Grăsuţul - partea II - Infernum

Mașina o luă pe tunelul de la Unirii în jos, făcu dintr-odată stânga și intră pe un drum pietruit. Automobilul se zguduia teribil și șoferul zâmbi grăsuțului. 
— Drumul spre iad e pavat cu intenții bune, de asta ai nevoie de suspensii ca lumea. Gemulețul de deasupra indicatorului de ulei sări în poala șoferului. 
— Hai să luăm o rută turistică, drumul ăsta îmi zgâlțâie creierii.
— Mă urăști?
— Să te urăsc? Nu, dimpotrivă.
— De ce nu ai lăsat-o pe fetiță să mă atingă?
— Tu aveai toate motivele să încerci și era de datoria mea să te opresc. Nu te urăsc, îmi ești chiar simpatic, și zicând asta apucă obrazul fălcosului între degete.
— Ai putea să nu faci asta?
— HA, ar fi bine să te obișnuiești, puștiu, Infernul o să fie dur, un adevărat iad! 
— Asta trebuie să fie o glumă răsuflată până și pentru tine.
— Ultima glumă bună pe care o vei auzi. 
— Chiar o să mă duci în iad...
— Da, uite acolo e Lacul Lacrimilor, toate lacrimile iadului ajung acolo. Locul ăsta e foarte uscat, dar, după cum vezi, încercăm să menținem umiditatea. Iar acolo este Creasta Sinucigașilor, unde sufletele astea neliniștite încearcă să-și termine existența aruncându-se în râul de foc. Sunt de-ai tăi, vor să scape de viața eternă.
— Și mor?
Șoferul îi dădu una peste scăfârlie.
— Cum să moară, sunt deja morți, suferă și continuă. Ehh, nu trebuie să disperi, nu o duc toți rău aici. O să ai o eternitate mult mai grea dacă te pedepsești și singur pe lângă pedeapsa oficială. 
Mașina opri în fața unui debarcader și urcără într-o barjă.
Luntrașul întrebă:
— Ceva pentru mine?
Șoferul dădu din umeri. 
— Puștiu, ai din întâmplare o monedă de argint la tine.
— Nu cred.
— Scuze, bătrâne, tinerii nu știu tradiția.
— Ar trebui să te las pe partea cealaltă... ar trebui. Nimeni nu se mai gândește la mine, uită-te și tu cum crește oceanul de sânge, în fiecare zi parcă drumul e mai lung. 
— Nu-l băga în seamă, munca merge mult mai prost de când îi face concurență podul, îi șopti șoferul.
— Și de ce nu am mers pe pod?
— Tradiția tinere. Nu îmi place autostrada, e ca o bandă rulantă, procesul își pierde misterul.
Șoferul băgă mâna în supurarea roșiatică coagulată în jurul bricului. Coagularea se lichefie în fața vasului ușurându-i înaintarea.
— Mersi, îi mulțumi luntrașul.
Șoferul îi zâmbi cu înțeles grăsuțului.
— Sângele proaspăt vărsat își cere răzbunarea, cu timpul o să ajungă negru și tulbure ca restul. 
Ajunși la destinație, luntrașul bombăni ceva și porni înapoi.
— Nu te duc pe la poarta principală, e coadă mare acolo, știu eu un loc pe unde intrăm mai ușor.
De-a lungul unui gard apăru o poartă ce abia mai stătea în țâțâni, păzită de un pitic. Grăsuțul citi surprins „Poartă Aprovizionare”.
— Salve, am și eu unu mic, pot să-l bag pe aci?
Piticul îl salută cu o serie de mârâituri vesele. Piticul vorbea o limbă de mult apusă, dar prin dispoziția sa băiatul înțelese că îl va lăsa se intre.
În timp ce Moartea îl trăgea pe grăsuț în direcția porții, un trăsnet din cerul tulbure lovi încheietura porții de metal topind-o. Piticul blestemă cu câteva mârâituri spre cer și îl privi mai atent pe băiat. Îl apucă pe grăsuț de nas și-l roti o dată spre stânga și de două ori spre dreapta, apoi dădu din cap și mârâi câteva strofe cântate șoferului.
— Care e problema?
— Iadul nu vrea să te primească.
— Poftim?
— Ei, nu fi așa surprins, se mai întâmplă. De ce crezi că e coada aia la intrarea principală. Managementul se tot chinuie să facă loc pentru toată lumea, dar condamnații ăștia nu sapă cu spor, au rămas în urmă. Nu poți să intri și să bântui haihui pe aici, tre să ai locul tău... poate în cercul al șaptelea cu prietenii tăi sinucigași sau poate în al doilea.
— De ce? Cine stă în al doilea?
— Cei ce greșesc din dragoste.
— Termină, nu am murit din cauza ei.
— Nu fi pufi, sunt șanse să o revezi, dacă împingi un om la sinucidere tot aici ajungi. 
— Serios, când?
— Peste 66 de ani... în medie.
— Nu ști când o să moară?
— Bine înțeles că știu. Dar o să știu atunci, nu acum. Hai să-ți găsim un motel.
Drumul pavat cu intenții bune arăta mult mai bine la intrarea în iad, iar pe marginea acestuia stătea Motelul Bagajelor Pierdute. Șoferul intră și își făcu loc până la recepție, dând coate femeilor și bărbaților cu bagaje doldora în holul de la intrare.
— Mă scuzați, vreau un loc pentru puștiu.
Recepționerul tasta de zor și îi răspunse fără să ridice ochii.
— Ne cerem scuze, nu avem locuri libere, un cult a venit pe neașteptate și ne-a luat toate locurile.
— Noi am venit primi, se rățoi la șofer o pereche adolescentină. O să aștepți după noi!
Șoferul se întoarse la tânărul cuplu.
— V-ați grăbit să ajungeți fără mine, dar fie. 
Șoferul ridică o sprânceană la recepționer, iar acesta încremeni când îi simți privirea pe ceafă. Recepționerul începu să bată cu furie în calculatorul antic, căutând o soluție în timp ce monitorul îi răspândea o culoare verzuie pe față.
— Chiar nu mai e niciun loc. Îmi pare rău. Pot să-l pun într-o cameră cu altcineva, poate într-o cameră cu niște cultiști?
— Prea bine. Puștiu, te las aici.
— Și eu ce trebuie să fac?
— O să vin să te iau după ce mă lămuresc care e treaba cu tine, e ceva putred în Danemarca.

Intrând în camera de motel, băiatul dădu nas în nas cu o fată foarte blondă și foarte palidă. 
— Tu cine ești? îl întrebă ea.
— Eric, m-au pus în camera asta până îmi găsesc alt loc.
— Eu sunt Cami, o să stai cu noi?
Tatăl fetei îl contră pe băiat.
— Nu, asta nu se poate, noi avem camera asta, este absurd!
Bărbatul ridică receptorul telefonului și un șiroi de sânge începu să-i curgă din urechi când începu să vocifereze la recepționer.
— Ce e dragă? se minună mama fetei.
— Taci, băiatul o să stea cu noi.
— Poate ar trebui să vorbești iar cu Premergătorul nostru.
— Dragă, Premergătorul ne-a dus în iad. Înțelegi!? În iad!
— Da, dar încă e liderul nostru, poate... 
— Eu unul nu o să-l mai ascult în iad, ok? Tu poți să faci ce vrei, dar eu nu mai pot.
— Cum de ai ajuns aici? întrebă grăsuțul pe fată.
— Am luat o pastilă. 
— Tu ai ajuns aici din cauza la o pastilă? întrebă neîncrezător grăsuțul.
— M-au întrebat dacă vreau să vin cu ei și am zis că da. Tu ce ai pățit?
— M-am așezat pe un drum și a dat o mașină peste mine. 
— Și părinții tăi? 
— Sunt acolo sus pe undeva.
— În rai?
— Pe Pământ, încă nu au murit.
— Măcar eu sunt cu părinții mei, și fetița îi zâmbi posomorâtă băiatului.
Grăsuțul îi privi părinții ce continuau să se certe. Fata se așeză într-un colț de cameră privindu-și păpușile.
— De când sunt așa?
— Nu e vina lor, așteptăm de o grămadă de timp, s-au plictisit, o să intrăm și o să fie bine.
— Auzi, ai vrea să vi cu mine?O să mă duc să vorbesc cu cineva care are grijă de toată treaba asta. Eu nu merit să fie pe aici și nici tu nu cred că meriți.
Cei doi porniră spre poarta de aprovizionare, grăsuțul ținând-o de mână pe fată. Ajunși la poarta sudată de trăsnet un bărbat de un blond murdar se holba la ea de pe partea cealaltă, din interiorul iadului. Grăsuțul se interesă:
— Putem să intrăm? 
— Doar dacă-l săriți, le răspunse omul continuându-și treaba la gard. 
— Putem face asta? întrebă iar băiatul surprins.
— Da, de ce nu, deși nu văd de ce ar vrea cineva să sară gardul să intre în iad. 
— Vă mulțumim, dar dumneavoastră cine sunteți? întrebă cu timiditate fata palidă.
— Eu? bărbatul ridică privirea spre copii ușor iritat. Eu sunt administratorul, se sparge o țeavă, cade curentul, pică fulgere peste poarta de aprovizionare, eu tre să mă ocup de toate. Apoi bombăni pentru el însuși: „Tre să găsesc un sudor pe acetilenă, stai... parcă gardu e din magneziu, o trebui sudură în argon?” 
Grăsuțul apucă ochiurile gardului și poticnindu-se în urcare ajunse pe coama sa. Fata palidă stătea jos neîncrezătoare.
— Eric, ești sigur că e bine ce facem?
— Hai, apucă-mă de mână, îi zâmbi el fetei. Intrăm și terminăm repede.
Administratorul continuă discuția despre ce sudura ar fi necesară pentru a repara poarta cu piticul paznic pe limba acestuia. 
— Ok, am intrat, acum ce facem? se opinti fata palidă.
Administratorul le aruncă o privire.
— Știți unde trebuie să ajungeți?
— Nu prea, dădu din umeri băiatul.
— Ok, două secunde, rezolv aici cu poarta și vă duc în centru, la registratură, vă rezolvă acolo. 

Cei trei urcară într-o camionetă fără o roată, ce se hârșâia din când în când pe drum doar ca să revină miraculos la o poziție echilibrată. Pe drum administratorul le vorbi.
— Și ce vă aduce pe la noi? Ce ați făcut de meritați damnarea?
— Eu m-am întins pe un drum și pe ea au pus-o părinții să ia niște pastile.
— Ahh doi sinucigași, unul presat de părinți și unul presat de dragoste?
— De ce naiba îmi tot zice lumea asta, nu m-am omorât din dragoste, nu m-am omorât deloc, a fost un accident.
— Am avut dreptate? Le mai nimeresc și eu. Se vede în ochi puștiu, dragostea neîmpărtășită e ca un cablu electric neizolat, face scântei. Asta mi-a spus-o un electrician. Acu stai liniștit, te înțeleg, mulți dintre noi nu merităm să fim aici, în frunte cu mine! Dar iadul e un loc primitor, o să se găsească ceva și pentru tine.
Fata palidă îl privi atent apoi intră și ea în conversație.
— Mie îmi pare că are niște ochi ca de câine abandonat.
— Și tu începi? dădu din cap grăsuțul.
— Așa e, dar electricianul meu a spus-o mai frumos, surâse administratorul.
Grăsuțul încercă să dirijeze conversația în altă direcție.
— Omule, nu înțelegi, nu avem ce căuta aici, așa că ne ducem la centrul ăla și acolo o să ne dea un bilet pentru un alt loc.
— Adică unde? În rai? Vreți în rai? rămase surprins administratorul.
— Nu, nu știu, oricum nu aici.
Administratorul mustăci un pic.
— Nu cred că se poate... dar e treaba voastră, vă descurcați. 
Ajunși la registratură, administratorul îl salută pe portar și îi prezentă pe copii. 
— Cică a fost o neînțelegere, dânșii nu merită să fie în iad.
Portarul bufni în râs și o flacără îi scăpă pe o nară, făcându-l să-și dea o palmă din reflex. 
— E o coadă până dincolo de poarta iadului, aviză portarul.
Administratorul zâmbi.
— Am luat eu un număr de ordine mai devreme, aveam niște treabă. Luați-l pe ăsta. 
Și spunând asta administratorul le întinse un bilet cu numărul 8 scris pe el. Portarul luă biletul și îi escortă înăuntru. 
— Mare noroc pe capul vostru, o programare aici ia zeci de ani.
Copiii intrară în clădirea dărăpănată cu uși ce abia se mai închideau. Fură primiți în biroul unui om complet roșu ce încerca să repare o mașină de scris.
— Oricare ar fi problema dumneavoastră ar fi bine să nu vă fie necesare literele z și y.
— A fost o neînțelegere.
— Numărul de ordine vă rog... opt? Și tastă pe mașina de scris o-p-t. Nu mai am nici numere la mașina asta.
— Nu merităm să fim aici și am vrea să plecăm, încercă iar băiatul.
— Nimeni, niciodată nu a ieșit vreodată din iad. Mă rog, cu câteva excepții legendare, dar toate astea au fost cu mult înaintea administrației curente.
— Dar nu am făcut nimic rău.
— Vă reped ni-me-ni nu a ieșit. Poate doar dacă ști să cânți la liră, dar, nu, vremurile alea s-au dus. Tot ce pot face pentru noii veniți este o r-e-a-p-a-r-t-i- -a-r-e ... la naiba cuvântul ăsta are un z. Nu vă pot ajuta, vă rog să vă reprogramați la o dată ulterioară.
Bărbatul roșu înfipse biletul de ordine într-un cui, iar copiii fură supți în afara clădirii.
În fața registraturii administratorul stătea la taclale cu portarul.
— Deci? întrebă el.
— Ne-a dat afară... răspunse supărat grăsuțul.
— Am încercat să vă spun, nu este nicio cale de scăpare. Nimeni nu iese din iad. Bine... am putea pur și simplu să năpustim porțile, suntem mulți pe partea asta.
— Și nu-o să ne oprească nimeni? 
— Heruvimii, serafimii, vrun arhanghel sau doi.
— Și am avea vreo șansă?
— A fost prevestit că se va întâmpla, apoi cu un zâmbet șugubăț continuă, dar cred că ai adus ceva ce ne-ar putea ajuta. Să mergem!
Administratorul îi urcă în camionetă și îi duse la poarta oficială a iadului.
— Dă-mi Cuiul Facerii, o să-l bat în poartă cu ciocanul lui Hefaistos și ea o să se deschidă sau o să crape sau ceva pe acolo.
— Ce cui?
— E în buzunarul tău.
Băiatul se căută și scoase mărgeaua ce căzuse jos când fetița cu ochi mov și șoferul se atinseseră.
Fata palidă îl trase pe grăsuț de mână.
— Eric, crezi că e bine ce facem?
— E nedrept, Cami, nu merităm să fim aici.
Administratorul plesni mărgeaua de poarta iadului și odată crăpată aceasta îi smulse ciocanul din mână și cu un vid inimaginabil îl dezintegră. Din distrugerea mărgelei rezultă o gaură neagră ce dislocă poarta din țâțâni. 
În următoarea clipă Moartea apăru lângă grăsuț.
— Serios, puștiu, tu ești Anticristul? Tu!?
Băiatul se uită lung la șofer.
— Voiam doar să plecăm. Nu merităm să fim aici!
Șoferul îngenunche în fața fetei palide, mângâind-o. 
— Tu ce faci, copilu, ești bine?
— Da, cred că am făcut o boacănă.
— Boacănă... ai putea spune asta.
Moartea se ridică și arătând spre distrugerea porților îi vorbi băiatului.
— Treaba asta o să aibă consecințe. O să aibă consecințe de magnitudini biblice, aș putea zice chiar apocaliptice.
— Nu pari foarte supărat, replică grăsuțul.
— Adevărul e că mă așteptam să vină mai devreme. Se zvonea pe la 1300, ciume, boli, războaie, lucram în trei schimburi, aș fi preferat să se termine atunci. 
Comete în flăcări albastre străbăteau cerul cavernos al iadului în direcția porții. În spatele administratorului șiruri de morți și demoni se adunau curioși și nerăbdători.
Din flăcările cometelor ieșiră bărbați îmbrăcați în armuri ruginite plutind deasupra pământului cu ajutorul a șase aripi de foc albastru. Liderul lor o luă în față chemând administratorul.
— Te-ai hotărât, te-ai săturat de existența asta mizerabilă și ai îndrăznit revolta, ai hotărât sfârșitul sfârșiturilor! tună îngerul.
Administratorul le făcu semn tuturor să stea potoliți, își dădu jos halatul de lucru și se apropie de îngerul plutitor.
Grăsuțul îl împunse pe șofer.
— Ăsta e diavolul? Lucifer? șopti băiatul.
— Da, nu ți-am spus că o să-l vezi pe aici? 
— Dar e...
— Cu început de chelie? O ducea mai bine în tinerețe. Stresul, ce să-i faci.
Îngerul scoase o sabie de lumină albă pregătit să-l străpungă pe administrator.
— Auzi, măi ochiosule, sunt obosit și m-am săturat. Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să am grijă de locul ăsta. Fie mă lăsați să plec fie...
Arhanghelul înfipse sabia în pieptul administratorului doborându-l cu o singură mișcare. 
— Și acum ce o să se întâmple? întrebă grăsuțul înghețând în loc.
— Nu știu, fără diavol nu există iad, contemplă Moartea. 
Și privind în jur observă că toți îngerii și demonii încremeniseră în loc, prinși parcă în gheață.
— Fără iad, viața rămâne o ecuație fără rezolvare. Menirea universului stă în balanță, iar timpul nu mai are de ce să curgă. 
Privindu-l pe băiatul înghețat, Moartea continuă retoric. 
— Poate că ăsta e momentul când Moartea trebuie să moară. 
În acel moment, fetița jovială cu ochi violeți îl împunse în coaste, iar Moartea scoase un guițat.
— Nu îți dai cam multă importanță? îi spuse fetița.
— Ce naiba? exclamă el.
— Ha ha, ți-am zis că nu e o idee bună să-l duci în iad.
— Tu ce cauți aici?
— Am venit să-l reînvii pe domnu, și arătă spre administratorul străpuns de sabia de lumină.
Fetița veni lângă administrator și se apropie cu degetul de nasul lui. 
— Stai, stai... ești sigură? insistă Moartea.
— E în regulă, Șefa vrea să facă niște schimbări.
Și atingând nasul administratorului, acesta reveni la viață și o mie de voci cristaline se auziră în iad: Facă-se voia Mea.

Grăsuțul se trezi cu nasul înghețat lipit de asfalt. Șoferul îl ajută să se ridice.
— Ce s-a întâmplat? întrebă grăsuțul.
— Ce să se întâmple... universul era cât pe aci să se termine, iar Doamne Doamne a făcut niște schimbări.
— Ce schimbări?
— Sinucigașii nu mai ajung automat în iad, diavolul e liber să se plimbe pe pământ, chestii de genul ăsta. 
— Și cu mine ce o să se întâmple?
— Cu tine? Nimic. O să mai trăiești 60 de ani... în medie, după care o să ne revedem. 
Șoferul se urcă în mașină și dădu drumul la o casetă din care ieșiră acorduri de lăutari.
— Aveți muzică bună pe aici. Să ai grijă de tine, puștiu.

Poate nu ai citit: Grăsuțul - partea I - Purgatorium

English version: Chubby - part II - Purgatorium 

Read More »

Chubby - part II - Infernum

The car went down Union Square tunnel, and all of a sudden turned left, to find a paved road. The car shook terribly and the driver smiled at the chubby kid.

-- The road to hell is paved with good intentions, that's why we need great suspensions. The glass above the oil indicator went flying into the driver's lap. Let's take the scenic route, this road is shaking my teeth lose.

-- Do you hate me?

-- Do I hate you? No, I don't hate you.

-- Then why didn't you let the little girl touch me and bring me back to life.

-- Hey, you had every reason to try it, and it was my duty to stop you. I did my job, but I don't hate you, I kinda like you, and saying that he grabbed the boy's cheek.

-- Could you not do that?

-- HA, you'd better get used to it kid, the inferno is going to be a lot tougher than that, a real hell for you.

-- Seriously, that's a flat joke even for you.

-- And it's gonna be the last good joke you'll hear for eternity.

-- Do you really want me to go to hell?

-- Yeah, look there's the Lake of Tears, all the tears from hell go there, without it this place would be very dry, but as you can see we keep relatively fresh. And there's Suicide Crest, were troubled souls try to end their existence by throwing themselves into the river of fire. They're suicidal folk like you, and want to escape eternal life.

-- And they die?

The driver gave him a smack over the head.

-- How can they die, they're already dead, they suffer and continue to exist. Ehh you don't have to despair, not everybody here has it that bad. You'll have a much harder eternity if you suffer the official punishment and you punish yourself besides that.

The car slowly rolled in front of a wharf and parked on a barge.

The ferryman asked:

-- And something for me?

The driver shrugged.

-- You happened to have a silver coin on you kid?

-- I don't think so.

-- Apologies old man, the new generation doesn't know the tradition.

-- I should leave you on the other side ... I should. If I were to respect tradition there would be more dead people on the wrong side of hell. No one ever thinks of me, look at this ocean of blood, it grows every day, every day the journey takes longer.

-- Don't pay any attention to him, the job has gotten worse with the bridge competing against him, the driver disclosed to the boy.

-- There's a bridge over this turbid water and you took me by boat?

-- Tradition young man. I don't like the highway to hell, it's like a conveyor belt, the process loses its mystery.

The driver put his hand in the reddish coagulated ooze around the brig. The coagulation liquefied in front of the vessel facilitating the advance.

-- Thank you boss.

The driver smiled knowingly at the boy.

-- Fresh blood demands revenge, in time it will get black and cloudy just like the rest.

As they arrived at the destination, the ferryman mumbled something and started back.

-- Get back in the car, I'm not taking you to the main gate, there's too much traffic there, I know a place where we'll get in easier.

Alongside of a fence, a wobbly gate was guarded by a dwarf. The chubby kid read the sign above it "Supply Gate".

-- Hey I have a little one here, can we get in this way?

The dwarf greeted him with a series of cheerful grunts. The dwarf spoke a long-dead language, but by his mood the boy understood that he would let him in.

As Death pulled him towards the gate a lightning from the muddy sky hit the metal hinges melting it. The dwarf cursed the sky with a few screeches and surveyed the boy more closely. He grasped the boy's nose and turned it once to the left and twice to the right, then shook his head and sang a limerick to the driver.

-- It looks like the GPS wasn't the problem.

-- Then what is the problem?

-- Hell does not want to welcome you.

-- Excuse me?

-- Yeah, don't be so surprised, it happens. Why do you think there is a big traffic jam at the main entrance. Management is still struggling to make room for everyone. The condemned don't dig fast enough so the administration is lagging behind. You can't come in all willy-nilly around here, you need to have your own place ... maybe in the seventh circle along with your suicidal friends, or maybe in the second circle.

-- Why? Who's in the second?

-- Those who sin out of love.

-- Stop it, I didn't die because of her.

-- You know if you push a man to suicide, you also end up in hell, so there's a chance you'll see her again.

-- Really, when?

-- In 62 years ... on average.

-- You don't know when she'll die?

-- Of course I know. But I will know then, not now. I never said I was omniscient, just omnipresent. It's not my place to know these things. Let's find a motel for you.

The road paved with good intentions looked much better at the entrance of hell, and on the outskirts lay the Lost Baggage Motel. The driver entered and went to the reception, elbowing men and women that had stacked their luggage in the entrance hall.

-- Excuse me, I want a room for the kid.

The receptionist replied without raising his eyes.

-- I apologize, we no longer have free rooms, a cult came quite unexpectedly and we are all full now.

-- Hey we came here first, a teenage couple snapped at the driver. You'll wait after us.

The driver turned towards the young couple.

-- You were in such a hurry to get here that you came without me. It wasn't even your time... but whatever.

The driver raised his eyebrow at the receptionist, and he began to type furiously on the ancient computer as it was spreading a greenish glow on his face.

-- Can I put him in a room with someone else, maybe with one of the cult families?

-- Very well, I'll leave you here.

-- But wait I don't...

-- I'll pick you up later, I need to figure something out... something is rotten in the state of Denmark.

As he walked into the motel room, the boy almost bumped noses with a very blond and very pale girl.

-- Who are you? she asked.

-- Oh ... Eric, they put me in this room until they find an opening.

- I'm Camy, you can stay here as long as you like.

The girl's father opposed the boy.

-- No, that can't be, this is our room, it's absurd, and picked up the phone to call the receptionist only to have blood splatter down his ears until he was able to set the receiver back down.

-- What is it dear? asked the girl's mother.

-- Shut up, the boy has to stay.

-- Maybe you should talk to our leader.

-- Our dear leader led us to hell, you know, in hell.

-- Yes, but he's still our leader, maybe...

-- I won't listen to him anymore, not in hell. You can believe his craziness but I can not.

-- How did you end up here? the chubby boy asked the girl.

-- We've all taken a pill.

-- And you got here because they gave you a pill? he asked incredulously.

-- Yeah, they asked me if I wanted to come with them. How about you?

-- I sat down on a road and a car ran over me.

-- And your parents?

-- They're up there somewhere.

-- In heaven?

-- No, on Earth, they haven't died yet.

-- Ohh I'm sorry, at least I'm with my parents, and the little girl smiled gloomily at the boy.

The chubby kid looked at her parents, who were still arguing. The girl was sitting in the corner looking at her dolls.

-- How long have they been like this?

-- It's not their fault, we've been waiting for a long time, they're just tired, we'll go in soon and it'll be okay.

-- Listen, would you like to come with me? I'm gonna go talk to whoever runs this whole thing. You don't deserve to be here, nor do I.

The two of them started walking towards the Supply Gate, the chubby kid holding the girl's hand. Arriving at the lightning welded gate, a man with dirty blonde hair was staring at the gate from the other side, from inside hell. The chubby kid inquired:

-- Can we get in?

-- Only if you want to jump it, answered the man and continued busying over the fence.

-- Excuse me, can we do that? the boy asked, surprised at the possibility.

-- Yes, why not? But I don't see why anybody would like to jump into hell.

-- Who are you? asked the girl timidly.

-- Me? The man raised his head slightly irritated and continued to the children. I am the caretaker, if a pipe brakes, if there's a power outage, or if lightning comes from the sky and hits the supply gate, I have to deal with it. Then he began mumbling to himself: "I have to find an acetylene welder, wait ... is the fence magnesium, should I do an argon weld ...".

The chubby kid grabbed the holes of the fence and climbed it stumbling. The pale girl stood down, mistrustful.

-- Eric, are you sure this is okay?

-- Come on, Camy, grab my hand, he smiled at the girl. We'll get in and we'll be done.

The administrator continued his discussion about the welding needed to repair the gate with the dwarf in his native tongue.

-- Okay we are in, now what? demanded the pale girl. 

The caretaker glanced at the two.

-- Do you know where you want to go?

-- Not really, shrugged the boy.

-- Okay, wait a few seconds, I'll solve the gate thing and I'll take you to the Central Registry, they'll sort you out.

The three climbed into a truck that was missing a wheel. Occasionally the truck would scrape the road only to miraculously return to a balanced position. On the way, the caretaker spoke to them.

-- What brings you around here? What did you do to deserve damnation?

-- I don't think we deserve to be here. I was just stretching out on a road and a car ran over me, and her parents gave her some pills.

-- Ahh two suicides or maybe a suicide and a lovesick mistake.

-- Why the damn does everybody say this? I did not kill myself for love, I did not kill myself at all, it was an accident.

-- I was right? I can guess sometimes. It's in the eyes kid, unrequited love is like a bare electric cable, that rattles around flicking sparks, at least that's what an electrician once told me. Well, here you are, I understand, many of us don't deserve to be here, starting with me. But hell is a welcoming place for all, they'll find something for you too.

The pale girl looked at the boy closely, and joined in.

-- I think he has "sad puppy" eyes.

-- Really you too? the chubby kid shook his head.

-- That's right, but my electrician said it in a more poetic manner, replied the caretaker.

The chubby kid tried to steer the conversation in another direction.

-- Man, you don't understand, we don't belong here, so we are going to that Center thing and getting a ticket to somewhere else.

-- Heaven? You want to go to heaven? the caretaker was surprised.

-- No, I don't know, just not here.

The caretaker sneered a little.

-- I don't think you can ... but that is your business.

At the registration office, the caretaker greeted the gatekeeper and presented the children.

-- There's been a misunderstanding with the two of them. They don't deserve to be in hell.

The gatekeeper bursted out laughing and a flame escaped one of his nostrils making him slap his face with a reflex.

-- The queue to get in here begins beyond the gates of hell, advised the gatekeeper.

The administrator smiled.

-- He's kidding, you need to take a number.

And by saying this, the administrator pulled out a ticket with the number 8 written on it, and continued.

-- I had an appointment with them earlier, but you can go in my place.

The gatekeeper looked at the note and escorted them inside.

-- You're lucky, people wait for an appointment here for decades.

The children entered the dilapidated building with doors that could hardly open, and were welcomed in the office of a completely red man trying to repair a typewriter.

-- Whatever your problem, it would be best if you would not require the letters "n" and "y".

-- There's been a misunderstanding ...

-- Your ticket number please ... eight. And he began writing on the typewriter e-i-g-h-t.

-- We don't deserve to be here, and we want to leave, the boy tried again.

-- Nobody ever came out of hell. Well with some legendary exceptions, but all of those were well before the current administration.

-- Listen, we didn't do anything wrong, we don't belong here.

-- No one ... or maybe you know how to play the lyre ... no, no, no one. All I can do for the newcomers is a "r-e-p-a-r-t-i-t-i-o- " damn that word has a "n". I'm sorry, I can't help you, please reschedule at a later date.

The red man stuck the ticket into a nail and the children were sucked out of the building.

In front of the registry office, the caretaker sat chatting with the gatekeeper.

-- So? he asked the children.

-- He kicked us out, the boy answered angrily.

-- I tried to tell you, there's no way to escape. No one ever gets out. Well there is a way ... we could just rush the gates, there are many of us on this side.

-- Won't anybody stop us?

-- The cherubim, the seraphim, and an archangel, or two.

-- Would we stand a chance?

-- It was foretold it would happen, the caretaker gave a waggish smile and continued, plus you brought something that could help us out.

Arriving at the gates of hell, the caretaker spoke to the boy.

-- Give me the Pin of Making, I'm going to tap it on the gate with Hephaestus' hammer and it's gonna open ... more or less.

The boy searched his pockets and took out the bead that fell down when Life and Death touched.

The pale girl pulled on the chubby kid's hand.

-- Eric, do you think you should be helping him?

-- It's not fair, Camy, we don't deserve to be here.

The caretaker slammed the bead to the gate and once it cracked, it pulled the hammer out of his hand and with an unimaginable vacuum disintegrated it. The destruction of the bead resulted in a small black hole that dislodged the gate from it's footing.

In the next moment Death appeared beside the jelly belly.

-- Really kid, you're the Antichrist? You?

The boy stared at the driver.

-- I don't think we deserve to be here. Not me, and definitely not her.

-- No, she doesn't deserve it.

-- So why did you bring her to hell?

-- She wasn't in hell, she was at the entrance, there is a difference.

-- And why was she there?

-- She was supposed to let go of her parents, you know, to be cast into eternity.

The driver kneeled in front of the pale girl, caressing her.

-- How are you doing honey, are you all right?

-- Yes thank you, mister Death sir, I think we are in a bit of trouble.

-- I know, but it's going to be fine.

Death rose and pointing to the destruction of the gates spoke to the boy.

-- You think this won't have consequences? It will have consequences of biblical magnitude, I might even say apocalyptic.

-- You don't look very disappointed, replied the chubby kid.

-- Truth is, it was supposed to come earlier. It was rumored back in the 1300s, plague, sickness, I was working three shifts, I'd have preferred it to end then.

Comets of blue flame traversed the cavernous sky in the direction of the gate. Behind the caretaker, rows of curious demons and dead people were gathering anxiously.

From the flames of the comets men came dressed in rusty armor floating above the earth with the help of their six wings of blue fire. Their leader came up front and spoke clearly to the caretaker.

-- You've decided, you got tired of this miserable existence and dared the revolt, you have decided the end of all ends.

The caretaker signaled the surrounding damned to sit quietly. He took down his work gown and approached the floating angel.

The boy grasped the driver.

-- So is he the devil? muttered the boy.

-- Yeah ... didn't I say you might meet him?

The angel took out a sword of light ready to thrust the caretaker.

-- I'm sick and tired of this place and not just for myself but for them too. Either let me go or exterminate me forever. I know what comes next, and I will not fight you.

The angel stabbed the caretaker in the chest.

-- Now what? the boy asked as he began freezing in place.

-- I don't know, there is no hell without the devil, contemplated Death.

Looking around, he noticed that all the angels and demons had frozen in place, as if stuck to the air they were in.

-- Without hell, life remains an equation that can't be solved, the purpose of the universe lies in balance, and time no longer has to flow.

Watching the boy frozen in time, Death continued rhetorically.

-- Perhaps this is when Death must also die.

At that moment, the jovial little girl that was Life poked him in the ribs, making him squeal.

-- Don't take your self too seriously, okay? the purple eyed girl mocked Death.

-- What the hell? he exclaimed.

-- Ha ha, I told you it wasn't a good idea to bring the kid to hell.

-- What are you doing here?

-- I came to revive him, pointing to the caretaker pierced by the sword of light.

Life got close to the caretaker and closing her eyes she approached his nose with her finger.

-- Wait, wait ... are you sure you want to do this? insisted Death.

-- It's okay, the lady boss wants to make some changes.

And touching the caretaker's nose he returned to life, and then a thousand crystalline feminine voices were heard in hell: My will be done.

The chubby kid woke up with his nose fully frozen and glued to the asphalt. The driver helped him get up from the ground, and then they lay their buts on the sidewalk.

-- What happened? asked the boy.

-- What happened... the universe almost ended, God made some changes: members of the suicide club no longer go "automatically" to hell, the devil is free to walk the earth, stuff like that.

-- What about me?

-- You'll live for another 60 years ... on average. Take care now, I don't want to see you too soon.

-- And Camy?

-- The little one? She resumed her life about 10 years ago. Here, she gave me this number, I'm sure she's waiting for a phone call.

The driver jumped into the car and went on his way in the tune of gypsy music.

Maybe you didn't read: Chubby - part I - Purgatorium
Versiunea în română: Grăsuțul - partea II - Infernum

Read More »

Grăsuţul - partea I - Purgatorium

Un grăsuț într-o geacă neagră se așeză cuminte pe bordura unui drum subțire de la marginea liniștită a orașului. 
Drumul lega tulpina metropolitană de rămurelele cartierului prin curbe strangulate de blocuri. Iar la ora asta, la 5 dimineața, nu mai era nimeni pe stradă, nici măcar o pasăre nu își arăta ciocul pe cer, dar asta nu era neapărat din cauza orei ci din cauza zilei. Revelionul trecuse de 4 ore și 39 de minute, iar păsările speriate de artificii se ascundeau în cuiburi cu gândul la țări străine. 
Grăsuțul își luă fesul de pe cap, lăsându-și părul să respire aerul rece de iarnă. Se inspectă de sus până jos, era îmbrăcat cu totul în negru și decisese să se întindă pe drum.
„E inevitabil, trebuie să treacă o mașină pe aici”, gândi el. 
Crepusculul dimineții se combina cu luminescența gălbuie a smogului de deasupra orașului. Lumina obositoare împroșca strada, ștergându-i contururile, topindu-l pe grăsuț în asfalt.
Plinuțul privea cerul, când în cap îi veni idea că fața l-ar putea da de gol, așa că se întoarse cu ochii la pământ și își lipi nasul de bitumul rece. 
„Mă întreb dacă în iad e rece sau cald”, contemplă el. 
Grăsuțul auzi o mașină zgomotoasă apropiindu-se, își închise ochii strângând din dinți în așteptarea loviturii. După o frână bruscă și câteva înjurături spurcate mașina își continuă drumul agale. În urma ei o limuzină neagră se apropie liniștită de băiat, parcând fix lângă acesta. Din ea ieși jovial un bărbat îmbrăcat într-un costum ieftin de poliester, el se cocoșă lângă băiat. 
— Poți să te ridici? întrebă șoferul.
Grăsuțul jenat de ridicolul situației se dezlipi molatic de pe asfaltul ce se înmuia sub el.  
— Ce făceai acolo? continuă șoferul.
— Nimic, se răsti enervat băiatul.
— Încerca-i să te omori? Lasă-mă să ghicesc, la vârsta ta... o fată?
Băiatul îi ignoră întrebările și intră în blocul de vizavi, destinația originală, acasă. Chemă liftul, însă el ignoră apăsările de buton, așa că grăsuțul o luă pe scări. Ajuns acasă apăsă clanța, însă ușa părea înțepenită de frig. Se așeză cu fundul pe caloriferul de pe hol, luând în calcul dacă merită să-şi scoale părinții. Privind prin geamul de pe hol îl văzu jos pe șoferul limuzinei jucându-se pe telefon. Cu ochii în telefon șoferul îi făcu un semn cu mâna. Grăsuțul coborî la el.
— Ce cauți aici? îngână băiatul.
— Aștept un client. Auzi, voi aveți wi-fi aici, nu îmi dai și mie parola?
Băiatul dădu din umeri.
— Avem, dar are niște semne, nu o știu pe de rost.
— Ghinion, stau aici plictisit de moarte, am ajuns să număr crăpăturile din asfalt. Uite, vezi umbra aia ciudată, de unde crezi că vine?
— Nu știu... de la un copac?
— Nu serios, uită-te atent la ea, insistă șoferul.
Băiatul o privi câteva secunde, ea prindea volum cu cât se uita mai atent la ea.
— Aia e geaca mea, expiră băiatul.
— Da? Și dacă te uiți mai atent?
— Cineva o poartă... ce dracu?
— Nu, nu dracu, îi zâmbi șoferul. Deși, având în vedere că te-ai sinucis, e posibil să-l vezi și pe el cât de curând. Mașina a trecut peste căpșorul tău ca peste o vânătă coaptă.
Șoferul se înclină spre băiat, iar acesta o luă la fugă. 
— Chiar vrei să te las aici? urlă șoferul după el.
Băiatul se refugie într-un mic parc înconjurat de blocuri. Se aşeză pe o bancă scorojită. Se simți dintr-odată foarte obosit, ca și cum ar fi fost lovit de nesomnul nopții trecute. Blocurile din jur păreau că se încovoaie peste el. Soarele luminase de-a binelea cerul, iar băiatul rotofei se întinse cu capul pe bancă. Copacii erau reali, banca era și ea reală, nu avea de ce să se teamă. Zgomote înfundate se auzeau în depărtare, însă totul era foarte liniștit aici.
„Nu are cum” gândi el și își închise ochii, oboseala adormindu-l pe bancă.
Se trezi când soarele ajunse la amiază, orașul era încă gol, dar pe asfalt pete negre mișunau de colo colo. Una din umbrele astea se apropie de grăsuț și se prelinse fix pe banca lui. Se uită în sus, căutând o pasăre, ceva care să facă umbra, dar nu văzu nimic.
Grăsuțul plecă în căutarea unui om, în carne și oase. Îl găsi în fața unui cinematograf de cartier. Era un bătrân gârbovit și băiatul îl urmă în cinema. 
— Mă scuzați, îl interpelă băiatul.
Bătrânul ridică o sprânceană, îl privi lung, apoi își puse un deget la gură și îi șopti băiatului.
— Mai încet, că începe filmul. Care-i baiul? 
— Credeam că înnebunesc, nu am mai văzut un om toată ziua.
— E după revelion, dorm, bătrânul îi zâmbi și se întoarse la film.
Băiatul încercă să înțeleagă filmul, însă sunetul venea spre ei asemenea unui ecou dintr-o altă cameră. 
— De ce se aude așa de prost?
— E film străin, citește subtitrările, o să te obișnuiești după un timp. 
Băiatul privi în jur și ascultă ecourile filmului, printre ele erau și comentariile unui public absent. Privindu-l pe bătrân, băiatul îşi puse într-un final întrebarea.
— Suntem morţi?
— Prospătură? Ha ha, scuze, da, văd că eşti un răposat călduț. Ne-am prăpădit băiatule, dar stai liniștit, doar primul hop e mai greu. O să prinzi tu șpilu, nu e mare brânză.
— De ce nu suntem mai mulți prin oraș? 
Bătrânul dădu indiferent din umeri.
— Unii mai pleacă, alții sunt luați, nu îți bate capul.
— Sinucigașii ajung în iad? întrebă serios băiatul.
— Te-ai sinucis, puștiu? Da, asta e una din reguli.
— Deci trebuie să mă duc...
— Nu trebuie. Dă-le în mă-sa de reguli. Tu crezi că eu puteam să stau aici să mă uit la film dacă îmi păsa de reguli?
Apoi, lăsându-se pe spate continuă spre grăsuț.
— E cumva ca în filmul ăsta, ai fost atent? E vorba despre un tată ce își convinge copiii că pisicile sunt ucigași feroce și că avioanele de pe cer sunt doar jucării de lemn.
— Și ei nu își dau seama că îi păcălește?
— Nu, aveau încredere în tatăl lor şi erau prea speriaţi de pisici să iasă din casă, explică bătrânul.
Băiatul privi ecranul unde unul dintre copii trăgea cu praștia după avioanele de pe cer.
— A venit un șofer după mine, continuă băiatul.
— Cine? Moartea? Moartea obișnuia să fie mai de treabă, acu trece pe aici doar ca să stea pe net. Să-ți spun ceva, moșul se apropie de puști, există și un rai însă Moartea nu o să te ducă acolo, acolo te duce altcineva.
— Cine?
— E o fetiță cu ochi violeți ce se plimbă printre umbre, e pe străzi, trebuie doar să o cauți. Poate te ajută ea. Oricum, eu îți zic așa, stai liniștit aici că nu trebuie să te duci nicăieri.
Băiatul îl lăsă pe bătrân în cinematograf și se întoarse acasă. Postat în fața blocului era șoferul de noaptea trecută.
— Te-ai dus s-o vezi?
— Pe cine? 
— Știu și eu... pe dragostea vieții tale, aia care te-a supărat atât de tare că te-ai făcut una cu asfaltul.
— Nu e nicio dragoste.
— De ce m-ai minți pe mine? ridică o sprânceană șoferul.
— Și până la urmă cine ești tu?
— Eu? Lubrifiantul interstițial al universului, Mierlitorul, nu stai... am mai multe nume. Exitus la dispoziția dumneavoastră. Cred că ar fi bine să o vezi, doar așa o să ști dacă poți să pleci de aici și să ajungi unde trebuie.
— În iad vrei să zici, pentru că m-am sinucis ar trebui să ajung în iad?
— Da, în iad, dar nu e ce crezi tu, toată lumea ajunge în „iad”. Practic nu există rai sau, mă rog, prea puțin, după cum vezi mașina de lucru nu e elicopter. 
— Și nu ar fi mai bine să rămân aici și să mă uit la filme?
— Tu crezi că morții care hoinăresc pe aici o duc bine? Cei care rămân au sechele de care nu vor scăpa niciodată. Datoriile lor nu vor fi niciodată plătite, tragediile lor nu vor fi niciodată uitate, rănile lor nu vor fi niciodată vindecate, etcetera etcetera. Locul ăsta nu este pentru morți. 
Băiatul începu să apese cu vârful degetelor în metalul din cadrul ușii de bloc, încercând să vadă dacă cedează sub presiune, dacă poate intra prin obiecte, nimic. 
— Trebuie să o vezi, doar așa o să ști dacă rămâi sau nu, oftă șoferul. 

Grăsuțul se strecură în casa fetei, însă ajuns în fața ușii ei nu putu intra. Își închise ochii și începu să împingă cu toată forța în ușa de lemn ce îl despărțea de ea. Ușa îl opri, dar alunecă spre încheietura ușii, unde se trezi strecurându-se ușor ușor, ca un balon de apă, prin locul gol dintre balamale. Se trezi în dormitorul fetei. O umbră stătea întinsă în pat, iar băiatul se concentră să o vadă mai bine. Căutând cu privirea sursa umbrei, reuși să o vadă difuz, precum o ceață colorată. 
— Te iubesc sau mai degrabă te-am iubit, contemplă el câteva clipe. Acu, că sunt mort bănuiesc că nu mai contează, poate nu a contat niciodată. 
Conturul fetei se întări, iar substanța ei aeroasă se coagulă în fața băiatului.
— Ce ai spus? se întoarse ea spre el.
Băiatul surprins îi răspunse bâlbâit.
— Că îmi place de tine și... că am murit.
— Nu cred că se moare din cauza asta, îi răspunse ea amuzată.
— Ai fi surprinsă, continuă grăsuțul, nevenindu-i să creadă că vorbește cu ea.
— Ar trebui să iei ceva pe tine, uite, ți se văd coastele. Chiar ești mort?
— Cred că da.
— Și de ce ai venit aici?
— E un fel de test. Așteaptă cineva să vadă dacă voi deveni un poltergeist ce terorizează lumea vie sau dacă mă poate duce liniștit în iad.
— Păi, dacă te-ai sinucis din cauza mea atunci ar trebui să mă bântui pe mine.
— Nu știu, nu cred. Nu m-am sinucis din cauza nimănui. M-am întins ca prostul pe stradă și a dat o mașină peste mine. Am murit, așa, de prost.
— Aha, mă gândeam că poate vrei să mai stai cu mine în loc să te duci în iad, dar fă cum vrei. Auzi, cum e să fi mort? 
— Ce să-ți zic, nu poți să treci ca în filme prin uși, tre să te cam chinui. În schimb, intri moca la cinema, altceva nu știu.
Fata se apropie de el.
— Ai avut vreodată un vis în care știai că visezi? Și spunând asta își trecu vârful degetelor prin el.
— Nu fi nașpa, îmi bag eu degetele prin tine?
— Scuze. Hai, nu fi trist, sunt mulți oameni interesanți în iad: Marc Antoniu, Marilyn Monroe, Kurt Cobain.
— Și chiar mai bine de atât, dacă nu m-a mințit Moartea, șușoti grăsuțul.
— Poftim? 
— Nimic, cred că ar fi mai bine să plec.
— Nuu, mai stai, trebuie să-mi spui și mie cum e Moartea, e o tipă bună?
— Poate data viitoare, și întorcându-i spatele ea se transformă în fum.  
    
Grăsuțul porni în căutarea fetiței cu ochi violeți pe străzi, în intersecții aglomerate și apoi în locuri pusti, în ganguri și locuri întunecate, în subsolurile blocurilor și în găurile de canal, însă nu văzu nimic. Fata nu era pe nicăieri, aşa că se întoarse în parc, pe banca unde îşi dormise primul somn de stafie. Deasupra, auzi, dintr-un cuib, strigătul unui pui de huhurez. Aruncă o privire într-acolo și văzu puiul de pasăre plângând. Culmea, pe o cracă, încercând să ajungă la pasăre, era fetița pe care o căuta, se cățăra spre păsărică. Fetița atinse puiul și el dispăru dintr-odată. 
Grăsuțul îi făcu cu mâna, iar fetița coborî. Băiatul îi observă ochiii mari, curioși și mai cu seamă violeți. Fata se așeză lângă el pe bancă, în urma paşilor ei răsărind flori de fân.
— Cred că pe tine te căutam, remarcă băiatul.
— Pe mine? întrebă ea îndreptându-și rochia. 
— Da, cred că poți să mă ajuți. Să mă duci undeva, să mă ascunzi, să nu mă ducă în iad.
— Cine? Ce s-a întâmplat?
— Am murit, a dat o mașină peste mine. Stăteam în mijlocul străzii pe asfalt și...
Fetița se bosumflă. 
— Și ce căuta-i în mijlocul drumului? întrebă ea cu reproș.
Băiatul luă o gură de aer și încercă să-i explice.
— Mi-a plăcut de o fată și ea nu m-a plăcut pe mine, cam asta e. M-am întins în drum... nu știu, voiam să-mi treacă.
— Și cu ea ai vorbit?
— Cam târziu, eram deja mort. Oricum nu m-a luat în serios. 
Fetița îi zâmbi trist.
— Nu știu unde te-aș putea duce, dar poate că nu meriți să mergi acolo jos.
Și spunând asta întinse un deget spre nasul băiatului, doar ca să se lovească de palma șoferului ce apăru deodată între ei. O explozie de scântei multicolore rezultă în urma atingerii celor două mâini și o mărgea tulbure căzu jos fierbând în pământul de iarnă.
— Ăsta e al meu, spuse Moartea privind-o pe fetița cu ochi violeți. 
Fetița îi zâmbi năstrușnic bărbatului în poliester negru.
— Bună, ce mai faci? Încă duci oamenii acolo jos?
— Acolo unde merită, fetițo!
În timp ce ei se certau, grăsuțul luă de jos mărgeaua ce trepida cu energie.    
— Eu cred că ar mai merita o șansă, continuă fetița.
— De ce, pentru că a murit din dragoste!? se răsti Moartea.
— Nu, pentru că nu a făcut-o intenționat. Nu poți să arunci un copil în locul ăla, doar pentru că a făcut o greșeală.
— Ei na, uită-te la mine cum o fac.
— Cum crezi, dar eu cred că greșești.
— Deci, copilu, ce zici, ești pregătit? Moartea își îndreptă atenția spre băiat.
— Cred că da, putem să mergem, îi răspunse decepționat băiatul.
Grăsuțul urcă în limuzina neagră, iar șoferul intră trântind portiera după el.
— Să văd, am venit pe Unirii, ar trebui să fac stânga și o să ajungem imediat. Apropo, că te întrebai mai devreme, e cald, chiar foarte cald în iad.
Dădu doi bobârnaci la GPS, dar acesta tot nu-i arătă drumul.
    
va continua...

Continuă în... Grasuțul - partea II - Infernum

English version: Chubby - part I - Purgatorium

Read More »

Chubby - part I - Purgatorium

A chubby kid in a black jacket sat calmly on the edge of a thin road on the quiet edge of the city.

The road connected the metropolitan stem to the little branches of the neighborhood with curves strangled by apartment buildings. And at this time, at 5 o'clock in the morning there was no one on the road, not even a bird in the sky showed its beak, but that was not necessarily because of the time but because of the day. The New Year had passed 4 hours and 39 minutes ago, and frightened birds hid in nests thinking of foreign lands. 

The chubby kid took his hat off, letting his hair breathe the cold winter air. He inspected himself top to bottom, he was dressed head-to-toe in black, and decided to lie down on the road. "It's inevitable, a car has to go by", he thought. The twilight of the morning combined with the yellowish fluorescence of the smog above the city. This tiring light splashed the street wiping its outlines, melting the plump boy into the asphalt. 

The jelly-belly was gazing at the sky when a thought crossed his mind, his face could give him away, so he turned his eyes to the ground and pressed his nose to the cold bitumen. "I wonder if hell is a cold or a hot place," he contemplated. 

The chubby kid heard a noisy car approaching, he closed his eyes, clenching his teeth in anticipation of the blow. After a sudden brake and a few curse words, the car continued its journey furiously. Behind her, a black limousine approached quietly and parked beside the boy. A man dressed in a cheap polyester suit jovially came out and hunched his back towards the boy.

- Can you get up? asked the driver.

The boy embarrassed by the ludicrous situation broke loose from the sticky asphalt melting below him.

- What were you doing there? continued the driver.

- Nothing, snorted the boy.

- Were you trying to kill yourself? Why? Let me guess, at your age ... a girl?

The boy ignored his questions and entered the apartment building facing the road, his original destination, his home. He called the elevator, but it did not want to come, so the chubby kid took the stairs. Reaching the front of his home he pressed the door handle, but the door seemed glued shut by the cold. He sat his butt down on the lobby heater considering whether or not to ring the door bell 10-20 times so his parents would wake up and let him in. Looking through the glass in the hallway, he saw the limousine driver playing on his phone. With his eyes still on the phone, the driver gave him a wave. The chubby kid went back down. 

- What are you doing here? lamented the boy.

- I'm waiting for a client. Do you have WiFi here, can you give me the password?

The boy shrugged.

- I don't know it by heart.

- That's too bad, I'm sitting here bored to death, literally counting the cracks in the pavement. Look at that shadow over there, where do you think it comes from?

- Is it a game? I don't know ... from a tree?

- No seriously, really look at it, insisted the driver.

The boy looked at it for several seconds, and the closer he looked the more the shadow began gaining volume.

- That's my jacket, exhaled the boy.

- Yes? And if you look closely?

- Somebody's wearing it ... what the devil?

- No, no not the devil, Death, smiled the driver. Though given that you committed suicide, it's likely you'll see him soon enough. The car didn't miss you kid, it went over your head like a ripe eggplant.

The driver leaned toward the boy and he ran away.

- Do you really want me to leave you here? the driver wailed after him.

The boy escaped into a small neighborhood park, guarded by apartment buildings on all sides. He sat on a scuffed bench. Suddenly he felt very tired as if he had been hit by the past night's sleeplessness. The surrounding buildings seemed to bend toward him. The sun lit up the sky and the plump boy stretched his head on the bench. The trees were real, the bench was real and there was nothing to fear. Clogged noises were coming from the distance, but everything was very peaceful here. "It can't be", he thought, closing his eyes, fatigue making him fall asleep on the bench.

He woke up when the sun had reached noon, the city was still empty, but on the asphalt black spots were moving around. One of these shadows approached the chubby kid and oozed it's way on his bench. "It must be a dream", he thought.

The chubby kid went looking for a man of flesh and blood. He found him in front of a neighborhood cinema. He was an old man, and the boy followed him in the cinema.

- Excuse me, interjected the boy.

The old man raised one eyebrow, stared at him for a long time, then put a finger to his mouth and whispered to the boy.

- Keep it down the movie is about to start, what's the trouble?

- I thought I was going crazy, I haven't seen a person all day long.

- Well it's after the New Year's maybe they are sleeping, the old man smiled, and returned to the film.

The boy tried to understand the movie, but the sound came to them like an echo from another room.

- Why is the sound so bad?

- It's a foreign movie, read the subtitles, you'll get used to it after a while. 

The boy looked around and listened to the echoes of the film and among them were the comments of an absent audience. Looking at the old man, the boy finally accepted, he and the old man were dead.

- I think ... you're the first dead man I've ever seen.

- Aaa ... you're a warm corpse? no worries you'll get the gist of it.

- Why aren't there more of us?

The old man waved his hands.

- Some go away, others are taken, Don't bother your head about it.

- Do people who commit suicide go to hell? the boy asked seriously all of a suden.

- Did you kill yourself kid? Yes, that's one of the rules.

- So I have to go to hell.

- Have to? I didn't say that, is just a senseless rule.

Then, leaning back, he continued towards the chubby kid.

- It's like this movie, were you paying attention? It's about a father who persuades his children that cats are ferocious killers and the airplanes in the sky are just wooden toys.

- And they don't realize he's fooling them?

- No, because they trusted their father and they were too scared of cats to leave the house, the old man explained.

The boy glanced at the screen where one of the children was shooting his sling at an airplane in the sky.

- A driver came after me, the boy continued.

- Who? Death? Death used to be a lot nicer but nowadays he's too busy looking around for free internet. Let me tell you something, the old man approached the boy, there is a heaven but Death can not get you there, only Life can get you there.

- Life? It's a little late for that, I am a shiskebab on the side of the road.

- Not life, but Life, emphasized the old man, she's a little girl who walks around between the shadows, she's out there somewhere in the streets, she can help you. 

The boy left the old man in the cinema and returned home. Posted in front of the apartment building was last night's driver.

- Did you go see her?

- Who?

- Your love, because of whom ... you know ... splat.

- There's no one like that.

- Why would you lie to me? the driver raised an eyebrow.

- And who might you be, exactly?

- Me? The interstitial lubricant of the universe, Death at your disposal ... ahem ... listen to me you have to see her, that is the only way you'll know if you can get out of here and get where you need to go.

- In hell you mean, because I committed suicide, I should go to hell.

- Yes in hell but it's not what you think, everyone goes to "hell". Basically, there is no heaven or too little of it, as you see the work vehicle is not a helicopter.

- And wouldn't I be better off staying here and watching movies for eternity?

- Do you think the dead wandering the earth are doing well? Those who remain will never escape the consequences of their lives. Their debts will never be paid, their tragedies will never be forgotten, their love will never be fulfilled. This place is not for the dead. The old man haunting the cinema didn't stand a chance.

The boy began to press his fingertips in the building's metal door trying to see if it resisted under pressure, if he could get through objects, nothing.

- You have to see her, that's the only way you will know if you'll stay or not, sighed the driver. 

The chubby kid sneaked into the girl's house, but came to a closed door and could not enter. He closed his eyes and started pushing with all his force into the wooden door that separated him from her. The door stopped him, but he began sliding to the door's edge and before he knew it he was squeezing like a water balloon between the door's hinges, in her bedroom. A shadow was stretched out on the bed, and the boy focused on seeing her better. Looking for the source of the shadow, he could see her as a colorful fog.

- I love you, or rather I loved you, mulled over the boy for a few moments. Now that I'm dead, I guess it does not matter, maybe it never mattered.

The outline of the girl grew stronger and her airy substance coagulated in front of the boy.

- What did you say? she turned to him.

The surprised boy replied stunned.

- I love you and I'm dead.

- I don't think that can kill you, she said somewhat amused.

- You would be surprised, replied the boy, still surprised he was able to speak to her.

- You should really put something on ... you're so transparent I can see your ribs. Are you really dead?

- I think so.

- And why did you come here?

- Death thinks I committed suicide because of you. It's waiting to see if I'll become a poltergeist eternally terrorizing the living world, or if It can lead me quietly to hell.

- Well, if you killed yourself because of me then maybe you should haunt me.

- I do not know, I don't think so. I was just fooling around and a car drove over me. I don't think I died because of you.

- Oh, I was thinking you might want to stay with me instead of going to hell, but do whatever you want ... So what's it like being dead?

- What can I say, you can't go through doors like they do in cartoons, but you can sneak in cinemas, other than that it seems a bit boring.

The girl approached him.

- Have you ever had a dream were you knew you were dreaming? And saying that, the girl crossed her fingertips through him.

- Come on, don't be lame you don't see me putting my fingers through you.

- Sorry. Don't be so sad I'm sure there are many interesting people in hell: Caesar, Jeanne d'Arc ... Gandhi.

- And quite a lot more, if Death didn't lie to me.

- What?

- Nothing ... look I think it would be better if I left.

- Noo, please wait, you have to tell me how's Death, is she hot?

- Maybe next time, and turning his back she turned into smoke. 

The chubby kid started searching for Life on the streets at intersections cluttered with shadows and then in empty places, in alleyways and dark passages, in the basements of buildings and in the sewers, but saw nothing. Life was nowhere to be seen. Then he came back to the park, and sat on the bench were he had first napped as a ghost. Above, he heard the cry of a baby gray owl from a nest. He glanced over and saw the baby bird weeping. Amazingly on a branch trying to reach the bird was a little girl climbing towards her. She touched the chick and it suddenly vanished. 

The chubby kid waived, and the little girl came down. The boy noticed her big curious eyes, especially for their purple color. The little girl sat next to him on the bench, fresh blades of grass emerging behind her footsteps.

- I think I was looking for you, remarked the boy.

- Me? The girl asked, straightening her dress.

- Yeah, I think you can help me. Take me to heaven or at least help me not go to hell.

- Why hell? What happened?

- I died, a car ran over me as I was standing in the middle of the street ...

The little girl pouted.

- So what were you looking for in the middle of the road?

The boy took a breath and tried to explain.

- I loved a girl and she didn't love me, that's about it. I sat in the middle of the road because I didn't want to long for her anymore. To stop thinking about her before I go to sleep at night, and to stop thinking about her when I wake up in the morning. I don't know, I wanted to let go.

- Well ... did you talk to her?

- Yeah, but a little late, I was already dead. She didn't really take me seriously, I think she was dreaming.

The little girl looked at the boy sadly.

- I don't think I can take you to heaven ... but you don't deserve to go to hell either.

And saying that, she stretched a finger towards the boy's nose, just to hit the driver's palm, that suddenly appeared between them. An explosion of multicolored sparks resulted from their touching and a bead fell down boiling in the winter soil.

- Oh no, he's mine, said Death watching the purple-eyed girl.

Life gave the man wearing the black polyester suit a mischievous smile.

- Hello, how are you, still taking people to hell?

- Where they belong little girl.

While Death and Life were quarreling over his soul, the chubby kid picked up the bead that was trembling with ancestral energy.

- I think he deserves a second chance, continued Life.

- Why, because love killed him? snapped Death.

- No ... because he didn't do anything. You can't just throw a inocent child in hell.

- Well watch me.

- Okay, do what you want, but I still think you're wrong.

- So kid what do you say, are you ready? Death turned his attention to the boy.

- I think so, we can go, the boy replied defeated.

And with that, the chubby kid climbed into the black limousine with the driver going in after him slamming the car door.

- By the way, you were asking yourself earlier, it's hot, it's really quite hot in hell. Let's see, I came on Union street, I should do a left and we'll get there in no time.

He flicked the GPS twice and it still didn't show the way. 

Continued in... Chubby - part II - Infernum

Versiunea în română: Grăsuțul - partea I - Purgatorium

Read More »

Ana în pădure

O panglică roșie legată nepăsător de o creangă bătea lin în vânt. La câțiva pași, fata, ale cărei bucle erau de obicei strânse de panglică, se juca pe pajiștea verde de lângă pădurea bătrână. O mulțime de ochi o priveau pe fată, însă niciun ochi de om printre ei. Creaturile, de obicei indiferente la năzbâtiile oamenilor, se uitau curios la fata asta și la panglica ei roșie.
Într-una din zile, dansul și jocurile o purtară pe fată în pădure. Un aer rece o întâmpină la intrarea în codru, însă ea intră cutezătoare, luând cu ea doar bățul de care își legă panglica. Ochii pădurii erau nemulțumiți și se dădeau la o parte din fața puiului de om, înconjurând-o de la distanță.
Prinzând curaj, fata intră tot mai adânc în pădure, la început explorând potecile, ca apoi să ignore cărările întortocheate și să zburde nepăsătoare printre copaci. După o vreme, obosi și se așeză pe o rădăcină, continuând să fluture năframa roșie precum un steag în pădurea verde.
O pereche de ochi se apropie de ea. Fata sări în picioare ca arsă când zări o figură încornorată ieșind din tufișuri. Un căprior se opri la doi pași de ea, fata îi zâmbii și îi flutură panglica în semn de bună.
 — E frumoasă, îi spuse căpriorul.
 — Da, este. Îi zic „flama roșie”, vrei să te joci cu ea? și fata îi întinse căpriorului bățul cu năframa. Cred că m-am rătăcit, continuă ea.
Căpriorul luă bățul cu pânza roșie și îi propuse să-l urmeze până la marginea pădurii. Odată ajunși acolo fata se uită lung la el.
 — Nu pot să ți-o las pe asta, dar îți aduc alta mâine.
 — Nu e nevoie, îi răspunse stânjenit căpriorul.
 — Vin mâine și ți-o dau! răspunse hotărât fata. Doar că nu știu dacă te mai găsesc așa departe în pădure.
 — Ascultă la mine, nu mai intra în pădure, se sperie zgâmboii pădurii de tine, privind în jur continuă. Nu le plac oamenii, sunt răi, vin cu puști și ne vânează.
Fata zâmbii și mișcă bățul cu panglica roșie în nasul căpriorului.
 — Asta nu e o pușcă. Vino tu atunci în pajiște. Acum e târziu, trebuie să plec, dar să vi mâine, da?
Căpriorul îi făcu un semn cu capul și intră înapoi în codru. De pe o ramură, o ghionoaie sură îl certă:
 — Nu ar fi trebui să-i vorbești.  
 — Cred că se pierduse, îi răspunse căpriorul. Ai fi vrut să vină părinții ei să o caute prin pădure?

A doua zi, fata se întoarse cu două panglici, una roșie și una galbenă, dansând în vânt pe colina izlazului. Căpriorul o urmări pe fată în timp ce se învârtea în briza pădurii, dar o lăsă să se joace. Când fata obosi se întinse alene pe iarbă, iar atunci căpriorul ieși din umbră și se așeză lângă ea.
 — Credeam că nu o să mai vi, asta e o eșarfă și e pentru tine, se pune la gât.
 — Mulțumesc, îmi place, nu m-am gândit că sunt de mai multe culori.
 — Daa, normal, dacă vrei poți să vi la mine. Acasă am multe, multe culori și poți să-ți alegi una care îți place cel mai mult.
Căpriorul se întristă.
 — Nu e o idee bună, cred că oamenii s-ar uita ciudat la mine.
 — Nuu, uite îți pun eșarfa la gât și nu o să te recunoască nimeni... hai.
Căpriorul o urmări timorat până la marginea orașului. Trecu primul om pe lângă ei, nicio reacție, apoi al doilea la fel și tot așa trecură toți oamenii pe lângă ei, nebăgându-i în seamă.
 — Vezi, ce ți-am zis? Uite, acolo stau eu.
Când ajunseră în curtea casei, mama fetei ieși și le vorbi.
— Ana, ai întârziat la masă, cine e băiatul?
Fata îl privi pe căprior.
 — El e... Tomi... un coleg de clasă.
 — Săru-mâna doamnă, răspunse la rândul lui căpriorul.
 — Ați mâncat? Hai, că te așteaptă tata la masă, vino și tu Tomi, mai pun o farfurie.
 — Să mâncăm și-ți arăt panglicile după aia.
Cei doi intrară în casă. Căpriorul dădu mâna cu tatăl Anei și intră sfios în sufragerie, unde era pusă masa. Se așeză la masă și privi în jur. Era o casă veche făcută din stejari luați din pădurea bătrână, iar pe pereți era o expoziție de trofee. Ei erau decorați cu păsări împăiate, capete de vulpi, mistreți și mufloni, puști vechi și poze cu pești prinși în undiță. Câteva dintre animalele țintuite pe pereți erau decorate cu panglici colorate. Căpriorul se uită îngrozit la Ana.
 — De ce m-ai adus aici?  
Fata se uită la pereți, apoi îl privi pe căprior.
 — Îmi pare rău, spuse ea, dar știai că nu trebuie să vi pe lângă oameni.
Căpriorul aruncă eșarfa de la gât. Tatăl Anei o luă calm de jos și îi vorbi căpriorului:
 — Poți să mănânci, așa, ca o ultimă masă, nu e nicio grabă.
Cu lacrimi negre în ochi, căpriorul îi rosti ultimele cuvinte fetei.
 — Aș fi preferat să mă împuști în pădure.

Căpriorul primi un loc pe perete, iar de gâtul lui fu atârnată „flama roșie”. Cât despre fată, ea continuă să zburde prin păduri cu părul prins într-o panglică roșie.

Desen de Millzie
Citită pe youtube de R.

English version: Forrest Anne

Read More »