Săpun

O urzicare pe mână, așa a început. O urzicare ce creștea ușor și bine, împodobită cu mici mărgele albe și purulente. Globulele astea albe se iveau în vârful unor mușuroaie de carne roșie ce erupeau ca niște mini-vulcani biologici. Situația nu mai putea fi ascunsă de mâneci lungi și chiar mai mult de atât micile dealuri de carne vie începuseră să-l doară. Abia atunci în ceasul al 12-lea Holt se hotărî să meargă la doctor. 

Dermatologul la care ajunse stătea în spatele unei uși înalte de metal cu vopsea albă scorojită, iar într-un colț al holului de primire înflorea o pată de igrasie în forma unui cap de om. 

Fu primit înauntru dar înainte de toate domnul doctor se scărpină în cot. Holt privi asta ca pe un semn rău, făcu un pas înapoi încercând ușa pe la spate însă clanța rămase înțepenită. Doctorul îi făcu semn să se apropie.

-- Cu ce vă pot ajuta?

-- Am o mâncărime pe mâini, își ridică palmele în sus arătându-i cele două pete roși ce curgeau spre coate.

-- Partea enervantă este că mă dor.

Scărpinându-se în barbă dermatologul se lungii pe sub masă și scoase câteva prezervative de dimensiuni mici pe care și le rulă pe degete.

-- Să vedem.

Doctorul se apropie și testă pielea lui Holt. 

-- Este suficient, aprecie doctorul.

Apoi zâmbi ridicând o sprânceană, se scărpină la subraț și aruncă prezervativele la gunoi. 

-- Ai un mormoloc pe mână, de acolo ți-se trage. Nu mai pune mâna pe broască domnule, pui mâna pe broască în fiecare zi. 

-- Pe ce broască?

-- Da domnule, pe ceva infectat. Du-te acasă fă curat, ia-ți ziua pas cu pas și găsește broasca. O să-ți treacă dar trebuie să nu te mai reinfectezi.

Holt își luă hainele și cămășile, fiecare șosetă și maieu și le spălă la 90 de grade. Își puse o pereche proaspătă de mănuși de menaj și începu să frece gresia din baie. "Mă reinfectez zi de zi" gândi Holt, "zi de zi". Își privi periuța de dinți, o rupse în două și trase apa după ea. Ușor calmat se duse să frece și în bucătărie, însă tot nu putea să scape de cuvintele alea "zi de zi". Își luă ceașca de cafea și o plesni de perete, "Așa n-o ia nimeni din gunoi".

Își luă ziua de la capăt, regrupat în colțul lui curat de bucătărie se gândi cum avea să rupă toate pixurile de la muncă, cum avea să-și schimbe tastatura, cum urma ca mouse-ul să facă un salt de la etaj. Ca apoi într-un moment de iluminare dumnezeiască să-și aducă aminte: zi de zi se ducea la baie la muncă, zi de zi se spăla pe mâini cu săpunul solid ce purta logo-ul firmei. Zi de zi, chiar de mai multe ori pe zi el punea mâna pe broască împreună cu toți jegoșii de la muncă. 

Dar dacă săpunul era cauza atunci nu putea fi singurul, trebuiau să fie și alții, alții care sufereau. Holt se hotărî să investigheze. Avea să intre în baie fără să se mai atingă de săpun sau de chiuvetă, avea să deschidă ușa cu piciorul, avea să evite clanțele ca pe dracu, și toate astea din cauza slinoşilor de la muncă. "Dar cum se face că doar eu am mormolocul?" gândi Holt "Unde sunt ceilalți purtători de mormoloc, de ce nu-și deschide nimeni gurița". 

Holt se postă în baia unisex, având grijă să nu excludă pe nimeni. Se hotărî să stea și să miroasă bășinile tuturor colegelor și colegilor, doar așa putea ajunge la o concluzie satisfăcătoare.

  "Curva aia grasă, aia trebuie să fie, se fute cu oricine i-ar da o mână de cartofi" gândi Holt. Eillen însă scoase un săpunel de cremă albă dintr-un portmoneu cauciucat se spălă și ieși. Holt îi zâmbi politicos în timp ce mima că se spală pe mâini pentru a zecea oară. După ce femeiușca ieși, Holt își scoase degetele stafidite de sub jetul de apă, și așteptă următorul individ dubios să-și facă apariția.

"Să fie ochelaristul ăsta? lăbarul ăsta împuțit de la IT, și-o freacă în pantaloni în camera de server și vine să se spele pe săpunul ăsta" gândi aproape răspicat Holt. Plănuia să-i ofere lui Colby o baie la cap în bolul de la toaletă. Colby scoase din pantaloni o scoică de plastic de unde pescui o așchie de săpun, se spălă pe mâini și plecă fără să zică nimic. Închise ușa cu piciorul și făcu toate astea fără să-și ridice privirea din pământ. "Ce chestie" gândi Holt "aș fi putut să jur că el ...".

Următorul ce intră era chiar șeful lui Holt. Alister ieși din cabină și privindu-l zâmbitor se încheie la prohab. "Să fie oare rahatul ăsta de om? Va trebui să-mi dau demisia cu o lopată peste fața ăstuia" contemplă Holt. Alister se opri în fața oglinzii, scoase din buzunar un spray antibacterian și își dădu amplu pe mâini, umplând toaleta cu un miros de alcool dulceag. Cu un picior deja afară Alister îl felicită pe Holt pentru treaba bună pe care o face și dispăru înainte ca Holt să-i poată răspunde.

Bufni în budă și colegul de birou, nesimțitul de Olaf.

-- Hei bibicu, am avut o gagică în weekend m-a dărâmat frate.

"Ar putea să fie el? Normal, l-am văzut în ziua aia cum își ștergea mucii în palmă" gândi Holt. 

-- Avea vreo 20 de kg peste mine... hai nu 20 dar 10 tot avea, băi și o poftă de nu o să-ți vină să crezi, se mândri Olaf din interiorul budei în timp ce se auzea un jet continuu de urină bulucind apa din toaletă.

Olaf ieși din staul, trecând indiferent pe lângă chiuvetă și aruncă un ultim: 

-- Viața bibicu ...

"Ha ha ăsta nici măcar nu s-a uitat la chiuvetă, cine a mai rămas?". De când stătea la pândă nicio persoană nu folosise săpunul-broască. 

Un bâzâit electric începu să-i mângâie piciorul lui Holt. Omul de serviciu intră cu o mătură în mână și o puse în poziție de drepți lângă chiuvetă. Își înfundă mâinile în apă și se clăbuci serios pe mâini până la coate. Luă un căpuș de apă și-l turnă pe frunte apoi încă unul pe ceafă. Pâraie de transpirație curgeau în jos pe hainele omului de serviciu. Văzând mizeria ce se scurgea de pe omul ăsta Holt se aprinse. 

Fără îndoială el era, el trebuia să fie pestilența umblătoare, omul ăsta cu prea multe straturi să mai simtă câțiva mormoloci. Holt înșfăcă ușurel mătura de lângă omul de serviciu, și-l plesni cu toată puterea în moalele capului. Simții cum brutul lemnului îi cedă în mână dar îl mai lovi odată pentru satisfacția de a face mânerul țăndări. Bătrânul, cu șiroaie de sânge pe față, se aruncă spre Holt iar acesta îl opri cu restul de mătură. Bătrânul o apucă iar Holt îl învârti spre geam unde aproape fură aruncați de la etaj. Holt îl lovi pe bătrân în spatele piciorului stâng, îl apucă de acel picior și îl ridică în sus balansându-l pe marginea ferestrei. Lansă un urlet victorios apoi îl aruncă în gol. Bătrânul, prea imobil, nu reuși să se mai prindă de nimic și căzu pleznit pe marginea trotuarului. 

Telefonul lui Holt continua să sune. Acesta luă o gură de aer și-l puse la ureche. 

-- Salutări, vă sun de la dermatologie, nu e nici o infecție domne. Mi-au venit înapoi analizele, trebuie să fie o reacție alergică la ceva. Ai mângâiat vreo pisică sau ți-ai luat vreo cămașă nouă? Am avut odată un pacient, se umpluse de bube de la o brățară dintr-aia împletită, îi ziceam domne e de la brățară el nu și nu ...

English version: Soap

Read More »

Soap

A patch on his hand, that's how it started. A patch that grew steadily and was well adorned with small white purulent beads. These white globules appeared on the top of red mounds of meat erupting like biological mini-volcanoes. The situation could no longer be hidden by long sleeves, and far worst, the small hills of living flesh began to hurt. Only then in the 12th hour Holt decided to go see a doctor.

The dermatologist stood behind a tall metal door painted with flaky white enamel, and in the corner of the reception lobby a mold stain blossomed in the shape of a human head.

He got inside, and the first thing the doctor did was scratch his elbow. Holt looked at this as a bad sign and took a step back trying the door behind, but the knob was stuck. The doctor motioned him to approach.

-- How can I help you?

-- I have an itch on my hands, he lifted his palms up, showing the two red spots oozing down to his elbows.

-- The annoying part is they hurt.

Scratching his beard, the dermatologist lunged beneath the table and pulled out a couple of small-sized condoms that he rolled on his fingers.

-- Let's have a look.

The doctor approached and tested Holt's skin.

-- That's enough, said the doctor.

Then he smiled, lifted one eyebrow, scratched his armpits, and dropped the condoms into the trash.

-- You have a tadpole on your hands, that's how you got in trouble. You put your hand on the frog every day, you have to stop doing that sir.

-- On a frog?

-- Yes sir, on something infected. Go clean your house, take your day step by step and find the frog. It will pass, but you have to stop reinfecting yourself.

Holt picked up his clothes, his shirts, each and every sock and undershirt and washed them all at 90 ºC. He put on a pair of fresh gloves and began scrubbing the bathroom. "I reinfect myself every day", thought Holt, "every day". He looked at his toothbrush, he broke it in half and flushed it down the toilet. Slightly more calm he went to the kitchen, but he still couldn't escape the words "every day". He picked up his coffee cup and threw it against the wall, "This way no one is gonna take it from the trash".

He started recapping his day in a clean kitchen corner, thinking how he would break all his pens at work, how he would change his keyboard, how the mouse would make a jump out the window. Then, in a moment of divine enlightenment, he remembered: every day he went to the bathroom at work, day in day out he would wash his hands with the company soap, the one with the company logo. Every day, even several times a day, he put his hands on the frog in communion with the noxious people at work.

But if the soap was the cause then he couldn't be the only one, there had to be others, others who suffered. Holt decided to investigate. He would have to walk into the bathroom without touching the soap or the sink, he would open the door with his feet, and avoid door handles like all hell.

"But why am I the only one with a tadpole growing on me?" Holt thought, "Where are the other carriers, why doesn't anyone else open their little mouths?"

Holt got his post in the unisex bathroom, taking care not to exclude anyone. He decided to sit and smell all his colleagues farts, just so he could reach a satisfactory conclusion.

  "That fat bitch, she must be it, she would fuck anyone for a handful of fries", thought Holt. But Eillen took out a white cream soap from a rubber wallet, washed her hands and went out. Holt smiled politely while he was pretending to wash his hands for the tenth time. After the woman stepped out Holt pulled out his pruned fingers from beneath the jet of water and waited for the next dubious individual to make an appearance.

"Has to be this four eyes, this bloody bastard from IT, rubbing it in his pants in the server room, coming to wash it off on this soap", Holt thought almost shouting. He was planning to give Colby a bath in the toilet bowl. Colby pulled out a plastic sea shell from where he fished out a sliver of soap. He washed his hands, and left without saying anything. He closed the door with his foot and did all these without raising his gaze from the ground. "What a thing", Holt thought, "I could have sworn he ..."

The next one was Holt's boss. Alister left the stall and smiling at Holt zipped up his fly. "Is he the piece of shit I've been looking for? I may have to sign my resignation with a shovel on his face", contemplated Holt. Alister stopped in front of the mirror, pulled out an antibacterial spray and amply sprayed his hands, filling the toilet with the smell of sweet alcohol. With one foot out, Alister congratulated Holt for the good job he was doing and disappeared before Holt could answer.

Bursting into the bathroom entered his friend, nasty Olaf.

-- Hey buddy, oh man I had some chick this weekend, she almost broke me.

"Could it be him? Of course, I saw him blowing his nose in his hands just the other day", thought Holt.

-- She had about 40 pounds on me... well not 40 but at least 20, and lustful beyond belief.

Olaf boasted from within the stall, while a continuous jet of urine was sloshing the water in the toilet. He stepped out of the stall, passing indifferently by the sink and throwing a final:

-- That's life ...

"Ha ha, he didn't even look at the sink, who's left?" Not a single person had used the froggy soap since he was waiting.

An electric buzz began to massage Holt's leg. The janitor came in with a broom in his hand. He sunk his hands in the water and started sudsing his hands up to his elbows. He took a little water in the crook of his hands and poured it on his forehead and again at the back of his neck. Streams of sweat flowed down the man's clothes. Seeing the wretchedness flowing down from this man, Holt started steaming.

Undoubtedly he was the one, he had to be the pestilence, a man with too many layers of filth to feel a few tadpoles. Holt sneaked behind the old man taking his broom, and swung with all his strength for the janitor's head. He felt the bluntness of the wood failing in his hands, so he swung one more time with the satisfaction of braking the wood in half. The old man, now with a bloody face, threw himself toward Holt, but he stopped him with the rest of the broom. The old man grabbed it, and Holt turned him to the window where both of them were almost thrown out. Holt hit the old man behind his left foot, grabbed him by that leg, and lifted him up balancing him on the edge of the window. He launched a victorious howl and then threw him out. The old man, too immobile to catch on to anything, fell with a splat on the edge of the pavement.

Holt's phone continued to ring. He took a breath and put it to his ear.

-- Greetings, I'm calling you from the dermatology office, there's no infection sir. The lab results came back, it has to be an allergic reaction to something. Have you been fondling a cat, or maybe got a new shirt? I once had a patient covered head to toe in blisters from an allergic reaction to a bracelet. I was telling him "it's from the braided nonsense on your hand" but he kept saying no and no...

Versiunea în română: Săpun

Read More »

Uitarea

În faţa unei clădiri bătrâne cu arcade crăpate şi înflorituri din ghips, un bărbat între două vârste stătea cu ochii înfundaţi în orbite încercând să-şi dea seama când ar fi momentul ideal să intre. El aştepta în pragul uşii privind holul, îngust şi înalt.

Bărbatul îşi freca bărbia în timp ce studia uşile din lemn masiv ce păzeau clădirea. Lemnul bătrân era întărit pe ici pe colo de bolţuri de fier ce ţintuiau curele de alamă. Balamalele erau groase cât un deget şi ruginite cu totul. „Imposibil de mişcat” gândi bărbatul. Un cui înţepase cu greu uşa şi de el atârna un semn: „Secţia de Poliţie Nr. 5”.

Era târziu şi bărbatul păşi timid înauntru. Intră precaut printre oamenii ce ieşeau. În stânga şi în dreapta, poliţişti în civil dădeau peste el grăbiţi să ajungă acasă. O mână bandajată se lipii de avizier, iar în spatele unei găuri semicirculare o doamnă tresării:

— Programul cu publicul s-a terminat acum două ore, spuse ea.

Bărbatul se concentră făcând un efort să vorbească, îşi căută cuvintele de undeva din spatele confuziei.

— Fratele meu a fost răpit, aş dori să ... o pauză se lăsă între cei doi ... dau o declaraţie.

Câteva minute mai târziu bărbatul se degrada pe scaunul unui inspector de poliţie ce încă nu plecase acasă. Inspectorul ridică o sprânceană la doamna ce îl adusese pe bărbat.

— Să şti că eu puteam să fiu la fel de bine acasă la ora asta.

— Dacă rămâi ultimul pe aici, ce să-ți fac? îl tachină ea.

— Am înţeles că doriţi să faceţi o declaraţie. Ce s-a întâmplat? inspectorul îşi îndreptă atenţia către bărbat.

— O să-ţi spun ce s-a întâmplat, dar te rog să nu mă întrerupi cât încerc să-mi aduc aminte.

— Vă ascult.

— Acum două săptămâni fratele meu a venit la mine cu una dintre cele mai bizare probleme. Mi-a spus că l-a părăsit nevasta. Fratele meu nu e căsătorit și nu e un tip dintr-ăsta care să facă glume. E profesor, nu face chestii de genul ăsta. Dar a continuat cu Sofia în sus cu Sofia în jos, Sofia era nevastă-sa. Dar eu nici nu auzisem de femeia asta. Când se căsătorise? De ce nu ştiam de ea? I-am pus întrebările astea şi a început să se uite ciudat la mine, că cică „am uitat şi eu?”. Ce să uit? Credeam că şi-a pierdut minţile. Am încercat să-l iau cu frumosul, dar nimic. M-a luat la apartamentul lui să-mi arate pozele de la nuntă unde, cică, fusesem prezent. Am ajuns la el acasă, dar nu am găsit nimic. Mi-a spus că i-au dispărut lucruri din casă. La început, crezuse că ea le lua când era plecat la servici, dar acum nu mai era sigur. Nu a găsit nici poze de la nuntă, nici poze cu ea. Mi-a spus că soția începuse să se poarte ciudat înainte să dispară, că-i vorbea de un copil mort şi că la sfârşit ea i-a spus că se hotărâse să-i uite pe amândoi. Nu ştiam ce voia să spună cu asta. Mi-a spus că a căutat-o la muncă, la prieteni, dar nimeni nu ştia de ea. Și ce e şi mai bizar, nimeni nu îşi mai aducea aminte de ea. Aici eram inclus și eu. Toate astea îmi păreau foarte dubioase, iar la nici două zile după asta a dispărut şi el. M-am dus la el la acasă... nimic, la el la muncă nimeni nu voia să mă ajute, aşa că am venit aici. Să fiu sincer, ştiu că nu a fost răpit, dar a dispărut şi vreau să-l găsiți. Vreau să ştiu că e în regulă.

— O să văd ce pot să fac. Vă rog să staţi liniştit aici până caut câteva detalii.

În această pauză bărbatul îşi întinse mâna pe biroul inspectorului şi începu să pipăie mâzgăliturile şi scrijeliturile de pe el. Aceste cicatrici fuseseră adunate în zeci de ani, lemnul se întărise cu ele. Biroul avea picioare de fier şi un cârlig pe unul din picioare. Biroul inspectorului părea să fie o fostă masă studenţească cu agăţătoare pentru ghiozdan. Bărbatul continuă să caute şi privirea îi căzu pe cuierul de haine, pe el era o etichetă metalică ştanţată cu câteva litere şterse de timp.

Inspectorul revenii la masă, îşi studie câteva secunde excentricul interlocutor şi apoi îi vorbi:

— Pot să vă întreb, ce aţi păţit la mână?

Bărbatul îşi flexă mâna şi un moment de claritate îi trecu peste ochii tulburi.

— Nimic, m-am lovit de o uşă, apoi îşi coborî mâna sub birou.

— Am făcut câteva căutări şi dumneavoastră nu aveţi niciun frate, nu aveţi dosar penal, nu sunteţi căsătorit, nu am găsit nici măcar o amendă cu numele dumneavoastră. Acum, stau să mă gândesc, dacă fratele dumneavoastră nu există, ar mai trebui să fiu îngrijorat de dispariţia vreunei femei imaginare? Mai aveţi ceva să-mi spuneţi?

— Trebuie să te duci la apartamentul lui, vizavi stă o doamnă care îşi va aduce aminte de fratele meu şi de soţia lui. Nu ştiu de ce, dar ea îşi aduce aminte.

— Asta e tot?

— Ştiu că sună ciudat, dar trebuie să mă ajuţi. O să te aștept.

La ieşire bărbatul îşi trecu degetele peste eticheta ştanţată de pe cuier, citind-o cu vârful degetelor „Cuier număr ... al Şcolii Municipale ...”

Inspectorul o luă la picior şi căută blocul fratelui dispărut. Scările de la intrarea în bloc erau mâncate de ploaie şi înauntru balustrada se legăna cu mersul unui locatar de pe scări. Pe lista de întreţinere apartamentul figura ca nelocuit. Apartamentul fără număr, ce ar fi trebuit să fie al fratelui dispărut, nici nu avea covor în faţa uşii, deși încă se putea vedea urma lăsată de el. Inspectorul ciocăni uşor în uşa de vizavi şi o bătrânică, cu părul prins în bigudiuri de fier, răspunse fără prea mult entuziasm.

— Bună ziua, scuze de deranj, m-aţi putea ajuta? Aţi văzut pe cineva intrând în apartamentul de aici?

— Cine? Unde? Nu ştiu, stau mulţi cu chirie, nu pot să-mi aduc aminte de toţi.

— Aici vizavi?

— A nu... nu.

— Deci, nu aţi văzut pe nimeni trecând pe aici?

— Am văzut că v-a dispărut covorul, dar nu l-am luat eu. Nu ştiu cine la luat, dar eu îl am pe ăsta de 12 ani, de când...

— Nu doamnă, nu mă interesează covorul.

— A da, staţi un pic, v-a căutat fratele acum câteva zile. Părea îngrijorat. Nu ar trebui să pierdeţi aşa legătura, e mare păcat.

— Fratele meu?

— Da, da, sângele apă nu se face, ştiţi cum se zice...

Inspectorul se întoarse, băgă mâna în buzunar şi alese fără să se gândească o cheie cu care să încerce uşa fără număr. Cheia îi deschise apartamentul. Garsoniera era aproape goală, o noptieră cu sertare deschise stătea lângă un pat fără cearceaf. Însă mai era ceva aici, un miros specific, ceva familiar. Inspectorul încercă să găsească carnetul pe care îşi notase adresa ciudatului de la secţie.

Era straniu, îşi pierduse carnetul. Îl treceau frisoane din cap până în picioare în timp ce încerca să-şi aducă aminte adresa bărbatului. Apoi, aproape printr-un reflex, îşi dădu seama unde trebuie să meargă.

Inspectorul îl găsi pe bărbat pe o bancă în spatele blocului. Omul îşi desfăcu bandajul de la mână şi îl aruncă într-un coş de gunoi. Inspectorul observă un ac de seringă şi câteva picături de sânge în mijlocul bandajului.

— Eşti bolnav?

— Nu, durerea mă ajută să mă concentrez. Să nu uit. Fără durere totul o să se şteargă cu buretele, nu o să mai ştiu nici cum mă cheamă până diseară.

— Nu înţeleg, ce se întâmplă?

— Nu ştiu, dar am ajuns la concluția că e mai bine aşa.

— De ce?

— Ai ales să-ți uiţi soția, după ce ea a ales să te uite pe tine. Poate că sunt unele lucruri pe care e mai bine să le uităm. E mult mai uşor decât ai crede, e ca o ceaţă ce vine uşor, uşor, spre tine, se înteţeşte, detaliile se pierd. O simt chiar acum.

— De ce ai venit după mine?

— Ești fratele meu, am vrut să te mai văd o dată. Să știu că ești bine, înainte să uit.

— Pot să aflu ce s-a întâmplat?

— Am văzut ceva scrijelit pe biroul tău, e posibil să te ajute. Asta o să fie ultima dată când ne vedem. Sunt obosit. Arăți bine, uitarea ți-a priit.

Inspectorul revenii la birou, însă, privind semnul de pe uşă, simţi că ceva e în neregulă. Pe el scria „Oficiul Orăşenesc de Geodezie şi Cartografiere”. Intră nesigur înauntru, iar tipa de la avizier îi făcu semn cu ochiul.

— Te caută şefu.

— Am avut un pic de treabă...

Intră în birou, iar un birocrat îngropat în hârtii începu să-l apostrofeze.

— Te-ai întors! Într-un sfârşit! Câte ore îţi ia omule? Am nevoie de tine, să verifici toate autorizațiile de pe strada Voivodina. Primăria mă mușcă de cur, aşa că, lasă naibii cafelele şi ajută-mă!

— Scuze am avut o problemă... Imediat!

Un sentiment că tocmai uitase ceva important îi veni din fundul capului. Dar ce era? Trebuia să se întâlnească cu cineva? Trebuia să caute ceva? Degetele lui trecură peste biroul scrijelit şi se opriră deasupra unor cuvinte scrise de mâna unui copil, dar îngroşate de alte mâini pentru a rămâne în lemn: „Mama şi tata au făcut pe fata. Te rog tatii vino mai repede acasă...”. După un moment de recunoaștere, ochii inspectorului se umplură de lacrimi.

— Mi-ar fi fost prea dor de tine, iubire, șopti bărbatul mângâind inscripția.

— Hai omule, hai, că nu avem toată ziua, îl împunse colegul.

Gândul i se evaporă, iar inspectorul porni evaluarea certificatelor de pe birou.

english version

Read More »

Oblivion

In front of an old building with cracked arches and plaster embellishments, a middle-aged man sat with sunken eyes trying to figure out when would be the ideal time to enter. He waited in the door threshold looking in the tall and narrow hallway.

The man rubbed his chin while studying the solid wood doors guarding the building. The old wood was set with iron bolts that nailed brass belts. The hinges were thick as a finger and quite rusty. "Impossible to move" thought the man. A nail pricked the hard door and on it a sign hung "Police Station No. 5".

It was late and the man stepped inside shyly. He enter cautiously among the people who were coming out. Left and right plainclothes policemen were bumping into him as they hurried home. A bandaged hand slapped the bulletin board, and in the back of a semi-circular hole a woman flinched:

- Public relations ended two hours ago, she said.

The man focused on making an effort to speak, he was looking for the words that came from somewhere behind his confusion.

- My brother was kidnapped, I want to ... a small break hung between them ... make a statement.

A few minutes later the man was degrading into a police inspectors seat. The inspector raised an eyebrow to the woman that brought him.

- If this is a joke I'll have you know I could have been at home by now and this would have fallen on someone else's head tomorrow.

- You work too hard, see what happens if you stay up late, she replied.

- I understand you want to make a statement. What happened? directed the inspector towards the man.

- I'll tell you what happened but please don't interrupt me, I'll try to remember everything.

- Fine, I'm listening.

- Two weeks ago my brother came to me with one of the most bizarre problems. He told me that his wife left him. My brother's not one of these guys that joke around, he's a professor, he doesn't do that. I looked at him like a idiot because this time he really had to be joking, he didn't even have a girlfriend as far as I knew. But he continued with Sofia this and Sofia that, Sofia was apparently his wife. I didn't remember nor knew any Sofia. And he married? Why didn't I know that? I told him these things and he gave me a funny look, apparently I had forgotten, how could I be one of those people that forget? I thought he lost his marbles. I tried to reason with him but to little avail. He took me to his apartment to show me pictures of the wedding, where I had been present, allegedly. We arrived at his home but found nothing. He said things started to disappear from the apartment, at first he thought she took them when he wasn't home, but now he wasn't sure. He didn't find any pictures from the wedding, nor any pictures of the two of them together but he did pull out an old picture of a girl sitting alone on a bench. He said the girl started to behave strangely, that she spoke of a missing child and that she finally "decided to forget him". I didn't know what he meant by that. He said he looked for her at work, and spoke to friends, but nobody knew were she was and what's even more bizarre, after a while nobody even remembered her. All this seemed very dubious to me but not even two days after that he disappeared as well. I went to his apartment ... nothing, I went to his job nobody wanted to help me, so I came here. To be honest I know he wasn't kidnapped, but he's gone and I want you to find him. I want to know if he's okay.

- Ok sir ... I'll see if I can help, please stay here while I look up some details.

In this pause the man stretched a hand on the police inspector's desk and began to feel it for scribbles and scratches. These scars were collected over the decades and the wood had harden with them. The desk had iron legs and a hook on one of its legs. The inspector's desk appeared to be a former student desk with a backpack hook holder. The man continued to look around and his gaze fell on the clothes rack, it had a metal tag stamped with some letters erased by time.

The inspector came back to the table and studied his eccentric interlocutor for a few seconds and then spoke:

- Can I ask what happened to your hand?

The man flexed his hand and a moment of clarity passed over his foggy eyes.

- Nothing, I hit a door, and then he lowered his hand under the desk.

- I did a few searches and you do not have a brother. Do not have a criminal record, you are not married, you do not even have unpaid fines. Now, come to think of it, if your brother doesn't exist should I be somewhat concerned about the missing imaginary woman? Do you have anything else to tell me?

- You have to go to his apartment, a old lady who stays  opposite his apartament will remember my brother and his wife. I don't know why but she remembers.

- Is that all?

- I know it sounds strange but you gotta help me.

As he was leaving the man ran his fingers over the embossed metal label of the clothes rack, reading it with his fingertips "Rack number ... for the Municipal School ..."

The inspector decided to stretch his legs and walk to the missing brothers apartment building. The stairs at the entrance were eaten away by the rain and inside the railing swung to steps of a tenant walking up the stairs. The apartment was listed as vacant on the maintenance list. The missing brothers apartment didn't have a number but it had a footprint of a missing welcome mat in front of the door. The inspector gently tapped the neighbors door and a old lady with her hair in iron curlers replied without much enthusiasm.

- Hello, sorry to bother you, could you help me? did you see anyone enter this apartment here?

- Who? where? There are so many renters, I can't remember them all.

- Here the apartment in front of yours.

- That one? no no .

- So you didn't see anyone going in here?

- I saw that welcome mat disappear, I don't know who took your mat but it wasn't me, I've had this carpet here for 12 years, ever since ..

- No ma'am, I'm not interested in the carpet.

- Oh wait, your brother was looking for you a few days ago. He seemed worried, you shouldn't lose touch with your family, it's a pity.

- My brother?

- Yes yes, blood is thicker than water, you know what they say ...

The inspector turned around, reached into his pocket and grabbed a key without thinking about it. He tried it on the door without a number and it opened the apartment. The one bedroom studio was nearly empty. A nightstand with open drawers sat next to a bed without sheets, but there was still something here, a specific smell, something familiar. The inspector tried to find the notebook were he wrote down the strange man's address. But curiously he had lost it. Chills were running through him from head to toe as he was trying to remember the man's address, then almost by reflex he knew where to go.

The inspector found the man on a bench behind the building. The man opened his hand bandage and threw it in a trash can. The inspector saw a hypodermic needle and a few drops of blood in the middle of the rags.

- Are you sick?

- No, the pain helps me concentrate, helps me remember, that's why I pricked myself. Without it everything goes blank, I'll forget my name before the night falls.

- I don't understand, what is happening? why don't I remember you, or anything else?

- I don't know, but I'm pretty sure it's for the best.

- Why?

- I think you chose to forget, there are some things you are better off not knowing. It's much easier than you think, it's like a fog that comes for you slowly and then quickens, details are lost, then nothing.

- And if I want to know?

- There is something written on your desk, it might help you. This will be the last time we see each other. I'm tired, I can't stay awake anymore.

The inspector returned to the office but looking at the sign on the door he felt something was wrong "The City Office of Geodesy and Cartography". He entered and the woman behind a glass pane waved her eyes at him.

- The boss is looking for you.

- I had a personal matter ...

He entered the office and a bureaucrat buried in paperwork  began to apostrophize him.

- Welcome back, how many hours does it take you man? I need you to look over these 10 buildings. They're awaiting permits, so forget the coffee breaks and help me.

- Sorry I had a thing to take care off ... I'll get right on it.

He had a itchy feeling in the back of his neck that he had forgotten something, something important. But what? was he supposed to meet someone? was he looking for something? His fingers ran over the scratched surface of his desk and stopped over the words written by a child. The writing had been thickened and pushed into the wood by stronger hands: "Mama whirly and dada twirly made a girly. Please daddy come home soon ...

- Come on, man, stop day dreaming we don't have all day, his colleague poked him.

And his last thoughts evaporated as he started assessing the  certificates on his desk. 

versiunea în română

Read More »