, and he began to type furiously on the ancient computer as it was spreading a greenish glow on his face.

-- Can I put him in a room with someone else, maybe with one of the cult families?

-- Very well, I'll leave you here.

-- But wait I don't...

-- I'll pick you up later, I need to figure something out... something is rotten in the state of Denmark.

As he walked into the motel room, the boy almost bumped noses with a very blond and very pale girl.

-- Who are you? she asked.

-- Oh ... Eric, they put me in this room until they find an opening.

- I'm Camy, you can stay here as long as you like.

The girl's father opposed the boy.

-- No, that can't be, this is our room, it's absurd, and picked up the phone to call the receptionist only to have blood splatter down his ears until he was able to set the receiver back down.

-- What is it dear? asked the girl's mother.

-- Shut up, the boy has to stay.

-- Maybe you should talk to our leader.

-- Our dear leader led us to hell, you know, in hell.

-- Yes, but he's still our leader, maybe...

-- I won't listen to him anymore, not in hell. You can believe his craziness but I can not.

-- How did you end up here? the chubby boy asked the girl.

-- We've all taken a pill.

-- And you got here because they gave you a pill? he asked incredulously.

-- Yeah, they asked me if I wanted to come with them. How about you?

-- I sat down on a road and a car ran over me.

-- And your parents?

-- They're up there somewhere.

-- In heaven?

-- No, on Earth, they haven't died yet.

-- Ohh I'm sorry, at least I'm with my parents, and the little girl smiled gloomily at the boy.

The chubby kid looked at her parents, who were still arguing. The girl was sitting in the corner looking at her dolls.

-- How long have they been like this?

-- It's not their fault, we've been waiting for a long time, they're just tired, we'll go in soon and it'll be okay.

-- Listen, would you like to come with me? I'm gonna go talk to whoever runs this whole thing. You don't deserve to be here, nor do I.

The two of them started walking towards the Supply Gate, the chubby kid holding the girl's hand. Arriving at the lightning welded gate, a man with dirty blonde hair was staring at the gate from the other side, from inside hell. The chubby kid inquired:

-- Can we get in?

-- Only if you want to jump it, answered the man and continued busying over the fence.

-- Excuse me, can we do that? the boy asked, surprised at the possibility.

-- Yes, why not? But I don't see why anybody would like to jump into hell.

-- Who are you? asked the girl timidly.

-- Me? The man raised his head slightly irritated and continued to the children. I am the caretaker, if a pipe brakes, if there's a power outage, or if lightning comes from the sky and hits the supply gate, I have to deal with it. Then he began mumbling to himself: "I have to find an acetylene welder, wait ... is the fence magnesium, should I do an argon weld ...".

The chubby kid grabbed the holes of the fence and climbed it stumbling. The pale girl stood down, mistrustful.

-- Eric, are you sure this is okay?

-- Come on, Camy, grab my hand, he smiled at the girl. We'll get in and we'll be done.

The administrator continued his discussion about the welding needed to repair the gate with the dwarf in his native tongue.

-- Okay we are in, now what? demanded the pale girl. 

The caretaker glanced at the two.

-- Do you know where you want to go?

-- Not really, shrugged the boy.

-- Okay, wait a few seconds, I'll solve the gate thing and I'll take you to the Central Registry, they'll sort you out.

The three climbed into a truck that was missing a wheel. Occasionally the truck would scrape the road only to miraculously return to a balanced position. On the way, the caretaker spoke to them.

-- What brings you around here? What did you do to deserve damnation?

-- I don't think we deserve to be here. I was just stretching out on a road and a car ran over me, and her parents gave her some pills.

-- Ahh two suicides or maybe a suicide and a lovesick mistake.

-- Why the damn does everybody say this? I did not kill myself for love, I did not kill myself at all, it was an accident.

-- I was right? I can guess sometimes. It's in the eyes kid, unrequited love is like a bare electric cable, that rattles around flicking sparks, at least that's what an electrician once told me. Well, here you are, I understand, many of us don't deserve to be here, starting with me. But hell is a welcoming place for all, they'll find something for you too.

The pale girl looked at the boy closely, and joined in.

-- I think he has "sad puppy" eyes.

-- Really you too? the chubby kid shook his head.

-- That's right, but my electrician said it in a more poetic manner, replied the caretaker.

The chubby kid tried to steer the conversation in another direction.

-- Man, you don't understand, we don't belong here, so we are going to that Center thing and getting a ticket to somewhere else.

-- Heaven? You want to go to heaven? the caretaker was surprised.

-- No, I don't know, just not here.

The caretaker sneered a little.

-- I don't think you can ... but that is your business.

At the registration office, the caretaker greeted the gatekeeper and presented the children.

-- There's been a misunderstanding with the two of them. They don't deserve to be in hell.

The gatekeeper bursted out laughing and a flame escaped one of his nostrils making him slap his face with a reflex.

-- The queue to get in here begins beyond the gates of hell, advised the gatekeeper.

The administrator smiled.

-- He's kidding, you need to take a number.

And by saying this, the administrator pulled out a ticket with the number 8 written on it, and continued.

-- I had an appointment with them earlier, but you can go in my place.

The gatekeeper looked at the note and escorted them inside.

-- You're lucky, people wait for an appointment here for decades.

The children entered the dilapidated building with doors that could hardly open, and were welcomed in the office of a completely red man trying to repair a typewriter.

-- Whatever your problem, it would be best if you would not require the letters "n" and "y".

-- There's been a misunderstanding ...

-- Your ticket number please ... eight. And he began writing on the typewriter e-i-g-h-t.

-- We don't deserve to be here, and we want to leave, the boy tried again.

-- Nobody ever came out of hell. Well with some legendary exceptions, but all of those were well before the current administration.

-- Listen, we didn't do anything wrong, we don't belong here.

-- No one ... or maybe you know how to play the lyre ... no, no, no one. All I can do for the newcomers is a "r-e-p-a-r-t-i-t-i-o- " damn that word has a "n". I'm sorry, I can't help you, please reschedule at a later date.

The red man stuck the ticket into a nail and the children were sucked out of the building.

In front of the registry office, the caretaker sat chatting with the gatekeeper.

-- So? he asked the children.

-- He kicked us out, the boy answered angrily.

-- I tried to tell you, there's no way to escape. No one ever gets out. Well there is a way ... we could just rush the gates, there are many of us on this side.

-- Won't anybody stop us?

-- The cherubim, the seraphim, and an archangel, or two.

-- Would we stand a chance?

-- It was foretold it would happen, the caretaker gave a waggish smile and continued, plus you brought something that could help us out.

Arriving at the gates of hell, the caretaker spoke to the boy.

-- Give me the Pin of Making, I'm going to tap it on the gate with Hephaestus' hammer and it's gonna open ... more or less.

The boy searched his pockets and took out the bead that fell down when Life and Death touched.

The pale girl pulled on the chubby kid's hand.

-- Eric, do you think you should be helping him?

-- It's not fair, Camy, we don't deserve to be here.

The caretaker slammed the bead to the gate and once it cracked, it pulled the hammer out of his hand and with an unimaginable vacuum disintegrated it. The destruction of the bead resulted in a small black hole that dislodged the gate from it's footing.

In the next moment Death appeared beside the jelly belly.

-- Really kid, you're the Antichrist? You?

The boy stared at the driver.

-- I don't think we deserve to be here. Not me, and definitely not her.

-- No, she doesn't deserve it.

-- So why did you bring her to hell?

-- She wasn't in hell, she was at the entrance, there is a difference.

-- And why was she there?

-- She was supposed to let go of her parents, you know, to be cast into eternity.

The driver kneeled in front of the pale girl, caressing her.

-- How are you doing honey, are you all right?

-- Yes thank you, mister Death sir, I think we are in a bit of trouble.

-- I know, but it's going to be fine.

Death rose and pointing to the destruction of the gates spoke to the boy.

-- You think this won't have consequences? It will have consequences of biblical magnitude, I might even say apocalyptic.

-- You don't look very disappointed, replied the chubby kid.

-- Truth is, it was supposed to come earlier. It was rumored back in the 1300s, plague, sickness, I was working three shifts, I'd have preferred it to end then.

Comets of blue flame traversed the cavernous sky in the direction of the gate. Behind the caretaker, rows of curious demons and dead people were gathering anxiously.

From the flames of the comets men came dressed in rusty armor floating above the earth with the help of their six wings of blue fire. Their leader came up front and spoke clearly to the caretaker.

-- You've decided, you got tired of this miserable existence and dared the revolt, you have decided the end of all ends.

The caretaker signaled the surrounding damned to sit quietly. He took down his work gown and approached the floating angel.

The boy grasped the driver.

-- So is he the devil? muttered the boy.

-- Yeah ... didn't I say you might meet him?

The angel took out a sword of light ready to thrust the caretaker.

-- I'm sick and tired of this place and not just for myself but for them too. Either let me go or exterminate me forever. I know what comes next, and I will not fight you.

The angel stabbed the caretaker in the chest.

-- Now what? the boy asked as he began freezing in place.

-- I don't know, there is no hell without the devil, contemplated Death.

Looking around, he noticed that all the angels and demons had frozen in place, as if stuck to the air they were in.

-- Without hell, life remains an equation that can't be solved, the purpose of the universe lies in balance, and time no longer has to flow.

Watching the boy frozen in time, Death continued rhetorically.

-- Perhaps this is when Death must also die.

At that moment, the jovial little girl that was Life poked him in the ribs, making him squeal.

-- Don't take your self too seriously, okay? the purple eyed girl mocked Death.

-- What the hell? he exclaimed.

-- Ha ha, I told you it wasn't a good idea to bring the kid to hell.

-- What are you doing here?

-- I came to revive him, pointing to the caretaker pierced by the sword of light.

Life got close to the caretaker and closing her eyes she approached his nose with her finger.

-- Wait, wait ... are you sure you want to do this? insisted Death.

-- It's okay, the lady boss wants to make some changes.

And touching the caretaker's nose he returned to life, and then a thousand crystalline feminine voices were heard in hell: My will be done.

The chubby kid woke up with his nose fully frozen and glued to the asphalt. The driver helped him get up from the ground, and then they lay their buts on the sidewalk.

-- What happened? asked the boy.

-- What happened... the universe almost ended, God made some changes: members of the suicide club no longer go "automatically" to hell, the devil is free to walk the earth, stuff like that.

-- What about me?

-- You'll live for another 60 years ... on average. Take care now, I don't want to see you too soon.

-- And Camy?

-- The little one? She resumed her life about 10 years ago. Here, she gave me this number, I'm sure she's waiting for a phone call.

The driver jumped into the car and went on his way in the tune of gypsy music.

Maybe you didn't read: Chubby - part I - Purgatorium
Versiunea în română: Grăsuțul - partea II - Infernum

Read More »

Grăsuţul - partea II - Infernum

Mașina o luă pe tunelul de la Unirii în jos, făcu dintr-o dată stânga și intră pe un drum pietruit. Automobilul se zguduia teribil și șoferul zâmbi grăsuțului. 

-- Drumul spre iad e pavat cu intenții bune, de asta ai nevoie de suspensii ca lumea. Geamul de deasupra indicatorului de ulei sări în poala șoferului. 

-- Hai să luăm o rută turistică, drumul ăsta îmi zgâlțâie creierii. 

-- Mă urăști?

-- Dacă te urăsc? nu, nu te urăsc.

-- Atunci de ce nu ai lăsat-o pe fetiță să mă atingă, să-mi dea înapoi viața.

-- Hei tu aveai toate motivele să încerci și era de datoria mea să te opresc. Mi-am făcut datoria dar nu te urăsc, îmi ești chiar simpatic, și zicând asta apucă obrazul fălcosului între degete.

-- Ai putea să nu faci asta?

-- HA, ar fi bine să te obișnuiești puștiu, infernul o să fie mult mai dur de atât, un adevărat iad pentru tine. 

-- Serios, asta trebuie să fie o glumă răsuflată până și pentru tine.

-- Da și va fi ultima glumă bună pe care o vei auzi pentru eternitate. 

-- Chiar vrei să mă duci în iad?

-- Da, uite acolo e Lacul Lacrimilor, toate lacrimile iadului ajung acolo, fără el locul ăsta ar fi foarte uscat dar după cum vezi ne menținem. Și acolo este Creasta Sinucigașilor, unde sufletele astea neliniștite încearcă să-și termine existența aruncându-se în râul de foc. Sunt sinucigași de-ai tăi și vor să scape de viața eternă.

-- Și mor ?

Șoferul îi dădu una peste scăfârlie.

-- Cum să moară, sunt deja morți, suferă și își continuă existența. Ehh nu trebuie să disperi, nu o duc toți rău aici. O să ai o eternitate mult mai grea dacă te pedepsești și singur pe lângă pedeapsa oficială. 

Mașina opri în fața unui debarcader și urcă într-o barjă.

Luntrașul întrebă:

-- Și ceva pentru mine?

Șoferul dădu din umeri. 

-- Puștiu ai din întâmplare o monedă de argint la tine.

-- Nu cred.

-- Scuze bătrâne, tinerii ăștia nu știu tradiția.

-- Ar trebui să te las pe partea cealaltă... ar trebui. Dacă aș respecta tradiția ar fi mai mulți morți pe partea cealaltă decât în iad. Nimeni nu se gândește la mine, uită-te și tu cum crește oceanul ăsta de sânge, în fiecare zi parcă drumul e mai lung. 

-- Nu-l băga în seamă munca merge mult mai prost de când îi face concurență podul, îi șopti șoferul băiatului.

-- Este un pod peste apa asta puturoasă și tu m-ai luat cu barca?

-- Tradiția tinere. Nu îmi place autostrada spre iad, e ca o bandă rulantă, procesul își pierde misterul.

Șoferul băgă mâna în supurarea roșiatică coagulată în jurul bricului. Coagularea se lichefie în fața vasului ușurându-i înaintarea.

-- Mersi șefu, îi mulțumi luntrașul.

Șoferul îi zâmbi cu înțeles grăsuțului.

-- Sângele proaspăt vărsat își cere răzbunarea, cu timpul o să ajungă negru și tulbure ca restul. 

Ajunși la destinație luntrașul bombăni ceva și porni înapoi. 

-- Treci înapoi în mașină, nu te duc pe la poarta principală, e coadă mare acolo, știu eu un loc pe unde intrăm mai ușor.

De-a lungul unui gard apăru o poartă ce abia mai stătea în țâțâni și era păzită de un pitic. Grăsuțul citi surprins "Poartă Aprovizionare".

-- Salve am și eu unu mic pot să-l bag pe aci?

Piticul îl salută cu o serie de mârâituri vesele. Piticul vorbea o limbă demult apusă dar prin dispoziția sa băiatul înțelese că îl va lăsa se intre.

În timp ce Moartea îl trăgea pe grăsuț în direcția porții, un trăsnet din cerul tulbure lovi încheietura porții de metal topind-o. Piticul blestemă cu câteva mârâituri spre cer și îl privi mai atent pe băiat. Îl apucă pe grăsuț de nas și îi roti nasul odată spre stânga și de două ori spre dreapta, apoi dădu din cap și mârâi câteva strofe cântate șoferului.

-- Se pare că nu GPS-ul era problema. 

-- Și care e problema?

-- Iadul nu vrea să te primească.

-- Poftim?

-- Da, ei nu fi așa surprins, se mai întâmplă. De ce crezi că e coada aia mare la intrarea principală. Managementul se tot chinuie să facă locuri noi pentru toată lumea dar condamnații ăștia nu sapă cu suficient spor și au rămas în urmă. Nu poți să intri și să bântui haihui pe aici, tre să ai locul tău... poate în cercul al șaptelea cu prietenii tăi sinucigași, sau poate în cercul al doilea.

-- De ce? Cine stă în al doilea?

-- Cei ce greșesc din dragoste.

-- Termină, nu am murit din cauza ei.

-- Ști că dacă împingi un om la sinucidere tot aici ajungi, așa că sunt șanse să o revezi.

-- Serios, când?

-- Peste 62 de ani ... în medie.

-- Nu ști când o să moară?

-- Bine înțeles că știu. Dar voi ști atunci, nu acum. Nu am spus niciodată că sunt omniscient, doar omniprezent. Nu este locul meu să știu lucrurile astea. Hai să găsim un motel pentru tine.

Drumul pavat cu intenții bune arăta mult mai bine la intrarea în iad, iar pe marginea acestuia stătea Motelul Bagajelor Pierdute. Șoferul intră și își făcu loc până la recepție dând coate femeilor și bărbaților cu bagajele doldora în holul de intrare.

-- Mă scuzați vreau un loc pentru puștiu.

Recepționerul tastând de zor îi răspunse fără să ridice ochii.

-- Ne cerem scuze nu mai avem locuri libere, un cult a venit pe neașteptate și ne-a luat toate locurile.

-- Noi am venit primi, se rățoi la șofer o pereche adolescentină. O să aștepți după noi auzi!

Șoferul se întoarse la tânărul cuplu.

-- V-ați grăbit să ajungeți aici fără mine. Nu era timpul vostru dar fie. 

Șoferul ridică o sprânceană la recepționer și acesta începu să bată cu furie în calculatorul antic ce îi răspândea o culoare verzuie pe față.

-- Pot să-l pun într-o cameră cu altcineva, cu una din familiile de cultiști poate?

-- Prea bine, puștiu te las aici.

-- Dar eu nu știu...

-- O să vin să te iau după ce mă lămuresc care e treaba cu tine, e ceva putred în Danemarca.

Intrând în camera de motel băiatul dădu nas în nas cu o fată foarte blondă și foarte palidă. 

-- Tu cine ești? îl întrebă ea.

-- Aa... Eric, m-au pus în camera asta până găsesc alt loc.

-- Eu sunt Cami, poți să stai cât vrei cu noi.

Tatăl fetei îl contră pe băiat.

-- Nu, asta nu se poate, noi avem camera asta, este absurd și ridicând receptorul telefonului un șiroi de sânge începu să-i curgă din urechi până ce reuși să ducă receptorul iar în furcă.

-- Ce e dragă? se minună mama fetei.

-- Taci, băiatul trebuie să stea.

-- Poate ar trebui să vorbești iar cu liderul nostru.

-- Dragă liderul nostru ne-a dus în iad, înțelegi, în iad.

-- Da dar încă e liderul nostru, poate... 

-- Eu unul nu o să-l mai ascult în iad, ok. Tu poți să crezi în continuare în bazaconiile asta dar eu nu mai pot.

-- Cum de ai ajuns aici? întrebă grăsuțul pe fată.

-- Am luat toți o pastilă. 

-- Și tu ai ajuns aici pentru că ei ți-au dat o pastilă? întrebă neîncrezător grăsuțul.

-- Da, m-au întrebat dacă vreau să vin cu ei. Tu cum ai ajuns aici?

-- M-am așezat pe un drum și a dat o mașină peste mine. 

-- Și părinții tăi? 

-- Sunt acolo sus pe undeva.

-- În rai?

-- Nu pe Pământ, încă nu au murit.

-- Îmi pare rău, măcar eu sunt cu părinții mei, și fetița îi zâmbi posomorâtă băiatului.

Grăsuțul privi părinții ce continuau să se certe. Fata se așeză într-un colț de cameră privindu-și păpușele.

-- De când sunt așa?

-- Nu e vina lor, așteptăm de o grămadă de timp și s-au plictisit, o să intrăm și o să fie bine.

-- Auzi ai vrea să vi cu mine? O să mă duc să vorbesc cu cine conduce toată treaba asta. Tu nu meriți să fii aici și dealtfel nici eu.

Cei doi porniră spre poarta de aprovizionare grăsuțul ținând-o de mână pe fată. Ajunși la poarta sudată de trăsnet un bărbat de un blond murdar se holba la poartă de pe partea cealaltă, din interiorul iadului. Grăsuțul se interesă:

-- Putem să intrăm? 

-- Doar dacă vreți să-l săriți, le răspunse omul continuându-și treaba la gard. 

-- Putem face asta? întrebă iar băiatul surprins de posibilitate.

-- Da, de ce nu? deși nu văd de ce ar vrea cineva să sară gardul în iad. 

-- Cine ești tu? întrebă cu timiditate fata palidă.

-- Eu? bărbatul ridică privirea spre copii ușor iritat și continuă. Eu sunt administratorul, se sparge o țeavă, cade curentul, pică fulgere din cer peste poarta de aprovizionare, eu tre să mă ocup de toate astea. Apoi bombăni pentru el însuși: "Tre să găsesc un sudor pe acetilenă, stai ... parcă gardu e din magneziu, o trebui sudură în argon..." 

Grăsuțul apucă ochiurile gardului și poticnindu-se în urcare ajunse pe coama sa. Fata palidă stătea jos neîncrezătoare.

-- Eric ești sigur că e bine ce facem?

-- Hai Cami, apucă-mă de mână, îi zâmbi el fetei. Intrăm în iad și gata am terminat.

Administratorul continuă discuția despre ce sudura ar fi necesară pentru a repara poarta cu piticul paznic pe limba acestuia. 

-- Ok am intrat, acum ce facem? se opinti fata palidă.

Administratorul aruncă o privire spre cei doi.

-- Știți unde trebuie să ajungeți?

-- Nu prea, dădu din umeri băiatul.

-- Ok, două secunde rezolv aici cu poarta și vă duc la registratură în centru, vă rezolvă cei de acolo. 

Cei trei se urcară într-o camionetă fără o roată, ce se hârșâia din când în când de drum doar ca să revină miraculos la o poziție echilibrată. Pe drum administratorul le vorbi.

-- Și ce va aduce pe la noi? Ce ați făcut de meritați damnarea? 

-- Eu nu cred că merităm să fim aici. Eu mă întindeam pe un drum și a dat o mașină peste mine și pe ea au pus-o părinții să ia niște pastile.

-- Ahh doi sinucigași sau poate un sinucigaș și unul mort din dragoste.

-- De ce naiba îmi tot zice lumea asta, nu m-am omorât din dragoste, nu m-am omorât deloc, a fost un accident.

-- Chiar am avut dreptate? le mai nimeresc și eu. Se vede în ochii puștiu, dragostea neîmpărtășită e ca un cablu electric neizolat, face scântei, asta mi-a spus-o un electrician. Acu stai liniștit, te înțeleg, mulți dintre noi nu merităm să fim aici, în frunte cu mine. Dar iadul e un loc primitor pentru toți. O să se găsească ceva și pentru tine. 

Fata palidă îl privi atent apoi intră și ea în conversație.

-- Eu cred că are ochiii aia de câine abandonat.

-- Serios și tu? dădu din cap grăsuțul.

-- Da așa e, dar electricianul meu a spus-o mai poetic, surâse administratorul.

Grăsuțul încercă să dirijeze conversația în altă direcție.

-- Omule, nu înțelegi, nu avem ce căuta aici, așa că ne ducem la centrul ăla și acolo o să ne dea un bilet pentru un alt loc.

-- Rai? Vreți în rai? rămase surprins administratorul.

-- Nu, nu știu, oricum nu aici.

Administratorul mustăci un pic.

-- Nu cred că se poate... dar e treaba voastră. 

Ajunși la registratură, administratorul îl salută pe portar și îi prezentă pe copii. 

-- Cică a fost o neînțelegere cu ei doi. Dânșii nu merită să fie în iad.

Portarul bufni în râs și o flacără îi scăpă pe o nară făcându-l să-și dea o palmă din reflex. 

-- E o coadă până dincolo de poarta iadului, aviză portarul.

Administratorul zâmbi.

-- Glumește, luați un număr de ordine. 

Și spunând asta administratorul le întinse un bilet cu numărul 8 scris pe el, apoi continuă.

-- Aveam treabă cu ei mai devreme dar puteți intra în locul meu. 

Portarul privi biletul și îi escortă înauntru. 

-- Aveți noroc o programare aici ia zeci de ani.

Copiii intrară în clădirea dărăpănată cu uși ce abia se mai închideau. Fură primiți în biroul unui om complet roșu ce încerca să repare o mașină de scris.

-- Oricare ar fi problema dumneavoastră ar fi bine să nu vă fie necesare literele z și y.

-- A fost o neînțelegere ...

-- Numărul de ordine vă rog... opt. Și tastă pe mașina de scris o-p-t. 

-- Nu merităm să fim aici și am vrea să plecăm, încercă iar băiatul.

-- Nimeni, niciodată nu a ieșit vreodată din iad. Mă rog cu câteva excepții legendare, dar toate astea au fost cu mult înaintea administrației curente.

-- Ascultă, nu am făcut nimic rău nu avem ce căuta aici.

-- Ni-me-ni... sau poate ști să cânți la liră ... nu nu nu nimeni. Tot ce pot face pentru noii veniți este o "r-e-a-p-a-r-t-i- -a-r-e" ... la naiba cuvântul ăsta are un z. Îmi pare rău, nu vă pot ajuta, vă rog să vă reprogramați la o dată ulterioară.

Bărbatul roșu înfipse biletul de ordine într-un cui iar copiii fură supți în afara clădirii.

În fața registraturii administratorul stătea la taclale cu portarul.

-- Deci? întrebă el pe copii.

-- Ne-a dat afară... răspunse supărat grăsuțul.

-- Am încercat să vă spun, nu este nicio cale de scăpare. Nimeni nu iese din iad. Bine... am putea pur și simplu să năpustim porțile suntem mulți pe partea asta.

-- Și nu-o să ne oprească nimeni? 

-- Heruvimii, serafimii, vrun arhanghel sau doi.

-- Am avea vreo șansă?

-- A fost prevestit că se va întâmpla, apoi cu un zâmbet șugubăț continuă, în plus ai adus ceva, ce ne-ar putea ajuta.  

Ajunși la porțile iadului administratorul îi vorbi băiatului.

-- Dă-mi Cuiul Facerii, o să-l bat în poartă cu ciocanul lui Hefaistos și ea o să se deschidă ...mai mult sau mai puțin.

Băiatul se căută în buzunare și scoase mărgeaua ce căzuse jos când Viața și Moartea se atinseseră.

Fata palidă îl trase pe grăsuț de mână.

-- Eric crezi că e bine ce facem?

-- E nedrept Cami, nu merităm să fim aici.

Administratorul plesni mărgeaua de poarta iadului și odată crăpată aceasta îi smulse ciocanul din mână și cu un vid inimaginabil îl dezintegră. Din distrugerea mărgelei rezultă o mică gaură neagră ce dizlocă poarta din țâțâni. 

În următoarea clipă Moartea apăru lângă grăsuț.

-- Serios puștiu, tu ești Anticristul? Tu?

Băiatul se uită lung la șofer.

-- Nu cred că merităm să fim aici. Nici eu și în nici un caz ea.

-- Nu, ea nu merită. 

-- Și atunci de ce ai adus-o în iad.

-- Nu era în iad, era la intrarea în iad, e o diferență.

-- Și de ce era acolo?

-- Trebuia să le dea drumul părinților, ști tu, să poată fi aruncați în eternitate.

Șoferul îngenunche în fața fetei palide, mângâind-o. 

-- Ce faci copilu ești bine?

-- Da mulțumesc domnu Moartea, cred că am făcut o boacănă.

-- Știu, dar o să fie bine.

Moartea se ridică și arătând spre distrugerea porților îi vorbi băiatului.

-- Crezi că treaba asta nu o să aibă consecințe? O să aibă consecințe de magnitudini biblice, aș putea zice chiar apocaliptice. 

-- Nu pari foarte dezamăgit, replică grăsuțul.

-- Adevărul e că trebuia să vină mai devreme. Se zvonea pe la 1300, ciume, boli, lucram în trei schimburi, aș fi preferat să se termine atunci. 

Comete în flăcări albastre străbăteau cerul cavernos al iadului în direcția porții. În spatele administratorului șiruri de morți și demoni se adunau curioși și nerăbdători.

Din flăcările cometelor ieșiră bărbați îmbrăcați în armuri ruginite plutind deasupra pământului cu ajutorul a șase aripi de foc albastru. Liderul lor o luă în față vorbind clar cu administratorul.

-- Te-ai hotărât, te-ai săturat de existența asta mizerabilă și ai îndrăznit revolta, ai hotărât sfârșitul sfârșiturilor.

Administratorul le făcu semn tuturor să stea liniștiți, își dădu jos halatul de lucru și se apropie de îngerul plutitor.

Grăsuțul îl împunse pe șofer.

-- Deci el e diavolul? șopti băiatul.

-- Da... nu ți-am spus că o să-l vezi pe aici? 

Îngerul scoase o sabie de lumină albă pregătit să-l străpungă pe administrator.

-- Sunt obosit, m-am săturat și nu numai pentru mine dar și pentru ei. Fie mă lăsați să plec fie mă exterminați pentru totdeauna. Știu ce urmează și nu o să mă lupt cu tine.

Îngerul înfipse sabia în pieptul administratorului doborând-ul. 

-- Și acum ce o să se întâmple? întrebă grăsuțul înghețând în loc.

-- Nu știu, fără diavol nu există iad, contemplă Moartea. 

Și privind în jur observă că toți îngerii și demonii încremeniseră în loc, lipiți parcă de aerul în care se regăseau.

-- Fără iad, viața rămâne o ecuație ce nu poate fi rezolvată, menirea universului stă în balanță, iar timpul nu mai are de ce să curgă. 

Privindu-l pe băiatul înghețat în timp, Moartea continuă retoric. 

-- Poate că ăsta e momentul când Moartea trebuie la rândul ei să moară. 

În acel moment, fetița jovială ce era Viața îl împunse în coaste iar Moartea scoase un guițat.

-- Nu te lua atât de în serios, okey? îi spuse fetița cu ochii mov.

-- Ce naiba? exclamă el.

-- Ha ha, ți-am zis că nu e o idee bună să-l aduci pe puști în iad.

-- Ce cauți aici?

-- Am venit să-l reînvii pe el, arătând spre administratorul străpuns de sabia de lumină.

Viața veni lângă administrator își închise ochii și se apropie cu degetul de nasul lui. 

-- Stai, stai ... ești sigură că vrei să faci asta? insistă Moartea.

-- E în regulă, Șefa vrea să facă niște schimbări.

Și atingând nasul administratorului, acesta reveni la viață iar apoi o mie de voci feminine cristaline se auziră în iad: Facă-se voia Mea.  

Grăsuțul se trezi cu nasul complet înghețat lipit de asfalt. Șoferul îl ajută să se ridice de pe asfalt. Moartea și grăsuțul se așezară cu fundul pe trotuar.

-- Ce s-a întâmplat? întrebă grăsuțul.

-- Ce să se întâmple... universul era cât pe aci să se termine, Dumnezeu a făcut niște schimbări: sinucigașii nu mai ajung automat în iad, diavolul e liber să se plimbe pe pământ, chestii de genul ăsta. 

-- Cu mine ce o să se întâmple?

-- Tu o să mai trăiești vreo 60 de ani... în medie. Să ai grijă de tine, nu vreau să te revăd prea curând. 

-- Și Cami?

-- Micuța? ea și-a reluat viața de vreo 10 ani. Uite, mi-a dat numărul ăsta, sunt sigur că așteaptă un telefon de la tine.

Șoferul se urcă în mașină și porni la drum în ritmul unei muzici țigănești. 

Poate nu ai citit: Grăsuțul - partea I - Purgatorium

English version: Chubby - part II - Purgatorium 

Read More »

Grăsuţul - partea I - Purgatorium

Un grăsuț într-o geacă neagră se așeză cuminte pe bordura unui drum subțire de la marginea liniștită a orașului. 

Drumul lega tulpina metropolitană de rămurelele cartierului prin curbe strangulate de blocuri. Iar la ora asta, la ora 5 dimineața nu mai era nimeni pe stradă, nici măcar o pasăre nu își arăta ciocul pe cer, dar asta nu era neapărat din cauza orei ci din cauza zilei. Revelionul trecuse de 4 ore și 39 de minute iar păsările speriate de artificii se ascundeau în cuiburi cu gândul la țări străine. 

Grăsuțul își luă fesul de pe cap lăsându-și părul să respire aerul rece de iarnă. Se inspectă de sus până jos, era îmbrăcat cu totul în negru, și decise să se întindă pe drum. "E inevitabil, trebuie să treacă o mașină pe aici", gândi el. Crepusculul dimineții se combina cu luminescența gălbuie a smogului de deasupra orașului. Lumina asta obositoare împroșca strada ștergându-i contururile, topindu-l pe grăsuț în asfalt.

Plinuțul privea cerul când în cap îi veni idea că fața l-ar putea da de gol, așa că se întoarse cu ochii la pământ și își lipi nasul de bitumul rece. "Mă întreb dacă iadul e un loc rece sau cald", contemplă el. 

Grăsuțul auzi o mașină zgomotoasă apropiindu-se, își închise ochii strângând din dinți în așteptarea loviturii. După o frână bruscă și câteva înjurături spurcate mașina își continuă drumul agale. În urma ei o limuzină neagră se apropie liniștită de băiat parcând fix lângă acesta. Din ea ieși jovial un bărbat îmbrăcat într-un costum ieftin de poliester ce se cocoșă lângă băiat. 

- Poți să te ridici? întrebă șoferul.

Grăsuțul jenat de ridicolul situației se dezlipii molatic de pe asfaltul ce se înmuia sub el.  

- Ce făceai acolo? continuă șoferul.

- Nimic, se răsti enervat băiatul.

- Încerca-i să te omori? De ce? Lasă-mă să ghicesc la vârsta ta ... o fată?

Băiatul îi ignoră întrebările și intră în blocul de vizavi, destinația originală, acasă la el. Chemă liftul însă el nu se dorea chemat așa că grăsuțul o luă pe scări. Ajuns acasă apăsă clanța însă ușa părea înțepenită de frig. Se așeză cu fundul pe caloriferul de pe hol luând în calcul dacă merită să sune la ușă de 10-20 de ori cât să-și scoale părinții. Privind prin geamul de pe hol îl văzu jos pe șoferul limuzinei jucându-se pe telefon. Cu ochii în telefon șoferul îi făcu un semn cu mâna. Grăsuțul coborî la el.

- Ce cauți aici? îngână băiatul.

- Aștept un client. Auzi tu ai WiFi aici, nu îmi dai și mie parola?

Băiatul dădu din umeri.

- Nu o știu pe de rost.

- Ghinion, stau aici plictisit de moarte, am ajuns să număr crăpăturile din asfalt, uite vezi umbra aia ciudată, de unde crezi că vine?     

- E un joc? nu știu ... de la un copac? 

- Nu serios, uită-te atent la ea, insistă șoferul.

Băiatul o privi câteva secunde, ea prindea volum cu cât se uita mai atent la ea.

- Aia e geaca mea, expiră băiatul.

- Da? și dacă te uiți mai atent?

- Cineva o poartă ... ce dracu?

- Nu, nu dracu, Moartea, îi zâmbi șoferul. Deși având în vedere că te-ai sinucis e posibil să-l vezi și pe el cât de curând. Mașina nu te-a ratat copilu, a trecut peste căpșorul tău ca peste o vânătă coaptă. 

Șoferul se înclină spre băiat iar acesta o luă la fugă. 

- Chiar vrei să te las aici? urlă șoferul după el.

Băiatul se refugie într-un mic parc de cartier, păzit de blocuri pe toate părțile. Se aşeză pe o bancă scorojită. Se simții dintr-o dată foarte obosit ca și cum ar fi fost lovit de nesomnul nopții trecute. Blocurile din jur păreau că se încovoaie spre el. Soarele luminase de-a binelea cerul iar băiatul rotofei se întinse cu capul pe bancă. Copacii erau reali, banca era și ea reală nu avea de ce să se teamă. Zgomote înfundate se auzeau în depărtare însă totul era foarte liniștit aici. „Nu are cum” gândi el și își închise ochii, oboseala adormindu-l pe bancă.

Se trezi când soarele ajunse la amiază, orașul era încă gol dar pe asfalt pete negre mișunau de colo colo. Una din umbrele astea se apropie de grăsuț și se prelinse fix pe banca lui. „Trebuie să fie un vis” gândi el.

Grăsuțul plecă în căutarea unui om, în carne și oase. Îl găsi în fața unui cinematograf de cartier. Era un bătrân gârbovit și băiatul îl urmă în cinema. 

- Mă scuzați, îl interpelă băiatul.

Bătrânul ridică o sprânceană, îl privi lung apoi își puse un deget la gură și îi șopti băiatului.

- Mai încet că începe filmul, care-i baiul? 

- Credeam că înnebunesc, nu am mai văzut un om toată ziua.

- E după revelion poate că dorm, bătrânul îi zâmbii și se întoarse la film.

Băiatul încercă să înțeleagă filmul însă sunetul venea spre ei asemenea unui ecou dintr-o altă cameră. 

- De ce se aude așa prost?

- E un film străin, citește subtitrările, o să te obișnuiești după un timp. 

Băiatul privi în jur și ascultă ecourile filmului iar printre ele erau și comentariile unui public absent. Privindu-l pe bătrân băiatul acceptă într-un sfârşit, el și bătrânul erau morți.

- Cred că ... ești primul mort pe care îl văd. 

- Aaa ... tu ești un răposat călduț? nu-i bai o să prinzi tu şpilu.

- De ce nu suntem mai mulți prin oraș? 

Bătrânul dădu indiferent din mâini.

- Unii mai pleacă, alții sunt luați, nu îți bate capul.

- Sinucigașii ajung în iad? întrebă serios băiatul.

- Te-ai sinucis puștiu? Da asta e una din reguli. 

- Deci trebuie să mă duc în iad...

- Trebuie? eu nu am spus asta, e doar o regulă prostească. 

Apoi lăsându-se pe spate continuă spre grăsuț.

- E cumva ca în filmul ăsta, ai fost atent? e vorba despre un tată ce își convinge copiii că pisicile sunt ucigași feroce și că avioanele de pe cer sunt doar jucării de lemn.

- Și ei nu își dau seama că îi păcălește?

- Nu, pentru că aveau încredere în tatăl lor şi pentru că erau prea speriaţi de pisici ca să iasă din casă, explică bătrânul.

Băiatul privi ecranul unde unul dintre copii trăgea cu praștia după avioanele de pe cer.

- A venit un șofer după mine, continuă băiatul.

- Cine? Moartea? Moartea obișnuia să fie mai de treaba acu vine pe aici și caută internet moca. Lasă-mă să-ți spun ceva, moșul se apropie de puști, există un rai însă Moartea nu te poate duce acolo, doar Viața te poate duce acolo.

- Viața? e cam târziu pentru asta, acum sunt un șnițel pe marginea drumului.

- Nu viața ci Viața, accentuă bătrânelul, e o fetiță ce se plimbă de colo colo printre umbre, e acolo pe străzi pe undeva, ea te poate ajuta.

Băiatul îl lăsă pe bătrân în cinematograf și se întoarse acasă. Postat în fața blocului era șoferul de noaptea trecută.

- Te-ai dus s-o vezi?

- Pe cine? 

- Pe dragostea ta, din cauza căreia... ști tu ... fleoșc.

- Nu e nici o dragoste.

- De ce m-ai minți pe mine? ridică o sprânceană șoferul.

- Și până la urmă cine ești tu?

- Eu? Lubrifiantul interstițial al universului, Moartea la dispoziția ... ahem ... ascultă la mine trebuie să o vezi, doar așa o să ști dacă poți să pleci de aici și să ajungi unde trebuie.

- În iad vrei să zici, pentru că m-am sinucis ar trebui să ajung în iad.

- Da în iad dar nu e ce crezi tu, toată lumea ajunge în "iad". Practic nu există rai sau mă rog prea puțin, după cum vezi mașina de lucru nu e un elicopter. 

- Și nu ar fi mai bine să rămân aici și să mă uit la filme pentru eternitate?

- Tu crezi că morții care hoinăresc pe aici o duc bine? Cei care rămân au sechele de care nu vor scăpa niciodată. Datoriile lor nu vor fi niciodată plătite, tragediile lor nu vor fi niciodată uitate, iubirile lor nu vor fi niciodată împlinite. Locul ăsta nu este pentru morți. Bătrânelul ăla ce bântuie cinematograful nu a avut nicio șansă. 

Băiatul începu să apese cu vârful degetelor în metalul din cadrul ușii de bloc încercând să vadă dacă cedează sub presiune, dacă poate intra prin obiecte, nimic. 

- Trebuie să o vezi, doar așa o să ști dacă rămâi sau nu, oftă șoferul. 

Grăsuțul se strecură în casa fetei însă ajuns în fața ușii ei nu putea intra. Își închise ochii și începu să împingă cu toată forța în ușa de lemn ce îl despărțea de ea. Ușa îl opri, dar alunecând spre încheietura ușii se trezi strecurându-se ușor ușor, ca un balon de apă, prin locul gol dintre balamale, în dormitorul fetei. O umbră era întinsă în pat iar băiatul se concentră să o vadă mai bine. Căutând cu privirea sursa umbrei reuși să o vadă precum o ceață colorată. 

- Te iubesc, sau mai degrabă te-am iubit, contemplă câteva clipe. Acu că sunt proaspăt decedat bănuiesc că nu mai contează, poate nu a contat niciodată. 

Conturul fetei se întări iar substanța ei aeroasă se coagulă în fața băiatului.

- Ce ai spus? se întoarse ea spre el.

Băiatul surprins îi răspunse bâlbâit.

- Că te iubesc și că am murit.

- Nu cred că se moare din cauza asta, îi răspunse ea amuzată. 

- Ai fi surprinsă, continuă grăsuțul nevenindu-i să creadă că vorbește cu ea. 

- Ar trebui să iei ceva pe tine ... ești așa transparent uite îți văd coastele. Chiar ești mort?

- Cred că da.

- Și de ce ai venit la mine?

- Moartea crede că m-am sinucis din cauza ta. Așteaptă să vadă dacă voi deveni un poltergeist, din ăsta etern, terorizând lumea vie sau dacă mă poate duce liniștit în iad.

- Păi dacă te-ai sinucis din cauza mea atunci poate ar trebui să mă bântui pe mine. 

- Nu știu, nu cred. Pur și simplu mă prosteam și a dat o mașină peste mine. Nu cred că am murit din cauza ta.

- Aha mă gândeam că poate vrei să mai stai cu mine în loc să te duci în iad, dar fă cum vrei ... Auzi cum e să fi mort? 

- Ce să-ți zic, nu poți să treci de-a binelea prin uși ca în desene animate, dar poți să intri moca la cinema și în rest pare cam plictisitor.

Fata se apropie de el.

- Ai avut vreodată un vis în care știai că visezi? Și spunând asta își trecu vârful degetelor prin el.

- Hai nu fi nașpa, nu mă vezi pe mine că îmi bag degetele în tine.

- Scuze. Nu fi atât de trist sunt sigură că sunt mulți oameni interesanți în iad: Caesar, Ioana d'Arc ... Gandhi.

- Și chiar mai bine de atât dacă nu m-a mințit Moartea.

- Poftim? 

- Nimic... uite cred că ar fi mai bine să plec.

- Nuu, te rog mai stai, trebuie să-mi spui și mie cum e Moartea, e o tipă bună?

- Poate data viitoare, și întorcându-i spatele ea se transformă în fum.  

Grăsuțul porni în căutarea Vieții pe străzi în intersecții aglomerate de umbre și apoi în locuri pustii, în ganguri și locuri întunecate, în subsolurile blocurilor și în găurile de canal, însă nu văzu nimic. Viața nu era pe nicăieri aşa că se întoarse în parc, pe banca unde îşi dormise primul somn de stafie. Deasupra auzi dintr-un cuib strigătul unui pui de huhurez. Aruncă o privire într-acolo și văzu puiul de pasăre plângând. Culmea, pe o cracă încercând să ajungă la pasăre era o fetiță ce se cățăra spre ea. Fetița atinse puiul și dintr-o dată el dispăru. 

Grăsuțul îi făcu cu mâna, iar fetița coborî. Băiatul îi observă ochiii mari, curioși și mai cu seamă violeți. Fetița se așeză lângă el pe bancă, în urma paşilor ei răsărind fire proaspete de iarbă.

- Cred că pe tine te căutam, remarcă băiatul.

- Pe mine? întrebă fetița îndreptându-și rochița. 

- Da, cred că poți să mă ajuți. Să mă duci în rai sau măcar undeva să nu ajung în iad.

- În iad? De ce în iad, ce s-a întâmplat?

- Am murit, a dat o mașină peste mine. Stăteam în mijlocul străzii pe asfalt și ...

Fetița se bosumflă. 

- Și ce căuta-i în mijlocul drumului?

Băiatul luă o gură de aer și încercă să-i explice.

- Am iubit o fată și ea nu m-a iubit pe mine, cam asta e. Am ajuns în mijlocul drumului pentru că nu mai vroiam să tânjesc după ea. Să nu mai mă culc seara cu gândul la ea și să nu mai mă trezesc dimineața tot cu gândul la ea. Nu știu, vroiam să-mi treacă.

- Păi şi cu ea ai vorbit?

- Da, dar cam târziu eram deja mort. Oricum nu m-a luat în serios, cred că visa. 

Fetița îi zâmbi trist.

- Nu cred că pot să te duc în rai... dar nici nu meriți să ajungi în iad.

Și spunând asta întinse un deget spre nasul băiatului, doar ca să se lovească de palma șoferului ce apăru deodată între ei. O explozie de scântei multicolore rezultă în urma atingerii lor și o mărgea căzu jos fierbând în pământul de iarnă.

- Oh nu, ăsta e a meu, spuse Moartea privindu-o pe fetița cu ochii violeți. 

Viața îi zâmbi năstrușnic bărbatului îmbrăcat în poliester negru.

- Bună, ce mai faci, încă duci oamenii în iad?

- Acolo unde merită fetițo.

În timp ce Moartea și Viața se certau pe sufletul său, grăsuțul luă de jos mărgeaua ce trepida cu o energie ancestrală.

- Aha, eu cred că el ar mai merita o șansă, continuă Viața.

- De ce, pentru că a murit din dragoste? se răsti Moartea.

- Nu... pentru că nu a făcut nimic rău. Nu poți să arunci un copil inocent în iad.

- Păi uită-te la mine cum o fac.

- Bine, fă cum crezi, dar eu cred că greșești.

- Deci copilu ce zici, ești pregătit? Moartea își îndreptă atenția spre băiat.

- Cred că da, putem să mergem, îi răspunse decepționat băiatul.

Și cu asta grăsuțul urcă în limuzina neagră iar șoferul intră trântind portiera după el.

- Apropo că te întrebai mai devreme, este cald, chiar foarte cald în iad. Să văd, am venit pe Unirii ar trebui să fac stânga și o să ajungem imediat. 

Dădu doi bobârnaci la GPS dar acesta tot nu îi arătă drumul.

Continuă în... Grasuțul - partea II - Infernum

English version: Chubby - part I - Purgatorium

Read More »

Chubby - part I - Purgatorium

A chubby kid in a black jacket sat calmly on the edge of a thin road on the quiet edge of the city.

The road connected the metropolitan stem to the little branches of the neighborhood with curves strangled by apartment buildings. And at this time, at 5 o'clock in the morning there was no one on the road, not even a bird in the sky showed its beak, but that was not necessarily because of the time but because of the day. The New Year had passed 4 hours and 39 minutes ago, and frightened birds hid in nests thinking of foreign lands. 

The chubby kid took his hat off, letting his hair breathe the cold winter air. He inspected himself top to bottom, he was dressed head-to-toe in black, and decided to lie down on the road. "It's inevitable, a car has to go by", he thought. The twilight of the morning combined with the yellowish fluorescence of the smog above the city. This tiring light splashed the street wiping its outlines, melting the plump boy into the asphalt. 

The jelly-belly was gazing at the sky when a thought crossed his mind, his face could give him away, so he turned his eyes to the ground and pressed his nose to the cold bitumen. "I wonder if hell is a cold or a hot place," he contemplated. 

The chubby kid heard a noisy car approaching, he closed his eyes, clenching his teeth in anticipation of the blow. After a sudden brake and a few curse words, the car continued its journey furiously. Behind her, a black limousine approached quietly and parked beside the boy. A man dressed in a cheap polyester suit jovially came out and hunched his back towards the boy.

- Can you get up? asked the driver.

The boy embarrassed by the ludicrous situation broke loose from the sticky asphalt melting below him.

- What were you doing there? continued the driver.

- Nothing, snorted the boy.

- Were you trying to kill yourself? Why? Let me guess, at your age ... a girl?

The boy ignored his questions and entered the apartment building facing the road, his original destination, his home. He called the elevator, but it did not want to come, so the chubby kid took the stairs. Reaching the front of his home he pressed the door handle, but the door seemed glued shut by the cold. He sat his butt down on the lobby heater considering whether or not to ring the door bell 10-20 times so his parents would wake up and let him in. Looking through the glass in the hallway, he saw the limousine driver playing on his phone. With his eyes still on the phone, the driver gave him a wave. The chubby kid went back down. 

- What are you doing here? lamented the boy.

- I'm waiting for a client. Do you have WiFi here, can you give me the password?

The boy shrugged.

- I don't know it by heart.

- That's too bad, I'm sitting here bored to death, literally counting the cracks in the pavement. Look at that shadow over there, where do you think it comes from?

- Is it a game? I don't know ... from a tree?

- No seriously, really look at it, insisted the driver.

The boy looked at it for several seconds, and the closer he looked the more the shadow began gaining volume.

- That's my jacket, exhaled the boy.

- Yes? And if you look closely?

- Somebody's wearing it ... what the devil?

- No, no not the devil, Death, smiled the driver. Though given that you committed suicide, it's likely you'll see him soon enough. The car didn't miss you kid, it went over your head like a ripe eggplant.

The driver leaned toward the boy and he ran away.

- Do you really want me to leave you here? the driver wailed after him.

The boy escaped into a small neighborhood park, guarded by apartment buildings on all sides. He sat on a scuffed bench. Suddenly he felt very tired as if he had been hit by the past night's sleeplessness. The surrounding buildings seemed to bend toward him. The sun lit up the sky and the plump boy stretched his head on the bench. The trees were real, the bench was real and there was nothing to fear. Clogged noises were coming from the distance, but everything was very peaceful here. "It can't be", he thought, closing his eyes, fatigue making him fall asleep on the bench.

He woke up when the sun had reached noon, the city was still empty, but on the asphalt black spots were moving around. One of these shadows approached the chubby kid and oozed it's way on his bench. "It must be a dream", he thought.

The chubby kid went looking for a man of flesh and blood. He found him in front of a neighborhood cinema. He was an old man, and the boy followed him in the cinema.

- Excuse me, interjected the boy.

The old man raised one eyebrow, stared at him for a long time, then put a finger to his mouth and whispered to the boy.

- Keep it down the movie is about to start, what's the trouble?

- I thought I was going crazy, I haven't seen a person all day long.

- Well it's after the New Year's maybe they are sleeping, the old man smiled, and returned to the film.

The boy tried to understand the movie, but the sound came to them like an echo from another room.

- Why is the sound so bad?

- It's a foreign movie, read the subtitles, you'll get used to it after a while. 

The boy looked around and listened to the echoes of the film and among them were the comments of an absent audience. Looking at the old man, the boy finally accepted, he and the old man were dead.

- I think ... you're the first dead man I've ever seen.

- Aaa ... you're a warm corpse? no worries you'll get the gist of it.

- Why aren't there more of us?

The old man waved his hands.

- Some go away, others are taken, Don't bother your head about it.

- Do people who commit suicide go to hell? the boy asked seriously all of a suden.

- Did you kill yourself kid? Yes, that's one of the rules.

- So I have to go to hell.

- Have to? I didn't say that, is just a senseless rule.

Then, leaning back, he continued towards the chubby kid.

- It's like this movie, were you paying attention? It's about a father who persuades his children that cats are ferocious killers and the airplanes in the sky are just wooden toys.

- And they don't realize he's fooling them?

- No, because they trusted their father and they were too scared of cats to leave the house, the old man explained.

The boy glanced at the screen where one of the children was shooting his sling at an airplane in the sky.

- A driver came after me, the boy continued.

- Who? Death? Death used to be a lot nicer but nowadays he's too busy looking around for free internet. Let me tell you something, the old man approached the boy, there is a heaven but Death can not get you there, only Life can get you there.

- Life? It's a little late for that, I am a shiskebab on the side of the road.

- Not life, but Life, emphasized the old man, she's a little girl who walks around between the shadows, she's out there somewhere in the streets, she can help you. 

The boy left the old man in the cinema and returned home. Posted in front of the apartment building was last night's driver.

- Did you go see her?

- Who?

- Your love, because of whom ... you know ... splat.

- There's no one like that.

- Why would you lie to me? the driver raised an eyebrow.

- And who might you be, exactly?

- Me? The interstitial lubricant of the universe, Death at your disposal ... ahem ... listen to me you have to see her, that is the only way you'll know if you can get out of here and get where you need to go.

- In hell you mean, because I committed suicide, I should go to hell.

- Yes in hell but it's not what you think, everyone goes to "hell". Basically, there is no heaven or too little of it, as you see the work vehicle is not a helicopter.

- And wouldn't I be better off staying here and watching movies for eternity?

- Do you think the dead wandering the earth are doing well? Those who remain will never escape the consequences of their lives. Their debts will never be paid, their tragedies will never be forgotten, their love will never be fulfilled. This place is not for the dead. The old man haunting the cinema didn't stand a chance.

The boy began to press his fingertips in the building's metal door trying to see if it resisted under pressure, if he could get through objects, nothing.

- You have to see her, that's the only way you will know if you'll stay or not, sighed the driver. 

The chubby kid sneaked into the girl's house, but came to a closed door and could not enter. He closed his eyes and started pushing with all his force into the wooden door that separated him from her. The door stopped him, but he began sliding to the door's edge and before he knew it he was squeezing like a water balloon between the door's hinges, in her bedroom. A shadow was stretched out on the bed, and the boy focused on seeing her better. Looking for the source of the shadow, he could see her as a colorful fog.

- I love you, or rather I loved you, mulled over the boy for a few moments. Now that I'm dead, I guess it does not matter, maybe it never mattered.

The outline of the girl grew stronger and her airy substance coagulated in front of the boy.

- What did you say? she turned to him.

The surprised boy replied stunned.

- I love you and I'm dead.

- I don't think that can kill you, she said somewhat amused.

- You would be surprised, replied the boy, still surprised he was able to speak to her.

- You should really put something on ... you're so transparent I can see your ribs. Are you really dead?

- I think so.

- And why did you come here?

- Death thinks I committed suicide because of you. It's waiting to see if I'll become a poltergeist eternally terrorizing the living world, or if It can lead me quietly to hell.

- Well, if you killed yourself because of me then maybe you should haunt me.

- I do not know, I don't think so. I was just fooling around and a car drove over me. I don't think I died because of you.

- Oh, I was thinking you might want to stay with me instead of going to hell, but do whatever you want ... So what's it like being dead?

- What can I say, you can't go through doors like they do in cartoons, but you can sneak in cinemas, other than that it seems a bit boring.

The girl approached him.

- Have you ever had a dream were you knew you were dreaming? And saying that, the girl crossed her fingertips through him.

- Come on, don't be lame you don't see me putting my fingers through you.

- Sorry. Don't be so sad I'm sure there are many interesting people in hell: Caesar, Jeanne d'Arc ... Gandhi.

- And quite a lot more, if Death didn't lie to me.

- What?

- Nothing ... look I think it would be better if I left.

- Noo, please wait, you have to tell me how's Death, is she hot?

- Maybe next time, and turning his back she turned into smoke. 

The chubby kid started searching for Life on the streets at intersections cluttered with shadows and then in empty places, in alleyways and dark passages, in the basements of buildings and in the sewers, but saw nothing. Life was nowhere to be seen. Then he came back to the park, and sat on the bench were he had first napped as a ghost. Above, he heard the cry of a baby gray owl from a nest. He glanced over and saw the baby bird weeping. Amazingly on a branch trying to reach the bird was a little girl climbing towards her. She touched the chick and it suddenly vanished. 

The chubby kid waived, and the little girl came down. The boy noticed her big curious eyes, especially for their purple color. The little girl sat next to him on the bench, fresh blades of grass emerging behind her footsteps.

- I think I was looking for you, remarked the boy.

- Me? The girl asked, straightening her dress.

- Yeah, I think you can help me. Take me to heaven or at least help me not go to hell.

- Why hell? What happened?

- I died, a car ran over me as I was standing in the middle of the street ...

The little girl pouted.

- So what were you looking for in the middle of the road?

The boy took a breath and tried to explain.

- I loved a girl and she didn't love me, that's about it. I sat in the middle of the road because I didn't want to long for her anymore. To stop thinking about her before I go to sleep at night, and to stop thinking about her when I wake up in the morning. I don't know, I wanted to let go.

- Well ... did you talk to her?

- Yeah, but a little late, I was already dead. She didn't really take me seriously, I think she was dreaming.

The little girl looked at the boy sadly.

- I don't think I can take you to heaven ... but you don't deserve to go to hell either.

And saying that, she stretched a finger towards the boy's nose, just to hit the driver's palm, that suddenly appeared between them. An explosion of multicolored sparks resulted from their touching and a bead fell down boiling in the winter soil.

- Oh no, he's mine, said Death watching the purple-eyed girl.

Life gave the man wearing the black polyester suit a mischievous smile.

- Hello, how are you, still taking people to hell?

- Where they belong little girl.

While Death and Life were quarreling over his soul, the chubby kid picked up the bead that was trembling with ancestral energy.

- I think he deserves a second chance, continued Life.

- Why, because love killed him? snapped Death.

- No ... because he didn't do anything. You can't just throw a inocent child in hell.

- Well watch me.

- Okay, do what you want, but I still think you're wrong.

- So kid what do you say, are you ready? Death turned his attention to the boy.

- I think so, we can go, the boy replied defeated.

And with that, the chubby kid climbed into the black limousine with the driver going in after him slamming the car door.

- By the way, you were asking yourself earlier, it's hot, it's really quite hot in hell. Let's see, I came on Union street, I should do a left and we'll get there in no time.

He flicked the GPS twice and it still didn't show the way. 

Continued in... Chubby - part II - Infernum

Versiunea în română: Grăsuțul - partea I - Purgatorium

Read More »